marți, 16 august 2016

Ce înseamnă să pui experiența mai presus de învățătura sănătoasă…

Am amintit în articolul anterior faptul că noi oamenii nu trebuie să ne bazăm „viața pe simțăminte, dar ele sunt importante”  . Ce înseamnă să-ți bazezi viața pe simțăminte, pe experiență? Înseamnă ca tot ce faci și ce ai de gând să faci să fie guvernat de simțăminte.
Cum te-ai simți dacă cineva pe care-l iubești îți spune așa, din senin, că nu te mai iubește pentru că nu mai simte în acele momente că te iubește? Sau, cum ar suna versetul din Faptele Apostolilor 2:42, dacă ar fi să-l adaptăm contextului acestui articol?
„Ei stăruiau în EXPERIENȚA apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.”
Ce înseamnă să pui experiența pe același nivel cu învățătura sau chiar mai presus de învățătură? Oare ce s-ar fi întâmplat dacă primii creștini ar fi stăruit în experiența apostolilor? Nici nu vreau să mă gândesc…
Dar, cu toate acestea, parcă adesea punem experiența/simțămintele mai presus de învățătura sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu. Inițial mă gândeam să vorbesc despre cineva care a făcut lucrul acesta și cum a ajuns să spună că boala nu-i lucrarea (sau voia) lui Dumnezeu, el care afirma cu ani în urmă că Dumnezeu i-a spus că boala ce-a îngăduit-o Dumnezeu în viața lui era lucrarea lui Dumnezeu pentru el (nu intru în mai multe detalii în privința aceasta, pentru că scopul urmărit în acest articol nu este nicidecum atac la persoană). Mă întreb (și te întreb – expresie pe care o aud deseori la unii predicatori), oare greșește Dumnezeu? Oare S-a schimbat Dumnezeu?
Îmi aduc aminte de-o anecdotă citită într-o carte a fratelui Petrică Lascău, anecdotă care prezintă un frate care se ridică într-o biserică pentru a proroci, și-și începe prorocia astfel: „Așa vorbește Domnul: «La fel cum am făcut în timpul potopului lui Moise, tot așa…»”, după care se așază. Când se așază soția lui îi șoptește ceva, iar mai apoi acesta se ridică și spune: „Așa vorbește Domnul: «Am greșit, era vorba de potopul din vremea lui Noe…»” Nu știu ce reacție ai când citești o astfel de anecdotă, dar totuși prezintă un adevăr dureros.
Ne place să-L reducem pe Dumnezeu și învățăturile Sale strict la simțămintele și experiența noastră. Ce înseamnă să NU pun experiența mai presus de învățătura sănătoasă? Înseamnă să-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt, în ciuda situației în care mă găsesc. Trebuie să înțeleg că simțămintele sau experiența mea este trecătoare, pe când Cuvântul Domnului rămâne în veac.
Îmi permit să merg un pas și mai departe și să afirm că dacă o să-mi bazez viața pe experiență (SOLA EXPERIENTA, frate – uite așa, măcar într-o privință mă apropii și eu de Martin Luther, luându-mi o solie în viață!), o să-mi distrug întreaga viață. Simțămintele vin și pleacă. Experiența e strâns legată de împrejurări, dar învățătura sănătoasă izvorăște din Cuvântul plin de viață al lui Dumnezeu, Cuvânt care (așa cum am văzut mai sus) rămâne în veac.
Îmi place foarte mult o cântare care-i în asentiment cu mesajul acestui articol. Așadar, în încheiere vreau să te las cu versurile acestei cântări:
1. Credința mea eu o zidesc
Pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pierii,
Hristos ca Stâncă-n veci va fi.

R: Zidesc pe Stancă,
Pe Hristos,
Nicicând pe malul nisipos,
Nicicând pe malul nisipos.

2. Deși-i ascunsă Fața Sa,
Cu milă mă va-nconjura.
Și orice vifor de-ar veni
Pe Stâncă sigur eu voi fi!

3. Când vin primejdii pe pământ,
Eu sunt scutit prin legământ,
Chiar toate de s-ar clătina,
Hristos rămâne Stânca mea.

4. Iar când Isus va judeca
Și celor morți "Sus!" va striga,
Neprihănirea Lui va fi
Chiar haina-n care voi luci!


P.S. De câteva ori, în câteva zile chiar, am încercat să aștern în scris aceste câteva gânduri, dar pur și simplu nu mi-am putut aduna gândurile și nu m-am putut concentra. Sper, totuși, ca aceste câteva gânduri să te pună pe gânduri.
 
