joi, 16 mai 2013

Lucrarea Lui. Chemarea mea.

Obișnuitul sau obișnuința își au părțile lor bune, dar de asemenea au și multe părți mai puțin bune, sau ca s-o spun cât se poate de direct, distructive. Ne place să auzim despre oameni mari ai lui Dumnezeu, care au făcut diverse lucruri (mari, poate?!) pentru Dumnezeu și să ne minunăm de astfel de oameni. Dar, când vine vorba despre propria persoană, atunci dăm înapoi și ne construim un zid defensiv, numit obișnuință.

Ne mulțumim când ne aflăm în spatele acestui zid de apărare, nu-i așa? Mergem la biserică, ne rugăm, cântăm, Îl lăudăm pe Domnul... chiar Îi slujim Lui, dar... din obișnuință! Unde a dispărut entuziasmul acela pe care trebuie să îl avem mereu, în mod constant? Despre ce entuziasm vorbesc? Ei bine, un entuziasm ca al îngerilor care, altădată pe câmpiile Betleemului, proclamau venirea Mântuitorului pe acest pământ. Acel entuziasm pe care David îl avea când era vorba de locul manifestării prezenței lui Dumnezeu (vezi Ps. 122.1). Sau, de ce nu, acel entuziasm al celui care a fost posedat de o legiune de demoni, entuziasm pe care l-a avut și care se vede în dorința sa de a-L urma pe Isus?

Nu... nouă ne place să nu ne rupem de obișnuință, să nu ieșim în afara acestui zid care crește odată cu trecerea timpului. Ni se pare (și credem lucrul acesta!) că ne este de ajuns atât!

Spunem că Îi slujim lui Dumnezeu (sau că Îl slujim pe Dumnezeu!) în diverse moduri. Cum o facem? Mi-l închipui pe prorocul Osea de altădată, care era în aceeași situație... asta până când Domnul a vrut să sădească în inima lui o frântură din inima LUI frântă din cauza preacurviei spirituale a poporului Israel. Mi-l imaginez pe Osea în astfel de momente un om ca mine și ca tine, care Îi slujea lui Dumnezeu (probabil dintr-o motivație sinceră și cu o dorință sinceră, dar... din obișnuință!)... asta până când Dumnezeu îi spune proorocului să facă ceva inedit.

„Ia-o de soție pe Gomera!”, îi spune Domnul.
„Doamne, dar este prostituată!”, răspunde Osea.

Și totuși, Osea începe să treacă de zidul obișnuinței. În urma suferințelor pe care i le provoacă Gomera, apelând iar la vechile moravuri (ceea ce ilustra într-un mod cât se poate de clar starea poporului Israel în relația lor cu Domnul!), Osea este iar trimis de Dumnezeu să propovăduiască mesajul Lui. Dar îmi place să văd acum un Osea schimbat. Un om care propovăduiește același mesaj de altădată, dar într-o manieră diferită. Ce observăm nou la el? Entuziasm? Sau poate o dorință arzătoare ca oamenii să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și ce este în inima Lui, de asemenea și starea lor?

În ziua învierii, îngerul se arată femeilor și le spune să nu se teamă, iar mai apoi să meargă și să spună ucenicilor că Domnul a înviat. Evanghelistul Matei relatează faptul că, pe drum, ele se întâlnesc cu Domnul Isus cel înviat. Totuși, teama lor nu a dispărut. Așa că, Domnul le spune să nu se teamă, iar mai apoi să meargă și să spună ucenicilor să meargă în Galilea, loc unde Îl vor vedea.

Îți poți închipui entuziasmul acestor femei? Da, avem de transmis un mesaj. Un mesaj clar, adevărat, puternic (Romani 1:16). Întrebarea care mă frământă este: Cum vestesc acest mesaj?

Te provoc, cititorule, depărtează din viața ta zidul defensiv al obișnuinței (sau al rutinei!) și slujește-I lui Dumnezeu plin de entuziasm și bucurie, dorind ca slava lui Dumnezeu să fie descoperită tot mai mult.

Mă alătur marelui reformator, specificând că doresc acest lucru să se vadă tot mai mult în viața mea, și anume:

SOLI DEO GLORIA!