luni, 16 mai 2011

Apel pentru păstori: Pastorul de azi – Saulul de ieri

Scriptura ne relatează niște evenimente foarte interesante din istoria poporului Israel, la începutul perioadei monarhice. După ce David l-a doborât pe uriașul Goliat și, pentru că mergea cu Dumnezeu oriunde(încrezându-se în EL), Dumnezeu îi dădea mereu victorie. Astfel, femeile au început să cânte un cântec de victorie adesea, care suna astfel: „Femeile care cântau își răspundeau unele altora, și ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.” ... nimic ieșit din comun până acum, dar vreau să vă îndrept atenția la următorul verset din 1 Samuel 18, care spune astfel: „Saul s-a mâniat foarte tare, și nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât să-mi ia împărăția.”
Probabil te întrebi ce legătură are acest text cu subiectul articolului. Ei bine, are o legătură foarte puternică, iar în cele ce urmează aș vrea să-ți explic despre ce este vorba. Totuși, înainte de a-ți explica aceste lucruri, aș vrea să-ți descriu o mică parte din perioada adolescenței unui tanar.
După ce s-a întors la Domnul, a vrut cu orice preț să Îi slujeasca lui Dumnezeu prin cântare. Nu e un lucru rău să Îl lauzi pe Dumnezeu prin cântare, dimpotrivă, e chiar de dorit să faci lucrul acesta. Totuși, la el era o problemă. Deși avea dorință, trupul era neputincios(și încă este... din acest punct de vedere). Nu a fost înzestrat cu voce muzicală. Cânta spre lauda Domnului până când era rugat să nu mai cânte, sau chiar implorat. Parcă cineva tocmai îi tăiase creanga de sub picioare. Tot avântul lui s-a încheiat. De ce nu îi putea sluji Domnului prin cântare? Aceasta era întrebarea care l-a frământat puternic în acea perioadă. În timpul în care a căutat răspuns la această întrebare, a fost invitat să mearga într-o tabără de tineret cu niște tineri pe care îi cunoscuse de curând. Inițial nu a vrut să merg în acea tabără, dar ceva l-a împins să mearga(era Dumnezeu, iar el nu știa). Acolo, în acea tabără, Dumnezeu i-a descoperit chemarea pe care i-a făcut-o de a-I sluji. Printr-un frate minunat, Dumnezeu l-a încurajat și i-a deschis această ușă pe care avea să pășeasca de atunci, pentru ai sluji Lui. Liderul de tineret a fost persoana prin care Dumnezeu i-a descoperit chemarea aceasta minunată. Astfel, a început să frecventeze acele Biserici unde slujea acest lider de tineret(care era unul din pastorii acestor Biserici), unde era implicat(prin îndemnuri la rugăciune). La un moment dat, pastorul de atunci al Bisericii de unde era membru a aflat că era implicat în alte biserici, și nu în Biserica unde avea membralitatea. Așa că l-a rugat să nu mai plece, pentru că avea să-i spună ce avea să faca, implicându-l astfel în „Biserica natală”. Totuși, a trecut o jumătate de an și nu s-a întâmplat nimic. Așa că, pentru că nu vroia să se stingă această dorință de a-i sluji lui Dumnezeu, a hotărât să frecventez din nou aceste doua Biserici.
Ce legătură au toate cele spuse mai sus cu subiectul articolului? Ei bine, în perioada aceea de pauză de o jumătate de an, pentru că păstorul nu l-a implicat deloc, în el s-au dat bătălii puternice și cel rău era cât pe ce să câștige făcându-l să cada în depresie. Nu știa dacă era capabil de a-I sluji în vreun fel Domnului. Nu credea că va fi capabil să îi slujeasca în vreun fel Bisericii. Se simțea „paria bisericii”. Datorită faptului că păstorul nu a avut nici o viziune asupra lui, nu a încercat să il implice în nici un fel, a început să creada că nu este bun de nimic și că acea chemare pe care credea că e din partea lui Dumnezeu, era de fapt doar o amăgire.