Stoica Timotei
 

vineri, 12 august 2016

Gânduri despre Duhul Sfânt

Nu știu cum ești tu, dragă cititor, dar eu am de multe ori tendința de a crede că urmează să mi se spună ceva nou când este vorba despre un subiect arhi-cunoscut și discutat „pe la toate colțurile evanghelice”. Sau o altă tendință pe care o am este să trec peste pentru că mă gândesc că deja subiectul e „consumat”. Nu știu care este tendința ta când vezi că cineva încearcă să-ți vorbească despre Duhul Sfânt și, vorba aia... e baptist! Oare ce-ar putea să-ți spună despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu?

Nu o să aduc nimic nou în acest articol. Cu siguranță lucrurile pe care urmăresc să le punctez au mai fost punctate, subliniate și discutate mult până acum. Totuși, pentru mine aceste lucruri sunt oarecum noi.

Ieri, când veneam de la lucru, eram într-o stație și mă bucuram de vremea de afara (nici cald, nici frig; nici soare, nici ploaie - ci un cer înnorat, cu adieri de vânt - mă gândesc dacă după astfel de descrieri nu ar trebui să încerc să văd „cu ce se mănâncă” meteorologia). 

Când mă bucuram de vremea aceea frumoasă (pentru mine, cel puțin!) și când am văzut cum crengile copacilor se mișcă în adierea vântului, și cum și eu mă bucuram să simt vântul, parcă m-au izbit câteva adevăruri simple, dar profunde. De regulă, în astfel de momente îmi vine câte un gând, dar acum dintr-o dată mi-a „picat” o schiță.

Mântuitorul nostru descrie lucrarea Duhului într-un mod minunat și cât se poate de clar, dar la un moment dat o aseamănă cu realitatea vântului. Nu-l poți vedea, nu știi de unde vine, nu știi încotro se duce. Wow! Noi, cei cărora ne place să știm, să cunoaștem totul, iată-ne puși în fața unei limitări a noastre pe care nu ne prea place s-o recunoaștem. Totuși, putem învăța anumite lucruri importante despre vânt, înțelegând astfel câteva lucruri despre Duhul Sfânt și despre lucrarea Lui.

1. Nu-l aud, dar îi aud vâjâitul. --> chiar dacă erai într-un loc retras, la adăpost, puteai să-ți dai seama de puterea cu care suflă vântul, auzindu-i vâjâitul - SONOR!
Aplicație: Nu văd pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, nu-I cunosc lucrarea, dar o pot auzi prin gura oamenilor care sunt călăuziți de El.

2. Nu-l văd, dar văd crengile cum se mișcă - VIZUAL!
Aplicație: Oamenii călăuziți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, plini de Duhul, au vieți transformate, schimbate, iar lucrul acesta se vede.

3. Nu-l pot înțelege pe deplin, dar îl pot simți - EMPIRIC!
Aplicație: Chiar dacă nu-L înțeleg pe deplin, Îl simt în viața mea, simt cum îmi dă îndemnuri să-L caut mai mult pe Dumnezeu; cum îmi dă putere să biruiesc păcatul; cum face să am o plăcere și o dragoste mai mare față de Dumnezeu și de Cuvântul Său, decât de plăcerile vremelnice ale lumii în care trăiesc.

Notă: Am pus EMPIRIC! la final nu într-o ordine aleatorie, ci intenționat. Nu-mi bazez viața pe simțăminte, dar ele sunt importante. Poate într-un articol viitor voi atinge puțin mai mult acest subiect.

Cam astea-s lucrurile care m-au „izbit” ieri în timp ce stăteam în stație așteptând autobuzul. După cum ți-am spus, nu-s lucruri noi, care să nu fie știute, dar pentru mine (în inima și în mintea mea) sunt noi și vreau să rămână mereu proaspete. Să fiu fascinat de lucrarea minunată pe care Dumnezeu o face prin Duhul Său cel Sfânt.

Fiți binecuvântați!

Stoica Timotei

miercuri, 10 august 2016

Îți mai bate inima?

