marți, 25 octombrie 2011

Pornind la drum... pe un drum necunoscut...

A trecut ceva timp de când am început această călătorie... o călătorie în necunoscut, dar foarte palpitantă. Ce călătorie frumoasă! E, de fapt, cea mai frumoasă călătorie pe care o poate avea vreun om!!!

Am avut bucuria de a te cunoaște, de a împărtăși împreună dorințe, gânduri, păreri și convingeri. Nu știu cum ai fost înainte de a porni la acest drum... Dar eu mă așteptam să fie mereu zi... Dar, iată-ne ajunși în fața unei mari prăpăstii în fața noastră... Și, cum acest lucru nu ar fi de ajuns, noaptea s-a instalat și pe drumul nostru. Cerul mult prea înnorat de atâtea îngrijorări și de atâtea probleme împiedică lumina lunii și a stelelor să ne lumineze drumul.

Deci, nu este un cadru deloc feeric...

Iată-ne, așadar, stând pe loc și întrebându-ne ce am putea face... Prima opțiune este să renunțăm la călătoria noastra... oare să o aplicăm? Oare o fi singura opțiune de luat în calcul?...

Iată o altă opțiune: Ne oprim. Stăm pe loc. Ne rugăm. Așteptăm. ... Ce am putea aștepta în astfel de momente? Cum am putea sta liniștiți în astfel de momente? De ce să ne oprim și să stăm?

Pentru că ... ei bine... o să vină dimineața... E doar o problemă de timp. Și, când dimineața va veni, va apărea din nou lumina pe drumul nostru și ne vom putea continua călătoria.

Ești dispusă să faci acest lucru?


Stoica Timotei,
25.10.2011

miercuri, 19 octombrie 2011

Pseudopsalmul 23... Trebuie vazut!!!


În ce mod privești lucrurile?

O doamnă spune că ea știe că e voia lui Dumnezeu ca ea să cumpere o duzină de gogoși, cu toate că medicul îi prescrisese o dietă strictă. Motivația ei era: „Astfel de ce aș fi găsit loc de parcare în fața patiseriei exact în momentul când s-a aprins becul roșu „gogoși calzi”?”

Ce-i drept, în mod convenabil ea a uitat să menționeze că înconjurase blocul de șase ori înainte de a se elibera un loc de parcare.

Steven J. Land spunea că: „Este uimitor că unii folosesc credința pentru a autentifica fiecare eveniment din viață.”

Despre crestinism...

  • Crestinismul este o comunitate de legamant, nu o religie consumatoare.
  • Crestinismul are un crez, dar nu ste un crez.
  • Crestinismul urmeaza un set de crezuri, dar este mai mult decat o simpla religie.
  • Crestinismul gaseste implinire deplina in inchinarea adusa lui Dumnezeu, nu in satisfactie personala.
  • Crestinismul isi gaseste promisiunile absolute in Dumnezeu, nu in imprejurari convenabile.
  • Crestinismul produce unitate prin relatii, nu prin succes si posesii.
  • Crestinismul nu este intentionat a face parte din viata sau separat de viata - el este viata!
Preluat din cartea „Recastiga-ti marturia, povestea si credinta”, scrisa de R. Lamar Vest & Steven J. Land

Ipocrizie sau inocență?

Sunt anumite lucruri care le trecem cu vederea, și pentru că le trecem cu vederea, chiar dacă nu sunt tocmai bune, ele încep să ni se pară a fi bune. Și uite așa se nasc anumite obiceiuri, gesturi sau chiar expresii în vocabularul nostru uzual care nu au fost filtrate de către noi. Sau oare chiar să fie vorba de ipocrizie? Facem anumite gesturi, spunem anumite lucruri, avem anumite obiceiuri doar pentru a-i impresiona pe ceilalți și, astfel, să fim mai bine văzuți de către ei? Iată un subiect la care te provoc să meditezi...

Vreau să fiu specific și să te ajut să începi să meditezi la anumite aspecte din viața ta prin prisma acestor lucruri.
Cred că nu mă vei contrazice dacă voi afirma că suntem păcătoși, pentru că lucrul acesta îl cunoaștem destul de bine. Iar pentru că suntem păcătoși, persistând în starea noastră de păcat, Îl întristăm pe Dumnezeu. Ei, până acum nimic nu ți-am spus nou. Dar, te rog să fii atent în continuare la ceea ce îți voi spune. Având aceste lucruri în mintea ta, când mergi la Biserică, te rog să fii atent la rugăciunile celorlalți. Te asigur că vor fi MULTE rugăciuni(sau poate chiar îndemnuri) care îndulcesc puțin lucrurile. Ca să fiu mai scurt în ceea ce vreau să îți spun, privește doar la această expresie și spune-mi, te rog, dacă e vorba de ipocrizie sau doar de inocență...

„Doamne, dacă am păcătuit/dacă Te-am întristat...” -> o auzi și tu destul de des în rugăciunile noastre, nu-i așa?
Cred că afirmația corectă ar fi: „Doamne, pentru că am păcătuit/Te-am întristat...”

Probabil vei spune că aceste lucruri sunt doar niște banalități... ei, bine nu știu dacă sunt chiar așa?

O fi ipocrizie? O fi inocență? Nu știu! Dar, orice ar fi, trebuie să ne trezim!!!

Doamne, ajută!

Stoica Timotei

Pași simpli pentru a spune adevărul

O modalitate de a-i ajuta pe copii să accepte responsabilitatea pentru faptele lor nu atât de nobile este să-i ajutăm să-și reformuleze afirmațiie, începând propozițiile cu „eu”.

Andy lăsase ușa deschisă și o pisică fără stăpân intrase în casă. Când mama sa l-a întrebat: „Cum a intrat pisica in casă?”, Andy a răspuns: „Pur și simplu a apărut. Cred că a coborât pe horn.”

- Hai să încercăm din nou, a spus mama lui. Repetă după mine: „Eu am deschis ușa și pisica a intrat în casă”.
Așa că Andrew a spus:
- Eu am deschis ușa și am intrat în casă și pisica era aici și se uita la mine. S-a uitat la mama lui și a zâmbit.
- Să mai încercăm încă o dată, a spus mama lui. Repetă după mine: „Am deschis ușa și am intrat în casă.”
- Am deschis ușa și am intrat în casă, a repetat Andrew.
- Și cine nu a închis ușa? a continuat mama sa.
- Pisica nu a închis ușa, a spus Andrew râzând.
- Asta este adevărat, a spus mama sa. Dar de fapt cine nu a închis ușa?
- Eu nu am închis ușa.
- Da, a spus mama sa. Atunci când începem propozițiile cu „eu” ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Acum ajută-mă să scot pisica asta din casă...

Preluat din cartea „Cele cinci limbaje ale scuzelor”, scrisă de Gary Chapman & Jennifer Thomas

luni, 17 octombrie 2011

Poveste de dragoste

Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Priveam caraghios și holbat ca o bufniță așezată pe hornul unui semn de întrebare. Nimic nu se lega. Stătea mireasă și frumoasă și mă întrebam de ce nu-și pusese voal. Toți priveau la buchetul ținut crispat în mâini și era singura mireasă neprivită de pe fața pământului. Numai eu pusesem câinii privirii s-o muște din partea cealaltă de obraz. Partea ce îi rămăsese întreagă...

Cealaltă parte semăna cu o vază trântită de pământ când disperarea îți frige degetele. Ochiul era lăptos și nefiresc, adormit parcă pe veci în giulgiul deșertăciunii.

