sâmbătă, 18 aprilie 2020

Când ajungi în sâmbăta tăcerii


Cu toții am trecut prin vinerea deznădejdii, descurajării, deprimării. Aceasta e reprezentată de acele așteptări pe care le-am avut și care se dovedesc a fi înșelătoare. E reprezentată de acel moment când aflăm un răspuns total contrar așteptărilor și dorințelor noastre.

Când trecem prin vinerea descurajării și a deznădejdii în mintea și în inima noastră se nasc întrebări. De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa ceva? De ce mie? De ce familiei mele? De ce acum? De ce…? Astfel de întrebări sunt legitime, deoarece noi, oamenii, căutăm adesea sensul vieții.

Prin vinerea descurajării au trecut și ucenicii și cei apropiați ai Domnului Isus când El era pe cruce. Cu siguranță o mulțime de „De ce-uri” le-a trecut prin minte. Mulți dintre ei voiau ca Mântuitorul să-Și instaureze Împărăția atunci și acolo. Însă Hristos Domnul avea un alt plan, plan care era contrar așteptărilor lor. În momentul în care așteptările ucenicilor s-au dovedit a fi înșelătoare au apărut întrebările.

Când privim la exemplul lui Habacuc din Vechiul Testament, ne bucurăm că el a primit răspuns din partea lui Dumnezeu aproape instant la rugăciunile lui. E frumos atunci când vii înaintea lui Dumnezeu cu întrebările și frământările tale, iar El îți răspunde la ele și îți alină și încurajează inima tremurândă.

Dar în dreptul ucenicilor și ai celor care I-au fost aproape Domnului Isus nu s-a întâmplat lucrul acesta. Și în cazul nostru se prea poate ca Dumnezeu să nu răspundă numaidecât întrebărilor noastre. O astfel de situație o descriu ca fiind sâmbăta tăcerii. După ce anumite așteptări pe care le-ai avut nu s-au întâmplat, când ai dat de greu în moduri în care nu te-ai așteptat, când treci printr-o boală de multă vreme, când ai pierdut pe cineva drag într-un mod neașteptat atunci și tu treci prin sâmbăta tăcerii. Te întrebi de ce Dumnezeu a îngăduit sau îngăduie să ți se întâmple astfel de lucruri și parcă cerul tace.

Diavolul, potrivnicul nostru jubilează în astfel de momente. Și în acea sâmbătă el a jubilat. L-a învins pe Domnul Isus. L-a omorât pe Mântuitorul. Planul lui a avut succes. S-a opus cu succes planului lui Dumnezeu. Oare? Oare chiar așa au stat lucrurile?

În sâmbăta tăcerii e posibil să începem să ne punem mari semne de întrebare cu privire la credința noastră. Toată viața am încercat să fim ai Domnului, să trăim potrivit voii Sale, am căutat să ne lăsăm călăuziți de Duhul Său în deciziile noastre și, totuși, inevitabilul s-a produs.

Apostolul Pavel probabil a avut în vedere și acest lucru când a spus: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). De ce ți-ai ancora credința de ceva efemer, de ceva trecător, de ceva schimbător, de ceva fragil? Dacă faci astfel, potrivit cuvintelor apostolului, ești cel mai nenorocit dintre toți oamenii.

Credința noastră este sau ar trebui să fie ancorată în Cuvântul Său. De ce? Pentru că: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24:35). Ea nu trebuie ancorată în ceva trecător, ci în ceva nepieritor.

Însă chiar și atunci se prea poate să treci prin sâmbăta tăcerii. Dar care este diferența între cel care și-a pus nădejdea în Hristos doar pentru viața aceasta și cel care și-a pus nădejdea în Hristos pentru eternitate? În sâmbăta tăcerii primul se lasă pradă descurajării și deprimării, pe când cel de-al doilea privește plin de credință înainte.

Nu-i absurd să privești plin de credință și de nădejde înainte? Nu! De ce? Pentru că în scurte momente vine dimineața învierii. Aceasta este nădejdea noastră. Apostolul Pavel a exprimat acest lucru astfel: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18).