Un lucru care mă frământă de mai multă vreme este lipsa de importanță pe care adesea o arătăm față de ceea ce cântăm în adunările noastre. Mi s-a întâmplat odată, de exemplu, să observ că la refrenul unei cântări s-a mai adăugat un cuvânt pe care refrenul acelei cântări nu îl avea (personal, și mie îmi venea să-l adaug, dar faptul că accentua un lucru care, din păcate, nu era deloc adevărat în dreptul meu, m-am ferit să-l adaug). După aceea am spus bisericii observația mea. E vorba de cântarea „În această oră”, care la refren cere Domnului: „Să nu ne lași părăsiți nicicând, căci noi trăim cu Tine-n gând”. Care-i cuvântul în plus (pe care probabil și tu l-ai folosi când cânți această cântare)? „Să nu ne lași părăsiți nicicând, căci noi trăim DOAR cu Tine-n gând”. Wow! Cam prea… ideal, nu-i așa? Nu știu cum ești tu, dar mie îmi mai vin și gânduri păcătoase (de mânie, invidie, nemulțumire, poftă etc.) în mintea mea, iar dacă nu mă pocăiesc de toate acestea, n-am niciun drept să cânt că trăiesc DOAR cu Domnul în gând. E ceva logic, dar adesea-l ignorăm.
 
O altă cântare la care mă gândesc este, așa cum unii o denumeau – cântarea celui veșnic nemulțumit: „Nicidecum, nicăieri, niciodată”. Nu, nu e cântarea celui veșnic nemulțumit, ci e cântarea pe care o cântă copiii lui Dumnezeu (unii dintre cei care-și spun că sunt copii ai lui Dumnezeu poate chiar sunt veșnic nemulțumiți?!?). Din această cântare îmi plac mai multe versuri, însă în acest articol vreau să fac referire doar la ultimele două: „Cât mai bate o inimă-n mine, Îl doresc, Îl iubesc, Îl aștept.”
 
Îți mai bate inima?
Pfff, ce întrebare ridicolă! ai putea spune. Normal că încă-mi mai bate inima, că altfel nu ți-aș mai fi citit articolul!
 
Unde vreau să ajung cu toate acestea?
 
Spunem că suntem creștini, ne place să ne numim creștini și ne place să credem că ne îndreptăm înspre Paradis. Dar când e vorba de implicațiile urmării lui Hristos Domnul parcă nici nu vrem să ne gândim, darămite să vorbim sau să căutăm să le împlinim.
 
Îți mai bate inima?
 
·      Îl dorești? Este cunoașterea lui Dumnezeu dorința vieții tale? Îl cauți cu adevărat mai întâi pe Dumnezeu și neprihănirea Lui? Dorești mai mult să împlinești CU BUCURIE voia lui Dumnezeu, decât voia ta și poftele tale?
·      Îl iubești? „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” spunea Mântuitorul.
·     Îl aștepți? „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?” 2 Petru 3:12, 13.
 
 
Să dea Domnul să ne bată inima… doar pentru EL!!!
 
Stoica TImotei

sâmbătă, 6 august 2016

Despre „ridicarea tonului”



 
Te-ai întrebat vreodată de ce ni se întâmplă adesea să … ridicăm tonul (ca să nu zic: urlăm, țipăm, zbierăm) la cei dragi ai noștri, cei pe care susținem că-i iubim și că ținem la ei? De ce parcă doar la ei ridicăm tonul, și nu ridicăm tonul niciodată la un străin. Vorba fie… îmi aduc aminte de un prieten care lucra la un depozit al unei firme de încălțăminte și care-mi spunea cum ziua în care nu urla șeful lor la ei era o zi de sărbătoare – sau șeful lor era plecat în concediu. Făcând abstracție de excepții, revin la problema pe care vreau s-o avem în atenția noastră în acest articol.
De ce ni se întâmplă să „ridicăm tonul” la cei pe care spunem că-i iubim?
 
Eh! Mie nu mi s-a întâmplat asta niciodată! Oare? Ori minți, ori ai o memorie tare tare scurtă.
Dar ce-i dacă am ridicat tonul? Și el/ea a făcut la fel! Și… până la o adică, suntem oameni… toți fac la fel.
Și uite așa ne codim în spatele a tot felul de justificări, care mai de care mai jenibile (o încercare de a face doi în unu. A face referire la două cuvinte: penibil și jenant).
 
Biblia ne învață cum trebuie să trăim, iar atunci când ne spune despre cum să fie viața noastră și relațiile noastre unii cu alții, folosește cuvinte precum: dragoste, unitate, armonie, pace, îngăduință, răbdare, îndelungă răbdare, mustrare, îndemnare etc., nicidecum cuvinte precum: mânie, invidie, pizmă, răutate, nemulțumire, ceartă, țipăt, urlat etc.
 
De ce (ni) se întâmplă asta?
 
