sâmbătă, 25 martie 2017

De ce atâta lipsă de la Casa Domnului? Iată răspunsul!


De mai multă vreme mă frământă această întrebare. Observ fenomenul acesta nu doar în biserica din care fac parte și în care slujesc, dar și în alte biserici. Prezența la biserică scade văzând cu ochii. Ce-i drept, lucrul acesta nu se întâmplă în toate bisericile, însă foarte multe biserici resimt tristul adevăr.

Am stat de vorbă cu anumiți frați și am conștientizat că prezența la biserică într-un număr tot mai mic a membrilor bisericii locale ia tot mai mult amploare. Gândindu-mă la cauze și motive pentru care se întâmplă asta, mi-am dat seama că cel mai bun lucru pe care-l pot face e să aduc problema aceasta înaintea lui Dumnezeu. Mărturisesc, am ajuns la concluzia aceasta după ce, în repetate rânduri, am crezut că dacă aduc aminte unora de programul bisericii o să vină... Nici pomeneală de așa ceva!

Menționez de la bun început că mi-am dat seama, în urma unei revelații, care-i cauza acestei probleme. Și da, o să ți-o prezint în acest articol. Însă, stai cu picioarele pe pământ și nu te entuziasma prea tare. S-ar putea să-ți pară cam simplistă. Nu știu, poate că chiar pare simplistă. Însă nu e! 

Totuși, înainte de a-ți spune despre ce este vorba, îmi permit ca mai întâi să-ți spun contextul în care am primit această revelație. 
Zilele trecute mă întorceam spre casă de la serviciu. Era o zi friguroasă, eram bine îmbrăcat, iar vântul bătea. În drumul meu am trecut pe lângă un parc de copii. În acel parc era un copil cu tatăl lui (tatăl lui tocmai intrase acolo). Fiind foarte aproape de ei, am încetinit pasul să surprind bucuria copilului care se dădea în leagăn. Când tatăl său s-a apropiat de el, l-a întrebat: „N-ai înghețat?” Care intuiești c-a fost răspunsul copilului entuziasmat? „Nu, n-am înghețat!” Desigur, făcea ceva ce-i plăcea și-i producea bucurie. Cum să recunoască faptul că-i era frig?! Asta cel mai probabil ar fi însemnat curmarea acelui timp frumos și întoarcerea spre casă.

Cam asta mi-a fost dat să aud și să surprind cât timp am trecut pe lângă acel parc. Aproape instant mi-a venit în minte o amintire de pe vremea copilăriei mele (da, am fost și eu copil!). Îmi plăcea mult iarna. Era anotimpul în care ne dădeam cu sania, cu sacul, cu tot ce prindeam, iar activitatea mea preferată era datul în picioare pe pârtie. Asta ținea de echilibru. Era o provocare ce nu putea fi refuzată de niciun copil. Minunată chiar! În perioada aceea aveam o pereche de cizme care alunecau de minune. Într-o iarnă am fost campion al străzii la datul în picioare pe pârtie cu cizmele acelea. După ce iarna a trecut, le-am pus undeva bine, ca să fie gata pentru iarna următoare. Da, a venit și acea iarnă. Ce nu mi-am dat seama eu, însă, a fost faptul că piciorul crește într-un an (sau mărimea cizmei scade?). Mare dezamăgire am avut când mi-am dat seama că piciorul nu-mi mai intră în cizme cu cele două-trei perechi de șosete pe care le purtam. Ce bine că-s ingenios de felul meu! Mi-am zis că n-am nevoie de șosete, dacă lipsa lor mă va ajuta să pot purta cizmele acelea. Și da, chiar m-a ajutat. Frigul și înghețul la picioare erau un preț pe care eram dispus să-l plătesc pentru bucuria de a fi din nou campionul străzii la datul în picioare pe pârtie și-n acea iarnă. La un moment dat, după câteva ore de derdeluș, am mers la un prieten acasă și acolo a trebuit să-mi dau cizmele jos când am intrat în casă. Părinții lui s-au îngrozit când au văzut că-mi lipseau cizmele din picioare și, precum tatăl despre care aminteam mai sus, m-au întrebat dacă n-am înghețat. Normal că răspunsul meu a fost... „Nu!”, spus din toată inima.

De ce se întâmplă astfel? Pentru că atunci când facem ceva ce ne place suntem dispuși să plătim prețul. Nu contează cât de stupid, ridicol sau chiar periculos e acel lucru. De obicei ne hrănim plăcerea cu sacrificiu de sine. Renunțăm la anumite lucruri ca să obținem ceva ce ne place.

Așadar, revin la întrebarea și la problema cu care am început acest articol. Da, am promis că vin cu un răspuns. De ce atâta lipsă de la Casa Domnului? Pentru că nu ne place! Da, acesta-i răspunsul. Și da, pare simplist. Însă, înainte de a arunca cu o piatră în mine, gândește-te puțin la realitatea și la tragedia acestui răspuns. Dacă ești sincer și gândești lucrurile „la rece”, sunt sigur că-mi vei da dreptate. 

Când îți place să faci ceva anume, primul lucru pe care-l faci nu este să aduci o mulțime de motive pentru care nu l-ai face. Însă când vine vorba despre un lucru care nu-ți prea place, atunci lucrurile stau puțin diferit. Multe din motive, de regulă, tind să fie puțin hiperbolizate (sau cel puțin există această tendință), pentru „a da bine”. 

Psalmistul spunea: „Mă bucur când mi se zice: «Haidem la Casa Domnului!»” Îi plăcea să meargă la Casa Domnului! Mergea în locul unde se bucura de prezența Domnului!

Tu mergi? Îți place să mergi sau să... știi tu, motive.

Mă rog Domnului să ne pună pasiune pentru părtășia cu frații și  surorile de la biserică, în prezența Lui binecuvântată!

Acum e sâmbătă seară. Mâine e duminică. Tu ce vei face?
Dumnezeu să te binecuvânteze! :)

Stoica Timotei