„Ce ne pasă nouă? Treaba ta!” - Gânduri despre indiferență

Unul dintre lucrurile șocante cu privire la Iuda este faptul că a avut și el un moment de remușcare, moment în care a recunoscut adevărul. Și-a dat seama de greșeala lui și a mers să-și îndrepte greșeala. Însă a mers la oamenii nepotriviți.

Cum adică? Oamenii religioși sunt oamenii nepotriviți? Preoții sunt oamenii nepotriviți?

Ce ne spune Scriptura despre căința lui Iuda? „Atunci, Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor și a zis: «Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat»” (Matei 27:3, 4a).

Lucrul și mai șocant în această relatare biblică este reacția preoților celor mai de seamă și a bătrânilor în urma căinței lui Iuda: „«Ce ne pasă nouă?» i-au răspuns ei. «Treaba ta»” (Matei 27:4b).

Dacă ai nevoie de un timp de meditare la acest verset, aștept. Sunt încă aici. Nu trece mai departe. Poți să mai citești despre această reacție a acestor oameni religioși. Să vină un om la tine, tu, om al lui Dumnezeu, să-ți spună că a greșit, că își dă seama de greșeala lui și încearcă s-o repare, iar tu să-i spui nu doar că puțin îți pasă, ci că chiar deloc nu-ți pasă! Cum vine asta? Cum poți dormi noaptea, tu, om al lui Dumnezeu care nu-ți pasă de nevoia celui care a venit la tine să-și mărturisească vina?

Mă gândesc însă la faptul că ecoul reacției acestor oameni religioși răsună peste veacuri, chiar și în zilele noastre. Nu-i așa că prin viața noastră așa-I răspundem de multe ori și noi lui Dumnezeu?

·        Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său și îți arată anumite lucruri pe care trebuie să le schimbi, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

·        Dumnezeu îți descoperă anumite păcate din viața ta de care trebuie să te pocăiești, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mine?”

·        Dumnezeu îți descoperă nevoia cuiva, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

·        Dumnezeu îți spune că trebuie să mărturisești Evanghelia, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

·        Dumnezeu îți spune că trebuie să fii lumină, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

·        Dumnezeu îți spune că trebuie să veghezi, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

·        Dumnezeu îți spune că trebuie să-i încurajezi pe frații tăi căzuți, iar reacția ta este: „Ce-mi pasă mie?”

 

Înțelegi cum stau lucrurile? Da, preoții au murit, însă nu și atitudinea pe care au avut-o. Am moștenit-o. Am avut-o și noi în repetate rânduri din viața noastră. Iată de ce anume trebuie să ne pocăim.

Recunoaștem vina noastră pe care o avem printr-o astfel de atitudine și ne căim de ea. Dar dacă întâlnim alți oameni cu aceeași atitudine?

Vestea bună este că putem veni înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nicidecum o asemenea atitudine. Dar care este atitudinea Lui?

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

 

Ai ocazia să vii înaintea lui cu atitudinea ta de indiferență, s-o recunoști ca pe un păcat și să-I ceri să te ajute să scapi de ea. Aceasta este vestea bună: Dumnezeu ascultă. Dumnezeu iartă. Dumnezeu oferă un nou început.

 

Glorie Lui!

 

Timotei Stoica

Refuzul – binecuvântare sau blestem?

 

 

Recent cineva a adus în discuție subiectul acesta. M-am mai gândit și eu din când în când la aspectul acesta și am mai răspuns când am fost întrebat.

Cum poate o tânără credincioasă să refuze politicos și creștinește un băiat? Adică, se poate așa ceva? Să refuzi politicos? Să refuzi creștinește? Refuzul nu este întotdeauna un blestem. Câteodată poate fi o binecuvântare.

Cu ani în urmă, în perioada adolescenței mele, mi s-a întâmplat și mie să fiu refuzat. Și da, a fost într-o manieră politicoasă și creștinească. Mi s-a întâmplat să îmi placă de o fată, să vorbesc cu ea și chiar să încep să cred că aș putea face casă cu ea. Însă când veneam cu sugestiile acestea, din start mi s-a tăiat creanga de sub picioare și a trebuit să accept că nu trebuie să ies din friendzone. Chiar și când am început să vorbesc cu Renata, soția mea, la început am fost refuzat politicos. Dar aici am fost convins că refuzul acela nu va rămâne multă vreme. Și da, Dumnezeu a schimbat lucrurile și până azi deja au trecut vreo 7 ani și jumătate de când a spus: „Da!” (și eu la fel!).

