miercuri, 19 octombrie 2011

Pseudopsalmul 23... Trebuie vazut!!!


În ce mod privești lucrurile?

O doamnă spune că ea știe că e voia lui Dumnezeu ca ea să cumpere o duzină de gogoși, cu toate că medicul îi prescrisese o dietă strictă. Motivația ei era: „Astfel de ce aș fi găsit loc de parcare în fața patiseriei exact în momentul când s-a aprins becul roșu „gogoși calzi”?”

Ce-i drept, în mod convenabil ea a uitat să menționeze că înconjurase blocul de șase ori înainte de a se elibera un loc de parcare.

Steven J. Land spunea că: „Este uimitor că unii folosesc credința pentru a autentifica fiecare eveniment din viață.”

Despre crestinism...

  • Crestinismul este o comunitate de legamant, nu o religie consumatoare.
  • Crestinismul are un crez, dar nu ste un crez.
  • Crestinismul urmeaza un set de crezuri, dar este mai mult decat o simpla religie.
  • Crestinismul gaseste implinire deplina in inchinarea adusa lui Dumnezeu, nu in satisfactie personala.
  • Crestinismul isi gaseste promisiunile absolute in Dumnezeu, nu in imprejurari convenabile.
  • Crestinismul produce unitate prin relatii, nu prin succes si posesii.
  • Crestinismul nu este intentionat a face parte din viata sau separat de viata - el este viata!
Preluat din cartea „Recastiga-ti marturia, povestea si credinta”, scrisa de R. Lamar Vest & Steven J. Land

Ipocrizie sau inocență?

Sunt anumite lucruri care le trecem cu vederea, și pentru că le trecem cu vederea, chiar dacă nu sunt tocmai bune, ele încep să ni se pară a fi bune. Și uite așa se nasc anumite obiceiuri, gesturi sau chiar expresii în vocabularul nostru uzual care nu au fost filtrate de către noi. Sau oare chiar să fie vorba de ipocrizie? Facem anumite gesturi, spunem anumite lucruri, avem anumite obiceiuri doar pentru a-i impresiona pe ceilalți și, astfel, să fim mai bine văzuți de către ei? Iată un subiect la care te provoc să meditezi...

Vreau să fiu specific și să te ajut să începi să meditezi la anumite aspecte din viața ta prin prisma acestor lucruri.
Cred că nu mă vei contrazice dacă voi afirma că suntem păcătoși, pentru că lucrul acesta îl cunoaștem destul de bine. Iar pentru că suntem păcătoși, persistând în starea noastră de păcat, Îl întristăm pe Dumnezeu. Ei, până acum nimic nu ți-am spus nou. Dar, te rog să fii atent în continuare la ceea ce îți voi spune. Având aceste lucruri în mintea ta, când mergi la Biserică, te rog să fii atent la rugăciunile celorlalți. Te asigur că vor fi MULTE rugăciuni(sau poate chiar îndemnuri) care îndulcesc puțin lucrurile. Ca să fiu mai scurt în ceea ce vreau să îți spun, privește doar la această expresie și spune-mi, te rog, dacă e vorba de ipocrizie sau doar de inocență...

„Doamne, dacă am păcătuit/dacă Te-am întristat...” -> o auzi și tu destul de des în rugăciunile noastre, nu-i așa?
Cred că afirmația corectă ar fi: „Doamne, pentru că am păcătuit/Te-am întristat...”

Probabil vei spune că aceste lucruri sunt doar niște banalități... ei, bine nu știu dacă sunt chiar așa?

O fi ipocrizie? O fi inocență? Nu știu! Dar, orice ar fi, trebuie să ne trezim!!!

Doamne, ajută!

Stoica Timotei

Pași simpli pentru a spune adevărul

O modalitate de a-i ajuta pe copii să accepte responsabilitatea pentru faptele lor nu atât de nobile este să-i ajutăm să-și reformuleze afirmațiie, începând propozițiile cu „eu”.

Andy lăsase ușa deschisă și o pisică fără stăpân intrase în casă. Când mama sa l-a întrebat: „Cum a intrat pisica in casă?”, Andy a răspuns: „Pur și simplu a apărut. Cred că a coborât pe horn.”

- Hai să încercăm din nou, a spus mama lui. Repetă după mine: „Eu am deschis ușa și pisica a intrat în casă”.
Așa că Andrew a spus:
- Eu am deschis ușa și am intrat în casă și pisica era aici și se uita la mine. S-a uitat la mama lui și a zâmbit.
- Să mai încercăm încă o dată, a spus mama lui. Repetă după mine: „Am deschis ușa și am intrat în casă.”
- Am deschis ușa și am intrat în casă, a repetat Andrew.
- Și cine nu a închis ușa? a continuat mama sa.
- Pisica nu a închis ușa, a spus Andrew râzând.
- Asta este adevărat, a spus mama sa. Dar de fapt cine nu a închis ușa?
- Eu nu am închis ușa.
- Da, a spus mama sa. Atunci când începem propozițiile cu „eu” ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Acum ajută-mă să scot pisica asta din casă...

Preluat din cartea „Cele cinci limbaje ale scuzelor”, scrisă de Gary Chapman & Jennifer Thomas