sâmbătă, 18 decembrie 2010

Biserica cu doua aripi

Odata, Creatorul a faurit o Biserica cu doua aripi: o aripa pentru celebrarea in grupul mare, iar cealalta pentru comunitatea in grupuri mici. Folosind ambele aripi, Biserica se putea inalta spre ceruri, putea intra in prezenta Lui si putea face voia Lui pe tot pamantul.
Dupa cateva sute de ani de zbor deasupra pamantului, Biserica cu doua aripi a inceput sa se intrebe daca aripa pentru grupurile mici era necesara. Sarpele rau si gelos, care nu avea deloc aripi a aplaudat zgomotos ideea. De-a lungul anilor, aripa grupurilor mici a devenit din ce in ce mai slaba din pricina nefolosirii pana a ajuns sa nu mai aiba deloc putere. Biserica cu doua aripi, care se avantase in inaltul cerului, folosea acum doar o singura aripa.
Creatorul Bisericii era foarte trist. El stia ca modelul cu doua aripi facea Biserica sa se inalte in prezenta Sa si sa faca voia Sa. Acum, doar cu o aripa, pana si ridicarea de la sol necesita o enorma cantitate de energie si de efort. Iar daca reusea sa se inalte pana la urma, Biserica era condamnata sa zboare in cercuri, sa-si piarda directia si sa nu se poata departa prea mult de punctul de decolare. Petrecand din ce in ce mai mult timp in confortul propriului habitat, a ajuns sa se multumeasca cu o existenta pe pamant.
Din cand in cand, Biserica visa sa zboare in prezenta Creatorului si sa faca lucrarea Sa pe intregul pamant. Dar acum, aripa grupului mare controla orice miscare a Bisericii si o condamna la o existenta terestra.
In cele din urma, in mila Sa, Creatorul Si-a intins mana si a remodelat Biserica pentru a-si putea folosi ambele aripi. Din nou, El avea o Biserica ce putea zbura in prezenta Sa si putea implini scopurile si planurile Sale.

Preluat din cartea: A doua reforma - William A. Beckham

Un comentariu:

  1. un prof ne spunea, ca sa poti invata sa zbori, trebuie mai intai sa inveti sa umbli. si unul din oamenii dragi din biserica mea, spunea, odaita are doua componente: cuvantul si rugaciunea, daca cele doua nu sunt puternice, bine dezvoltate si egale, omului ii este ingreunata umblarea si-i poate fi chiar imposibil sa mearga.:)

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)