miercuri, 12 septembrie 2018

Cum poartă Dumnezeu de grijă? Într-un mod extraordinar! Câteva cuvinte despre un om deosebit!


O, da! Astăzi este despre el! :)

Îmi aduc aminte cu mare bucurie de vremea când Dumnezeu mi-a făcut parte de un mare har, acela de a-l cunoaște pe Flavius. Era vremea adolescenței mele. Cum a fost pentru mine acea perioadă a vieții? Tumultuoasă, confuză, curioasă etc. 

Atunci aveam nevoie să fiu sigur de ceea ce voi face în viață. Și Domnul mi l-a scos în cale pe Flavius. S-a legat o prietenie deosebită. Și, cu toate că drumurile noastre s-au distanțat destul de mult, ori de câte ori am ocazia să-l întâlnesc sau să vorbesc cu el îmi produce o foarte mare bucurie.

Flavius? Cum l-aș putea descrie? Un tânăr cu o inimă mare. Un predicator care trăiește ceea ce predică. Un prieten de încredere. Un om care spune ceea ce gândește, dar gândește de două ori înainte de a spune ceva. Un creștin smerit. O persoană sinceră. Cineva care, dacă l-ai cunoaște, ar aduce binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta numai prin prietenia lui.

Dar de ce el? De ce azi? De ce acum? Ei bine, astăzi este ziua în care Dumnezeu, cu ceva ani în urmă, a rânduit ca Flavius să vină pe acest pământ. Știa El că urmează să vin și eu peste câțiva ani și, peste alți câțiva ani, o să am nevoie de cineva ca Flavius. Da, cred că acesta-i unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a așezat pe Flavius pe acest pământ. 

Mă alătur și eu celorlați, Flavius, și vreau să-ți spun că ești în rugăciunile mele. Cuvintele sunt prea sărace să descrie recunoștința și mulțumirea pe care o am față de Dumnezeu pentru harul de care mi-a făcut parte de a te cunoaște. El să-ți fie alături, călăuză și sprijin, în tot ceea ce vei face. Prezența Lui să fie mereu în viața și în familia ta. Binecuvântările Sale să se reverse mereu este tine și casa ta, pe măsura harului Său (care știu că-i foarte mare)! Domnul să te ajute să fii o binecuvântare pentru Simona, și pentru copiii cu care Dumnezeu v-a binecuvântat!

Mult har!

Și acum, să răscolim puțin prin amintiri...
Povățuitor...


Prieten...

Mereu aproape...

Gânditor...

Darnic...

 Sfetnic...

 Gândind prea mult...
 Muncitor...


Sfătuitor...

Harnic...

Închinător...

Planificator...

Predicator...

Optimist...

Om al rugăciunii...

Puternic...

Împărțitor de gânduri bune...

Bucuros...

Alături...

Smerit...

Apărător al lucrurilor de valoare...

sâmbătă, 2 iunie 2018

Ne vom revedea curând, „bunic” scump! - Un mic tribut unui om cu un Dumnezeu măreț, Orest Hapenciuc









El este omul care a cerut binecuvântarea peste părinții mei în ziua când și-au unit destinele. Una din acele binecuvântări am fost și eu (sper!). O iarnă geroasă, însă gerul nu l-a împiedicat pe bătrânul Orest să călătorească jumătate de țară până într-un sat de lângă Sibiu ca să se bucure de bucuria nepoatei sale, Tabita, și să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea și tatăl meu.



Îmi aduc aminte când, cu câțiva ani în urmă am început să fiu doar în trecere prin Bucovina. Habar n-aveam pe atunci că Dumnezeu mă va așeza aici. Știam că am un unchi tare bătrân. Abia așteptam să merg și să-l cunosc. Am sunat și am anunțat vizita mea, însă ce-am uitat să fac a fost să-mi verific valabilitatea creditului și opțiunii pe care o aveam. Chiar în ziua aceea când m-am pornit spre Fălticeni mi-a expirat opțiunea cu minute. Cu bani puțini în buzunar, m-am pornit totuși spre Fălticeni. Am urcat într-o mașină de ocazie și, după ce-am intrat în Fălticeni, șoferul m-a întrebat unde cobor. I-am spus că merg pe strada cu cimitirul evreiesc. Mi-a spus că nu știe Fălticeniul. În cele din urmă i-am spus să mă lase aproape de-o intersecție. Am zis că o să încerc pe strada aceea să văd dacă e vreun om care cunoaște. N-am întâlnit pe niciun om pe strada aceea. Pe la jumătatea ei însă, am întâlnit pe cineva care, atunci când l-am întrebat de cimitirul evreiesc, s-a uitat ciudat, mi-a zâmbit și mi-a spus că acolo unde erau plopii aceia înalți în fața mea (la vreo 500 metri), acolo era cimitirul evreiesc.



