luni, 26 decembrie 2016

Când amintirile trecutului se-ntâlnesc cu prezentul...

Astăzi, așa cum am hotărât cu ceva vreme în urmă, împreună cu câțiva tineri, frați și surori de la noi de la biserică, am vizitat un azil de bătrâni de pe lângă Botoșani. Sâmbătă am fost la un alt azil de bătrâni, cu dorința de a putea bucura câțiva oameni trecuți prin viață care au nevoie ca cineva să le fie aproape, chiar și pentru scurtă vreme. 

Nu știam la ce să mă aștept, dar am cerut Domnului să ne ajute să putem fi o binecuvântare pentru cei pe care urma să-i vizităm. Am văzut sâmbătă femei în vârstă care, pur și simplu, plângeau de bucurie că sunt oameni care-i vizitează.

Dumnezeu astăzi chiar m-a surprins. Nu știam la ce să mă aștept, dar am vrut să pot fi o binecuvântare pentru cei de acolo. Pe lângă cântările pe care le-am cântat și îndemnul din Cuvânt, am întâlnit o soră pe care n-am mai văzut-o de multă vreme.

Cu ani în urmă, pe vremea studenției mele, am fost trimis în practică în orașul Pașcani. Acolo am întâlnit familia Arghir. Fratele Matei și sora Lidia Arghir:
Astăzi am aflat că fratele Matei a plecat „cu totul” (așa cum s-a exprimat băiatul dânsului) Acasă la Domnul. Imediat în minte mi-au venit amintiri pe care le-am avut cu fratele Matei. Îmi spunea, spre exemplu, că odată (pe vremea comuniștilor) a fost oprit de un securist care voia să afle ce fac pocăiții la biserică. Fiind învinuiți că fac tot felul de lucruri împotriva statului, fratele Matei i-a spus că nu-s adevărate lucrurile acelea, iar: „dacă nu mă credeți, veniți și dumneavoastră și vedeți.” Mi-a plăcut mult îndrăzneala sfântă a fratelui Matei. Când îi vizitam mereu plecam îmbogățit de experiența de viață a fratelui. Acum e cu Domnul, Cel Căruia I-a slujit pe pământ. 

Totodată, astăzi m-am întâlnit cu sora Lidia (soția fratelui Matei). Mintea ei nu mai e precum era odată. Nu-și mai aduce aminte multe lucruri. Personal, am auzit de boala aceasta; cunosc persoane care îngrijesc de astfel de oameni, dar nu am știut cum e să întâlnești pe cineva care are această boală. Alzheimer. O boală care înspăimântă pe mulți. Sora Lidia nu m-a recunoscut. Dar eu mi-am amintit din nou de bunătatea și de ospitalitatea de care mereu a dat dovadă. 

Cu un ochi mă bucur, iar cu unul plâng. Viața pe acest pământ este scurtă, este plină de durere, dar e frumoasă: dacă e trăită cu Domnul și pentru Domnul. Pacea pe pământ pe care o anunțau îngerii păstorilor este o pace exclusivistă, păstrată doar pentru cei „plăcuți Lui”. Domnul să ne ajute să-I fim pe plac. Viața noastră să fie după voia Lui. Să nu ne lege nimic de pământul acesta. Să nu ne placă păcatul. Să ne placă de Domnul. Să-L iubim pe Domnul. Și... Domnul s-o binecuvânteze pe sora Lidia și s-o ajute să ajungă... ACASĂ!



 Tu ești pregătit(ă) să mergi Acasă?


Timotei Stoica