marți, 20 septembrie 2016

Când a adus Domnul weekendul înapoi, parcă visam

La lucru, în fiecare luni dimineața obișnuim să avem un timp de părtășie cu colegii (aproximativ 15-20 minute). Ieri s-a citit Psalmul 126. Mă gândeam la frumusețea acestui Psalm și la cum ar suna acesta dacă ar fi să-l personalizez situației în care omul care muncește de luni până vineri (poate chiar și sâmbăta!) vede și așteaptă weekendul.
Psalmistul descria o stare de bucurie, de entuziasm, ceva aproape ireal, dar totuși adevărat. Să ai promisiunea și profeția lui Dumnezeu că o să vină vremea când o să fii eliberat din captivitate și o să te poți întoarce înapoi în țara ta, dar din cauza faptului că împlinirea acestora nu-i aici și acum, ajungi treptat să te îndoiești de acestea, până chiar să nu le mai crezi deloc. Totuși, promisiunile și profețiile lui Dumnezeu se împlinesc. S-au împlinit pentru poporul Israel. Din această cauză, psalmistul descrie uimirea poporului Israel prin cuvintele „parcă visam”. Interesantă descriere, nu-i așa?
La început de săptămână deja ne gândim la sfârșitul acesteia. Dar, între luni și vineri mai sunt alte câteva zile: marți, miercuri, joi. Cum ar suna versetul 1 al acestui psalm, dacă ar fi să-l personalizăm?
„Când a adus Domnul weekendul înapoi, parcă visam.” Woow! Ce verset frumos!
 
Totuși, un lucru pe care poate îl trecem cu vederea este încotro se îndreptau acești oameni. Ierusalimul era distrus, Israelul era năpăstuit. Deci, am putea spune că aceștia se întorceau înapoi la ruine. În ciuda acestui fapt, „gura ne era plină de strigăte de bucurie, și limba, de cântări de veselie” (v. 2). Să te întorci la ruine, dar să fii plin de bucurie! Mare lucru, nu-i așa?
Ruinele zilelor de luni, marți, miercuri, joi și vineri pot fi un motiv de bucurie, fiindcă „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, și de aceea suntem plini de bucurie” (v. 3).
Nu știu în ce domeniu lucrezi, nu știu care-ți este activitatea, nu știu ce simțăminte ai față de ceea ce faci (sau ești nevoit să faci), dar vreau să te încurajez să fii credincios în toate lucrurile. Chiar dacă le vezi ca pe niște ruine, transformă-le în motive de bucurie și de laudă la adresa lui Dumnezeu.
 
Stoica Timotei

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Despre momentele de revigorare... spirituală

Ceea ce o să scriu în acest articol, cel puțin într-o oarecare măsură nu-i ceva plăcut de citit sau de imaginat... nici măcar de scris. Dar, fiindcă uneori sunt debordant în sinceritate, nu mă abțin deloc aici de a fi sincer în cele câteva cuvinte pe care vreau să le scriu în articolul de față.

Astăzi am avut o zi încărcată. Plecat de azi dimineață devreme și ajuns acasă undeva pe la 21:30. Am avut mai multe activități ziua aceasta: Cursuri biblice, traduceri, plimbare, o prăjitură, întâlnire de tineret, întors pe jos până acasă (acestea-s, pe scurt, activitățile de astăzi). Fiindcă-s sensibil la căldură, transpir rapid. Și ziua de astăzi nu a fost o excepție de la această regulă. Deja, după masa de prânz am început să simt și eu un miros neplăcut de transpirație. Mare mi-a fost mirarea când mi-am dat seama al cui era! Din acel moment s-a născut o dorință în mine, care a crescut tot mai mult, și anume de a merge cât mai repede acasă și de a mă spăla. Am încercat, pe cât posibil de mult, să nu fac mișcări bruște, să nu mă apropii prea mult de ceilalți. Jenat, abia așteptam să ajung acasă.

Totuși, în aceste momente mi-au trecut mai multe gânduri prin minte. De ceva vreme mi se întâmplă să mă simt obosit spiritual. Și parcă această oboseală o simt tot mai des și tot mai tare.

M-am săturat de imaturitatea unora ... și mai ales de a mea în multe cazuri!
M-am săturat de ipocrizia unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de indiferența unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de încăpățânarea unora... eu nu sunt încăpățânat! (Vă rog, n-o întrebați pe soția mea, pentru că v-ar spune în mod instant contrariul - iată aici deja o umbră de ipocrizie din partea mea...)

