sâmbătă, 4 martie 2017

Să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să păcătuiești!? E posibil așa ceva?

În câteva biserici în care am predicat în ultima perioadă am vrut să văd care-i reacția celor din biserică în urma unei întrebări și a unei probleme care mă frământă de mai multă vreme. Întrebarea sună cam așa: Te-ai rugat vreodată Domnului să te ajute să păcătuiești?

Reacția celor care aud această întrebare și care nu dau loc gândurilor să se frământe mai mult la ea, e una de puțin șoc (cum de-am îndrăznit să întreb așa ceva!?), urmată numaidecât de o negare clară. Nu se poate să ne rugăm Domnului să ne ajute să păcătuim! Care creștin face așa ceva?

Chiar așa, ce creștin ar face așa ceva? Cu siguranță unul care nu iubește pocăința, care tratează pocăința cu superficialitate, care are doar pe masca pe care o afișează puțină umbră de pocăință și cam atât.

Mă gândesc c-am ajuns vremuri în care multor creștini nu le mai place pocăința. Dură afirmație, nu-i așa? Din păcate, cam așa văd eu lucrurile. Se pune mai mult accent pe multe alte lucruri (care nu neapărat ar fi rele în ele însele), însă accentul pus pe pocăință scade drastic.

Dă-mi voie să-ți dau câteva exemple cu privire la această întrebare care-a început (probabil) să te macine puțin:

  • E vorba despre un elev la școală care se află în fața unui examen important. Pentru că și-a ocupat timpul cu alte activități în afară de cea de-a învăța și de a se pregăti pentru examen, se gândește el că poate îl va putea fenta pe profesor și va putea să se folosească de sursele de inspirație pe care și le face cu puțină vreme înaintea examenului. Frica, în timpul examenului, îl motivează să spună o rugăciune tainică: „Doamne, fă să nu mă prindă!” Că doar, vorba aceea: „Hoțul neprins, negustor cinstit.”
  • E vorba despre acea bârfă pe care ai spus-o cu pasiune și înflăcărare acum câteva zile și care a ajuns și la urechile celui pe care l-ai bârfit. Pentru că vrei ca aparenta relație bună care este între voi să nu se strice, vâri o rugăciune tainică: „Doamne, fă să nu afle că de la mine a pornit totul.”
  • Ești la volan și știi că pentru o siguranță cât mai sporită în trafic, există un cod rutier. Însă, fiindcă te grăbești, sau ai tu alte motive gata de a le spune, le calci în picioare: centura nu ți-ai pus-o, nu mai semnalizezi, treci pe linie continuă, sub 100 km/oră nu poți conduce în localitate și, cu toate că mașinile din față te atenționează (blițează) că e poliția în față, nu le dai atenție, și continui. În cele din urmă, vezi poliția în față, încetinești, îți pui centura, și în gând se vâră o rugăciune: „Doamne, fă să scap fără să mă tragă pe dreapta.”
Exemplele ar putea continua, însă mă opresc aici (mai ales că trebuie deja să plec din casă și să merg la întâlnirea de tineret!). Vreau, totuși, să te îndemn să privești cu seriozitate la această problemă. Cu pocăința nu-i de joacă. Pocăința nu doar se predică, ea se trăiește. Dar să fie o pocăință sinceră, autentică.

O viață caracterizată de o astfel de pocăință îmi doresc! O astfel de viață îți doresc și ție.

Doamne, ajută!

Timoei Stoica