Sâmbătă seara, începând cu ora 18.00, la Biserica Betleem
din Obcini, Suceava, obișnuim să avem întâlnirea de tineret. Sâmbăta trecută nu
am fost foarte mulți. Am fost patru (inclus în numărătoarea aceasta sunt și eu).
Însă, cu toate acestea, am avut parte de un timp de părtășie frumos, în care am
discutat diverse lucruri, iar la final ne-am rugat.
O problemă pe care am avut-o în atenția noastră a fost
despre modul în care diavolul îi atacă pe creștini. Nu am vorbit neapărat
despre atacul fizic asupra creștinilor din multe țări în care sunt persecutați,
ci mai degrabă despre atacul diavolului prin ispite. Îi place diavolului să ne
momească. Iar momelile lui sunt îmbrăcate în ambalaje – de multe ori –
irezistibile.
Cum atacă diavolul pe creștini?
·
Fizic:
Sunt atâtea țări în lumea în care trăim în care dacă ești creștin riști să
plătești cu viața. Și mulți creștini chiar o fac. Diavolul atacă fizic pe
creștini.
·
Emoțional:
Diavolul atacă emoțiile noastre. Cele mai multe emoții pe care le avem sunt
datorită contextului în care ne aflăm. Diavolul luptă atât de tare, încât
contextul în care ne găsim ne tulbură, ne frământă, ne face mânioși,
invidioși, plini de ură față de anumite persoane, etc.
·
Interior:
Sunt atâtea lucruri care ne trec prin minte. O mulțime de gânduri. Diavolul
atacă și la nivelul gândurilor noastre. După ce are biruință asupra minții
noastre, urmează:
·
Fapte:
O hoție nu se întâmplă pur și simplu. Ea a fost hotărâtă, planificată, pusă la
cale cu mult înainte. Un adulter nu se întâmplă din senin. El a început cu
multă vreme la nivelul minții tale, până să fie înfăptuit. Domnul nostru a
spus: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o
poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28).
Lista modurilor în care diavolul îi atacă pe creștini
poate continua, exemplele la fel. Însă lucrul pe care aș vrea să-l scot în
evidență este un motiv pentru care diavolul face toate acestea.
Nu știu dacă ți-ai pus vreodată această întrebare, însă
diavolul nu acționează la voia întâmplării. Motivația lui pentru care face
toate aceste lucruri este cât se poate de puternică, de aceea el atacă din
răsputeri și jubilează atunci când un creștin păcătuiește.
„Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al
zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în
inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de
stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul
miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.» Dar ai
fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” (Isaia 14:12-15)
Diavolul nu a fost dintotdeauna așa. El era în cerul lui
Dumnezeu și se bucura de prezența glorioasă a lui Dumnezeu. Apoi, într-un anume
moment, s-a înfiripat în mintea lui gândul că poate fi mai mare ca Dumnezeu.
Lucrul acesta a dus la nimicirea lui.
Omul, creația lui Dumnezeu, coroana creațiunii lui
Dumnezeu, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a căzut și el în păcat.
Dar, spre deosebire de diavolul, omul poate deveni o nouă făptură în Hristos,
și poate ajunge în locul minunat pe care Domnul Isus îl pregătește tuturor
aleșilor Săi.
Gândește-te puțin la acest lucru: diavolul știe de unde
vine și știe încotro se îndreaptă. Soarta lui este pecetluită. Nicio șansă
pentru el să se întoarcă în cer. Iadul a fost pregătit pentru diavolul și
îngerii lui. Așa ne spune Mântuitorul: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă
de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului
şi îngerilor lui!»” (Matei 25:41).
Diavolul știe că el nu mai are nicio șansă să se întoarcă
în cer. Însă creștinilor li se dă această șansă. Oare câtă invidie are el pe
creștini? Oare câtă invidie și ură are el pentru aceia care Îl urmează pe
Domnul?
Acum, revin din nou la întrebarea de mai sus: De ce
diavolul îi atacă atât de tare pe creștini? Răspuns: din invidie. El știe
că nu va mai ajunge acolo și se luptă cu toate puterile ca nici oamenii să nu
ajungă acolo.
De aceea, pe paginile Sfintelor Scripturi găsim adesea
îndemnuri la o viață de sfințenie, la o viață de veghere. „Astfel, dar, cine
crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12). „Astfel,
dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la
capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă,
ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea” (Filipeni 2:12). „Nu te teme nicidecum
de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi,
ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la
moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2:10).
Domnul să ne ajute să-I fim credincioși Lui până la capăt!
Timotei Stoica