Zâmbesc și mă bucur acum, când îmi aduc aminte de această întâmplare, de felul în care Dumnezeu m-a călăuzit în acea zi. Și El m-a adus în casa modestă a unui mare om al Său. De atunci drumurile mele la Fălticeni s-au înmulțit.


Un om al lui Dumnezeu, neobosit, care până aproape de clipa plecării sale, I-a slujit lui Dumnezeu. În casa lui, în prezența lui simțeai că ești într-un colț de rai. Nu știu cum e colțul de rai, dar cred că e cel puțin atât cât era când erai în preajma celui care a fost Orest Hapenciuc.


Cu câteva săptămâni în urmă a suferit un atac cerebral. La 3 zile după aceasta, fiind în vizită la el și cu un coleg ucrainean, îi aud vorbind în limba ucraineană, apoi îl aud cântând o cântare în această limbă. „Dumnezeu, Sfântul, e mântuirea, El ne iubește pe noi pe toți.” Acest mesaj nu doar l-a cântat și l-a predicat, dar l-a și trăit până la final.


Voiai să mergi în vizită la el să îl încurajezi, însă el avea darul acesta de a te încuraja.

O viață lungă (97 de ani și aproape 7 luni), plină (păstor în Șerbăuți, Bosanci, Mihoveni, Ipotești, Botoșani). Un om sincer. Un om modest. Un om mic (fizic vorbind), dar mare la inimă.


În data de 01.06.2018, chiar de ziua copilului, și-a sfârșit alergarea pe acest pământ și s-a dus să se întâlnească cu Cel Căruia I-a slujit o viață întreagă.

Primul gând care mi-a trecut prin minte când am auzit această veste a fost că nici nu se putea o zi mai bună pentru ca „bunicul” să plece Acasă. De ziua copilului, copilul lui Dumnezeu, Orest Hapenciuc, s-a dus să se întâlnească cu Tatăl său ceresc.


În seara zilei de 01.06.2018 și 02.06.2018 au fost două servicii de priveghi în biserica baptistă din Fălticeni. Urmează ca mâine (duminică) seară și luni seară de la ora 19.00 să continue alte două seri de priveghi, dar de data aceasta în biserica creștină baptistă din Șerbăuți. Serviciul de înmormântare o să fie marți, 5 iunie, ora 12.00, la biserica creștină baptistă din Șerbăuți.


Domnul să mângâie pe toți cei întristați de durerea despărțirii, să întărească nădejdea revederii și să aprindă dorința de a-i călca pe urme, deoarece el cu siguranță a călcat pe urmele pașilor Domnului nostru Isus Hristos.


P.S. De ce-i zic „bunicu'”? Aceasta a fost dorința lui în ziua nunții mele. Știa că nu mi-am cunoscut niciunul din cei doi bunici și, în ziua nunții a venit și mi-a spus niște cuvinte care mi-au mărit bucuria: „Timoteie, de azi să nu te mai aud că-mi zici uncheș. Zi-mi bunicul.” Aceasta i-a fost dorința, dorință care mi-a umplut inima de bucurie.


Bunicule, ne vom vedea în slavă!




Soli Deo Gloria!


Timotei Stoica


vineri, 6 aprilie 2018

Ce dă naștere adevăratei credințe?




Foarte mulți oameni cred și spun că pentru ca oamenii să creadă e nevoie de minuni. La prima vedere lucrul acesta sună interesant și poate fi adevărat într-o anumită măsură. Însă nu cred că este de ajuns.