Totuși... nu m-am săturat de Domnul! Îmi văd eșecurile. Îmi dau seama care-mi sunt dezamăgirile și nemulțumirile în ce mă privește și în ce privește lucrarea pe care o fac. Cu toate acestea, simt nevoia parcă de un timp de relax spiritual. Cum îl înțeleg eu? Ei bine, îți pot spune de câteva conferințe la care am participat și care nu au fost o pierdere de vreme. Conferințe cu învățături sănătoase, biblice și profunde. Mi-e dor de astfel de conferințe. Mă gândesc și la acele întâlniri de câteva zile cu alți slujitori ai lui Dumnezeu, zile de post și rugăciune. M-am simțit împrospătat spiritual. Mereu mi-au prins bine. Dar... când nu ai parte de niciuna din acestea, cum te revigorezi spiritual?

Nu, nu era o întrebare retorică. Chiar mă interesează. Vreau să fiu mai eficient în slujire. Vreau să pot fi mai de folos. Ce faci atunci când simți că nu mai poți? Cum faci și ce anume faci pentru a te revigora... spiritual?

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Cât de ridicolă este pocăința superficială?

Revin cu un nou articol, cu privire la un gând care mă frământa de ani buni, iar acum e din nou proaspăt în mintea mea. Am ajuns la concluzia că simplul fapt al cunoașterii unei sumedenii de lucruri bune, biblice (sau DOAR cunoașterea acestora), nu ajută foarte mult. Ba mai mult, acestea pot duce la obișnuință, rutină și, în cele din urmă, la împietrire. Cum abordează sau cum tratează pocăiții pocăința? Da, mă adresez în acest articol pocăiților sau, mă rog, celor care-și spun pocăiți. Cum tratăm noi pocăința?
 
Cred că nu-i ceva nou și probabil nu doar eu am sesizat lucrul acesta… cum sunt rugăciunile de pocăință în general prin bisericile noastre? Pe unde am umblat, în mare parte sună în felul acesta: „Doamne, dacă am păcătuit…”; „Doamne, dacă Te-am supărat…”; „Doamne, dacă Te-am întristat…” . Îți sunt familiare astfel de exprimări? Le-ai mai auzit și tu? Le-ai… folosit?!?
 
Spun aceste lucruri deoarece mă gândesc cât de ridicol sună. Să știi că la Dumnezeu este iertare pentru păcatul tău, dar tu, totuși, să nu-l mărturisești?!? Să pui păcatul sub semnul îndoielii? Să încerci să îndulcești lucrurile din viața ta în fața unui Dumnezeu Sfânt?
 
Gândește-te că ai niște dureri mari, care te chinuie de multă vreme. În cele din urmă nu mai reziști și mergi la doctor (cât de bine se potrivesc aici cuvintele lui David din Psalmul 32!!). Ajungi la doctor, iar doctorul te întreabă cum te simți… Imaginează-ți următoarea discuție:
 
  Cum vă simțiți?
  Bine, cred. Pot spune c-am avut și zile mai bune.
  Vă doare ceva?
  Ăăă… nu știu. Adică, poate mă doare piciorul, dar nu-s sigur.
  La ce vă referiți?
  Păi, în comparație cu alții… eu sunt sănătos tun.
  Adică?
  Păi, sunt oameni care au cancer în fază terminală, sunt oameni care au avut accidente groaznice, sunt oameni care sunt în suferințe cumplite. În comparație cu ei, eu aș putea spune că n-am nimic.
  Și atunci, de ce-ați mai venit?
  Nu știu. Cred că ar fi mai bine să plec. O zi bună, domnule doctor!
 
Cât de greu e să-i spui păcatului pe nume? Cât de dificil este să numești păcatul păcat? Cât de greu este să vii cu pocăință sinceră, reală, autentică înaintea lui Dumnezeu?
Păi, asta înseamnă să recunosc c-am greșit. Asta înseamnă să recunosc că-mi place mai mult păcatul decât îmi place sfințenia. Asta înseamnă că mă asemăn mai mult cu cel rău decât cu Dumnezeu.
 