Îmi place o explicație tare frumoasă pe care un frate drag mi-a spus-o cu ani în urmă (voi încerca să o reformulez cât mai exact): Când doi oameni se iubesc (contextul era despre familie, deci soț-soție), sufletele acestora sunt atât de aproape unul de celălalt, încât își pot vorbi plini de tandrețe unul altuia, în șoaptă, și se înțeleg minunat. Dar când sufletele acestora se distanțează unul de celălalt, chiar dacă fizic ei sunt unul în prezența celuilalt, pentru a se face auzite, încep să urle. Când dragostea intră în declin, se răcește sau începe să dispară, sufletele celor doi încep să se îndepărteze, iar atunci, pentru a se face auzite, strigă unul la celălalt.
 
O explicație poetică, dar foarte frumoasă, nu-i așa? (Chiar dacă nu-mi dai dreptate, eu tot cred că-i frumoasă!)
 
Bine frate, ne-ai spus care-i problema și cauza problemei… dar n-ai de gând să ne spui și care-i soluția?
 
Răbdare, răbdare… asta urmează să-ți spun acum.
 
Soluția este cât se poate de simplă și poate fi rezumată într-un singur cuvânt: DRAGOSTE!
 
Atunci când începi să ridici tonul la cineva pe care spui că-l iubești, gândește-te imediat la motivațiile și la cauza pentru care ai făcut așa. Oare n-o fi din cauza lipsei sau răcelii dragostei? Oare nu cumva sufletele voastre „păstrează distanța”?
Ți-a greșit? Arată-i dragoste. Sau, vorba lui Silviu (nu știi cine-i Silviu? E un geniu! Și… e colegul meu! :D ), arată-i clemență, dar asigură-te ca rezervorul de clemență să fie mereu plin (cred că va trebui să încep să-i cumpăr clementine, pentru ca rezervorul clemenței lui să fie mereu plin).
 
Da, atât. Poate nu-i ceea ce te-ai așteptat. Poate voiai un răspuns mai elaborat, mai stufos, mai structurat. Încearcă asta, și după aceea vom vedea.
 
P.S. Cred că dacă Renata (soția mea) ar citi acest articol, mi-ar spune că-s bun… la a da sfaturi altora… și că abia așteaptă… să-l pun eu mai întâi în practică.
 
Așa să(-mi) ne ajute Domnul!
 
Stoica TImotei

miercuri, 3 august 2016

Sfaturi... Din seria: „Chiar dacă nu mă-ntrebi, io-ți zâc!”

Toată creația lui Dumnezeu este bună. Tot ce a făcut El este bun. Dar există ceva care încununează toată creația Lui, iar acesta este OMUL (bărbatul și femeia). Despre această ultimă parte a creației Scriptura vorbește că Dumnezeu a văzut-o ca fiind foarte bună.
Biblia începe cu o nuntă și sfârșește tot cu o nuntă.
Societatea în care trăim încearcă să definească și să redefinească parcă tot mai mult căsnicia. Apostolul Pavel, în Efeseni capitolul 5, vorbind despre relația dintre Hristos și Biserică asemănând-o cu relația dintre un soț și soția lui, afirmă că este o… (ești gata să afli? Oare cum o descrie marele apostol Pavel? Știi, apostolul Pavel, cel pe care Dumnezeu l-a ales prin harul Său, pe drumul Damascului și l-a pus deoparte pentru El…. Oare ce a spus el? Bine, hai că nu te mai țin în suspans)… este o TAINĂ.
Wow! Mersi mult, omule. Chiar m-ai lămurit.
Când îți cumperi o mașină despre care ai auzit tot felul de lucruri de la tot felul de oameni (argumente pro și contra), ce faci? Cred că un om cu capul pe umeri ar lua manualul tehnic și ar începe să-l citească. Ei bine, dacă familia este invenția lui Dumnezeu, și dacă viața de familie (căsnicia) este o taină, atunci ce e de făcut? Ia Manualul tehnic și studiază-l. Când nu-l înțelegi, caută sfatul celor înțelepți (dacă vrei, lasă-mi un comment și-ți las numărul meu de telefon… glumesc, desigur!), celor care Îl au pe Dumnezeu în viața lor și trăiesc călăuziți de El. E important să fii dispus să ceri sfaturi de la alții, dar și mai important să știi de la cine, și chiar mai important de atât e să știi și care dintre acestea ți se aplică ție.
 
Gabi, știi care a fost reacția lui Adam când a văzut-o pe Eva?
Vai de capul meu?
Vai de mine? (Ăsta a fost Isaia!)
Vai de noi? (Poate era prevăzător)
 
ÎN SFÂRȘIT!
 
Ei bine, așteptarea a luat sfârșit. Atât pentru Adam, cât și pentru tine prieten drag. Deja au trecut mai bine de două săptămâni.
 
