luni, 25 iulie 2016

Cufundat în lectură ... ziditoare! Dor mi-a fost!!



Vreau să încep articolul acesta cu o confesiune. Până la urmă, la ce bun un blog dacă nici aici nu pot să spun (măcar în parte) ceea ce gândesc? Așadar, revin la confesiunea despre care vorbeam mai devreme... de când m-am angajat (4 ianuarie, anul curent) și până acum am început să citesc o mulțime de cărți (mai multe ca niciodată într-un interval de aproximativ 6 luni) și... ia să văd, intuiești?... și... pot număra pe degetele de la o mână cărțile pe care le-am și terminat. Deja mă gândesc la o judecată din partea cititorului: Vai, frate, dar ce pocăit ești tu? Nu știi că psalmistul David spune în primul psalm că cel neprihănit duce la bun sfârșit ceea ce începe? Înainte de a continua cu judecata, dă-mi voie să mă laud! Am dus la bun sfârșit citirea unei cărți extraordinar de potrivite pentru mine, în această perioadă. Da, am citit-o cu nesaț.

Cum a început totul? Obișnuiesc să merg la librăria Agape din Suceava destul de des. Așa mi s-a întâmplat și ultima dată când am mers acolo. Am zărit o carte printre niște cărți de povești (apropo, nu prea cercetez zona cu beletristică!). Din start mi-am spus că locul ei nu este acolo. Am început s-o răsfoiesc și mi-am dat seama care-i este locul. În biblioteca personală. Sora Marta (vânzătoarea) mi-a spus că chiar în acea zi au primit acea carte, deci e o achiziție foarte proaspătă în librărie.

„Te poți schimba”, la o primă citire, pare un titlu cam îndrăzneț. Îmi place, totuși, că pune o bază solidă de la care pleacă în abordarea acestui subiect. Autorul începe întrebându-te ce vrei să schimbi. Bună întrebare, nu-i așa? Pentru a știi ce trebuie să schimbi, trebuie să știi ce ai fost creat să fii, ce ești și ce poți deveni. Pe scurt: suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, păcatul a distorsionat acel chip, dar Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos vrea să restaureze acel chip. Aceasta-i schimbarea care trebuie să ți-o dorești.
Apoi, autorul mai aruncă o pastilă prin întrebarea: „De ce vrei să te schimbi?” Hopa! Motivații! Asta-i problema din spatele multor acțiuni de-ale noastre. După ce prezintă câteva motivații greșite pentru schimbare, autorul prezintă care ar trebui să fie adevăratele motive pentru schimbare (pe care, cu siguranță, n-o să le descriu în acest articol!).
Următorul capitol prezintă cum te vei schimba. Din nou, autorul arată câteva modalități greșite în schimbare, apoi prezintă cum poate fi aceasta făcută, potrivit învățăturilor Scripturii.

Deci, putem alitera puțin, afirmând că în procesul schimbării trebuie să știm:

Modelul pentru schimbare

Motivația pentru schimbare

Modalități pentru schimbare.

Și acesta-i doar începutul cărții...sper că-ți dai seama că scopul meu în acest articol nu este să fac un rezumat complet al cărții, ci doar să-ți prezint doar CÂTEVA lucruri care mi-au atras atenția și care mi-au plăcut din această carte.

Ce mai trebuie să știi despre carte? Fiecare capitol încheie apelând la partea practică. Vei găsi mai multe întrebări la care să meditezi, să răspunzi, și chiar să-ți notezi undeva răspunsul la acestea. Foarte util.

Și când crezi că ai descoperit secretul pentru schimbare, vei descoperi un alt adevăr. Un adevăr foarte important. De fapt, aș spune că este adevărul culminant al cărții. Să ți-l spun? Bine, hai că ți-l spun (foarte pe scurt!): Tocmai când am crezut că am descoperit secretul schimbării, autorul dă drumul bombei: FIECARE ZI NECESITĂ SCHIMBĂRI. Cu alte cuvinte, în fiecare zi a vieții mele sunt în procesul acesta al schimbării. Până când? Până la final. Până la capăt. Până la sfârșit. Dar, iată vestea bună: Domnul este de partea noastră.

Deci, iată o carte care trebuie să o ai în biblioteca ta și pe care, CU SIGURANȚĂ, nu te vei mulțumi să o citești o singură dată.

Mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai descoperit adevăruri frumoase, de care aveam nevoie, prin această carte.
Mulțumesc David Reguș pentru c-am găsit cartea aceasta la Agape. Dacă n-o găseam, cel mai probabil n-o cumpăram altfel.

Domnul fie lăudat!