sâmbătă, 8 octombrie 2016

Poți învăța ceva de la un telefon stricat?




Multe sunt lecțiile pe care le învățăm de-a lungul vieții. Unele le învățăm de la alții, altele din proprie experiență, sau din anumite lucruri care se întâmplă prin jurul nostru. „Durata de viață” a acestor lecții pe care le învățăm de la alții ține foarte mult de preferințe. Spre exemplu, la școală dacă nu-ți place o materie anume, înveți pentru a lua o notă, însă acea lecție curând va dispărea în neant. Însă dacă-ți place și materia și profesorul, atunci lecția aceea o să rămână mai multă vreme. Deci, lecțiile pe care le învățăm de la alții și care rămân o vreme mai lungă în mintea și poate chiar și-n inima noastră sunt acelea care sunt „compatibile” cu preferințele noastre. 

În ce privește lecțiile pe care le învățăm din experiența noastră, acestea le ținem minte mai mult timp, în funcție cu impactul avut în viața noastră sau gravitatea acestuia. Personal, de-a lungul anilor, am învățat de la: un lemn ars, un geam spart, o situație anume. Astăzi am învățat o astfel de lecție, lecție pe care cu siguranță n-o voi da uitării prea curând.

Câteodată, când vorbesc în public (la întâlniri de tineret, la studii biblice sau în diverse predici) îmi place să am și câte un material didactic. Ca să exprim mai clar o anumită învățătură, sau pentru a o ilustra mai bine, obișnuiam să folosesc obiecte precum: o foaie, un pix, un card, ochelari, o scobitoare, un piron etc. În seara aceasta la tineret am avut un alt obiect, mult mai valoros ca lucrurile pe care le-am folosit ca material didactic până acum, și anume telefonul meu.

Astăzi mi s-a stricat displayul telefonului. Este o mare enigmă pentru mine momentul și modalitatea stricării lui. Pentru un timp, după ce-mi dădusem seama de ceea ce se întâmplase, mă întrebam dacă nu cumva există vreo modalitate urgentă de a-l repara. Când în cele din urmă m-am convins că nu e nicio soluție rapidă și ușoară de a-l repara, am început să mă întreb ce vrea Domnul să mă învețe prin acest lucru. 

Nu trecu mult timp și în mintea mea apăru pilda Domnului Isus din Luca 13:6-8: „El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el și n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba? „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”

Care-i lecția învățată? Telefonul meu e aproape ok. Când primesc un sms sau un apel, sună. Problema este că ecranul e negru. Dau să răspund, cum fac de obicei cu ecranul pornit, însă nu răspunde la comandă. Totul e bun la el, nimeni din cei care mă apelează n-au habar că ar fi ceva în neregulă cu telefonul. Totul e bine în aparență, doar că s-a încăpățânat să mai răspundă la comenzile pe care vreau să i le dau.

Dumnezeu ne-a creat și suntem ai lui, însă păcatul care a intrat în lume „ne-a întunecat ecranul”. Sunăm, părem vii, păstrăm aparențele cât se poate de bine, însă... atât, și nimic mai mult. Avem revelația lui Dumnezeu, cunoaștem care-i voia lui Dumnezeu pentru viața noastră, dar ne mulțumim cu o viață duplicitară gen: „nici-nici” sau „și-și”. Suntem precum smochinul din pilda Domnului Isus. Om, dar nu omul după inima lui Dumnezeu. Creat să fiu pentru slava lui Dumnezeu, însă eu mă tăvălesc în mocirla păcatului. Par a fi creștin, însă nu sunt. 

Mijlocitorul mijlocește. „Mai lasă-l..”. Nu cumva să avem impresia că acest „mai lasă-l” e veșnic. Faptul că mânia lui Dumnezeu nu s-a revărsat peste mine, asta nu înseamnă că n-o să se reverse peste mine dacă nu trăiesc după placul Lui, sub călăuzirea Duhului Său cel Sfânt. Slujitorul din pilda Domnului Isus mijlocește. Cere înc-o perioadă de grație, perioadă în care se va îngriji mai mult de smochin. Lucrul acesta o să-l fac și eu pentru telefon. Zilele următoare voi umbla, voi întreba, mă voi informa, voi analiza toate informațiile și voi lua o decizie. 

Ce decizie o să ia Dumnezeu în dreptul tău în ziua judecății?
Să ne ajute Domnul să trăim doar pentru EL, pentru slava Lui, nu a noastră și să fim atenți la ce El vrea să ne învețe. Da, ne poate învăța lecții importante și printr-un telefon stricat. 

Numai de am lua seama...



Stoica Timotei