sâmbătă, 31 decembrie 2016

Sfârșit și început. Început și sfârșit.

DISCLAIMER: Mă gândeam să trimit un SMS cu aceste gânduri, totuși fiindcă cuvintele curgeau și nu se mai opreau, m-am mutat aici. Primiți aceste gânduri.

Parcă-i de necrezut. Totuși, aceasta-i realitatea. Unii nu-și dau seama de ce așa de repede, alții nu pot desluși unde s-a dus, însă nimeni nu poate nega: Anul 2016 se stinge. În doar câteva ore va ieși cu totul din existență și va intra în domeniul trecutului și al amintirilor.

Cu toate acestea, nimeni nu pune la îndoială faptul că urmează un alt an. Un an nou. Nimeni nu l-a vizitat. Nimeni nu știe ce conține. Totuși, noi stăm în pragul lui și în doar câteva ore vom păși înăuntru.

Mă gândesc ce legătură frumoasă există între cumpăna dintre ani și nașterea din nou. Așa cum ieșim și ne debarasăm de anul 2016, tot așa omul născut din nou nu mai trăiește cum trăia odată, ca rob al păcatului. Scriptura descrie aceste lucruri astfel: „toate s-au făcut noi”.

Anul 2017 ne stă în față. Așa cum acum 366 de zile anul 2016 ne stătea în față. Nu știu cum o să fie și ce o să ne aducă, fiindcă nu am mai trecut prin el, nu l-am mai vizitat niciodată. 

Rezoluții peste rezoluții o să fie auzite și rostite zilele acestea. Personal, un singur lucru îmi doresc, și ți-l doresc și ție. Vreau ca-n anul 2017 să se vadă c-am rupt-o cu omul cel vechi, c-am rupt-o cu păcatul, că trăiesc în „școala harului” lui Dumnezeu (vezi Tit 2:11-13). Îmi doresc ca să-L cunosc mai mult pe Domnul iar cunoașterea aceasta să producă sfințenie în viața mea.

„Fie ca” Domnul să fie la lucru în viețile noastre în anul ce ne stă în față!

Un an nou binecuvântat de (și cu) Domnul!