1. Când omul poftește după lucruri deșare neliniștea îi cuprinde inima și se tulbură înăuntrul său. Cei săraci și cei smeriți cu duhul au în ei înșiși un izvor nesecat de pace. Cel mândru și cel zgârcit nu sunt niciodată mulțumiți. Cine nu este mort față de poftele sale, este lesne ispitit și lesne biruit de cel mai mic lucru. Cel slab la suflet, rob trupului și pornirilor firii pământești, greu poate scăpa de lanțurile poftelor lumești. De aceea se întristează când are să se înfrâneze de la ceea ce-i place și se mânie când cineva îl împiedică de la împlinirea poftelor lui.
2. Dar de îndată ce a primit ceea ce a poftit, vine mustrarea de cuget, pentru că s-a lăsat în voia poftei sale, care nu-i aduce pacea pe care o căuta. Nu slujind ca un rob patimilor tale, ci luptându-te împotriva lor ca un viteaz, afli adevărata pace a inimii. Nu este pace în inima omului robit de patimi, nici în cel ce o caută în lucrurile din afară, ci în omul care trăiește după îndemnurile Duhului și nu lasă să se stingă focul sfânt din vatra inimii lui.
Thomas A. Kempis, Imitatio Christi (București: Edit. Stephanus, 1994), p. 13.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)