Eram micuț când mă rugam și eu înaintea Domnului și Îi ceream să facă o minune în viața mea. Tocmai îmi tăiasem un deget de la mâna dreaptă la circular și mă întorsesem de la spital. Colegii și prietenii mi-au văzut mâna, mi-au văzut degetul. Așa că am început să mă rog. Mărturisesc sincer că dorința mea pe care o aveam atunci, pe la 9 ani, era ca Dumnezeu să facă o minune, să-mi pot mișca din nou degetul, ca astfel toți colegii mei, profesorii și vecinii să vadă această minune și să se pocăiască. Da, acesta era motivul sincer pentru care îi ceream Domnului să facă această minune. Timp de câțiva ani, aproape zilnic, am făcut această rugăciune. Însă Dumnezeu a hotărât să nu intervină.

Oare cât de importante sunt minunile? Să fie atât de importante, încât ele să fie baza credinței noastre? Sună interesant și întrebarea asta, însă cred și sper că răspunsul evident e nu. Nu neg importanța, valoarea și impactul pe care minunile îl pot avea în viața multor oameni. Însă, câteodată e bine fără ele. Când spun lucrul acesta am în minte o imagine dintr-o vineri asemănătoare cu cea de acum. Domnul Isus Hristos, de bunăvoie, era pe cruce, ducând la îndeplinire planul lui Dumnezeu de mântuire. 

Pe o altă cruce, alături, mai era cineva. Exemplul acestei persoane este adesea folosit ca argument pentru opționalitatea botezului. Nu-i așa că ai auzit și tu astfel de răspunsuri? „De ce să mă botez? Nici tâlharul de pe cruce nu s-a botezat și, cu toate acestea, Domnul Isus l-a asigurat că va merge în cer.” Ba mai mult, exemplul acestui om este folosit ca argument pentru amânarea botezului până aproape de clipa morții. Ce-i drept, n-am prea auzit acest răspuns, dar cu siguranță mulți dintre noi am cochetat cu astfel de gânduri.

Totuși, aș vrea să te îndemn să privești puțin la acest tâlhar. Omul acesta se afla pe cruce, alături de alți doi oameni care erau crucificați și care, în scurtă vreme, urmau să moară. Omul de pe crucea din mijloc era diferit. Era ceva la El ce îți dădea pace și liniște, însă nu mai exista nici pentru El vreo șansă de a scăpa de moarte. Moartea era inevitabilă pentru toți cei de pe cruce.

Cu toate că Domnul alege să nu Se dea jos de pe cruce, făcând astfel o minune, tâlharul acesta își pune încrederea în Domnul. Ce face el acolo? Se pocăiește mărturisindu-și vina și recunoscând că pedeapsa pe care o suporta acolo și atunci era pe drept. Nu a văzut nicio minune, nu avea nicio dovadă palpabilă care să-i înlesnească credința, însă a crezut.

Personal, cred că a văzut ceva ce i-a fost de ajuns. Iar ceea ce a văzut a dat naștere credinței sale. L-a văzut pe Domnul. Domnul Isus Hristos pe cruce care, chiar și acolo, era preocupat de alții, nu de durerile Lui. Era preocupat de cei ce-L batjocoreau („Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”), era preocupat de mama Lui, Maria („Femeie, iată fiul tău”), era preocupat de împlinirea Scripturii („Mi-e sete” - vezi Ioan 19:28), iar noi chiar la o banală durere de cap sau de măsea devenim foarte irascibili și parcă nu ne mai pasă de cei din jurul nostru.

Nu, nu minunile dau naștere credinței, ci Însuși Domnul Isus. Cred că El a dat naștere credinței și pocăinței tâlharului de pe cruce și mai cred că El poate da și astăzi naștere credinței multor oameni.

De aceea, El trebuie prezentat așa cum ni-L prezintă Sfintele Scripturi și Evanghelia Sa trebuie proclamată așa curată cum este, fără nicio adăugire.

A Lui să fie toată slava și cinstea!

Timotei Stoica

duminică, 18 februarie 2018

Primul om prin care am văzut măreția lui Dumnezeu - un mic tribut


Mi-a greu să-mi adun câteva cuvinte. M-am frământ ce cuvinte să-mi aleg, mai cu grijă, ca totul să fie cât mai frumos. Apoi inima a intervenit și a avut o discuție serioasă cu mintea. Atât de serioasă, încât a câștigat. Prin urmare, ceea ce voi scrie în continuare sunt lucruri pe care le scot afară din inimă, fără prea mult apel la minte, ca să nu le schimbe înțelesul, ordinea, intenția.

