Probabil titlul acestui articol te-a facut curios sa vezi despre ce este vorba, sau probabil ca deja ti-ai dat seama care va fi tema acestui articol.
Aceasta este o afirmatie pe care am citit-o intr-o carte a lui John Ortberg, o afirmatie pe care am impartasit-o multora, o afirmatie pe care vreau sa ti-o impartasesc si tie, cititorule;)
Traim adeseori cu impresia gresita ca daca parintii nostri sunt crestini(credinciosi), automai credinta lor se transfera si la noi odata cu venirea noastra pe acest pamant. Daca tatal meu este crestin, atunci si eu sunt crestin(daca tatal meu este credincios, atunci si eu sunt credincios). Astfel, nu mai trebuie sa imi fac nici o grija cu privire la religie, la credinta crestina in care "m-am nascut si m-am adaptat ei", pentru ca "am mostenit-o".
Da-mi voie sa iti spun ca acest fel de gandire este cu totul eronat. Este GRESIT, GRESIT, GRESIT.
Nu pot primi credinta parintilor mei in mod automat. Pur si simplu nu se poate.
Daca parintii mei au hotarat sa se pocaiasca de pacatele lor, sa se intoarca cu adevarat la Dumnezeu si sa traiasca o viata de inchinare, asta nu inseamna ca si eu indeplinesc si detin toate aceste lucruri.
Repet acea afirmatie... "DUMNEZEU ARE FOARTE MULTI COPII, INSA NU ARE NICI UN NEPOT"
Ce fac in aceasta privinta? Care este atitudinea mea?
Dumnezeu sa ne ajute sa avem o credinta autentica, o credinta care se bazeaza pe o relatie personala cu EL!
Stoica Timotei
si eu as extinde putin problema, daca parintii care s-au pocait pentru pacatele lor, acum cunosc puterea rugaciunii, purtandu-si copii in rugaciune, protejandu-i, ajutandu-i, fiindu-le aproape, atunci... copii devin si ei copii. deci responsabilitatea e 50:50.
RăspundețiȘtergere