vineri, 1 octombrie 2010

Viata omului, viata de tunel?


Probabil titlul acestui articol ti-a produs curiozitate care, la randul ei, te-a determinat sa intri aici si sa vezi despre ce este vorba(si bine ai facut).
Ieri am venit de la Bucuresti cu trenul si, in timp ce citeam dintr-o carte, am trecut printr-un tunel. Intunerec peste tot. Doar putina lumina ce era in tren. Tunelurile acestea nu sunt iluminate, precum cele ale metrourilor. La un moment dat mi-am dat seama ca ma apropii de iesirea din tunel, fara ca totusi sa ma fi uitat sa vad cat mai este din tunel(daca s-ar fi putut vedea asa ceva). Cum asa? Foarte simplu. Odata cu apropierea de iesirea din tunel am inceput sa vad lumina. Intunericul isi pierduse din ‘intunecime’, din intensitate, asadar stiam ca voi iesi atunci din tunel.
Ma gandesc la cateva lucruri legate de aceasta intamplare obisnuita(spun obisnuita pentru ca este normal sa vezi lumina la capatul tunelului – in cazul in care e zi afara):
1.       Traind o viata in tunel – oare de cate ori, ca si crestini, ne place sa credem ca suntem in lumina adevarului lui Dumnezeu, ca traim o viata care Ii este placuta lui Dumnezeu(chiar daca noua de multe ori ne place sa ne complacem in starea noastra pacatoasa)? Traim cu aceasta impresie ca suntem in lumina cand, de fapt, noi suntem in tunel, in intunerec. Viata traita in tunel(viata de tunel) nu este o viata separata de crestinism, de cunoasterea despre Dumnezeu, de credinta dracilor(credinta moarta – fara fapte; pentru mai multe detalii vezi Iacov 2:17-26), ci este o viata cand doar duminica vii putin la lumina(probabil ca e atunci cand vii la biserica si poate chiar iti doresti sa auzi Cuvantul lui Dumnezeu), dar in celelalte zile te intorci din nou in lumea ta, in intuneric, in locul in care nu vrei sa Ii permiti lui Dumnezeu sa lucreze in viata ta, pentru ca tie iti place sa traiesti asa cum esti. Viata traita in tunel este o viata de doua ori mai dificila decat o viata traita intr-un intuneric asolut sau intr-o lumina absoluta(folosesc cuvantul asolut pentru a exprima profunzimea lucrurilor descrise). Aceasta viata chiar si lui Dumnezeu ii este scarbita(Apocalipsa 3:16). Ne place cateodata sa traim in tunel, nu?
2.       Traind o viata in tunel, raspandind lumina – acesta este un alt gand pe care l-am primit din partea lui Dumnezeu in timp ce treceam prin acest tunel. Vazand cum peretele tunelului era luminat de catre lumina ce venea din tren ma gandeam la rugaciunea Domnului Isus, care spune: “Nu Te rog sa-i iei din lume…”(Ioan 17:15). Ce vreau sa spun prin aceasta? Noi crestinii avem un scop pe acest pamant, in aceasta viata traita in tunel. Lumina pe care am primit-o de la Dumnezeu prin Cuvantul Sau, acea lumina care ne-a schimbat vietile, nu trebuie sa o tinem ascunsa ‘sub obroc’, ci trebuie sa o tinem la vedere, pentru a-i lumina si pe ceilalti. “Teoria, ca teoria… dar practica ne omoara.” Gandindu-ma la acest lucru ma gandesc ca cea mai buna predica pe care o poate asculta cel de langa tine este marturia personala. Cred ca doar asa se raspandeste lumina care este in noi(daca nu se raspandeste inseamna ca…nu este…): prin marturia personala, prin ceea ce vede cel de langa mine ca fac, vorbesc… prin TRAIREA MEA.
3.       Traind o viata in tunel, raspandind lumina, ajungand in locul unde este lumina absoluta – este normal ca, daca raspandesti lumina in locul in care esti, sa ajungi in locul de unde ai primit acea mica lumina. Dar, daca lumina s-a stins, mai ai sansa sa iesi din tunel? Vei mai avea aceasta sansa doar daca vezi la cel de langa tine lumina si daca doresti ca Dumnezeu sa iti reaprinda din nou lumina. Care este acel loc de lumina unde vei ajunge? RAIUL. Dar daca nu vei face aceste lucruri? Este vreo alternativa? Da, este! Si este doar una singura. Iar aceasta alternativa nu se poate schimba oricat de mult ti-ai dori, dupa ce parasesti acest pamant. Te poti amagi, crezand in purgatoriu, te poti amagi crezand ca daca esti un om influent, cu avere mare, poti plati mita sa intri in cer(am ajuns sa credem astfel de porcarii?!?!?). Acea alternativa este iadul, locul acela de chin vesnic, separarea aceea vesnica de Dumnezeu.
In final…
Nu vreau sa bag spaima in tine prin acest articol, dragul meu cititor. Dar nu vreau nici sa te amagesc spunandu-ti ca daca esti un crestin formal, superficial, daca doar ai auzit de Dumnezeu si afirmi ca crezi in  EL(chiar daca faptele tale exprima exact contrariul), vei merge in cer.
Poate ca, citind acest articol, nu vei fi de acord cu unele lucruri afirmate. Nu stiu. Poate ca crezi ca nu  imi pasa de ceea ce crezi. De fapt, chiar imi pasa. Dar ceea ce vreau sa iti spun, dragul meu cititor, este ca imi pasa de tine. Imi pasa de destinatia vesniciei tale… dar, mai mult decat mine de infinit de ori mai mult, este Dumnezeu, care Isi doreste sa ajungi in acel loc pe care Fiul Sau, Isus Hristos, l-a pregatit pentru toti aceia care IL iubesc si care se lasa schimbati complet, transformati de dragostea LUI.
Doresc ca aceste lucruri pe care le-ai citit sa nu te lase in pace, sa te macine intr-una, pana vei lua decizia cea mai buna pentru sufletul tau.