Mirele n-o privea. O învăluia doar în liniștea iubirii și o ținea de mână cu groaza întipărită pe față, groază că cineva odată o să i-o fure. Creierul îmi fierbea de întrebări aiurea, voiam să le pun, dar mi-era frică de răspunsuri, așa că stăteam acolo, incapabil să scot un cuvânt, darămite să sucesc fraza pompoase și întortocheate în cerul gurii. Lumea din mine îmi șoptea la ureche, zvârcolindu-se, că trebuie să fie mireasă bogată dacă Făt-Frumos se căsătorește cu ea. L-am privit pe el cu ură, l-am răstignit în gândurile mele, l-am ucis fără să regret.

M-a chemat tatăl ei, a tras de mine să mergem împreună la masă. N-aveam chef, eram departe, voiam să ajung mai devreme acasă, să-i povestesc soției ce văzusem, dar stăruința lui supărătoare m-a convins. L-am întrebat cu răutate cât l-a costat nunta și mi-a spus că nimic, pentru că-i sărac lipit pământului, că toate cheltuielile le-a suportat mirele, pentru că el era bogat. Am sărit ca ars și nu pricepeam. Eram ca la orele de matematică la liceu, când toți râdeau de mine pentru că nu știam nici măcar tabla înmulțirii. A început să plângă de fericire și durere. Soția plecase de la el demult, îl lăsase s-o crească pe fată singur, nu se mai recăsătorise, muncea la fabrică pe bani puțini, își dorea pentru fată o viață frumoasă. Îi cumpăra haine și-i plătea meditații. În glumă o promisese fiului unui coleg de muncă, dar începuse să se gândească serios la asta. Într-o seară... Într-o seară fata veni mai târziu acasă și-i spusese că s-a dus cu o colegă la o Biserică și că vrea să se întoarcă la Dumnezeu. N-o mai auzi... O întrebă la ce Biserică și mintea i se întunecă și o lovi cu sete peste obraz pentru prima oară în viață. Îl privi cu iertare din ochii albaștri si-o mai lovi o dată; apoi zilnic și începu să bea și fata era tot mai hotărâtă, fugea de-acasă duminica. O bătea la amiază și seara; într-o noapte o lovi până căzu jos, și apoi cu bocancul peste față de câteva ori. Au dus-o la spital cu salvarea; jumătate din obraz a rămas paralizat, iar unul dintre ochi nu mai putu fi salvat. L-au dus, i-au făcut proces verbal și fata îl iertă acolo, după operație, și vru să se omoare de necaz și rușine. Toți îl priveau cu ură și-l înjurau. După ce fata ieși din spital merseră împreună la Biserică, se rugară împreună și simți bucuria Duhului Sfânt încălzindu-l.

Se simțea trist câteodată când se uita la obrazul ei, gândindu-se că îi distruse tot viitorul. Era fericit azi...

M-am uitat la mire. Pe cât îl urâsem, pe atât îl iubeam acum. M-am dus la el și l-am întrebat ce văzuse la ea. „Frumusețea! Nu vezi ce frumoasă e?” Vedeam, și ce vedeam nu înțelegeam. Stăteau amândoi la masă ținându-se de mână și erau absorbiți de lucrul acesta că nu mai aveau timp de mine, așa că am plecat târându-mi picioarele, până la mașină. Era toamnă, cădeau frunzele din castani și drumul era pavat cu moarte vegetală. Soarele mă mângâia prin geamu mașinii ca un sărut pe-un ochi din care albastrul de Voroneț începe să pălească pentru a se transforma în albul dureros al credinței, în frumusețea lucrurilor care nu se văd. Și cele mai frumoase sunt acelea...

Preluat din cartea: „Trădată, iubirea trecea”, de Vladimir Pustan

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Cea mai draga fiinta din lume...

Cine sunt? Nu stiu! Dar stiu ca ai ajuns sa ma cunosti dinainte ca eu sa pot vedea lumina zilei. Dumnezeu a randuit, in suveranitatea Lui ca eu sa ma aflu in pantecul tau. Tare mult imi doresc sa imi aduc aminte cum a fost, dar nu reusesc. Totusi, cred ca fiecare miscare pe care o faceam in acel loc obscur o simteai si te bucurai ca purtai viata.
Cine sunt? Nu stiu! Dar stiu ca e posibil sa nu fiu ce ti-ai dorit sa fiu. Si totusi Dumnezeu asa a hotarat. Ti-ai dorit sa fiu altcineva? Altceva? Acesta-s eu... Dar, nu despre mine as vrea sa vorbesc, ci despre tine...
Cine esti? Esti cea mai draga fiinta din lume...
Cine esti? Esti singura persoana care ma cunoaste dinainte de a ma cunoaste eu insumi...
Cine esti? Esti cea care ma accepta asa cum sunt...
Cine esti? Esti cea care stie nevoile mele... planurile mele... visurile mele...
Cine esti? Esti MAMA mea...

Mama, un cuvant de o valoare nemasurabila. Un cuvant sacru, care doar atunci cand il pronunti, ar trebui sa ma aduca intr-o stare de reverenta si plin de recunostinta. Cel mai minunat si mai valoros cuvant pe care il pot rosti! Si mai mult decat atat, sunt mandru ca tie ti-l adresez. Ma bucur ca tu esti acea persoana pentru mine careia ii pot spune pe drept astfel. Mama mea, tu esti cea mai draga fiinta din lume.

Toate elogiile si multumirile pe care ti le aduc nu sunt suficiente de a-ti rasplati dragostea pe care mi-ai purtat-o si care continui sa mi-o porti. Iti multumesc pentru invataturile minunate pe care mi le-ai oferit. Dar, pe deasupra acestora, iti multumesc ca principiile Scripturii le puteam vedea cu ochiul liber traite in viata ta. Acest lucru m-a indemnat mai mult sa ascult si sa ma supun. Da, stiu, au fost(si nu putine) clipe de neascultare, razvratire, manie, ura, plans... dar stiu ca si acele momente au consolidat relatia noastra. Imi cer iertare pentru tristetea, stresul, dezamagirea pe care ti le-am cauzat.

In viata ta am inteles cel mai bine adevarul exprimat de apostolul Pavel prin simplele cuvinte: "Dragostea acopere totul." Dragostea ta pentru mine a acoperit complexele mele, imperfectiunea mea, nestatornicia mea, starile de razvratire si toate acele lucruri care nu sunt de dorit si benefice in viata vreunei fiinte umane.

Dau slava Domnului pentru tine si astazi, cand implinesti frumoasa varsta de 45 ani, vreau sa stii ca Ii multumesc Domnului necontenit pentru tine.
Multumesc pentru ca esti mama mea!

Cu multa bucurie, recunostinta si dragoste in inima, al tau 'gandacel'(gandac, ca doar am crescut acum),

Timotei

vineri, 14 octombrie 2011

Plecat la vanat de... propriile-mi greseli

Plimbandu-ma prin Bucuresti, seara, observ o femeie in fata mea care scapa intentionat jos, la granita trotuarului cu asfaltul, niste gunoaie. Fiind aproape de ea, ii spun:
- Doamna, nu va suparati, trotuarul nu e cos de gunoi!
- Ce-ti pasa tie?, raspunse ea.
- Doamna, m-am adresat eu, dumneavoastra priviti generatia tanara ca fiind iresponsabila, razvratita, plina de destrabalare, plina de lipsa de respect si multe astfel de calitati. Dar ce vreti mai mult de la generatia noastra de tineri, daca generatia inaintata noastra e precum dumneavoastra?
- Cum indraznesti?...
- Doamna, lasa-ti-ma va rog sa termin ce am de spus! Cum puteti cere unei generatii tinere sa fie o generatie model, daca nu are un model de urmat. Vrem o tara curata, vrem sa traim bine, dar in ceea ce ne priveste pe noi, sa nu contribuim cu nimic la aceasta. Nu mi se pare corect. Daca un tanar ar fi facut gestul pe care dumneavoastra l-ati facut mai devreme, care credeti ca ar fi fost reactia dumneavostra? Sunt sigur ca ati fi privit cu ochi critici acel gest si, inca o data, v-ati fi convins ca generatia tanara e o generatie lipsita de respect. Vi se pare normal lucrul acesta?
- Tinere, nu stiu cine esti, dar ceea ce tocmai mi-ai spus mi-a dat de gandit. O de-ar fi si ceilalti tineri la fel ca tine!...

