vineri, 5 mai 2017

Când Dumnezeu e cu tine… ceilalți văd!



Pentru creștini, cei care au o relație personală zilnică cu Dumnezeu, cred că cea mai mare binecuvântare și cel mai mare motiv de bucurie este să știe că Dumnezeu este cu ei.

Când ne strângem la biserică, ne place să știm că Dumnezeu este cu noi. Afirmăm cuvintele Domnului Isus cu privire la faptul că acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui, este și El prezent.

Prezența Domnului este dătătoare de pace. Căutăm pacea, alergăm după ea. Vrem și tânjim adesea după liniștea interioară. Toate acestea le realizează Domnul prin prezența Lui.

Totuși, se prea poate să ne gândim adesea că dacă Domnul e cu noi, niciun rău nu se poate apropia de noi. Invocăm prezența și puterea Domnului atunci când ne vedem în primejdie și ne dorim imediat ca Domnul să ne ferească de acolo.

Totuși, lucrul acesta nu prea e valabil în ce privește viața de credință. Necazurile și suferința își au rolul lor, iar rolul lor e unul edificator.

Mă gândesc la cuvintele Domnului Isus din Ioan 16:33: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”
Mă mai gândesc și la cuvintele psalmistului David din arhicunoscutul psalm, Psalmul 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine” (v. 4).

Dar totodată mă mai gândesc și la un personaj al Sfintelor Scripturi despre care ni se spune că Domnul era cu el (de fapt, la el voiam să ajung). 

Iosif (despre el este vorba) a fost vândut de către frații lui unor negustori ismaeliți care l-au dus în Egipt și care, la rândul lor, l-au vândut mai departe. În felul acesta Iosif a ajuns în casa lui Potifar. Interesant detaliu, în acest context, este expresia „Domnul a fost cu Iosif” (39:2). Însă și mai interesantă decât aceasta este expresia din următorul verset: „Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el”

Când Domnul a fost cu Iosif, stăpânul lui a văzut. Cum? Cum și-a dat seama Potifar că Domnul era cu Iosif? Versetul 3 continuă: „Stăpânul lui a văzut… că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.”

Cu alte cuvinte, pentru Iosif „un lucru bine făcut” nu era doar un simplu slogan. Fiindcă Domnul era cu el, lui Iosif îi mergea bine de orice se apuca.

Însă, povestea vieții lui Iosif nu se încheie aici. Biblia ne spune că, cu toate că Domnul era cu Iosif, Domnul a îngăduit ca Iosif să fie acuzat pe nedrept și, ca rezultat al acestei acuzații, să fie aruncat pe nedrept în temniță. 

Oare l-a părăsit Domnul pe Iosif? Versetul 21 ne dă răspunsul: „Domnul a fost cu Iosif și Și-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniței.” Iar în versetul 23 adaugă: „Mai marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Și Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.”

Potifar a văzut că Domnul era cu Iosif, Mai marele temniței a văzut că Domnul era cu Iosif, însă povestea vieții lui Iosif nu se încheie acolo în temniță. 

Biblia ne spune că Faraon a avut niște visuri foarte ciudate. Nimeni nu era în stare să i le tălmăcească. Atunci, mai marele paharnicilor care fusese ajutat de Iosif în temniță în urmă cu doi ani, își aduse aminte de Iosif și i-l propuse lui faraon. Nu doar că i-l propuse pe Iosif, dar chiar își argumentă propunerea prin mărturisirea propriei sale experiențe.

Cunoaștem restul întâmplării, nu-i așa? Totuși, vreau să te îndemn la un exercițiu de imaginație pe care probabil nu l-ai mai făcut până acum. Ce spui de Faraon? Cum a văzut el lucrurile? Să fii împăratul unui mare popor, să ai o mulțime de oameni înțelepți, să ai o problemă, oamenii înțelepți să nu-ți poată rezolva problema și cineva să vină la tine și să-ți spună că există un pușcăriaș care cu siguranță te poate ajuta.

Ai da crezare la un astfel de sfat? Ai lua aminte la un astfel de îndemn? Cred că imediat am fi năpădiți de tot felul de prejudecăți. Însă Faraon, probabil din cauza disperării în care se afla, a dat poruncă să-i fie adus Iosif.

Iosif îi tălmăcește visurile și-l mai și sfătuiește pe Faraon ce să facă. Acum, am zice că Faraon din disperare l-a chemat pe Iosif să-i tălmăcească visurile. Dar n-a mai fost vorba de disperare în ce privește primirea sfatului lui Iosif și alegerea lui Iosif în această responsabilitate mare.

Să alegi un pușcăriaș care să aibă al doilea cuvânt în popor, după tine? Păi asta e o absurditate! Nu și atunci când Domnul e cu el.

Când Domnul e cu tine, oamenii văd. A văzut Potifar. A văzut mai marele temniței. A văzut chiar însuși Faraon.

Viața ruptă de păcat,  ruptă de tânjirea după plăcerile de o clipă ale păcatului – aceea este viața în care este prezent Domnul. Pentru că, prin harul Lui, Dumnezeu „ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” (vezi Tit 2:12).

Nu belșugul, nu prosperitatea, nu sănătatea sunt semnele distinctive ale prezenței lui Dumnezeu în viața unui om, ci sfințenia, ruperea de păcat, dorința după apropierea de Domnul, trăirea pentru slava lui Dumnezeu – acestea sunt semnele distinctive ale prezenței lui Dumnezeu în viața cuiva.

Și, nu uita, când Domnul este prezent în viața unui om, când Domnul este cu cineva, ceilalți văd că e ceva deosebit la acea persoană.

E Domnul cu tine? Sunt pocăința, sfințenia, tânjirea după Domnului lucruri prezente în viața ta? Văd cei din jurul tău semne sau dovezi ale faptului că Domnul chiar este cu tine?

Domnul să fie cu tine!
„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”


Timotei Stoica