Nu te crede că ești cine știe ce om însemnat

1. Orice om are din fire dorința să știe cât mai multe; dar de ce folos este știința fără temere de Dumnezeu? Într-adevăr, un țăran smerit, care slujește lui Dumnezeu, este mai bun decât un filozof mândru, care urmărește cursul stelelor pe cer, dar de sufletul său nu se îngrijește. Cine se cunoaște bine pe sine, nu se socotește om însemnat, ci este mic în ochii săi și n-are plăcere să-l laude alții. Dacă aș ști toate cât sunt în lume, și numai una îmi lipsește: dragostea, de ce folos mi-ar fi înaintea lui Dumnezeu, care mă va judeca după faptele mele?

2. Potolește-ți deci dorința de a ști, căci multă risipă de puteri și de multă înșelăciune este însoțită această dorință. Cei ce știu multe, vor să și pară că știu multe și le place ca oamenii să-i numească învățați. Sunt în lume multe lucruri a căror cunoștință aduce sufletului puțin folos sau nu-i aduc nici unul. A ne ocupa cu lucruri care nu slujesc spre mântuire, este o nebunie. Vorbăria goală nu potolește foamea sufletului, dar o viață curată înviorează sufletul; și un cuget bun ne dă o mare încredere în Dumnezeu.
3. Cu cât știi mai multe, cu atât vei fi mai aspru judecat, dacă viața ta nu a fost cu atât mai sfântă. Nu te făli deci cu arta sau cu știința ta, ci mai degrabă teme-te de cunoștința ce ți s-a dat. Iar dacă ți se pare că știi multe lucruri și le înțelegi bine, gândește-te că sunt și mai multe pe care nu le știi. Nu te îngâmfa deci, ci mai bine recunoaște-ți neștiința. Cum poți să te socotești mai pe sus decât altul, când sunt atâția mai învățați și mai iscusiți decât tine? Vrei să înveți și să știi ceva cu folos? Învață-te să trăiești necunoscut și să nu te crezi cine știe ce om mare.
4. Cea mai înaltă știință și cea mai folositoare învățătură este să te cunoști pe tine însuți și să n-ai gânduri înalte despre tine. A te socoti nimic pe tine însuți și a socoti pe alții totdeauna mai buni și mai pe sus de tine însuți, aceasta este o mare înțelepciune și o mare desăvârșire. Chiar dacă ai vedea pe altul păcătuind pe față sau făcând o mare fărădelege, tot n-ar trebui să te socotești mai bun decât el; căci nu știi câtă vreme vei rămânea stăruitor în bine. Toți suntem slabi, dar mai slab decât pe tine însuți să nu socotești pe nimeni.

Thomas A. Kempis, Imitatio Christi (București: Edit. Stephanus, 1994), pp. 8-9.