Discutia aceasta imaginara cu acesta femeie se incheie aici, pentru ca deja intra pe un domeniu placut firii si nu vreau sa o hranesc. Discutie imaginara??? Da, discutie imaginara! Dar gestul femeii respective nu e imaginar. Cand am trecut pe langa dansa, doar am oftat in semn de dezamagire pentru lucrul pe care tocmai il facuse. Dar, dupa ce am trecut mai departe, in mintea mea s-a desfasurat acest dialog.


Cred ca ai putut observa cat de usor putem observa greselile din vietile celorlalti. De fapt, daca stam bine sa ne gandim, in cazul in care piata muncii ar cauta oameni care sa contabilizeze greselile altor oameni, cred ca am fi cei mai potriviti pentru acel loc de munca. Dau slava Domnului ca nu exista un astfel de loc de munca! Ceea ce vreau totusi sa aduc la atentia ta, drag cititor, este urmatorul lucru:
In loc sa vanam greselile celor din jurul nostru, sa incepem sa vanam propriile greseli si sa ne dorim sa nu le mai repetam. Puterea aceasta vine de la Domnul. Trebuie doar sa ne-o dorim. Esti tu dispus sa iti doresti din toata inima o astfel de schimbare sincera/reala in viata ta?


Stoica Timotei

Pe cine numesti prieten?

In viata aceasta pe care o traim, adesea intram in contact cu fel si fel de oameni. Cu multi dintre acestea se dezvolta diferite relatii. Totusi, intrebarea acestui articol, desi este o intrebare simpla, nu este simplista(superficiala). Asa ca, te rog, nu da un astfel de raspuns, ci mediteaza putin la aceasta intrebare...

Vreau sa-ti prezint, pe scurt, o intamplare interesanta pe care Pastorul Craig Groeschel o relateaza in ambele sale carti traduse in limba romana("Crestinul ateu" si "Pana la capat"). Intr-o zi, pe cand lucrau in curtea casei, fiul sau de cativa anisori a inceput sa strige entuziasmat: "Plietenul meu! Plietenul meu!" Curios, se uita in directia fiului sau, dar nu vede nimic. Asa ca, cu lopata in mana(sau harletul) se apropie tiptil de copil, si cand priveste ce era in fata copilului, se inspaimanta. Acum imagineaza-ti acest tablou. Un copil de 2 anisori care striga plin de bucurie ca si-a gasit un nou prieten, iar acest nou prieten este nimic altceva decat... un sarpe cu clopotei!!! Nu e nimic fictiv, ci adevar! Fara sa mai stea pe ganduri, cu unealta ce-a avut-o in mana, i-a retezat capul sarpelui, si astfel si-a ferit copilul din fata pericolului care-l pandea.

Oare care sunt criteriile dupa care iti alegi prietenii? Sau, pe cine numesti prieten?
Te provoc sa te gandesti serios la acest lucru, sa ceri calauzire divina si putere din partea Domnului ca, daca te afli in prietenii nepotrivite, sau daca ai prieteni care te influenteaza puternic in mod negativ, sa renunti la ei.
Viata traita in astfel de contexte/anturaje, este o viata traita langa un sarpe cu clopotei, care sta gata sa ne atace. Iar rezultatul este mortal.
O sa inchei acest articol cu bine cunoscutele cuvinte ale apostolului Pavel: "Nu va inselati: tovarasiile rele striva obiceiurile bune."

Stoica Timotei

duminică, 9 octombrie 2011

Ce poti invata de la un foc de lemne?

Dumnezeu vorbeste, iar atunci cand El vorbeste este deosebit. Daca ai sta doar sa asculti soapta Duhului Sau cel Sfant, te minunezi vazand complexitatea modurilor in care El vorbeste. Stiai ca lemnele de foc ne vorbesc? Da, intocmai... ne vorbesc!!!

Nu, nu aiurez!!! Nu am nevoie de un spital special in care sa fiu tratat...

Aseara, am stat in fata unui foc de tabara si, lemnele mi-au vorbit. Iata dar ce mi-au spus acestea:

"Hei! Noi suntem niste lemne... crengi rupte, cazute din copaci si uscate. Am fost aduse din locuri diferite. Am crezut ca locul nostru este locul unde am fost inainte, dar se pare ca ne-am inselat. De asemenea, dupa cum poti vedea, suntem intr-un numar demn de bagat in seama.
Da... dupa cum ti-ai dat deja seama, nu suntem deloc la fel. Oricat de mult ne-am dori sa fim la fel, nu suntem. Dimensiunile noastre difera foarte mult si, cu toate acestea, suntem doar niste lemne, doar niste crengi uscate. Dar astazi ceva s-a intamplat cu noi. Am fost puse toate la un loc intr-un mod minunat. Apoi, dintr-o data s-a intamplat ceva... Din nou ai dreptate... am fost aprinse de un foc si am inceput sa ardem. Si, desi o sa ti se para ciudat, priveam cu bucurie unele la altele cum ardeam. Mai mult decat atat, flacara imensa a unora, ajungea si la altele pentru ca, cu toate impreuna, sa putem arde. Lemnele care au fost in afara focului, nu au ars, dar de indata ce au fost aduse impreuna, flacara le-a aprins si pe ele. Dupa cum bine stii, acum urmeaza sa ardem cu totul... dar nu-ti fa griji!!! Jarul nostru, atata timp cat e unit, rezista mai mult. Multumesc din suflet ca m-ai ascultat. Sper ca ceea ce ti-am spus sa-ti fie de folos si sa inveti o lectie pe care sa o aplici in viata ta."


Discutia cu lemnele a luat sfarsit. Dar, ce-i drept, am avut ce invata...

Chiar daca suntem diferiti, chiar daca avem pareri diferite cu privire la infatisarea celorlalti, avem nevoie sa fim impreuna. Si, pentru ca sa ardem, trebuie sa fim aprinsi. Pentru a putea face ceva pentru Domnul, trebuie sa ne punem la dispozitia Lui... chiar daca credem ca nu avem nimic prin care am putea sluji.

Domnul este Cel care ne da si vointa, si infaptuirea. El este Cel care, prin Duhul Sfant, aprinde in noi aceasta flacara. Pentru a putea fi inflacarati pentru Dumnezeu, trebuie sa fim uniti(unitate in diversitate). Astfel, in vremuri de restriste, in vremuri de tulburare, de ingrijorare, focul pasiunii pentru Dumnezeu al celor din jurul nostru se va 'molipsi' si la noi.
De ce este importanta unitatea? Pentru ca de aceata avem nevoie ca sa-I slujim Domnului si sa I ne inchinam intr-un mod cat mai eficient(ce fel de inchinare ar fi aceea daca din acelasi loc sunt multi care nu se pot suporta unii pe altii?!?)


Fie ca Dumnezeu sa ne uneasca in dragostea Sa pentru ca astfel sa fim "desavarsiti si cu totul destoinici pentru orice lucrare din via Sa."
Dumnezeu sa va binecuvanteze!


Meditatie scrisa in Tabara de la Porumbacu de Sus, cu grupul de tineri "Imago Dei"
Data:28.07.2011

Stoica Timotei

Pledoarie...