Dacă și tu te afli în sâmbăta tăcerii, dacă și tu încă te întrebi cât va mai dura toată pandemia asta, dacă și tu te întrebi dacă vor mai ajunge vreodată la normal lucrurile, dacă și tu ai astfel de frământări și îngrijorări, mă rog Domnului să te ajute să privești dincolo de ele. Privește la Hristos, care și El a făcut același lucru, potrivit cuvintelor autorului epistolei către Evrei: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).

Sâmbăta tăcerii nu este un loc pe care să ni-l dorim, dar e un loc prin care trecem. Să avem nădejdea că Dumnezeu e suveran, că toate lucrurile care se întâmplă sunt în voia Sa și că suntem în mâna Lui, suntem iubiți de El. Iar de dragostea Sa nimeni și nimic nu ne poate despărți (vezi Romani 8:31-39).

Ucenicii au trecut și ei prin sâmbăta tăcerii, însă la scurte momente după aceea au venit zorii învierii, când Domnul Isus a biruit moartea. Dacă și tu te afli în sâmbăta tăcerii, lasă-te încurajat de acest adevăr minunat: „Vin zorii învierii!”

Dumnezeu să te binecuvânteze!

Timotei Stoica

luni, 23 martie 2020

Izolarea - lucru nou, lucru vechi

Odată cu apariția pandemiei s-au luat tot felul de decizii la nivel național în multe țări. Una dintre aceste decizii este izolarea sau, mai degrabă, autoizolarea. Pe mulți oameni acest cuvânt îi sperie literalmente. Însă nu și pe creștini. Cel puțin, nu ar trebui.

De ce spun asta? Răspunsul este cât se poate de simplu: Creștinul trăiește în autoizolare. Din momentul în care a fost transformat de puterea lui Dumnezeu și adus la o viață nouă, creștinul este într-o continuă autoizolare. Autoizolarea nu este un concept străin Scripturii, respectiv credinciosului. Cred că în astfel de momente trebuie reiterat acest adevăr fundamental al Scripturii:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2).

Autoizolarea despre care vorbesc nu este aceea înțeleasă de călugări sau oamenii care caută divinitatea în pustie. Autoizolarea nu înseamnă separare de ceilalți oameni care nu sunt născuți din nou. Autoizolarea nu înseamnă evitarea oamenilor nemântuiți.

Autoizolarea despre care vorbește Scriptura este separarea de spiritul lumesc, de viața trăită în păcat, de poftele trupului. Da, lucrul acesta poate fi văzut într-o oarecare măsură și în ceea ce privește vestimentația, însă nu ține doar de ea. Mi-e aproape milă de cei care, ori de câte ori vorbesc despre pocăință, amintesc de batic, freză, barbă etc. Pentru ei, doar în astfel de lucruri constă pocăința, separarea de lume (autoizolarea). Personal, această perspectivă îmi pare o extremă care trebuie evitată. Însă, da, după cum spuneam, „autoizolarea spirituală” se vede și prin îmbrăcăminte. 

Problema multor credincioși este că au uitat să se mai autoizoleze. S-au „potrivit”, adică s-au conformat lumii în care trăiesc: comportament, gesturi, atitudini, vocabular și chiar și mentalitate.

Iată, așadar, de ce cred că aceste adevăruri trebuie mai mult accentuate în aceste momente. Cum îmi dau seama dacă mai sunt în autoizolare față de lume? Răspunsul la această întrebare îl dă apostolul Pavel în următoarele versete:

„3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,5 tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.7 Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură.8 Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.

Dragostea să se arate în toate

9 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.11 În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.13 Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi.15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.16 Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.

Răzbunarea este a Domnului

17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.18 Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.20 Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.”                                                                                                    Romani 12:3-21

Domnul să ne ajute să ne autoizolăm de lume și să trăim pentru slava și gloria Sa!