Acum, dragul meu cititor, nu vreau să spun că acest tanar a purtat ură sau că poarta ură păstorului. Din contră, chiar aprecieza ceea ce a făcut Dumnezeu prin el în Biserica pe care a pastorit-o și în continuare îl respecta și îl aprecieza pentru că Îi slujește Domnului.
Dar am observat o problemă destul de gravă pe care aș vrea să o împărtășesc cu voi. Sper ca Dumnezeu să ne ferească pe fiecare dintre noi de aceste lucruri.
Revenind la versetele citate la începutul acestui articol... descriu un eveniment cunoscut multora dintre noi. Ce implicații are el astăzi? Sau, are vreo legătură cu noi?
Dumnezeu îi făcea parte de victorii lui David pentru că el se încredea în Domnul și astfel poporul Israel implicit câștiga și era în bucurie. Aveau motive doar pentru a fi bucuroși și a-L lăuda pe Dumnezeu pentru aceasta. Totuși, în ciuda acestor împrejurări, tocmai împăratul(conducătorul) găsește un motiv pentru care să fie cât se poate de invidios și gelos.
Apelul către păstori:
Sunteți chemați să conduceți Biserica lui Hristos. Sunteți chemați să Îi slujiți lui Dumnezeu în felul acesta. Totul este datorită harului său, nu meritelor voastre. La fel de bine cum Dumnezeu se folosește de dumneavoastra, se putea folosi de oricine altcineva. Tocmai de aceea, trebuie să fiți mereu bucuroși pentru această chemare minunată pe care Dumnezeu v-a făcut-o. Dar nu faceți din chemarea dumneavoastră o carieră!
Nu faceți din chemarea dumneavoastră o modalitate de a-i reduce la tăcere pe cei din bisericile pe care le păstoriți, care au aceeași chemare din partea lui Dumnezeu.
Nu fiți ca Saul, care a vrut să îl reducă la tăcere pe David, astfel să oprească acel cântec de bucurie cântat de femei.
Vă rog, în Numele Domnului Isus, nu vă fie frică de faptul că dacă veți descoperi un tânăr chemat de Dumnezeu în slujire din Biserica pe care o păstoriți, e posibil să fie amenințat locul vostru. Pentru că dacă Dumnezeu v-a făcut această chemare, și dacă Îi sunteți Lui credincioși, El vă va da izbândă, El vă va purta de grijă.
Investiți în membrii Bisericilor pe care le păstoriți și ajutați-i să-i slujească lui Dumnezeu. Chiar dacă se va întâmpla să aveți așteptări mari de la ei și să fie sub așteptările voastre, întăriți-i și fiți-le cei mai buni prieteni. Vă spun acestea pentru că pentru acest tanar, liderul de tineret a fost și continuă să fie un astfel de om. Doresc fiecărui tânăr din Biserica lui Hristos să aibă parte de un astfel de lider în viața lui, care mereu să îl încurajeze și să îi fie alături, nicidecum un Saul care să dorească să-l reducă la tăcere.
Mă adresez păstorilor și celor care sunt responsabili de mersul bun al Bisericii: sunteți precum acest lider de tineret(pastor secund), sau precum Saul? Dacă sunteți precum Saul, doresc schimbare reală pentru ca lucrarea Domnului să înainteze. Dacă sunteți precum acest lider, doresc ca roadele voastre să crească în cunoașterea lui Dumnezeu și în dorința de a-I sluji Lui, astfel și voi să fiți încurajați să Îi slujiți lui Dumnezeu.
Doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să reverse harul Său peste voi și peste slujirea pe care v-a chemat s-o faceți!

