miercuri, 28 martie 2012

Complexul de inferioritate - o formă subtilă a mândriei?

Ce titlu de articol interesant, nu-i așa? Pentru unii poate părea un paradox, demn de băgat în seamă, pe când pentru alții poate părea a fi o contradicție care nu merită nici o atenție. Oricum ai interpreta titlul acestui articol, dacă tot ai ajuns până aici, te invit să mă urmezi, pentru un scurt timp, ca să putem observa împreună despre ce este vorba.

Da, într-adevăr, la prima vedere titlul acestui articol pare a fi o contradicție care nu merită nici o atenție. Dar, dacă vom privi obiectiv la acest subiect, vom putea observa că este de fapt un paradox care mereu este trecut cu vederea.

Să privim așadar la complexul de inferioritate. Atunci când vorbim despre o persoană complexată (fie că este vorba de noi înșine, fie că este vorba despre o altă persoană), ne referim strict la persoana în cauză, și nimic altceva. Încercăm să ne dăm seama care ar fi cauzele complexului de inferioritate, ce anume o face să fie complexată. Sunt factori externi? Sunt factori interni? Sunt atât factori externi, cât și factori interni?

Nu o dată, ci de mai multe ori am fost îmbrățișat din plin de acest complex de inferioritate. Trebuie să recunosc că în anumite situații mi-a plăcut. De ce mi-a plăcut? Pentru că în astfel de momente eram în centrul atenției multora care doreau să mă încurajeze. Deși starea lăuntrică nu era tocmai plăcută, faptul că alții îmi dădeau atenție mă liniștea într-o oarecare măsură. Totuși, un lucru nu l-am observat în acele momente, și anume că, involuntar, credeam că totul se rezumă la mine și totul se învârte în jurul meu. Când e vorba despre complex de inferioritate, e vorba de propria-mi persoană. Ceilalți nu mai contează, ci tot ce contează este felul în care mă percep pe mine însumi. Într-adevăr, Scriptura afirmă că nu trebuie să am păreri mai joase despre mine decât se cuvine. Dar te-ai gândit vreodată că acestea constituie în sinea lor un păcat? Deoarece omul care mereu este preocupat de propria-i persoană și de propria-i imagine este un om centrat pe sine, nu pe Dumnezeu. Încă un aspect care trebuie menționat este faptul că adesea complexul de inferioritate apare în urma felului în care suntem tratați de cei din jurul nostru. Vrem ca ei să ne aprecieze, vrem ca ei să ne respecte și vrem ca ei să vadă valoarea noastră...

Dragul meu, dacă până acum ai fost (cel puțin din când în când) complexat, te rog nu uita că ai valoare în ochii lui Dumnezeu. Dar acea valoare nu este datorită ție, ci este datorită Lui. Nu irosi această valoare! Mai mult decât atât, să nu cumva să crezi că este datorită meritelor tale. Nu, totul este datorită harului Său. Așadar, nu uita că chiar și atunci când ești complexat, ești centrat pe tine. Viața ta și viața mea trebuie să fie centrată pe Dumnezeu. Prioritatea vieților noastre trebuie să fie căutarea lui Dumnezeu și a neprihănirii Sale. Cu alte cuvinte, mereu să însetăm în a-L căuta pe Dumnezeu, a dori să avem părtășie cu El, a dori să fim umpluți de sfințenia Lui, a ne răstigni firea pământească și a împărtăși (împărți) dragostea Lui tuturor celorlalți.

Ești o persoană complexată? Privește la El, încrede-te în El și El te va elibera!

Vă mulțumesc că m-ați însoțit până la capăt. Doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze!



Stoica Timotei

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)