Timotei Stoica

vineri, 14 februarie 2020

„Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie”, de Bebe Ciaușu – recenzie






Cineva spunea că sportul preferat al multor români este băgatul în seamă. De fapt, zicea el, românii le cam știu pe toate… sau cel puțin au această impresie. Dacă ar fi să întrebi pe cineva despre anumite lucruri care nu țin de pregătirea lui, tot ar putea să-ți răspundă. Ba mai mult, se poate chiar s-o facă lăsându-ți impresia că știe despre ce vorbește.
Însă lucrurile nu stau deloc așa în ce privește cartea pe care vreau să ți-o prezint. De mai mulți ani obișnuiesc ca, înainte de a împrumuta cuiva o carte sau de a o face cadou, să o citesc eu mai întâi. Însă, se pare că tot aici a apărut și excepția. Am așteptat cu mare interes ca această carte să vadă lumina tiparului și, de îndată ce a văzut-o, am și comandat trei exemplare. Două le-am făcut cadou, iar una am ținut-o pentru mine. De ce n-am mai așteptat ca mai întâi s-o citesc? Ei bine, pentru că-i cunosc autorul. Tot ce puteam spune cu certitudine era că lecturarea acestei cărți va fi de mare folos pentru oricine.
Prima carte pe care am citit-o de același autor a fost Romanța Răscumpărării, un comentariu al cărții Rut. M-a impresionat modul de abordare, vocabularul bogat și profunzimea conținutului ei. După aceea m-am interesat să văd dacă mai sunt și alte cărți ale aceluiași autor și am încercat să fiu la zi cu ele.
Ultima publicație a lui Bebe Ciaușu este „Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie: apologetică pentru generația virtuală”. În ce secțiune aș încadra această carte? Aș încadra-o la Teologie Practică și la Apologetică.
Dacă am făcut-o cadou fără ca mai întâi s-o citesc, măcar am reușit s-o citesc înainte de a spune câteva cuvinte despre ea. De ce este importantă și chiar necesară lecturarea acestei cărți?
Autorul reușește să răspundă suficient, dar foarte concis, la o mulțime de întrebări cu care adesea ne confruntăm. În cazul în care te interesează un răspuns mai elaborat la o întrebare anume, autorul îți pune la dispoziție o listă bibliografică pe care poți să o folosești cu încredere.
E important ceea ce cred? E important cum am ajuns să am convingerile mele cu privire la Sfânta Scriptură? Categoric, da. Ce putem spune despre Biblie? Este ea infailibilă? Conține sau este Cuvântul lui Dumnezeu? De ce 66 de cărți? De ce este o singură Biblie, dar atât de multe interpretări cu totul diferite ale ei? De unde pot ști care interpretare este cea corectă? Acestea sunt doar câteva din întrebările despre Biblie. Autorul mai răspunde și la alte întrebări: despre Dumnezeu, despre creație, despre Satan și demoni, despre suferință și despre cer și moarte. De asemenea, în ultima secțiune a cărții, autorul aduce în atenția noastră câteva texte mai dificile, controversate chiar, ale Scripturii și le explică înțelesul.
Cartea se citește cu creionul/pixul în mână și cu o agendă de luat notițe la îndemână. Mai mult, nu e o carte pe care o citești și uiți de ea. E o carte pe care s-o ții la îndemână atunci când te vei confrunta din nou cu astfel de întrebări.
Structurată frumos, scrisă într-un mod accesibil, succintă în răspunsuri, argumentată biblic, cartea „Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie” este o carte care n-ar trebui să lipsească din niciun cămin creștin.

Stoica Timotei

joi, 6 februarie 2020

Primul rod al suferințelor Mântuitorului - „Raiul - cum am ajuns aici?” (recenzie carte)



Eram prin librărie săptămâna trecută umblând printre cărți când, printre cărțile de dimensiuni considerabile dau de o cărțulie care părea a fi broșură printre restul cărților de lângă ea. O iau în mână și văd titlul mare: „Raiul”. Zic că nu e de mine, deoarece nu mă pasionează să citesc cărți cu mărturii de dincolo de moarte. Dacă apostolului Pavel i-a fost interzis să vorbească despre anumite descoperiri pe care le-a avut, atunci mă mulțumesc cu atât. Însă partea a doua a titlului m-a făcut să nu mă grăbesc să înapoiez cartea raftului de pe care o luasem. „Cum am ajuns aici?” Ei bine, asta da întrebare! Imediat după aceea am văzut și mica descriere a ei tot pe coperta din față: „Povestea tâlharului de pe cruce”.