Totuși, realizez că oricum aș fi procedat, cuvintele sunt mult prea slabe pentru a exprima ceea ce simt și ceea ce am în minte când mă gândesc la el. El este omul prin care am văzut pentru prima dată măreția lui Dumnezeu.

Un om simplu, un om modest, un om sincer, un om căruia îi pasă. Acestea ar fi doar câteva dintre lucrurile care îl caracterizează. Însă ce-l face diferit este Dumnezeul în care crede și Căruia Îi slujește. Și da, sinceritatea e la loc de cinste.

Am văzut de când eram mic felul în care se comporta, felul în care vorbea cu unii, cu alții și cât de mult mă iubea. În el am putut întrezări dragostea de tată pe care Dumnezeu o are față de noi, copiii Lui. Da, cred că începi să intuiești despre cine este vorba. El este tatăl meu.

Mai mult decât învățăturile, îndrumările, sfaturile și mustrările, a fost exemplul personal. Fără el, toate cele amintite s-ar fi lovit ca nuca în perete și m-ar fi făcut tot mai indiferent față de lucrurile sfinte. Dar, faptul că pe lângă toate aceste lucruri bune a fost și exemplul personal, felul în care acestea s-au îmbinat a lăsat o mare amprentă asupra vieții mele.

Mă bucur să pot avea ocazia de a-ți scrie câteva rânduri. Și, da, așa cum spuneam la început, ele vin din inimă și continuă să curgă. Știu sigur că nu am fost copilul perfect, însă tu ai fost și ești un tătic model. Calmul și lipsa dorinței de răzbunare atunci când cineva îți făcea ceva rău intenționat și chiar în mod repetat m-au uimit foarte mult.

Îmi pare rău că nu ți-am arătat atât de multă afecțiune și recunoștință cât încă eram micuț. Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de acele vremuri. Deși timpul a trecut, au rămas amintirile. Amintiri frumoase. Amintiri care mă încurajează doar când îmi revin în memorie.

Dacă mi-ai fi spus când eram mic și trăgeai de mine să mergem în câmp că o să vină vremea când mie o să-mi fie dor să merg în câmp și că o să străbat sute de kilometri ca să mergem pe câmp, nu cred c-aș fi crezut așa ceva. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ești al Lui și că mi-a făcut parte de harul de a fi copilul tău. E o mare onoare și un mare motiv de bucurie ca tu să fii cel căruia îi zic tată.

Mă rog bunului Dumnezeu să te țină în harul Său și acum, la pensionare, și cu un an mai aproape de CASĂ, să te ajute să-ți duci credința până la sfârșit, să trăiești frumos, și să ne auzim și să ne vedem cu bine.
Mi-e dor mult de tine și de mami. Vă iubesc pe amândoi!

Domnul să te binecuvânteze și să facă să ai parte de ani frumoși acum la pensie.













sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Cât de important este un punct de reper?

Mi s-a întâmplat azi. Mie! Mă gândeam că se poate întâmpla altora, însă nu și mie. Știi acel sentiment și impresie pe care le ai că un anume lucru este adevărat și să se poate întâmpla altora, dar nu și ție? Despre asta vorbesc. În urmă cu câteva ore am avut parte de acest lucru. Și, din nefericire, câteva zeci de tineri au fost părtași la aceasta.

Înainte de a dezvălui despre ce este vorba, vreau să te gândești la întrebarea acestui articol. Cât de important este un punct de reper? Se poate trăi și fără puncte de reper? Cred că o astfel de viață ar fi una haotică, fără ceva clar, plină de dezordine și, astfel, stresantă. 

Dacă ești la drum cu mașina, cât de importante sunt semnele de circulație? Dacă mergi într-o drumeție pe munte, cât de importante crezi că sunt marcajele traseului tău? Când ești într-un oraș nou și trebuie să ajungi la o anumită destinație, cât de importante crezi că sunt numele străzilor, GPS-ul și tot felul de indicatoare? 