Concluzie: “Iata, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru in veci de veci; EL va fi calauza noastra pana la moarte.” Psalmul 48:14 

Nu uita: Traiesti in tunel. Raspandesti lumina in jurul tau? Vei ajunge la acea lumina de la capatul tunelului? Dumnezeu este CEL care tine lumina aprinsa doar atunci cand ne incredem in EL cu intreaga noastra fiinta si doar prin EL putem sa ajungem la lumina de la capatul tunelului.;)

Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Stoica Timotei

vineri, 10 septembrie 2010

"Caut un om special"

Pentru ca incerc sa nu mai scriu articole lungi si plictisitoare, o sa scriu in acest articol o ilustratie legata de ceea ce am scris in articolul precedent.

Un mare evanghelist a mers intr-o biserica unde a fost chemat sa predice. La un moment dat doreste sa stie daca in sala sunt oameni speciali, care vor sa ii slujeasca lui Dumnezeu. Cand a vazut cate maini au fost ridicate, a fost placut impresionat. Apoi a inaintat spunand ca toti aceea care vor sa faca ceva minunat pentru Dumnezeu sa vina in fata. Numarul celor ce au iesit in fata a fost mai mic decat numarul acelora care au ridicat mana. Apoi acest evanghelist a spus ca sunt multi oameni deosebiti in acea sala, care vor sa faca ceva special pentru Dumnezeu. Fara sa mai adauge ceva, a scos o foaie de hartie din buzunar, s-a intorsc cu spatele la acesti oameni, si a inceput sa citeasca de pe acea foaie lucruri pe care acei oameni trebuia sa le faca. In masura in care citea acele lucruri, tot mai multi oameni s-au retras la locurile lor, iar cand a terminat de citit toate acele cerinte de pe foaia pe care o scosese din buzunar, spre surprinderea lui nu a mai fost nimeni in fata.

Oare nu este la fel si cu noi? Spunem ca vrem sa facem lucruri mari pentru Dumnezeu, dar atunci cand suntem pusi in situatia de a face ceva dam inapoi?
Stiti vorba aceea: "La razboi inainte, la placinte inapoi!"... probabil aici ai dori sa ma contrazici spunandu-mi ca e invers. Da-mi voie sa iti spun ca aceasta trebuie sa fie afirmatia confirmata de trairea fiecarui crestin.
Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa fim oamenii care sa stea la dispozitia Lui, in afara confortului dupa care de multe ori tanjim!

Stoica Timotei

De ce "Omul de care se foloseste Dumnezeu!"?

Cand am postat articolul precedent am vazut acest titlu al blogului intr'o marime mare: "Omul de care se foloseste Dumnezeu!" Dupa ce am vazut acest lucru m'am gandit ca probabil se poate gandi cineva ca titlul acestui blog poate arata mandria celui ce il detine si il modereaza. Da-mi voie sa iti spun ca la acest lucru m-am gandit si eu pret de o clipa, dupa care mi-am adus aminte ca acest blog este blogul meu.

Vreau sa iti spun de ce acest blog are acest titlu. Nu vreau sa afirm cu mandrie ca sunt un astfel de om, dar vreau sa iti spun ca titlul acestui blog reprezinta o dorinta puternica a inimii mele. Imi doresc sa fiu un om de care Dumnezeu sa se foloseasca. De unde mi-a venit ideea sa pun acest titlu blogului? Tocmai cu cateva zile inainte de a infiinta acest blog am citit cartea profetului Ezechiel. In capitolul 22 am dat de versetul 30, care m'a socat intr-un mod minunat. Dumnezeu cauta un om de care sa se poata folosi... dar nu gaseste nici unul. Atunci am hotarat sa fiu acel om de care El sa se poata folosi... un om sfant, curat, cu o dorinta sincera si arzatoare de a-L lauda pe Dumnezeu.

