marți, 24 ianuarie 2017

La mulți ani, românule mic!







Cu toate că astăzi este o zi liberă de la muncă, am decis să merg și astăzi la lucru pentru a putea recupera câteva ore de care cu siguranță o să am nevoie altădată. Încă de când m-am pornit de acasă, mă gândeam la ziua aceasta și la importanța acesteia în istoria țării noastre. 

 

Un lucru care, totuși, m-a frapat, a fost faptul că în această dimineață domnește ceața. Încă de când am pornit din Suceava, am trecut biruitori prin ceață, am ieșit din Suceava tot prin ceață și, când am început să urcăm pe variantă (centura orașului), ceața dispăru. Deja eu mă grăbeam să trag câteva concluzii, precum printre oameni mereu trebuie să te aștepți la ceață și la zone gri, însă în pustie totu-i senin. Totuși, n-ar fi o concluzie foarte adevărată, fiindcă atunci când deja drumul o lua din nou în vale, ceața apăru din nou. Iar nu m-am putut abține să nu mă gândesc (de data aceasta) la faptul că sus deal totu-i senin, iar în vale totu-i gri și încețoșat. Iată, așadar, câteva concluzii trase dintr-un drum obișnuit înspre locul de muncă.

 

Mă gândesc însă la starea aceasta care ne-o provoacă ceața:

- nesiguranță

- incertitudine

- lipsă a bunei dispoziții

- frământare?!

- precauție (lucrul acesta n-ar trebui să lipsească atât de la șoferi, cât și de la pietoni!)

 

Lucrurile în țara noastră s-au precipitat destul de puternic în ultimele luni și nu cred că greșesc dacă spun că ne aflăm în ceață. Nesiguranță, frământare, incertitudini, probleme, neînțelegeri – cuvintele acestea sunt la ordinea zilei în țara noastră. Unii oameni s-au luptat s-o unească, alții nu se luptă s-o păstreze unită.

 

Pe lângă toate acestea, mă gândesc la relația omului cu Creatorul Său. Dumnezeu a revelat voia Lui și S-a revelat pe Sine pe paginile Sfintelor Scripturi, însă ceața indiferenței, ceața nepăsării, ceața tradiției și a obiceiurilor + întunericul păcatului ne împiedică toate de a cunoaște și de a înțelege voia Lui pentru viața noastră.

 

Nu-ți cunosc viața, dar Îl cunosc pe Cel care ți-o știe. Caută-L pe El și vei vedea cum ceața va dispărea din viața ta. El este numit și „Soarele neprihănirii”, iar în lumina Lui cu toții vom străluci.

Românie, îți doresc să-L cauți cu adevărat pe Dumnezeu. Întoarce-ți privirile spre El și n-o să ți se mai umple fața de rușine.

 

Dumnezeu să binecuvânteze România!

 

Timotei Stoica