Nu se poate să trăim fără puncte de reper. Viața ne este mult mai ușoară dacă avem în jurul nostru puncte de reper și dacă ne luăm după acestea. Aici trebuie menționat importanța faptului de a avea puncte de reper BUNE! Se poate să ai puncte de reper greșite? Ce spui de anturajele rele? Apostolul Pavel spune clar: „Nu vă înșelați: «Tovărășiile rele strică obiceiurile bune»”(1 Corinteni 15:33).

Astăzi am avut o întâlnire de tineret specială, prin faptul că am avut în mijlocul nostru 12 studenți de la Universitatea Emanuel din Oradea. Pe lângă ei, am avut tineri invitați și din alte biserici din zonă. Știam de această întâlnire și abia așteptam să aibă loc. Pentru că urma să fim gazdă a acestei întâlniri de tineret, m-am pregătit din timp, inclusiv un scurt îndemn pentru începutul programului. Toate bune și frumoase. Mai trebuia numai să vină ora 17:00.

Îți amintești ce spuneam mai sus despre importanța punctelor de reper? Ei bine, mie mi-a lipsit un punct de reper azi. Ceasul. M-am lăsat prins în alte activități, încât am uitat să caut să mă uit la acest punct de reper foarte important. Prin urmare, am întârziat la întâlnirea de tineret, iar lucrul acesta a creat puțină confuzie printre unii dintre cei prezenți.

Însă în tot „răul” este și un bine. Dumnezeu a pus în inima mea acest gând, pe care l-am împărtășit și tinerilor prezenți la întâlnire. Nu, nu mesajul acela pregătit din timp, structurat și concis, ci gândul acesta despre importanța reperelor în viață. Mi-a venit în minte un verset biblic: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).

Cred că aceasta este soluția. Pentru a avea o viață frumoasă, trăită în ordine, pentru slava Creatorului tău, e nevoie să te întorci cu adevărat la Cuvânt. Nu tradiții. Nu obiceiuri. Nu ritualuri. Nu sisteme. Cuvânt. Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia. Lucrul acesta a fost scânteia din care a luat naștere reforma cu 500 de ani în urmă. Acesta-i secretul pentru reforma spirituală: Întoarcerea la Cuvânt. 

Cuvântul lui Dumnezeu este acela care ne dă lumină, ne călăuzește, ne ajută să înaintăm bine pe calea lui Dumnezeu. El să fie sursa ta. El să fie obiectul central al gândurilor tale. Dimineața, când începi o nouă zi, pune frâu curiozității de a-ți verifica telefonul, Facebook-ul. Caută-L pe Dumnezeu. Îl găsești în Cuvântul Său. Vrei ca pașii din timpul zilei să-ți fie călăuziți? Lasă-i să fie călăuziți de Cuvântul Sfânt! Citește-l. Meditează la el. Memorează-l. Strânge-l în inima ta.

Sola Scriptura! Doar prin Cuvântul lui Dumnezeu afli planul Lui Dumnezeu de mântuire. Am putea spune că este mijlocul ales de Dumnezeu ca noi să-L cunoaștem pe El. Nu-l (mai) neglija!

Închei cu unul dintre versetele care, cred eu, sumarizează foarte bine ideea acestui articol: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

Tu ce punct de reper ai în viață?

Timotei Stoica

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Atitudine în încercări (gânduri de sfârșit de an)

Parcă nu-mi vine să cred că în mai puțin 48 de ore anul 2017 intră deja în istorie. O istorie încărcată. Un an mai intens. Și un Timotei mai obosit.

Nu știu cum a fost pentru tine anul acesta, însă știu cum a fost pentru mine. Dacă e să-l rezum în câteva cuvinte, cred că aș putea spune c-a fost unul dintre cei mai plini de confuzie ani din viața mea. Confuzie nu din cauza lipsei de informații, ci din cauza cunoașterii lor. 

Însă, un lucru pe care l-am învățat este să nu mai privesc atât de mult pe orizontală și să încep să privesc tot mai mult în sus. De acolo vine ajutorul! 

Oare câți dintre cei care-și spun creștini sunt cu adevărat creștini? Obișnuiam să spun într-o vreme (și încă sunt de aceeași părere!) că dacă Dumnezeu ne poruncește să nu ne temem, putem înțelege de aici că îngrijorarea sau teama reprezintă un păcat înaintea lui Dumnezeu.