Avem un Dumnezeu Creator minunat. Astronomia ne spune ca exista miliarde de galaxii, miliarde de stele, un Univers la care nu i s-a gasit sfarsitul. Undeva intr-un loc minuscul, pe o planeta micuta, a fost creata omenirea de catre Acelasi Creator. Incredibil, nu? Mai mult decat atat, creatia este atat de vasta, incat oricat de mult ai incerca sa o cunosti, nu vei reusi. Nu vreau sa te descurajez, ci dimpotriva as vrea sa te incurajez sa-ti doresti sa cunosti din tainele creatiei.

Lumea vegetala, care este asa de complexa ne arata ce Dumnezeu minunat avem.
Lumea animala, de asemenea ne arata minunatia Creatorului nostru.

Cu toate ca avem un Dumnezeu asa de maret, involuntar prin viata noastra Ii spunem: "Doamne, nu cred ca meriti sa ma incred in Tine. Nu vreau sa raman dezamagit de faptul ca m-am increzut in Tine."

Observi contrastul acesta izbitor? Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Suveran, Atotputernic si, cu toate acestea, nu ne incredem in El cu adevarat.

Nu stiu cum putem trai in felul acesta... Observi starea deplorabila in care a ajuns omenirea?



Universul intreg, intreaga creatie a lui Dumnezeu striga catre noi, ne implora prin ceea ce ea este, prin mediul prin care se dezvolta, urmatorul lucru:
"Increde-te in Domnul!!!"



Stoica Timotei

joi, 6 octombrie 2011

Importanta(gravitatea) inversiunilor...

Putin mai devreme am citit o intamplare pe care o stiam de ceva timp, dar careia nu-i stiam detaliile. Aceasta ilustratie arata cat de grave sunt inversiunile. Sau, altfel spus, inversiunea produsa in crestinismul tarziu(chiar si contemporan) si crestinismul timpuriu(sau Primar).

Toma d'Aquino a fost intr-o vizita la Roma, iar papa Inocentiu al IV-lea i-a aratat bogatiile Bisericii. In timpul vizitei, Inocentiu i-a spus lui d'Aquino:
- Vezi bine ca Biserica nu mai este intr-o perioada in care sa poata spune: "Argint si aur nu am."
D'Aquino i-a raspuns:
- Este adevarat, dar nici nu-i poate spune slabanogului: "Scoala-te si umbla!"

Putere sau bogatie/avere?
Putere sau faima?
Putere sau amorteala?

"Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez."

Doamne, ajuta-mi!

Stoica Timotei

miercuri, 5 octombrie 2011

Rutina in Biserica

Asa este ca nu te socheaza titlul acestui articol? Este un lucru pe care probabil si tu l-ai sesizat de ceva timp. Totusi, vreau sa te intreb: Oare este NORMAL sa nu te socheze un astfel de lucru(sa nu mai zic de socul care ar trebui sa il produca un astfel de titlu)? Ei bine, cam acest lucru se intampla in Bisericile noastre...

Inainte de a continua acest scurt articol, vreau sa iti prezint contextul in care am primit aceste ganduri din partea lui Dumnezeu. In urma cu 3 duminici ma aflam in Biserica din Racovita, pentru ultima data inainte de inceperea noului an universitar, si de dupa masa am fost programat la predica. Stand pe banca si asteptand sa ma ridic si sa merg sa predic, am reflectat pentru putine momente la clipele in care am slujit in Biserica din Racovita, si nu numai. Apoi, un alt gand mi-a invadat mintea si m-a constientizat de ceea ce urma... ce urma? Foarte simplu: urma sa ma ridic si sa merg la amvon(sau pupitru) si sala astepta sa se ridice in picioare, sa auda un jargon cu care ne-am obisnuit("Sa ne ridicam in picioare", "Sa dam ascultare si cinste Cuvantului lui Dumnezeu", "Cu recunostinta si cu multumire sa venim inaintea lui Dumnezeu", "Un moment de..." si multe altele).

Acesta este contextul in care mi-am dat seama de un anumit aspect al rutinei existente in Biserica din contemporaneitate. Te-ai gandit vreodata ca si prin folosirea anumitor jargoane(jargon= Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc.) dam dovada de rutina, si nimic altceva? Aici nu vreau sa spun ca aceste expresii nu sunt importante si nu au o valoare. Dimpotriva, tocmai un alt lucru as vrea sa il scot in evidenta. Nu este vorba despre aceste expresii(si/sau obiceiuri), ci este vorba de tine si de mine. Au aceste lucruri importanta pentru noi? Vreau sa iti prezint provocarea pe care am primit-o din partea Domnului in acea dupamasa, si anume:
Oridecate ori te vei intalni din nou cu astfel de lucruri, incearca sa nu le mai primesti cu atata obisnuinta incat sa treaca din nou pe langa tine nevalorificate. Valorifica-le in viata ta! Ce inseamna sa dai cinste Cuvantului lui Dumnezeu? Simplu. Inseamna sa iti doresti ca in fiecare zi sa te 'hranesti din El"(sa citesti din El), sa meditezi la ceea ce citesti si sa iti doresti ca Dumnezeu sa iti vorbeasca. Ce inseamna sa dai ascultare Cuvantului lui Dumnezeu? Inseamna sa nu fii doar un ascultator uituc, ci sa fii un ascultator implinitor. Ce inseamna sa te ridici in picioare inaintea citirii Cuvantului Sfant? Inseamna sa recunosti maretia Dumnezeului Tau si sa Ii dai respect. 
Acestea, dragul meu cititor, sunt doar cateva astfel de lucruri. Lista ar fi putut continua, dar cred ca ai prins ideea, si acest lucru mie imi este de ajuns. Acum, ca am ajuns la cunostinta acestor lucruri, pot sa spun doar atat:
 "Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!"

Stoica Timotei 

duminică, 2 octombrie 2011

Povestea unui om orb

Buna! Stiu ca este frumos si recomandat sa ma prezint, dar vreau sa-mi cer iertare ca de aceasta data nu ma voi conforma acestui cod al bunelor maniere. Nu, asta nu inseamna ca nu sunt bine manierat, ci pur si simplu nu are importanta numele meu. Totusi, ceva are importanta, si despre acest lucru as vrea sa iti vorbesc.

