sâmbătă, 1 iunie 2013

E suficient doar să-ți pară rău și să-ți ceri scuze?

Un subiect adesea controversat este cel al părerilor de rău și al scuzelor pe care ni le adresăm unii altora. Acum două zile, eram în mașină în drum spre Suceava și, în timp ce meditam la acest subiect o mașină ne depășește pe linie continuă (fiind în urcușul unui deal), atunci am înțeles într-un mod puțin mai clar acest subiect.

După cum ai observat, în ultimele postări am cam ținut-o cu imagini pentru o înțelegere puțin mai clară a diferitelor subiecte tratate. M-am hotărât să păstrez această tradiție.
Deci, despre ce ar putea să fie vorba?

M-am imaginat pe mine la volanul mașinii care a intrat în depășire pe linie continuă, în momentul în care greșesc cuiva apropiat. Se poate să-mi dau seama de greșeala pe care am comis-o, așa că-mi pare rău și-mi cer iertare (eu continuând în acest timp să înaintez pe contrasens - mi-am dat seama că am încălcat legislația rutieră și îmi pare rău pentru acest lucru... și înaintez pe contrasens cu părerea de rău).

Repet întrebarea adresată în titlul articolului: E suficient doar să-ți pară rău și să-ți ceri scuze?

Îmi aduc aminte de acea întâmplare care descrie un om într-o adunare rugându-se (sincer!) astfel: „Doamne, îmi pare rău și Te rog să mă ierți pentru sacul de porumb pe care l-am furat săptămâna aceasta. Dar, Doamne, Te rog să mă ierți și pentru sacul de cartofi pe care vreau să-l fur săptămâna viitoare.” Ce e greșit în această rugăciune? Și-a dat seama că a greșit și și-a cerut iertare... dar a continuat să înainteze... pe contrasens.

Ce vreau să înțelegem este faptul că părerea de rău este primul pas, al doilea este a-ți cere iertare, dar acești doi pași nu sunt suficienți dacă continuăm în aceeași stare, făcând aceleași lucruri ofensatoare, înaintând pe contrasens.
Soluția este să revenim din nou pe banda noastră. Transpus în viața noastră, să luăm atitudine și să ne dăm silința în a ne schimba acea parte a comportamentului nostru care (în mod repetat!) a ofensat pe cei din jurul nostru.
Cred că acesta ar putea fi un înțeles al versetului „Întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.”

Nu mai înainta pe contrasens! De ce? Nu vezi mașina din față ce se îndreaptă cu viteză spre tine... și tu spre ea? Da... poate fi fatală pentru multe relații... inclusiv pentru relația cu Dumnezeu. Dumnezeu nu dorește să petecească o viață păcătoasă, ci El vrea să o înnoiască.

Așadar, haideți să revenim pe banda noastră oridecâte ori este nevoie. 

Stoica Timotei

Ce scoți din inima ta aceea ești

De câte ori nu auzim astfel de expresii care se doresc a descrie într-un mod bun o persoană care e cunoscută a avea un vocabular nu prea cizelat?

Îmi amintesc că de pe vremea când era un prunc am auzit această vorbă. La un moment dat chiar am ajuns să o folosesc în câteva ocazii pentru a lua apărarea anumitor prieteni care au izbucnit și au rostit anumite lucruri pe care, în alte circumstanțe nu le-ar fi afirmat. Bine bine, poate nu chiar o astfel de expresie am folosit, dar tot ceva asemănător, doar pentru a veni în apărarea anumitor persoane dragi mie.

Dar, stai puțin, de ce vorbesc despre alții?!? Adesea m-am apărat (sau justificat) pe mine însumi când am izbucnit în diverse locuri și momente, afirmând lucruri pe care nu aș fi dorit să le afirm. Nu-i așa că, atunci când suntem stresați de cineva sau ceva, ne-am dori să nu „ne calce nimeni pe bătătură, că...”... că o să facem/spune ceva ce o să regretăm (sau o să regrete acea persoană).

De unde izvorăsc astfel de lucruri? Oare apar așa deodată, din senin?

Iată o imagine care se dorește a clarifica lucrurile cât se poate de limpede:

Ai în mână o sticlă cu apă. Oricât ai încerca să o agiți, ea tot așa rămâne: apă curată, limpede, cristalină.

În cealaltă mână ai o altă sticlă de apă, dar pe fundul sticlei ai ceva nămol. Cum o să fie apa după ce ai agitat-o? Ce anume a schimbat-o? De unde a devenit așa de murdară?

Ideea pe care vreau să o scot în evidență este că atunci când răbufnesc în urma unei situații tensionate, cuvintele rostite sau lucrurile pe care le fac (în stres, la nervi) ele izvorăsc tot din mine, doar că până atunci au fost așezate pe fundul sticlei.

Mântuitorul a afirmat următoarele lucruri:
„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” Luca 6:45

Ce are de dat inima mea? Dacă nu mă pot lăuda cu lucruri demne de a fi apreciate, atunci lucrul acesta ar trebui să constituie un semnal de alarmă.

Ce scot din inima mea arată ce fel de om sunt.