Cred că dacă privești retrospectiv la anul care e spre apus, poți indica momente în care Dumnezeu ți-a dat biruință. Îți aduci aminte cât de stresat și îngrijorat erai în acele încercări și cât de frumos Dumnezeu a dat rezolvare?

Acum, având acele lucruri împrospătate în memorie, oare de ce suntem așa de... lași?! Știm că Dumnezeu e în control, e suveran! Cum să nu știm asta? Ba chiar lucrurile acestea le spunem cu îndrăzneală despre Dumnezeu. Însă atunci când vine încercarea, atitudinea ta poate să spună că El nu prea e suveran în viața ta, în situația în care te găsești.

Și atunci, la ce te ajută doar să știi astel de lucruri despre Dumnezeu (care sunt adevărate!), dacă nu-ți ajută la nimic în momentul în care ai nevoie ca ele să-ți influențeze și să-ți modeleze atitudinea? 

Îmi place foarte mult cum Iavov, fratele Domnului Isus, pune problema. El spune direct, încă din introducerea epistolei sale, să privești ca o mare bucurie când treci prin felurite încercări (vezi Iacov 1:2). Wow! Ce îndrăzneală! Sau poate unii vor zice: „Câtă neobrăzare! Ăsta nu știe prin ce trec eu!”
Cu toate acestea, îndemnul lui Iacov nu se încheie aici, fiindcă imediat după aceasta continuă cu următoarea sintagmă: „ca unii care știți...” (Iacov 1:3a). Deci, are un rost foarte mare cunoașterea! Ce știm? „... că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:3b).

Hmm... Oare chiar se merită? De ce n-a spus bani? Avere? Prosperitate? Fericire? Împlinire? Viață lungă și fără probleme? De ce răbdare? Ei bine, răspunsul îl veți găsi căutând să citiți versetul 4 din același capitol.

Apostolul Iacov știa că e importantă cunoașterea. Însă mai știa că aceasta trebuie folosită în viața de zi cu zi, nu ținută la naftalină.

Știind aceste lucruri și privind în urmă, retrospectiv, în anul 2017, cred că fiecare dintre noi găsește nenumărate motive pentru a-I fi recunoscători lui Dumnezeu. Da, chiar și pentru încercări!

Neștiind ce va aduce anul 2018, însă știind aceste lucruri, vă îndemn să nu le dați uitării și să nu le abandonați când dați de greu. 
Anul care ne stă înainte să vă fie un an frumos, în care să trăiți cu Domnul zi de zi.

„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

Timotei Stoica

duminică, 19 noiembrie 2017

E costisitor doar să ai impresia că ai o învățătură bună/sănătoasă?

Mi s-a întâmplat recent. Ca să fiu mai clar, chiar azi dimineață. Eram bucuros că, după calculele mele, nu urma să întârzii la biserică. Așa am plecat de acasă. Însă neprevăzutul a avut loc. Pe măsură ce mă apropiam de stația de autobus un gând mi-a trecut prin minte, anume să verific dacă am telefonul, cheile de la biserică și portofelul la mine. Cheile le-am avut. Telefonul l-am avut. Însă ceva lipsea.



„Timotee, cum te vei urca în acel autobuz dacă n-ai ce-ți trebuie?” Portofelul nu era în locul lui de drept, ci era lăsat singur în casă.



Fără să mai stau pe gânduri, am făcut stânga împrejur, am grăbit pașii și iată-mă îndreptându-mă din nou spre casă. Când m-am apropiat de casă am sunat după un taxi, ca să recupăr timpul pierdut și să nu întârzii la biserică. Am ajuns acasă, am zărit portofelul, l-am luat, taxiul a venit și m-a dus la biserică.


Pentru lecția ce-am învățat-o azi am plătit niște bani. Eram programat la timpul de studiu biblic din biserică și textul ce urma să-l avem în atenția noastră era din Tit 1:5-16, un pasaj care pune accentul pe importanța învățăturii sănătoase, demascarea învățătorilor falși și „astuparea gurii acestora”.


Se poate să crezi că învățătura pe care o accepți e bună, dar să nu fie deloc așa? Dacă în felul acesta stau lucrurile, e costisitor doar să ai o astfel de impresie?