M-am nascut intr-o familie cu oameni normali, fiind diferit de toti. Tare mult m-as fi bucurat sa fiu ca ei, sa ii pot vedea, sa pot vedea natura minunata creata de Dumnezeu. Dar a trebuit sa ma multumesc cu faptul ca auzeam sunetele produse de ei, desi nu-mi puteam inchipui cum aratau. Mereu am incercat sa-mi imaginez cum arata randunicile, care adesea le auzeam ciripind, dar nu am reusit. Am ajuns subiectul de discutii profund teologice. Oamenii se intrebau ce pacat ascuns sta la cauza starii lipsei mele de vedere. Doar stiti cu totii ca 'Dumnezeu nu doarme', ci El pedepseste pe cei care pacatuiesc. Ma intrebam de ce nu ma pot bucura ca sunt in centrul atentiei atator oameni care trateaza cazul meu in fel si chip. Intr-una din zile, pe strada unde obisnuiam sa stau si sa cersesc trece un Invatator cu niste discipoli ai Sai. Din nou, acestia cand ma vad, fac din cazul meu un subiect de discutii teologice de o importanta deosebita. Raspunsul Invatatorului a fost unul cat se poate de socant. Cum adica sunt orb pentru slava lui Dumnezeu? Nu se poate asa ceva!, imi spuneam. Cea mai ridicola invatatura pe care am auzit-o. Auzi, sa fii orb pentru slava lui Dumnezeu. Cine isi doreste asa ceva? Cui i-ar place acest lucru? Totusi, acel Invatator nu s-a oprit la acest raspuns straniu, ci a facut un lucru si mai straniu. A facut niste tina si mi-a pus-o pe ochi, dupa care m-a trimis sa ma spal. Ei bine, dar El nu stia ca sunt orb si ca ma deplasez greu? Totusi, nu am comentat nimic, ci am ascultat. Vrei sa stii ce mi s-a intamplat in continuare? Dupa ce m-am spalat, am inceput sa vad. Negrul care imi intuneca privirea a disparut. Oare acestea sunt mainile mele? Oare asa arata apa? Oare asa sunt randunicile? Nu-mi venea sa cred!!! Minunea s-a intamplat! Am inceput sa vad! Totusi, continuarea lucrurilor petrecute au fost destul de tulburatoare. In loc sa se bucure oamenii din jurul meu impreuna cu mine de minunea ce tocmai mi s-a intamplat, am ajuns din nou un subiect de discutie al lor: "Oare chiar eu sunt orbul de dinainte?" Unii spuneau ca Da, altii ca doar seman cu acel orb. Si cum toate acestea nu ar fi suficiente, am fost dus in fata fariseilor si intrebat aceleasi lucruri. Ceea ce nu ti-am spus pana acum este ca acea zi era o zi de Sabat. Pentru ca raspunsul meu sa aiba autoritate inaintea fariseilor, au fost adusi si parintii mei si interogati... M-am saturat de atata indoiala din partea celorlalti! M-am saturat sa fiu din nou doar un subiect de discutie pentru ceilalti! Raspunsul meu a fost urmatorul: "Eu una stiu: ca eram orb, si acum vad." Din cauza aceasta am fost dat afara din Sinagoga.

Cum poate ca orbirea mea sa fie spre slava lui Dumnezeu? Iata-ma din nou pe strada... Parca imi era mai bine inainte, ca puteam cersi fiind orb... dar acum, vad si nu mai am motiv pentru care sa cersesc. Dar ceva s-a intamplat din nou pe acea strada. M-am intalnit din nou cu acel Invatator si am aflat adevarata Sa identitate. Dumnezeu intr-adevar S-a indurat de mine. De atunci viata mea s-a schimbat.

Pot sa spun din toata inima ca am fost orb si acum vad. Am fost mort in greselile mele si in pacatele mele si acum am fost adus la viata de Hristos.

Nu crezi ca ceea ce ti-am spus este adevarat? Pentru ca sa crezi autenticitatea celor citite mai sus, marturia mea este consemnata de Evanghelistul Ioan in capitolul 9.
Iti urez lectura placuta.



Stoica Timotei

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Renunta la trapezul tau si sari

Tocmai am terminat de citit cartea "Credinta si indoiala", scrisa de John Ortberg. In acest articol nu o sa prezint cartea, ci doar un aspect care mi-a placut foarte mult.

Imagineaza-ti ca esti la circ sau ca vezi un astfel de spectacol. Unul din numerele care se desfasoara in fata ta este extrem de periculos. Sunt acei oameni care fac acrobatii in aer, leganandu-se in acele trapeze si sarind dintr-un loc in altul, neavand nici o franghie de siguranta. Saltul credintei este comparat cu acel salt de la un trapez la altul. Dar, pentru a putea face acest salt al credintei, trebuie sa renunti la trapezul tau. Pentru a ajunge in siguranta pe partea cealalta, trebuie sa existe o sincronizare perfecta intre tine(cel care sare) si prinzator.
Probabil vei spune ca nu e nevoie sa sari... ca e bine in trapezul de care te tii... esti in siguranta... nu e nici un pericol... e chiar confortabil... dar tocmai aceasta este chemarea Domnului Isus("Cine vrea sa ma urmeze..." sa faca acest salt al credintei!).
  • Renunta la acea relatie care nu Il onoreaza pe Dumnezeu.
  • Renunta la atasamentul tau fata de bani(sau de lucrurile materiale).
  • Renunta la puterea ta; fii un slujitor.
  • Renunta la dependenta ta. Recunoaste-o. Cauta ajutor.
  • Renunta la eul tau, la orgoliul tau, la banii tai, la reputatia ta, la neascultarea ta.
  • Renunta la tot intunericul.
  • Renunta la toata teama.
  • Renunta doar...
Poti sa Il crezi sau nu. Intr-o zi - poate ca maine, poate ca anul viitor, poate ca peste 50 de ani - vei lasa din mana acest mic trapez numit "viata"  ta, si la fel voi face si eu. Intr-o zi iti vei da ultima suflare, mainile tale isi vor pierde puterea, iar trapezul iti va aluneca din maini. Adevarata intrebare este: Ce se va intampla atunci?

De ce sa nu iti incredintezi viata ta in mana Domnului? Acest adevar prezentat mai sus este descris de apostolul Pavel intr-un mod minunat in Galateni 2:20 "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Stoica Timotei

vineri, 30 septembrie 2011

Are importanta daca cred sau... ce cred?

Iata o intrebare care probabil vei spune ca e intr-devar ciudata. Nu o sa tin teoria batului de chibrit in acest articol scurt, ci doar vreau sa iti ilustrez acest adevar intr-un mod cat se poate de simplu.



Te invit sa faci cunostinta cu prietenii mei Gabi si Catalin. Catalin este, dupa cum bine poti observa, o persoana care a investit mult in aspectul fizic, si aceasta se poate observa cu ochiul liber de la o posta. Si, mai mult decat atat, el are o credinta puternica... dar pentru el nu conteaza in cine sau in ce crede. Pe de alta parte, Gabi este un tanar simplu, linistit, si cu o credinta indoielnica. Cam atat ii caracterizez, pentru a putea avea o imgine despre cei doi. Acum, te invit sa-ti imaginezi locul unde se afla: amandoi se afla in fata unei prapastii, dar au  o punte de legatura cu cealalta parte a dealului. In fata lui Catalin este o punte veche, din funii roase si slabite de atatea ploi si de atatia ani de cand sunt, pe cand in fata lui Gabi este un pod de beton, rezistent, pe care ar putea trece si o masina, numai ca este asa de ingust incat nu ar incapea nici o masina. Catalin trece plin de incredere, dar obiectul in care se increde nu ii asigura nici o siguranta, pe cand Gabi inainteaza tiptil, cu burta lipita de beton, de frica sa nu cada in prapastie.


Revin la intrebarea articolului... Are importanta daca cred sau... ce cred?

Nu o sa raspund la aceasta intrebare, ci te las doar sa meditezi la ea.

Stoica TImotei

In ce ti-ai ancorat credinta?

Sunt atat de multe feluri de credinta, incat ajungi sa te intrebi oare care dintre ele este adevarata(si aici nu ma refer la religii, ci la CREDINTA)?

Noul Testament ne cheama la o credinta autentica in Dumnezeul mantuirii noastre. Oare intr-adevar credinta noastra se bazeaza(sau se ancoreaza) in Dumnezeu? Nu cumva credinta noastra are anumite extensii interesante, si daca nu ar fi sau nu am avea parte de acestea, s-ar dovedi ca nu avem nici credinta?

O afirmatie complicata, dar o voi explica in cele ce urmeaza:

Avem o credinta in Dumnezeu bazata pe oameni si pe anumite evenimente si nu pe dragostea Lui?


Incearca sa raspunzi in sinea ta la aceasta intrebare... As mai avea oare credinta in Dumnezeu daca:
  •  moare cineva drag?
  • sotul/sotia te paraseste?
  • fiul/fiica se razvrateste impotriva ta si pleaca?
  • parintii tai nu te mai recunosc ca si copil al lor?
  • ai mereu parte de nerealizri/insuccese?
  • nu ai unde munci si prin urmare nu ai ce manca?
  • nu ai un loc unde sa stai?
   si lista ar putea continua...

