luni, 9 mai 2011

„Doamne, unde esti?” – Unde sunt eu de fapt?


Iată o întrebare care adesea Îi este adresată lui Dumnezeu de foarte mulți oameni(atât creștini, cât și necreștini). Unde este Dumnezeu când sufăr? Unde este Dumnezeu când trec prin încercări, când am parte de clipe amare? Oare Dumnezeu a uitat de mine?
Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care, noi oamenii, le adresăm lui Dumnezeu în astfel de circumstanțe care nu sunt de dorit. Cât de des privim la noi și încercăm să ne localizăm poziția pe care o avem față de Dumnezeu? Oare ne place să întrebăm cu adevărat pe Dumnezeu de starea unde noi ne găsim? Oare ne place și ne dorim să ne cercetăm și să vedem unde ne situăm cu adevărat? Este greu să îți pui o astfel de întrebare imediat după ce ai acceptat un compromis în viața ta. Este greu să gândești astfel atunci când ai săvârșit unul din „păcatele tale favorite”. Tocmai de aceea Domnul Isus ne cheamă să ne luăm crucea în fiecare zi dacă dorim să Îl urmăm pe EL. Cu alte cuvinte, în fiecare zi să conștientizăm locul unde ne găsim și, dacă este un loc unde nu ar trebui să fim, să luăm atitudine și să Îi cerem lui Dumnezeu să ne pună acolo unde El dorește să fim. Dar, vreau să știi că această mutare(din locul de păcat, depărtat de Dumnezeu, în locul unde El vrea să fii) necesită jertfire. Jertfire a egoului tău. Jertfire față de plăcerile/poftele tale. Jertfire față de o viața caracterizată de comoditate și confort...
Așadar, dragul meu cititor, vreau să îți sugerez ca, înainte să te întrebi unde este Dumnezeu, întreabă-te unde ești tu de fapt... și dacă locul unde te găsești(starea în care te afli) nu este plăcută lui Dumnezeu, lasă-te transformat(mutat) de El.
Dumnezeu să te binecuvânteze!

Stoica Timotei

Aniversare 5 ani



Zilele acestea am privit puțin în urmă în viața mea și mi-am adus aminte că sâmbătă, 07 mai, s-au împlinit 5 ani de la botez. Pur și simplu m-am lăsat cuprins de un sentiment de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu, care S-a îndurat și de mine și m-a adus pe calea Sa. Nu regret ceea ce s-a petrecut în viața mea, deși au fost perioade când în viața mea nu s-au văzut schimbări reale, ci doar de suprafață.
Acești 5 ani au fost niște ani(și sunt încă în amintirile mele) foarte binecuvântați de Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost EL... nu aș fi fost eu... nu ar fi fost acea zi plină de bucurii. Îmi aduc aminte, ca și cum ar fi fost ieri, emoțiile care m-au cuprins în acea zi. Niște sentimente de bucurie, un entuziasm puternic care am crezut că nu se va termina niciodată. Este interesant faptul că am avut parte de multe înfrângeri, de multe căderi. Singur nu aș fi putut să mă ridic, dar Domnul a fost Cel care s-a îndurat de mine și m-a ridicat mereu.

Dragul meu, probabil te vei întreba care este scopul acestui articol. Aș vrea să îți răspund la această întrebare... e o aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat în viața mea. Desigur, nu actul în sine al botezului m-a mântuit, dar acesta a fost mărturia mea în fața oamenilor cu privire la schimbarea pe care Dumnezeu a produs-o în viața mea. Îi sunt veșnic recunoscător. Slavă LUI!

Stoica Timotei :)