Care-i sfatul (NECERUT! Vorba lui Țuțea: Românilor le place să-și dea cu părerea.) pe care vreau să ți-l ofer aici?
Când lucrurile îți vor părea că-s cu susul în jos și anumite lucruri nu se ridică la înălțimea așteptărilor tale, sau când parcă nu mai înțelegi nimic din ce înseamnă căsnicie, viață de familie, caută-mă… pardon, caută răspunsul în Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu e Singurul care-ți poate defini ce este viața de familie și, precum o carte tehnică a unui aparat, Biblia îți spune ce trebuie să știi despre viața de familie. Și eu, de asemenea, o să mai revin din când în când cu câte un sfat.
 
Până la următorul sfat, rămâneți cu bine… cu Domnul! Și dovedește iubirea pe care i-o porți Ralucăi tot mai des și tot mai frumos! 

vineri, 29 iulie 2016

Ruleta Rusească sau... puterea majorității și ignoranța noastră

Cu câteva săptămâni în urmă am văzut o imagine cu un text amuzant, în limba engleză. Aceasta spunea: „Cinci din șase oameni de știință afirmă că ruleta rusească este sigură.” (Pentru cei care nu sunt familiari cu acest joc, o scurtă descriere e potrivită: Într-un pistol (poate revolver) care are șase locuri pentru gloanțe se pune un singur glonț și se pune la tâmpla omului. Unul din șase n-o să scape cu viață.) Mă gândesc la ce-mi spunea cineva cu ceva vreme în urmă, și anume că o glumă pe care ești nevoit s-o explici nu mai e o glumă. Totuși, dacă cel căruia i-o spui n-o pricepe, tot trebuie să i-o explici, chiar dacă-și va pierde farmecul. E fenomenal comicul de situație… sau poate că nu?!?

Deci, ce vreau să-ți spun în acest articol? (Oare numai mie mi se pare că-n ultima vreme tind să mă pierd în detalii neimportante, astfel încât diluez cu totul conținutul unui mesaj/articol? – Spune-mi că nu, te rog! :D )

Cum știi că ceva este adevărat sau nu? Care sunt criteriile după care hotărăști că un lucru este sau nu adevărat?
Păi, cei mai mulți susțin asta.
Am mai multe surse care afirmă asta.
Până acum tot așa se știe.
Din moși-strămoși se știa așa.
Nici nu-mi pot imagina că altceva ar fi adevărat.
… etc…

Nu dăm dovadă de ignoranță prin aceste răspunsuri?
Frate, e păcat să te uiți la televizor!! Serios? De unde știi? Păi…
Frate, să ai mulți bani e păcat. Serios? De unde știi? (Și aici urmează o mulțime de versete rupte de context și câteva pilde în care alte adevăruri au fost accentuate).
Frate, e păcat să mergi la mare. à ca răspuns la acest lucru, cineva venea cu Marcu 3:7 („Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare.”)


Oare faptul că majoritatea crede, afirmă sau chiar susține un lucru, asta înseamnă că acel lucru este automat adevărat?
Spune-i Ne Plus Ultra lui Cristopher Columb (Dacă cunoști limba engleză, vezi: https://bible.org/node/10347 )

Alții pot să-ți spună chiar din proprie experiență că anumite lucruri sunt adevărate, precum cei 5 din 6 oameni de știință despre siguranța ruletei rusești.

Fără să mai despic firul în patru, iată ce vreau să-ți spun: Adevărul nu este determinat de părerea majorității, nu este determinat, confirmat sau descoperit de experiență, nu este neapărat ce se știe din moși-strămoși.

Adevărul este Unul Singur (vezi Ioan 14:6).

Știi ce-a spus Mântuitorul în rugăciunea Sa de Mare Preot din grădina Ghetsimani, descrisă în Ioan 17?


„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (v. 17)

Nu, nu-i ce spun majoritatea oamenilor.
Nu, nu-i ce spun tradițiile și obiceiurile.
Nu, nu-i ce simți și experimentezi.

Da, a fost, este și va fi Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Biblia.

Partea frumoasă legată de adevărata cunoaștere a adevărului constă tot în cuvintele Mântuitorului:
„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31b, 32)

Să ne ajute Domnul să nu mai înghițim tot ce primim, tot ce promovează oamenii și societatea în care trăim, să nu acceptăm tot ce ne spun aceia care-și spun că sunt oameni ai lui Dumnezeu, ci să fim ca cei din Bereea, care cercetau Scripturile să vadă dacă ceea ce marele apostol Pavel le predica era adevărat.

„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”


Stoica Timotei