Oare nu cumva aceste lucruri sunt niste extensii ale credintei noastre si daca se va intampla sa nu le avem atunci va disparea si credinta noastra in Dumnezeu?

Te invit la o lectura minunata asupra unui capitol al Bibliei, mai exact la Romani 8. In prisma a ceea ce ai citit pana acum, priveste cu toata atentia la Romani 8:35-36 ...

Probabil te-ai intreba daca ar exista o credinta autentica in Dumnezeu, fara nici un fel de legaturi exterioare. Este greu de trait o astfel de credinta, dar se poate. Romani 8:38-39.

Doamne, da-mi o astfel de credinta!

Stoica Timotei

Despre credinta...

Una din temele majore ale Noului Testament este cea legata de credinta. S-au scris atatea carti si s-au spus atatea lucruri interesante despre credinta, incat ne-ar lua foarte mult timp ca sa asimilam macar 1% din totalul lor.

In acest articol as vrea sa mentionez un singur lucru cu privire la credinta.

Oare este vreo diferenta intre:
  • a crede ca...
  • a crede in...
A crede ca... e o credinta de suprafata(nu neaparat superficiala, ci doar fara profunzime), pe cand a crede in... e o credinta profunda. Ei bine, probabil vei spune: "Dar eu cred ca..." - oare te afecteaza acel lucru intr-un mod profund?

Gandeste-te la urmatorul lucru: Atunci cand spun ca "cred in...", de fapt eu spun ca :
  • am incredere in...
  • sunt dispus sa ma supun...
Poate nu esti de acord cu ce am scris in acest articol, dar te provoc totusi sa meditezi la aceste lucruri expuse mai sus.

Fie ca Dumnezeu sa ne ajute nu doar sa credem CA El exista, ci sa credem IN El!

Stoica Timotei

Intelepciune sau nebunie?

Intr-un avion sunt trei barbati: pilotul, un pusti cercetas si cel mai destept on din lume. Se strica motorul, avionul e in picaj si nu sunt decat doua parasute. Inteligentul apuca in graba un rucsac.
- Imi pare rau - spune el - dar eu sunt cel mai destept om din lume; am o responsabilitate fata de planeta.
Si sare din avion. Pilotul se intoarce spre pusti si ii spune ca el a trait o viata lunga si implinita, iar micul cercetas are toata viata inainte. Ii spune acestuia sa ia ultima parasuta si sa-si salveze viata.
- Stati linistit, domnule pilot, spuse baiatul. Cel mai destept om din lume tocmai a sarit din avion cu rucsacul meu.




Lumea noastra e plina de oameni destepti care sar din avion cu rucsacul. Unul dintre paradoxurile legate de credinta si indoiala este ca aceasta problema constituie provocarea intelectuala suprema, si totusi oamenii simpli si fara educatie pot trai cu multa intelepciune, iar cei cu doctorat pot alege nebunia.




Preluat din cartea: "Credinta si indoiala", de John Ortberg

marți, 27 septembrie 2011

Dragoste sau pofta?

Dragostea... un subiect atat de vast, incat oricat as scrie in acest articol, as acoperi doar o parte infima. Subiectul cel mai cautat al multor carti, al multor melodii, al multor discutii. Exista tot felul de teorii cu privire la acest subiect. Mai mult decat atat, datorita diferentei de perceptie care exista intre oameni, sunt multi care o confunda cu alte lucruri. In subiectul acesta as vrea doar sa observam una din aceste greseli... Oare nu cumva adesea dragostea este confundata cu pofta?

Vreau sa faceti cunostinta cu prietenul meu, mototey. Intr-una din zile intalneste o fata, dar nu orice fel de fata, ci dupa cum el spune: "fata visurilor mele". Oare asa sa fie? Ce-i drept, a ajuns sa o cunoasca, s-au placut si deja in cateva zile s-a format intre ei o legatura foarte stransa. Ce mai, la cateva zile dupa ce s-au cunoscut, deja ii vedeai tinandu-se de mana cand se plimbau si parca subiectele de discutie dintre ei niciodata nu se epuizau. El, plin de umor de calitate, ea cu un zambet fermecator. Oare sa fie combinatia potrivita? La scurt timp dupa aceea, mototey si mototeya au luat o hotarare: vor sa se casatoreasca. In aceeasi zi au mers atat la parintii lui cat si la parintii ei sa le faca de cunoscut dorinta lor. in cele din urma, parintii lor au acceptat. Bucurie mare in vietile acestor doi minunati tineri. Totusi, ceva s-a intamplat in viata lui mototey. Nu l-am mai vazut asa de hotarat in ceea ce facea. Lucrul acesta m-a impins sa merg si sa stau de vorba cu el, ceea ce am si facut. Ce s-a intamplat? Care a fost cauza tulburarii lui? Un vis... intr-o seara a visat ca s-a intalnit cu Domnul Isus si au stat de vorba... mototey, incercand sa profite de ocazie, L-a intrebat ce parere are de relatia lui cu mototeya si daca este de acord. Domnul i-a raspuns ca trebuie sa renunte de indata la acea relatie pentru ca ceea ce este intre ei nu poate fi numit dragoste. Tulburat de cele auzite, mototey se intreba oare ce ar fi putut sa fie, daca nu era dragoste. Dimineata, cand s-a trezit a deschis Biblia in Exodul, de unde un verset i-a atras atentia intr-un mod deosebit. Astfel el a primit raspunsul din partea Domnului. Despre ce verset este vorba? Despre ultima porunca, care incepe cu urmatoarele cuvinte: "Sa nu poftesti...!"


George Uba spunea ca: "Dragostea creste incet si sigur prin cunoastere reciproca temeinica, unde caracterul este cel urmarit, si nu atractia fizica. Dar nu este deloc la moda cautarea asta!"


Povestire preluata si adaptata din cartea: "Sarut mana, Doamna" scrisa de George Uba


Stoica Timotei

Ti-a fost dor de mine? Mie da...

Dragul meu, ma simt foarte ciudat sa-ti scriu acest articol, dar stiu ca trebuie facut si acest lucru. Trebuie sa recunosc ca la inceput deloc nu mi-ai placut. Mai ales in timpul scolii generale si chiar a liceului... pot spune ca adesea eram manios pe tine. Nu, nu ma laud cu ce a fost in trecut, pur si simplu trec sumar in revista ceea ce a fost. Am inceput sa descopar anumite taine ale tale, ce-i drept mici si putine, dar asa de tare m-au fascinat, incat dupa atata timp, pot sa spun ca intr-adevar mi-a fost dor de tine. Cum am putut lasa sa treaca atat timp fara sa fac nimic? Nu stiu! Dar stiu ca de acum incolo imi voi da toate silintele sa nu te mai parasesc niciodata, si sa incep sa descopar tot mai multe din tainele tale. Imi doresc sa te cunosc mai bine. Imi doresc sa ma lasi sa te descopar mai bine. Da, pe tine... nu te uita in alta parte, ca nu e nimeni langa tine. Toti avem acces la tine, dar oare catora dintre noi ne place de tine? Ei, acest articol tie ti-e dedicat! Ce-i drept, pe viitor doar de tine o sa ma folosesc:)
Nu-i asa ca ultima expresie folosita are o tenta negativa puternica? Las', ca stii ca nu am folosit-o astfel, ci doar ca sa-ti arat intr-o oarecare masura valoarea pe care o ai pentru mine si dorinta mea de a te cunoaste mai mult. Cred ca deja am cam depasit limita. Urmeaza faptele! :)


Destinatar: Scrisul


Stoica Timotei

Ne-am intors!!! :)

Da... au trecut exact 4 luni si 3 zile de la ultima postare. Ce-i drept, atunci cand am scris acea ultima postare in care imi luam ramas bun de la voi, dragi cititor, duhul meu era foarte tulburat si a trebuit sa treaca o perioada de timp pentru a-mi putea reveni. Dau slava Domnului ca EL s-a indurat de mine si m-a invatat niste lectii pe care nu le voi uita prea curand si daca as vrea. O vacanta plina de noi si noi experiente traite cu Dumnezeu, alaturi de cei dragi mie. O vacanta in care am cunoscut oameni noi, de la care am avut si am in continuare multe lucruri de invatat. O vacanta care a trecut... bine :)

Nu stiu care va fi activitatea in continuare pe acest blog, dar dupa cum bine va puteti da bine seama, tapetul a fost schimbat, si de asemenea la gadgeturi au fost facute niste modificari. O sa vin cu noi update-uri si nadajduiesc ca articolele care vor urma sa fie o lectura placuta, ziditoare/constructiva pentru fiecare cititor.