Cum poți tu, ca fată, să refuzi politicos pe un băiat care te abordează?

·        Dacă te abordează față în față, atunci probabil că e mai bine să-i spui direct că nu te interesează o prietenie, că încă nu vrei să intri într-o relație.

·        Dacă îl cunoști de mai multă vreme, dar totuși nu te atrage sub nicio formă și nu simți nimic din partea Domnului pentru el, spune-i că ai vrea să rămâneți doar prieteni și că nu te gândești la nimic mai mult.

·        Dacă te abordează online, atunci spune-i că nu ești interesată. Oricum ar fi, spune-i. Dacă insistă, vezi că ai opțiunea de block, pe care cred că ar fi bine s-o folosești.

Totuși, caută să faci în așa fel ca răspunsul tău să nu fie unul ipocrit, fățarnic sau chiar mincinos. Nu, ci caută să-I fii credincioasă lui Dumnezeu în absolut toate lucrurile. Chiar și în acest refuz.

În această privință, te rog din toată inima nu-L băga pe Dumnezeu la înaintare: „Știi, mi-ar plăcea o prietenie, dar simt că în perioada asta trebuie să mă apropii mai mult de Domnul.” Aceasta este una dintre cele mai ipocrite afirmații pe care le poți rosti dacă ai alte gânduri, dacă nu-ți prea place băiatul care te-a abordat sau dacă doar cauți să te eschivezi. Că tot veni vorba de apropierea de Domnul, să vezi ce fain e în doi! Când dai socoteală cuiva despre ce ai citit în Biblie, despre cum ți-a vorbit Domnul în ultima vreme, despre frământările sau îndoielile pe care le ai, despre visurile pe care le ai cu privire la viitorul tău. În doi, chiar și relația cu Domnul poate propăși și dezvolta mai repede și mai ușor decât de una singură. Așadar, nu folosi această scuză, decât dacă ai cel puțin o persoană în viața ta cu care poți fi deschisă să faci lucrurile menționate mai sus și dacă chiar vrei să te apropii de Domnul. Repet, dacă ai alte motivații, fie poți să-i spui direct, fie poți să-i spui că nu ești interesată, dar că nu vrei să intri în mai multe detalii.

Acum, în urma unei astfel de respingeri, care ar putea fi atitudinea sau reacția băiatului? Țin minte cel puțin un refuz de care am avut parte și care m-a făcut să cred că n-o să mă mai căsătoresc niciodată. Însă acelea au fost doar temeri nefondate.

Dacă știi că un băiat e interesat de tine, însă dacă tu știi că nu ar putea fi nimic între voi doi, spune-i. Nu-l lăsa în confuzie. Confuzia aceasta va face numai rău. Chiar dacă n-o să-i placă răspunsul pe care-l va primi, o să-i fie de folos. Și, peste ani, dacă o să se maturizeze, poate chiar va vrea să-ți mulțumească pentru curaj.

 

Vreau să mă adresez și băieților. Guys, dacă o fată vă refuză, nu descurajați. Cu siguranță, dacă sunteți sinceri și căutați să-I fiți plăcuți lui Dumnezeu în toate domeniile vieții voastre, Dumnezeu vă va purta de grijă și în acest aspect al vieții. Nu este o vârstă anume la care să te căsătorești. Aceasta variază... de la 18 ani la... 54, dacă ar fi să-l întrebăm pe bunicul meu din partea mamei (și da, a mai avut și copii, două fete).

De asemenea, nu fiți bădărani și nerespectuoși. Mi s-a dat să văd o mulțime de screenshot-uri cu mesaje urâte de la băieți după ce-au fost respinși politicos. Fraților, fiți bărbați și acceptați refuzul, mergând mai departe.

O să vedeți că există viață și după un refuz. Și poate fi una minunată, extraordinară.

Sper ca aceste câteva gânduri să vă fie de folos! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

Timotei Stoica