sâmbătă, 18 mai 2013

Pom roditor sau brad împodobit?

Mâine dimineață, în mai multe biserici baptiste din țară, studiul o să fie despre Duhul Sfânt.
În cadrul Uniunii Bisericilor Baptiste din România, pentru anul curent s-a ales un studiu intitulat „Să ne cunoaștem crezul”. După Bibliologie, următoarea parte din studiu este Teologia. Ceea ce trebuie să știm este că teologia este împărțită în trei mari părți, și anume:
1. Paterologia - Doctrina despre Dumnezeu Tatăl
2. Cristologia - Doctrina despre Dumnezeu Fiul
3. Pneumatologia - Doctrina despre Dumnezeu Duhul Sfânt

Duminica trecută s-a început studiul despre Dumnezeu Duhul Sfânt (pneumatologia), studiu care va fi continuat mâine dimineață și duminica următoare.
Pentru că sunt programat ca mâine dimineață să țin partea de studiu în Biserica Baptistă Betleem din Suceava, săptămâna trecută și aceasta am încercat să aprofundez puțin doctrina despre Duhul Sfânt. Am învățat multe lucruri pe care doresc să nu le uit așa de repede precum obișnuiesc. Totuși, cu privire la lecția pentru studiul de mâine dimineață aș vrea să spicuiesc câteva lucruri.

A, da... ai dreptate! Nu am menționat care este titlul lecției studiului biblic de mâine, nu-i așa? Da, așa este! Tema studiului de mâine este „Roada Duhului Sfânt”.

Probabil că în momentul imediat următor citirii temei studiului de mâine, gândul ți-a fugit la textul din Galateni capitolul 5, unde apostolul Pavel enumeră roada Duhului Sfânt.

Totuși, aș vrea ca să ai în mintea ta următoarea imagine, cu scopul de a îți cerceta bine starea în care te găsești. Pentru mine - mărturisesc lucrul acesta - această imagine mă frământă de câteva zile, drept urmare am hotărât să v-o prezint și vouă.

Imaginați-vă un pom fructifer, în perioada începutului de toamnă, când este vremea recoltei. Un măr, spre exemplu: plin cu mere(de roadă), lucru vizibil încă din depărtare. De unde a apărut roada acestuia? I-a pus-o stăpânul livezii? A lipit-o cu grijă, doar ca să arate bine?
În partea a doua a imaginii, imaginați-vă un brad gata de a fi împodobit în perioada sărbătorilor de iarnă. Au apărut podoabele de pe el datorită a ceea ce el este? Oare podoabele de pe el reprezintă ceea ce el este cu adevărat? Nicidecum!

Unde vreau să ajung cu această imagine? Lucrul pe care Dumnezeu mi l-a descoperit zilele acestea este următorul: Chiar și creștinii se împart în două categorii, și anume sunt unii care trăiesc o viață duplicitară, o viață în compromis cu păcatul, dar când sunt la biserică, se împodobesc degrabă (ca bradul, în perioada sărbătorilor de iarnă), și sunt alți creștini în viața cărora sunt conduși de Legea Duhului de viață (Recomand citirea textului din Romani 8:1-11). Aceștia sunt ca mărul despre care vorbeam mai devreme. Ei au viață în ei înșiși (viața Duhului), și prin urmare au roadă (roada Duhului).

Nu știu dacă viața ta este o viață roditoare sau doar împodobită, dar știu că, în ce mă privește pe mine, îmi doresc să fiu și să am o viață roditoare. Pentru aceasta, trebuie ca în viața mea să guverneze Legea Duhului de viață (Cf. Rom. 8:1-11). Dacă Duhul Sfânt e din belșug în mine, lucrul acesta se va vedea prin roada pe care o produce în viața mea.

Închei cu această întrebare: Ești un pom roditor sau un brad împodobit?