Totuși, Colin S. Smith, numele autorului nu-mi spunea nimic. Atunci am făcut ce fac de obicei când dau de o carte al cărei autor nu-l cunosc: mă uit să văd cine o recomandă. Am văzut acolo Erwin Lutzer și Alistair Begg și mi-a fost de ajuns să mă hotărăsc să-i ofer o nouă destinație cărții. Am ajuns acasă, dar nu m-am apucat numaidecât s-o citesc. A trebuit să mai treacă vreo săptămână până când să mă apuc s-o citesc. Acum jumătate de oră am terminat lecturarea ei și pot să spun că a fost o lectură minunată!

Adesea, când se pomenește despre tâlharul de pe cruce se aduce în discuție cazul lui doar pentru a se justifica câteva lucruri:
  1.  Neimportanța botezului - sunt mulți care afirmă că botezul nu este necesar ca să fii copilul lui Dumnezeu, invocând exemplul tâlharului de pe cruce. El nu s-a botezat și a ajuns în cer, prin urmare și ei pot să nu se boteze și să ajungă în cer. Astfel de oameni ignoră cu totul relatarea din Faptele Apostolilor despre Filip și famenul etiopian sau învățăturile Domnului Isus, ale lui Pavel și ale lui Petru cu privire la botez și importanța lui și, de asemenea, faptul că tâlharul de pe cruce nu mai avea nicio ocazie de a fi botezat.
  2. Amânarea întoarcerii la Domnul - în această categorie sunt acei oameni care rămân cercetați în urma ascultării unei predici, cântării, poezii, mărturii, rugăciuni, citirii Scripturii etc., dar care se gândesc că, precum tâlharul de pe cruce, vor avea timp pe patul de moarte să spună rapid o rugăciune de pocăință ca să fie primiți în cer. Aceștia, de asemenea, ignoră învățătura Scripturii cu privire la ziua mântuirii: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.”
Pe de altă parte, sunt mulți oameni care spun că tâlharului i-a fost ușor să creadă acolo pe cruce. Oare chiar așa să-i fi fost? Lângă el era un Om care mai avea doar câteva ore de trăit. N-a văzut nicio minune făcută de Mântuitorul acolo pe cruce. Domnul n-a chemat armate de îngeri să-I vină în ajutor și nici nu S-a dat jos de pe cruce ca să răspundă la provocarea oamenilor religioși care-L huleau. Însă, tâlharul a văzut seninătatea și grija de pe chipul Lui. A văzut preocuparea Lui față de Maria, mama Lui, a auzit cum mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei care-L batjocoreau.

Ce este interesant la această carte este felul în care a fost gândită. Este vorba de perspectiva unui om care a ajuns în cer, doar datorită milei și îndurării Domnului Isus. Cartea este scrisă ca o mărturie, la persoana I singular, deci poate părea că el este personajul principal. Însă personajul principal e Cel care l-a mântuit, Isus Hristos.

„Ultima zi din viața [tâlharu]lui a fost extraordinară. A început în mizeria unei celule de închisoare și s-a sfârșit în bucuria cerului. Cineva spunea că tâlharul a luat micul dejun împreună cu diavolul și cina împreună cu Mântuitorul. Aceasta este o transformare nemaipomenită și ne arată ceea ce poate face Isus pentru cineva în doar o singură zi.” (Autorul)

 Cartea are aproape 100 de pagini, este scrisă într-un mod ușor de citit și prezintă niște adevăruri minunate prezentate într-un mod foarte clar. O lectură necesară!

Timotei Stoica