Pe mine m-a costat. De fapt, procentual vorbind, m-a costat cu 500% mai mult sau, altfel spus, de cinci ori mai mult. Biletul de autobuz m-ar fi costat 2 lei, însă călătoria cu taxiul a făcut de cinci ori mai mult. Am avut impresia... că toate lucrurile sunt bune... că am tot ce-mi trebuie... că nu-i nicio problemă... că lucrurile se îndreaptă în direcția cea bună. Însă m-am înșelat. M-am gândit că am fost gata când, de fapt, n-am fost nici măcar pe aproape.


De ce e importantă învățătura? Pentru că pe baza ei ne trăim viața. Fie că ne dăm seama, fie că nu. Vă amintiți de slujitorul care a primit doar un talant? Avea o înțelegere anume cu privire la stăpânul său, fapt care l-a făcut să-și ascundă talantul tot acest timp. Vă aduceți aminte de bogatul căruia i-a rodit țarina? A crezut că-și poate hrăni sufletul cu lucruri materiale, scoțându-L cu totul pe Dumnezeu din ecuația vieții lui. Așadar, a trăit ca atare, pe baza raționamentului său, ideii sale, gândurilor sale... însă nu acei mulți ani pe care-i aștepta, ci doar câteva ore.


Sunt mulți astăzi, mai ales printre tinerii creștini, care spun că s-au săturat de atâtea învățături și de atâtea doctrine. „Litera ucide, dar dragostea susține” și tot soiul de sloganuri. Și pe mine m-au abordat mai mulți tineri de-a lungul scurtei mele vieți, tineri care mi-au spus astfel de lucruri. Însă concluzia la care am ajuns este aceasta: Ca să poți trăi bine, trebuie să ai o temelie sănătoasă. Nu-ți poți baza viața de credință doar pe niște emoții, sentimente, trăiri. Ea trebuie să fie fundamentată pe Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

Având o învățătură sănătoasă ai ocazia să trăiești bine, după voia lui Dumnezeu. Credința vine în urma... AUZIRII! A ce anume? A Cuvântului lui Dumnezeu.

Problema este următoarea: Tot mai mulți dintre cei care își spun creștini consideră Biblia o carte învechită, irelevantă, insuficientă, insuportabilă (și aș mai fi continuat lista dacă mi-ar mai fi venit în minte alte cuvinte asemănătoare care să înceapă cu litera i).

Apostolul Pavel vorbește despre această problemă, descriind-o ca fiind o caracteristică a grelelor zile de pe urmă, când oamenii nu vor suporta adevărata învățătură a Cuvântului lui Dumnezeu și-și vor da învățători după poftele lor.
Iată, așadar, de ce e important să ai o învățătură sănătoasă.

Ne trebuie un zel ca al creștinilor din Bereea. Nu conta pentru ei că însuși apostolul Pavel le predica, ei cercetau să vadă dacă ce li se spusese era adevărat, conform Cuvântului lui Dumnezeu. Așa trebuie și noi să procedăm. Să învățăm de la ei. Să nu acceptăm totul de-a gata, doar pentru că-i spus de cineva cu renume sau doar pentru că-i spus într-un mod captivant. Dimpotrivă, totul trebuie văzut și comparat în lumina Scripturii.

De asemenea, așa cum am menționat mai devreme, e important să ai o învățătură sănătoasă, pentru că aceasta îți poate modela trăirea, mărturia, conduita. Nu-i în mod automat, în sensul că dacă ai o învățătură sănătoasă, automat și trăirea ta este sănătoasă, însă aceasta-i calea, acesta-i primul pas, aceasta-i temelia.


Chiar e costisitor doar să ai impresia că ai o învățătură sănătoasă, când de fapt ea nu este așa? Eu doar avut-am impresia că toate lucrurile erau bune în ce mă privește pe mine azi dimineață. Această percepție greșită a lucrurilor m-a făcut să plătesc de cinci ori mai mult. Din păcate, pe plan spiritual prețul care va fi plătit nu poate fi comparat cu acesta. E infinit mai mare.

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege»” (Matei 7:21-23).



„Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți” (Ioan 13:17).


Domnul să ne ajute!


Timotei Stoica