sâmbătă, 24 august 2019

Istovit de... ascultare?!




După o lungă pauză, revin pentru moment aici, pe blog, pentru a scrie câteva rânduri.
Deși pentru mine a fost o zi plină și obositoare, cu tot felul de activități, în urma cărora acum simt istovirea, nu vreau să las să treacă ziua fără să scriu aceste rânduri.

Încep cu o mărturisire. Dacă ar fi să descriu și să rezum într-un cuvânt starea mea din ultimele câteva luni, cel mai potrivit ar fi: Istovit. Istovit de diverse probleme de sănătate și de stat în spital la urgențe ore întregi până îmi vine rândul. Istovit de stat în pat, neputincios de a face alte lucruri. Istovit de durerile de spate. Istovit de slujire. 

Ei bine, asta ultima e mai dificilă și mai problematică dintre toate. Îmi place să-I slujesc lui Dumnezeu, și încerc s-o fac din toată inima ori de câte ori am ocazia. Însă în ultima vreme, din cauza celor menționate mai sus, m-am simțit tot mai istovit și, din păcate, istovirea aceasta am simțit-o din când în când și acolo, în spatele amvonului.

Atât de bine mă cunoaște Dumnezeu și atât de mult mă iubește, că nu m-a lăsat în starea aceasta. Mi-a pus în mână o carte (pe care am cumpărat-o de la o librărie creștină din oraș) și în câteva zile am și citit-o. 

O carte pentru mine. O carte care descrie starea mea, sentimentele mele, neputințele mele, frustrările mele, tânjirile mele din ultima vreme.

Autorul, pe nume Ron Moore, pornește în această carte descriindu-ne un episod din viața lui David, cel de-al doilea împărat al poporului Israel. După ce prezintă contextul care a dus la acest eveniment, prezintă evenimentul, după care în întreaga carte prezintă aplicații practice ale evenimentului cu pricina.

Este vorba despre momentul când David, după ce Dumnezeu i-l dăduse de două ori în mâini pe Saul și refuzase să se atingă de unsul Domnului, a cedat și a mers la filisteni să scape de Saul. Astfel a ajuns el în Țiclag. Țiclagul istovirii. Istovirea în urma ascultării de Dumnezeu. Istovirea în urma supunerii față de voia lui Dumnezeu. Istovirea în urma slujirii. Istovirea în urma diferitor așteptări neîmplinite sau chiar a dezamăgirilor. Când mergi în Țiclag te afli pe un teritoriu inamic care cu siguranță nu-ți face niciun bine sufletesc. 

Ce trebuie să faci? Trebuie să te întorci acasă. Însă iată o veste rea: Nu poți. Dar iată și o veste bună: Hristos, prin harul Său, te poate scoate din Țiclag. Un har manifestat prin criză, putere primită și recuperare. 

Cu un talent deosebit și o inspirație minunată, Ron Moore reușește să exprime aceste lucruri, să le dezvolte și să arate implicațiile lor în viața de zi cu zi.

Pot spune că este o carte pe care trebuie să o ai și, de ce nu, s-o faci cadou cel puțin unui prieten (dacă nu chiar mai multora!).

Pentru a vedea despre ce carte este vorba, click aici.

Mulțumesc echipei celor de la Editura Casa Cărții pentru munca depusă în traducerea, editarea, tehnoredactarea și tipărirea acestei cărți.

Domnul fie lăudat!


Stoica Timotei