Doresc ca Dumnezeu sa va binecuvanteze pe fiecare intr-un mod deosebit :)

Cu multa bucurie,
                    Stoica Timotei

marți, 24 mai 2011

Adio blogareala? Da... adio, deocamdata!

Ce se intampla atunci cand incerci sa faci bine si de fapt, prin acel lucru pe care ai vrut sa il faci cu o motivatie buna, se intampla sa produci mai mult rau decat bine?
Ei bine, cam aceste lucruri mi s-au intamplat mie in urma postarii ultimului articol. Astazi am fost sunat de o anumit persoana care mi-a dat niste sfaturi care m-ar feri de anumite necazuri pe care mi le-ar pricinui articolul precedent. Am luat aminte la ceea ce mi s-a spus si am modificat lucrurile care au produs mari tulburari.
In acest articol, vreau sa-mi cer iertare fata de toti cei care s-au simtit ofensati de continutul articolului precedent.

Totusi, in urma acestor framantari pe care le-am avut si pe care inca le mai am, am luat o hotarare, si anume sa renunt la 'blogareala'(cel putin pentru o perioada necunoscuta de timp).

Poate ca intr-adevar asa este. Mai mult rau am facut prin acest articol, prin acest blog, decat bine. Multumesc totusi tuturor acelor tineri pe care nu ii cunosc si care mi-au trimis emailuri de apreciere si de incurajare in urma ultimului articol. Totodata, multumesc si voua, celorlalti, care v-ati abonat la acest blog. Nadajduiesc sa luati doar ce este bun, daca este ceva bun pe aici.

Asa cum spunea Rick Warren cu privire la cartea Biserica condusa de scopuri : "Citeste aceasta carte cum mananci pestele: alegi carnea si arunci oasele " (parafrazare), asa spun si eu cu privire la continutul acestui blog. Probabil ca nu tot ce gasesti pe el este ziditor si de folos, dar ia doar ceea ce iti este de folos... restul nu-l baga in seama.

Probabil acum vei spune ca am intrat in pielea victimei si urmaresc sa ma autovictimizez, pentru a cauta aprecierea cititorului. Nu este aceasta motivatia mea. Pur si simplu am imi doresc sa ma justific in fata ta de ce renunt(pentru moment) la blogosfera.

Imi este greu sa renunt, dar momentan pentru mine acest lucru este necesar. Nu vreau sa inchei acest articol intr-un mod negativist, ci vreau sa ramai incurajat de urmatoarea cantare, care este una din preferatele mele:

 
Dumnezeu sa va binecuvanteze! :)

luni, 16 mai 2011

Apel pentru păstori: Pastorul de azi – Saulul de ieri

Scriptura ne relatează niște evenimente foarte interesante din istoria poporului Israel, la începutul perioadei monarhice. După ce David l-a doborât pe uriașul Goliat și, pentru că mergea cu Dumnezeu oriunde(încrezându-se în EL), Dumnezeu îi dădea mereu victorie. Astfel, femeile au început să cânte un cântec de victorie adesea, care suna astfel: „Femeile care cântau își răspundeau unele altora, și ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.” ... nimic ieșit din comun până acum, dar vreau să vă îndrept atenția la următorul verset din 1 Samuel 18, care spune astfel: „Saul s-a mâniat foarte tare, și nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât să-mi ia împărăția.”
Probabil te întrebi ce legătură are acest text cu subiectul articolului. Ei bine, are o legătură foarte puternică, iar în cele ce urmează aș vrea să-ți explic despre ce este vorba. Totuși, înainte de a-ți explica aceste lucruri, aș vrea să-ți descriu o mică parte din perioada adolescenței unui tanar.
După ce s-a întors la Domnul, a vrut cu orice preț să Îi slujeasca lui Dumnezeu prin cântare. Nu e un lucru rău să Îl lauzi pe Dumnezeu prin cântare, dimpotrivă, e chiar de dorit să faci lucrul acesta. Totuși, la el era o problemă. Deși avea dorință, trupul era neputincios(și încă este... din acest punct de vedere). Nu a fost înzestrat cu voce muzicală. Cânta spre lauda Domnului până când era rugat să nu mai cânte, sau chiar implorat. Parcă cineva tocmai îi tăiase creanga de sub picioare. Tot avântul lui s-a încheiat. De ce nu îi putea sluji Domnului prin cântare? Aceasta era întrebarea care l-a frământat puternic în acea perioadă. În timpul în care a căutat răspuns la această întrebare, a fost invitat să mearga într-o tabără de tineret cu niște tineri pe care îi cunoscuse de curând. Inițial nu a vrut să merg în acea tabără, dar ceva l-a împins să mearga(era Dumnezeu, iar el nu știa). Acolo, în acea tabără, Dumnezeu i-a descoperit chemarea pe care i-a făcut-o de a-I sluji. Printr-un frate minunat, Dumnezeu l-a încurajat și i-a deschis această ușă pe care avea să pășeasca de atunci, pentru ai sluji Lui. Liderul de tineret a fost persoana prin care Dumnezeu i-a descoperit chemarea aceasta minunată. Astfel, a început să frecventeze acele Biserici unde slujea acest lider de tineret(care era unul din pastorii acestor Biserici), unde era implicat(prin îndemnuri la rugăciune). La un moment dat, pastorul de atunci al Bisericii de unde era membru a aflat că era implicat în alte biserici, și nu în Biserica unde avea membralitatea. Așa că l-a rugat să nu mai plece, pentru că avea să-i spună ce avea să faca, implicându-l astfel în „Biserica natală”. Totuși, a trecut o jumătate de an și nu s-a întâmplat nimic. Așa că, pentru că nu vroia să se stingă această dorință de a-i sluji lui Dumnezeu, a hotărât să frecventez din nou aceste doua Biserici.
Ce legătură au toate cele spuse mai sus cu subiectul articolului? Ei bine, în perioada aceea de pauză de o jumătate de an, pentru că păstorul nu l-a implicat deloc, în el s-au dat bătălii puternice și cel rău era cât pe ce să câștige făcându-l să cada în depresie. Nu știa dacă era capabil de a-I sluji în vreun fel Domnului. Nu credea că va fi capabil să îi slujeasca în vreun fel Bisericii. Se simțea „paria bisericii”. Datorită faptului că păstorul nu a avut nici o viziune asupra lui, nu a încercat să il implice în nici un fel, a început să creada că nu este bun de nimic și că acea chemare pe care credea că e din partea lui Dumnezeu, era de fapt doar o amăgire.
Acum, dragul meu cititor, nu vreau să spun că acest tanar a purtat ură sau că poarta ură păstorului. Din contră, chiar aprecieza ceea ce a făcut Dumnezeu prin el în Biserica pe care a pastorit-o și în continuare îl respecta și îl aprecieza pentru că Îi slujește Domnului.
Dar am observat o problemă destul de gravă pe care aș vrea să o împărtășesc cu voi. Sper ca Dumnezeu să ne ferească pe fiecare dintre noi de aceste lucruri.
Revenind la versetele citate la începutul acestui articol... descriu un eveniment cunoscut multora dintre noi. Ce implicații are el astăzi? Sau, are vreo legătură cu noi?
Dumnezeu îi făcea parte de victorii lui David pentru că el se încredea în Domnul și astfel poporul Israel implicit câștiga și era în bucurie. Aveau motive doar pentru a fi bucuroși și a-L lăuda pe Dumnezeu pentru aceasta. Totuși, în ciuda acestor împrejurări, tocmai împăratul(conducătorul) găsește un motiv pentru care să fie cât se poate de invidios și gelos.
Apelul către păstori:
Sunteți chemați să conduceți Biserica lui Hristos. Sunteți chemați să Îi slujiți lui Dumnezeu în felul acesta. Totul este datorită harului său, nu meritelor voastre. La fel de bine cum Dumnezeu se folosește de dumneavoastra, se putea folosi de oricine altcineva. Tocmai de aceea, trebuie să fiți mereu bucuroși pentru această chemare minunată pe care Dumnezeu v-a făcut-o. Dar nu faceți din chemarea dumneavoastră o carieră!
Nu faceți din chemarea dumneavoastră o modalitate de a-i reduce la tăcere pe cei din bisericile pe care le păstoriți, care au aceeași chemare din partea lui Dumnezeu.
Nu fiți ca Saul, care a vrut să îl reducă la tăcere pe David, astfel să oprească acel cântec de bucurie cântat de femei.
Vă rog, în Numele Domnului Isus, nu vă fie frică de faptul că dacă veți descoperi un tânăr chemat de Dumnezeu în slujire din Biserica pe care o păstoriți, e posibil să fie amenințat locul vostru. Pentru că dacă Dumnezeu v-a făcut această chemare, și dacă Îi sunteți Lui credincioși, El vă va da izbândă, El vă va purta de grijă.
Investiți în membrii Bisericilor pe care le păstoriți și ajutați-i să-i slujească lui Dumnezeu. Chiar dacă se va întâmpla să aveți așteptări mari de la ei și să fie sub așteptările voastre, întăriți-i și fiți-le cei mai buni prieteni. Vă spun acestea pentru că pentru acest tanar, liderul de tineret a fost și continuă să fie un astfel de om. Doresc fiecărui tânăr din Biserica lui Hristos să aibă parte de un astfel de lider în viața lui, care mereu să îl încurajeze și să îi fie alături, nicidecum un Saul care să dorească să-l reducă la tăcere.
Mă adresez păstorilor și celor care sunt responsabili de mersul bun al Bisericii: sunteți precum acest lider de tineret(pastor secund), sau precum Saul? Dacă sunteți precum Saul, doresc schimbare reală pentru ca lucrarea Domnului să înainteze. Dacă sunteți precum acest lider, doresc ca roadele voastre să crească în cunoașterea lui Dumnezeu și în dorința de a-I sluji Lui, astfel și voi să fiți încurajați să Îi slujiți lui Dumnezeu.
Doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să reverse harul Său peste voi și peste slujirea pe care v-a chemat s-o faceți!