Ce fel de om iti doresti sa fii?

Stoica Timotei

Cu ce autoritate binecuvantam?

De curand o intrebare mi'a venit in minte si ma tot framanta... acea intrebare este titlul acestui articol. Cu ce autoritate binecuvantam? Avem autoritate cand binecuvantam? Daca da, din partea cui?

De unde s-au nascut toate aceste intrebari si nelamuriri? Tocmai din traditia noastra a crestinilor. S-a impamantenit in obiceiul nostru sa binecuvantam pe cineva la incheierea unui serviciu religios, intalniri de tineret, inchererea unei convorbiri, unui sms, comentariu, etc. Ce vreau sa subliniez aici? Nu vrea sa subliniez faptul ca e gresit sa binecuvantam pe cineva spunandu-i: "Dumnezeu sa te binecuvanteze!", "Domnul sa fie cu tine", "Domnul sa te insoteasca!", "Tata sa te binecuvanteze!", si multe alte astfel de binecuvantari(voi le stiti mai bine).

Intrebarea la care as vrea sa te gandesti, dragul meu cititor, este: "Ce autoritate am atunci cand il binecuvantez pe cel de langa mine, pe cel cu care vorbesc, pe cel cu care am o anumita tangenta?"

E autoritate data de Dumnezeu? Probabil acum vei spune ca sunt prea radical. Poate pot parea radical in ochii tai acum cand citesti aceste cuvinte. Nu ma dezvinovatesc de acest lucru. Tot ceea ce vreau este sa ne trezim. Sa constientizam daca binecuvantarile pe care le oferim altora sunt adevarate, au autoritate divina.

Este simplu sa ii spui cumva o binecuvantare si relatia ta cu Dumnezeu sa nu fie una tocmai buna. Oare chiar avem aceasta autoritate divina atunci cand rostim astfel de binecuvantari.

Daca doresti sa iti exprimi parerea, esti liber sa o faci. Eu m-as bucura ca prin aceste cuvinte scurte Dumnezeu sa iti fi vorbit.

"Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!"

Stoica Timotei

Alte responsabilitati??... oare ma ajuta cu ceva sa am atatea responsabilitati?

Cred ca ti se pare destul de cunoscuta aceasta dezamagire prezentata in titlul acestui articol. Cred ca esti destul de familiarizat cu ea. Mi-am dat seama in ultimul timp ca este nevoie pentru un om sa aiba responsabilitati. Desi noi de foarte multe ori ne ferim si fugim de responsabilitati, totusi vreau sa iti spun, dragul meu cititor, ca este o mare binecuvantare sa ai responsabilitati. Una din aceste binecuvantari este ca nu te uzi.

Da-mi voie sa iti spun ceea ce mi s-a intamplat ieri, cand am mers la Sibiu. Inainte sa plec de acasa am vazut cerul innorat si m-am gandit ca va ploua. Totusi, desi am stiut toate aceste lucruri, am refuzat sa iau umbrela tocmai din cauza faptului ca nu am vrut sa mai am o responsabilitate in plus. Ma gandeam ca este posibil sa o uit in tren sau in alt loc unde voi merge, sau poate se va rupe... sau chiar pur si simplu din cauza comoditatii nu am vrut sa o iau. De ce sa o car dupa mine? De ce sa nu fiu mai liber la Sibiu? Asa ca nu am luat-o. Prin urmare, cand am ajuns in Sibiu, ploaia a inceput sa isi faca simtita prezenta. Desi nu a plouat exagerat de tare, totusi stropii de apa ai ploii m-au udat. De ce s-a intamplat sa fiu ud? De ce s-a intamplat ca ploaia sa ma ude? Tocmai din cauza faptului ca am refuzat sa am o responsabilitate in plus.

Dragul meu, da-mi voie sa spiritualizez putin aceste lucruri(nu vreau sa fiu lung si obositor... sper sa reusesc). Oare ne-am gandit vreodata ca Dumnezeu vrea sa ne invete anumite lucruri prin anumite responsabilitati pe care le avem/vrea sa le avem? Te-ai gandit vreodata ca din cauza faptului ca tii mult la comoditatea ta, iti este de fapt mai rau decat mai bine? Te-sai gandit vreodata ca unele din binecuvantarile pe care Dumnezeu vrea sa ni le ofere sunt chiar si acele responsabilitati de care cu totii fugim?

Ideea cu care as vrea sa ramai, in urma citirii acestui articol scurt, este aceasta: "Nu fugi de responsabilitati si cere-i lui Dumnezeu intelepciune pentru a intelege ceea ce vrea sa te invete."

Nu uita: Dumnezeu vorbeste prin fel si fel de lucruri... asa ca... IA SEAMA!!!

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Stoica Timotei