Stoica Timotei

P.S. Articol editat si corectat datorita unor neintelegeri care au cauzat multe nelamuriri!

Foarte aproape de cale, dar nu pe ea...


Acum câteva zile, unul din frații mei a venit în București pentru a-și ridica diploma de licență. Pentru că pentru el a fost prima vizită în București, am insistat să rămână toată ziua pentru a avea ocazia să viziteze anumite locuri din București. Am mers până în parcul Herăstrău și ne-am plimbat pe acolo... când ne-am întors, am văzut că din față venea un băiat cu bicicleta, cu căști în urechi, dar ceva nu era în regulă... deși avea banda pentru bicicliști, nu înainta pe ea, ci pe lângă ea. Așa că mi-am însușit calitatea de om bun și i-am făcut un semn că nu acolo e banda pe care se merge cu bicicleta. deși am făcut acest gest mai în glumă, totuși el a luat aminte. De îndată ce a trecut cu bicicleta de mine, a intrat în calea pregătită pentru bicicliști și a înaintat pe ea până la capăt.
Iată o experiență puțin amuzantă, dar care are implicații spirituale. Nu cumva de multe ori suntem precum acest biciclist? Ne numim creștini și mergem înainte pe cale... dar nu pe calea cea îngustă, ci pe lângă ea... lasă că pe calea îngustă merg... „înguștii”... oare chiar așa să fie? Totuși Dumnezeu adesea ne scoate în cale oameni, sau ne oferă diferite semne pentru a ne arăta că ceva nu este bine, și că trebuie să înaintăm doar pe calea cea îngustă. Totuși, totul depinde de răspunsul nostru. Răspunsul acestui biciclist a fost de aprobare. El s-a conformat îndrumării pe care i-am făcut-o.
Oare noi suntem precum acest biciclist? Ne conformăm la ceea ce Dumnezeu ne spune să facem, sau datorită spiritului de rebeliune din noi, nu ne conformăm?
Iată o lecție profundă de viață, pe care am învățat-o într-un mod incredibil de frumos. În urma celor spuse până acum, urmează reacția ta. Cum va fi, nu știu. Dar știu că deciziile tale cu privire la calea credinței au consecințe veșnice. Într-o zi îti vei da și tu seama. Sper să nu fie prea târziu!!!

Stoica Timotei

Relația deficitară cu Dumnezeu duce automat la relații deficitare cu oamenii


Când omul a căzut și a ales să devină el centrul vieții sale, în locul lui Dumnezeu, rezultatul nu a fost numai pierderea părtășiei cu Dumnezeu, ci și a părtășiei cu semenii săi.
Te-ai întrebat vreodată de ce evenimentele din Geneza sunt prezentate atât de succint? Văd o legătură puternică între Geneza 3 și 4. Care este aceasta? Geneza 3 ne prezintă caăderea omului în păcat, iar Geneza 4 ne prezintă deja prima crimă din istorie. Nu cumva acestea sunt prea apropiate una de cealaltă? Nu cumva ar mai fi putut fi scrise atâtea evenimente frumoase din viața primilor oameni? Oare de ce așa de repede se vorbește deja despre crimă din istoria umanității?
Cred cu tot dinadinsul că nimic din Sfânta Scriptură nu este scris sau așezat la întâmplare. Pe lângă multe lecții pe care le putem învăța din aceste lecții(Categoria temelor de genul: Învață din greșelile altora), nu mai putem învăța nici o lecție? Nu știu dacă s-a vorbit sau scris despre acest subiect, dar eu îl consider foarte vital pentru fiecare om. Lecția pe care am învățat-o este că omul, atunci când este în relație nu tocmai bună cu Dumnezeu(tocmai fusese izgonit din grădina Edenului), aceasta duce automat la relații nu foarte bune cu ceilalți oameni. Desigur că nu cu toți oamenii te poți înțelege de minune cu toți oamenii, chiar dacă ai o relație bună cu Domnul. Dar, aici se împlinește îndemnul apostolului Pavel(„Întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii). Ruperea relației cu Dumnezeu duce la ruperea relației dintre oameni. Oare la întâmplare apostolul Ioan, în prima sa epistolă, realizează o legătură de interdependență între relația cu Dumnezeu și relația cu oamenii? Nu cred!
Cred că ar mai fi multe de spus pe marginea acestui subiect, dar doresc să mă opresc aici pentru a-ti da șansa să meditezi la aceste gânduri.
Doresc ca Dumnezeu să te binecuvânteze!

