vineri, 30 octombrie 2009

Neascultarea de părinți are consecințe grave[1]


Probabil titlul acestui articol poate părea ridicol, sau chiar înfricoșător. Din partea mea, ai libertatea să îl comentezi așa cum crezi de cuviință.

Efeseni 6:1: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.”

Pentru că am promis că voi încerca să intru în amintirile mele, astăzi mai doresc să postez una din ele. Aceasta este o amintire putin mai trista(adică este o întâmplare doreroasă, dar care nu se mai resimte acum). O experiență pe care am avut-o la vârsta de 8 ani și din care am putut învăța adesea foarte multe lucruri. Doar două învățături din această experiență le voi subscrie:
1. Mare este Dumnezeu
2. Ascultarea de părinți te ferește de multe pericole

Pentru că nu toți mă cunoașteți, vreau să vă spun că sunt dintr-o localitate de lânga Sibiu(de la țară). În urmă cu mai mulți ani, într-o toamnă, am fost la cules de porumb. Nu te poți aștepta de la un copil de 8 ani să lucre mult, dar mergeam și eu în câmp și mai mult decât ajutam, încurcam. Acest lucru l-am văzut și seara. Pentru că iarna părea să vină mai repede, porumbul a fost cules tot cu frunze, urmând ca acasă să fie curățit de frunze. Seara eram și eu prezent în locul unde desfăceam porumbul de frunze(în șură). Fiindcă sacul de frunze s-a umplut și trebuia urcat și golit pe alaș(locul dintre cele două șopruri, unde sunt puse câteva scânduri pentru ca pe ele să se mai poată depozita anumite lucruri, cum ar fi: fân, otavă etc. ... dar noi depozitam acolo frunzele de la porumb) și nu avea nimeni să îl golească, m-am oferit eu să îl urc, deși mi se interzise lucrul acesta de către tatăl meu pentru că era riscul să cad. Am așteptat ca tatăl meu să plece și eu să pot urca sacul de frunze. După ce a ieșit din șură, am luat sacul în spinare și am urcat cu el pe alaș. Spre bucuria mea, nu s-a întâmplat nimic grav. Când am urcat pe alaș am văzut că tatăl meu se întorsese în șură, iar eu, de bucuria pe care o aveam că am reușit să urc sacul de frunze, fac câțiva pași în față(pe alaș) pentru a striga la el și a-i spune că am reușit. Singurul cuvânt pe care am apucat să îl spun a fost „am...”, după care am căzut(o înălțime de aproximativ 5 metri). Am căzut pe brațul drept și, în urma șocului, clavicula de la umăr mi s-a desprins.


Aceasta este experiența pe care am avut-o. Totuși, am omis să spun un mic amănunt. Și aici am văzut măreția lui Dumnezeu. Dedesuptul alașului era căruciorul cu care aduceam porumbul, gol. Fiindcă am alunecat pe spate, ar fi trebuit să cad pe el(astfel aș fi părăsit această lume), dar mâna lui Dumnezeu m-a împins vreo 2 metri în față și am căzut pe o grămadă de frunze care, la rândul ei, trebuia urcată pe alaș.

Mare este Dumnezeu!

Îi sunt recunoscător pentru purtarea LUI de grijă pe care o are pentru mine, dar vreau ca nu doar la nivelul vorbelor să Îi mulțumesc, ci să Îi mulțumesc prin trăirea mea.

Doamne, ajută-mă!

Stoica Timotei

3 comentarii:

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)