duminică, 11 iunie 2017

Despre puterea mirosurilor




Foarte vag titlul, nu-i așa? Cred că o mulțime de gânduri posibile îți trec prin minte când citești un astfel de titlu. Totuși, mie îmi trece doar un gând prin minte, pentru că despre el aș vrea să scriu câteva rânduri în acest articol.
Cât de puternice sunt mirosurile? Care e puterea mirosurilor? Sunt mirosuri plăcută, care ne îmbie, și sunt mirosuri de care abia așteptăm să scăpăm, mirosuri pe care ne-am dori să nu le fi mirosit niciodată.
Ne plac, totuși, mirosurile frumoase. Ne place să stăm într-un loc cu miros plăcut. Mirosul trandafirilor și al celorlalte flori de îmbie. La mine pe stradă, primăvara începe cu mirosul de liliac. Abia ce se termină, că deja începe mirosul iasomiei, al florii de salcâm și al florii de soc. Mă bucur de astfel de mirosuri.
Te-ai gândit vreodată că mirosurile plăcute au o putere mult mai mare de atât? Mi s-a întâmplat astăzi, și am rămas fascinat de lucrul acesta. Mirosurile chiar au o putere! Puterea lor este să scoată la suprafață amintiri uitate, amintiri la care, altfel, nu cred că te-ai fi gândit.
Personal, nu m-am mai gândit la acest aspect până astăzi. Dar, în timp ce mă întorceam de la biserică spre casă, la un moment dat am început să simt un miros specific de fân (iarbă cosită/tăiată și uscată). Ca niciodată înainte, în memorie au început să-mi apară niște amintiri. Amintiri frumoase, de altfel. Amintiri vechi, din copilăria mea. Amintiri pe care, altfel, nu le-aș fi avut în mintea mea astăzi. Dar, mirosul acela specific le-a trezit, le-a făcut vii, le-a scos la suprafață, le-a făcut noi pentru mine.
Mi-am amintit de vremea copilăriei când, cu frații mei, ne jucam în șopru, în fân. Aveam o prăjină pe care ne legănam și de pe care săream, învârtindu-ne în aer, în fân. Nu era o distanță foarte mare de la înălțimea la care era prăjina aceea, la locul unde era fânul pe care aterizam. Dar era suficient cât să ne permită să facem o rostogolire în aer sau alte acrobații. Când aterizai jos în fân era mirosul acesta specific care te îmbia. O amintire veche, dată uitării chiar, dar care a ajuns să fie așa de puternică în mintea mea astăzi, în urma unui simplu miros.
De asemenea, mi-am mai adus aminte când, odată ce-am aduc o căruță cu fân, nu voiam nici în ruptul capului să ajut la descărcatul căruței atunci. Eram obosit, c-am grăbit munca pentru a feri fânul de atingerea ploii, și tocmai ce-am ajuns acasă a și început ploaia. Nu mai știu când se întâmpla lucrul acesta, dar știu ce simțăminte aveam atunci, și cât de încăpățânat am fost în acele momente. Tatăl meu, fiind foarte persuasiv, m-a convins în felul lui să merg și să descarc căruța înainte de a face orice altceva. Atunci, în căruță, ridicând fânul în șopru, mai cădeau anumite smocuri de fân cu mirosul lor specific. Totodată mi-am adus aminte ce bucuros am fost că, după ce-am terminat de descărcat căruța de fân, am intrat în bucătărie și mama tocmai termina de prăjit cartofii pe care aveam de gând să mi-i fac înainte de a descărca căruța. Din nou, o amintire cu încărcătură emoțională chiar, în urma unui miros de fân.
O ultimă amintire care mi-a trecut prin minte a fost când am mers la fân cu Emilian, unul dintre frații mei, într-un loc unde trebuia să risipim, iar mai apoi să întoarcem fânul. Noi spuneam la locul acela: „La via lui Avraam”. Îmi aduc aminte că deja am risipit tot fânul și, după ceva pauză în care ne-am bucurat să găsim ceva tufe de mure, ne-am întors să întoarcem fânul. Atunci am început să ne grăbim deja. Pentru că la ora 5 urmau să înceapă desenele noastre animate preferate. Știam mersul trenurilor. Nu aveam ceasuri la noi, dar ne luam după trenuri. La un moment dat a trecut un tren, iar Emilian mă întreabă dacă nu cumva trenul acela a întârziat. La mintea mea de copil, i-am spus că mi-aș dori să fie un tren întârziat, ca să mai câștigăm și noi niște minute și să ajungem să ne uităm la desenele animate. Problema a fost că mi s-a îndeplinit dorința. Trenul chiar era întârziat, însă aceasta nu mi-a mai împlinit dorința de a vedea și desenele acelea animate. Pentru că acele minute întârziate ale trenului ne-au făcut să ratăm un episod din desenele animate. Din nou, un simplu miros de fân uscat.
Cu siguranță că mi-ar mai fi venit și alte amintiri în minte, însă eu deja ajunsesem acasă și deja mă gândeam la mâncare.
Cât de importante sunt mirosurile? Cât de pline de putere sunt mirosurile? Care e puterea mirosurilor? În ce mă privește, astăzi au fost niște amintiri de mult uitate.
Nu pot să închei aceste rânduri fără o aplicație pentru noi. Mă gândesc la două versete din Biblie care, la rândul lor, ne vorbesc despre un miros plăcut chiar lui Dumnezeu Însuși. Și Dumnezeu are un miros preferat. Nu, nu vorbesc prostii, vorbesc despre ce spune Scriptura: „Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu” (Efeseni 5:1, 2).
Jertfa Domnului Isus Hristos a fost o jertfă de bun miros înaintea lui Dumnezeu. Suntem îndemnați să urmăm această pildă a Domnului Isus. Despre ce pildă să fie vorba? La ce oare se referă apostolul Pavel aici? Un singur cuvânt: Dragoste. Mântuitorul Însuși, într-o împrejurare a spus că există un semn distinctiv al urmașilor Lui, semn prin care lumea o să-i recunoască astfel: „dacă veți avea dragoste unii pentru alții”.
Te rog, nu uita: toate aceste rânduri au început de la un banal miros de fân uscat. Mare este Domnul nostru! Minunate sunt lecțiile pe care El ni le predă chiar și prin lucrurile considerate a fi banale din mijlocul nostru. Bucură-te de ele și cere-i Domnului să te învețe câte ceva. Cu siguranță c-o va face!


Timotei Stoica