Da, exact. Pocăința începe cu recunoaștere. Ce recunosc atunci când mă pocăiesc? Vorba lui Isaia: [Că-i] „Vai de mine!”
Ei, asta implică să-mi calc în picioare eul, firea, mândria, să mă smeresc înaintea lui Dumnezeu. Și aici mă gândesc la cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, și eu să mă micșorez.”
 
În concluzie, pocăința superficială nu numai că-i ridicolă, dar nici măcar nu face vreun bine. Dimpotrivă, pocăința superficială creează o falsă siguranță de sine, o impresie greșită că totul este bine și lucrurile pot merge așa mai departe… da, pot merge așa mai departe… dar destinația o să fie iadul!!
 
Nu degeaba spunea Thomas Watson că pocăința este un har pe care pocăiții îl neglijează. Dac-am neglijat harul pocăinței, să nu-l mai neglijez de acum încolo.
 
Doamne, dă-mi o pocăință reală!
 
Stoica Timotei

joi, 1 septembrie 2016

Despre poluarea… legalismului

Tocmai am terminat de citit meditația de azi din Sămânța Bună (GBV), în care se vorbea despre poluare. Autorul spunea că în Germania, anual se elimină în aer prin circulația mașinilor aproximativ 4 tone de gaz de monoxid de carbon. Mai mult decât atât, autorul amintea și de chimicalele periculoase cu care sunt stropite multe din alimentele (legumele și fructele) pe care aproape zilnic le mâncăm.
Versetul acestei meditații este următorul: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:19, 20a). Poate că reacția ta în urma citirii acestor versete biblice este una defensivă. Probabil că ai început să te gândești cam care din aceste lucruri există și în viața ta. Dacă ai avut tendința asta, înseamnă că ești ca mine. Și eu aș avea o astfel de tendință. Privind aceste versete, încep să văd care sunt lucrurile cu care mă confrunt și cu care nu am nicio problemă. Făcând astfel, ajung la următoarea concluzie: Eh! Nu-i nicio problemă. Ce mai există în viața mea nu-i așa de periculos ca celelalte lucruri din lista asta. Gândurile rele – astea nu afectează pe nimeni din jurul meu, pentru că ceilalți nu-mi pot citi gândurile (Ce ușurare!!). Mărturiile mincinoase – Da, știu că nu-s prea bune, dar câteodată am fost nevoit să le rostesc pentru a ieși cu basma curată. E ceva infim în comparație cu altele listate aici. Hulele – astea nu le-am prea folosit, dar am fost în câteva ocazii nervos și chiar a trebuit să mă descarc cumva.
Dacă ai o astfel de mentalitate despre aceste lucruri – pe care, în treacăt fie spus, Jerry Bridges le numea Păcate Respectabile –, te rog nu uita cum începe versetul 20: „Iată lucrurile care spurcă pe om.” Da, chiar și gândurile rele, mărturiile mincinoase, hulele… Toate acestea spurcă pe om.
Știi ce mai spurcă pe om? Spiritul Fariseic, Ipocrizia, Legalismul. Când citeam meditația de astăzi, mi-a venit în minte un eveniment descris succint pe paginile Sfintelor Scripturi. Era o masă de dragoste împreună cu creștinii dintre neamuri. La această masă de dragoste participa și unul dintre ucenicii Domnului Isus. Dar, când au venit niște frați dintre evrei, acesta s-a ferit de cei netăiați împrejur (frații dintre neamuri), ca nu cumva să ajungă să fie în centrul atenției (discuțiilor sau judecăților) fraților evrei. Văzând aceste lucruri, apostolul Pavel a intervenit și l-a confruntat (pentru mai multe detalii, vezi Galateni 2:11-21).
Cum deja am început să mă obișnuiesc, și în ce privește acest articol nu caut să-l lungesc mai mult decât trebuie. Vreau, totuși, să te îndemn să fii atent la poluare. Pe lângă poluarea fizică, cea care mai la tot pasul ne înconjoară, există o poluare mai gravă, cea spirituală. Aceasta nu constă doar în lucrurile acelea pe care le consideri grave, ci și în acelea pe care le treci cu vederea, pentru că-ți plac… inclusiv spiritul fariseic, ipocrizia și legalismul. Detoxifică-te prin Cuvântul lui Dumnezeu: Citește-l, cugetă la el, studiază-l, memorează din el și… împlinește-l. Prin puterea Celui ce-a învins moartea, SE POATE!
 
Sunt potrivite, în încheiere, cuvintele psalmistului: „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”
 
Stoica Timotei