Stoica Timotei

Oferă hrană celor flămânzi!


În urmă cu câteva zile eram în gară în Cernavodă și, fiindcă îmi era foame și aveam un sandwich la mine, m-am hotărât să îl mămânc. În timp ce mâncam, un câine s-a apropiat de mine. Am hotărât să îi dau puțin din sandwichul meu. N-a refuzat! De înfată s-a apropiat de mâncare și a mâncat-o cu o poftă incredibilă. Mai mult decât atât, după ce a mâncat i s-a mai alăturat un câine. I-am dat și lui de mâncare, iar mai apoi, ce crezi că s-a întâmplat? Au mai venit doi câini. Pur și simplu a fost incredibil!
Vreau ca, în acest articol, să te îndemn ca dacă ai ajuns să te hrănești cu hrană sănătoasă, să o dai și celor flămânzi. Te hrănești din Cuvântul lui Dumnezeu?... Cuvântul lui Dumnezeu e plin de viață și îți dă revigorare. și totuși... nu mulți se hrănesc din El. Toți oamenii sunt flămânzi după Dumnezeu, după bucuria pe care o pot găsi în El, dar care încearcă să-și satisfacă această nevoie în orice altceva decât Dumnezeu.
Dacă ai ajuns să te bucuri de Dumnezeu, împărtășește această bucurie altora! Dacă te-ai hrănit din Dumnezeu, din Cuvântul Său, de ce ții această hrană doar pentru tine și nu o împarți și cu alții? FII DARNIC!!!
Strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta pentru a nu păcătui împotriva Lui, dar nu te opri aici: DARUIEȘTE-L ȘI ALTORA! ÎMPĂRTĂȘEȘTE OAMENILOR VESTEA BUNĂ A EVANGHELIEI!
Sunt sigur că atunci când te pui la dispoziția lui Dumnezeu si începi să dai hrană celor flămânzi din punct de vedere spiritual, flămânzi după Dumnezeu, vor dori tot mai mulți oameni să vină și să se îndestuleze.
Așa că, nu mai sta... acționează!

Stoica Timotei

Crestinul ‚normal’– smochin neroditor?


Dumnezeu ne-a chemat la pocăință și toți cei care au acceptat chemarea Lui sunt numiți Fii ai Săi(cf. Ioan 1:11-12). Trăirea unei vieți, ca și copil al lui Dumnezeu, implică foarte multe lucruri. În ciuda acestora, multor creștini le place să fie doar cu numele creștini, să trăiască o viață de creștini comodă, o viață creștină plină de confort. Da, există mulți astfel de creștini. Poate nu te numeri printre ei, dar astfel de creștini întâlnim la orice pas.
Probabil vei spune că sunt radical în ceea ce spun și că nu am nici un drept să spun aceste lucruri. Nu atac pe nimeni, ci doar prezint o realitate crudă. Atâta tot!
Ce înseamnă a fi un creștin adevărat? Ce implică acest lucru? Oare a trăi o viață de creștin se rezumă doar la a fi un creștin „normal”? oare nu cumva viața de creștin implică ceva mai mult? Mă gândesc că un creștin care se mulțumește cu faptul de a fi un creștin „normal” poate fi asemănat cu smochinul neroditor din Matei 21.
Oare viața ta de creștin este caracterizată de roadă, sau doar de frunze? Văd frunzele ca și fapte pe care le faci, ca și creștin, și te bazezi pe ele. Văd roada ca pe ceva ce îți dorești să faci pentru Dumnezeu din toată inima, chiar dacă cere sacrificiu... să renunți la viața de creștin „normal” și să trăiești o viață de creștin radical.
Ești dispus(ă) să renunți la comoditatea ta și să faci lucruri mari pentru Dumnezeu? Ce crezi că ai putea face pentru Dumnezeu?

Stoica Timotei