luni, 16 mai 2011

Crestinul ‚normal’– smochin neroditor?


Dumnezeu ne-a chemat la pocăință și toți cei care au acceptat chemarea Lui sunt numiți Fii ai Săi(cf. Ioan 1:11-12). Trăirea unei vieți, ca și copil al lui Dumnezeu, implică foarte multe lucruri. În ciuda acestora, multor creștini le place să fie doar cu numele creștini, să trăiască o viață de creștini comodă, o viață creștină plină de confort. Da, există mulți astfel de creștini. Poate nu te numeri printre ei, dar astfel de creștini întâlnim la orice pas.
Probabil vei spune că sunt radical în ceea ce spun și că nu am nici un drept să spun aceste lucruri. Nu atac pe nimeni, ci doar prezint o realitate crudă. Atâta tot!
Ce înseamnă a fi un creștin adevărat? Ce implică acest lucru? Oare a trăi o viață de creștin se rezumă doar la a fi un creștin „normal”? oare nu cumva viața de creștin implică ceva mai mult? Mă gândesc că un creștin care se mulțumește cu faptul de a fi un creștin „normal” poate fi asemănat cu smochinul neroditor din Matei 21.
Oare viața ta de creștin este caracterizată de roadă, sau doar de frunze? Văd frunzele ca și fapte pe care le faci, ca și creștin, și te bazezi pe ele. Văd roada ca pe ceva ce îți dorești să faci pentru Dumnezeu din toată inima, chiar dacă cere sacrificiu... să renunți la viața de creștin „normal” și să trăiești o viață de creștin radical.
Ești dispus(ă) să renunți la comoditatea ta și să faci lucruri mari pentru Dumnezeu? Ce crezi că ai putea face pentru Dumnezeu?

Stoica Timotei

Un comentariu:

  1. eu am o perspectiva putin diferita... frunzele sunt vorbele:) iar faptele, lipsesc. de asemenea roada Duhului. primu lucru pe care trebuie sa il facem pentru Dumnezeu este sa acceptam sa intram in scoala Lui, impropriu spus pentru El, e de fapt pentru noi... iar apoi, sa intram incet, incet in slujirea pe care a pregatit-o pentru noi. Pe masura ce ne abandonam in mana Lui vom fi tot mai `calificati` pentru El.

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)