Stoica Timotei

P.S. Articol editat si corectat datorita unor neintelegeri care au cauzat multe nelamuriri!

Foarte aproape de cale, dar nu pe ea...


Acum câteva zile, unul din frații mei a venit în București pentru a-și ridica diploma de licență. Pentru că pentru el a fost prima vizită în București, am insistat să rămână toată ziua pentru a avea ocazia să viziteze anumite locuri din București. Am mers până în parcul Herăstrău și ne-am plimbat pe acolo... când ne-am întors, am văzut că din față venea un băiat cu bicicleta, cu căști în urechi, dar ceva nu era în regulă... deși avea banda pentru bicicliști, nu înainta pe ea, ci pe lângă ea. Așa că mi-am însușit calitatea de om bun și i-am făcut un semn că nu acolo e banda pe care se merge cu bicicleta. deși am făcut acest gest mai în glumă, totuși el a luat aminte. De îndată ce a trecut cu bicicleta de mine, a intrat în calea pregătită pentru bicicliști și a înaintat pe ea până la capăt.
Iată o experiență puțin amuzantă, dar care are implicații spirituale. Nu cumva de multe ori suntem precum acest biciclist? Ne numim creștini și mergem înainte pe cale... dar nu pe calea cea îngustă, ci pe lângă ea... lasă că pe calea îngustă merg... „înguștii”... oare chiar așa să fie? Totuși Dumnezeu adesea ne scoate în cale oameni, sau ne oferă diferite semne pentru a ne arăta că ceva nu este bine, și că trebuie să înaintăm doar pe calea cea îngustă. Totuși, totul depinde de răspunsul nostru. Răspunsul acestui biciclist a fost de aprobare. El s-a conformat îndrumării pe care i-am făcut-o.
Oare noi suntem precum acest biciclist? Ne conformăm la ceea ce Dumnezeu ne spune să facem, sau datorită spiritului de rebeliune din noi, nu ne conformăm?
Iată o lecție profundă de viață, pe care am învățat-o într-un mod incredibil de frumos. În urma celor spuse până acum, urmează reacția ta. Cum va fi, nu știu. Dar știu că deciziile tale cu privire la calea credinței au consecințe veșnice. Într-o zi îti vei da și tu seama. Sper să nu fie prea târziu!!!

Stoica Timotei

Relația deficitară cu Dumnezeu duce automat la relații deficitare cu oamenii


Când omul a căzut și a ales să devină el centrul vieții sale, în locul lui Dumnezeu, rezultatul nu a fost numai pierderea părtășiei cu Dumnezeu, ci și a părtășiei cu semenii săi.
Te-ai întrebat vreodată de ce evenimentele din Geneza sunt prezentate atât de succint? Văd o legătură puternică între Geneza 3 și 4. Care este aceasta? Geneza 3 ne prezintă caăderea omului în păcat, iar Geneza 4 ne prezintă deja prima crimă din istorie. Nu cumva acestea sunt prea apropiate una de cealaltă? Nu cumva ar mai fi putut fi scrise atâtea evenimente frumoase din viața primilor oameni? Oare de ce așa de repede se vorbește deja despre crimă din istoria umanității?
Cred cu tot dinadinsul că nimic din Sfânta Scriptură nu este scris sau așezat la întâmplare. Pe lângă multe lecții pe care le putem învăța din aceste lecții(Categoria temelor de genul: Învață din greșelile altora), nu mai putem învăța nici o lecție? Nu știu dacă s-a vorbit sau scris despre acest subiect, dar eu îl consider foarte vital pentru fiecare om. Lecția pe care am învățat-o este că omul, atunci când este în relație nu tocmai bună cu Dumnezeu(tocmai fusese izgonit din grădina Edenului), aceasta duce automat la relații nu foarte bune cu ceilalți oameni. Desigur că nu cu toți oamenii te poți înțelege de minune cu toți oamenii, chiar dacă ai o relație bună cu Domnul. Dar, aici se împlinește îndemnul apostolului Pavel(„Întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii). Ruperea relației cu Dumnezeu duce la ruperea relației dintre oameni. Oare la întâmplare apostolul Ioan, în prima sa epistolă, realizează o legătură de interdependență între relația cu Dumnezeu și relația cu oamenii? Nu cred!
Cred că ar mai fi multe de spus pe marginea acestui subiect, dar doresc să mă opresc aici pentru a-ti da șansa să meditezi la aceste gânduri.
Doresc ca Dumnezeu să te binecuvânteze!

Stoica Timotei