Punctul de rezistență refuzat - Isus Hristos, piatra din capul unghiului

În seara aceasta, împreună cu biserica am studiat un subiect foarte drag mie, care-L prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind centrul, baza, fundamentul vieții. Vreau ca-n acest articol să împărtășesc câteva din gândurile pe care le-am împărtășit bisericii.

Biblia, în câteva locuri, Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind piatra din capul unghiului. Lucrul acesta înseamnă că nu se poate ca o clădire să mai stea în picioare fără ea. Piatra din capul unghiului este esențială pentru unitate, pentru stabilitate, pentru consolidare. Deci, e vitală în viața poporului, în viața familiei, în viața omului. Cu toate acestea, piatra din capul unghiului a fost lepădată!!

Cine ar face așa ceva? Ce om în toate mințile ar face una ca asta? Anul trecut am lucrat pentru aproape 4 luni ca salahor, în mai multe lucruri, dar în mare parte lucruri ce țin de construcții. Cu toate acestea, nu ți-aș recomanda să-mi încredințezi lucrarea unei case, unei vile sau unui apartament. Totuși, dacă mi-ai da ceva să șlefuiesc, să fac beton/mortar, să car diverse lucruri, la acestea m-aș băga. Cine a lepădat piatra din capul unghiului? Nu, nu au fost niște salahori. Nu, nu au fost niște oameni de rând. Au fost tocmai zidarii. Ei bine, dacă ăștia nu-și dau seama de nevoia de piatră din capul unghiului, atunci cine?

Ăăăă... Eu știu! Niște magi din Răsărit. Ei au venit la Ierusalim , au întrebat de împăratul de curând născut, și au mers în direcțiile spuse de „zidari”.

„Zidarii” au știut unde, dar fiindcă nu corespundea cu așteptările lor, n-au făcut niciun pas în acea direcție. Tot acești zidari au ales o piatră slabă, șubredă, murdară (Baraba), în locul pietrei din capul unghiului. Au dat la moarte pe Mântuitorul. L-au lepădat. Afară din cetate cu El.

Ce legătură au toate acestea cu noi, astăzi, în anul 2016? Legătura e cât se poate de puternică. Isus Hristos, Domnul, este piatra din capul unghiului. Avem nevoie de El în viețile noastre pentru a putea rămâne în picioare... când bat furtunile, când năpădesc problemele, când soarele bate puternic... tot timpul.

Lepezi „piatra din capul unghiului” când:

- accepți compromisul

- apelezi la bârfă

- clevetești

- te îndoiești de Cuvântul Său

- te confunzi cu lumea în modul de viață

- ai aceleași aspirații (pământești), precum cei din lume

- cauți împlinirea pentru aici și acum

- găsești plăcere în lucrurile efemere ale acestei lumi, o plăcere mai mare și mai înaltă decât în lucrurile spirituale

- „nu dai doi bani” pe lucrurile spirituale.

- ș.a.

Cu privire la acest subiect, aș vrea să evidențiez o promisiune și o avertizare:

„Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine.” (1 Petru 2:6)

și

„Dar Isus i-a privit în față și a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului? Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea și, pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?” (Luca 20:17, 18)

sau, dintr-un singur text și promisiune, și avertizare:

„De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 10:32, 33)

Tot Eva e de vină – despre aruncarea vinei pe alții

Îmi place sportul. Să-l privesc. Să-l practic (cel puțin o parte!). Îmi place să văd jucători profesioniști cum excelează în ceea ce fac. E un lucru de apreciat. În acest caz se pot da o mulțime de nume ale unor atleți sau sportivi care au lăsat oamenii cu gura căscată în urma performanțelor lor. Totuși, există un sport practicat de când lumea. Aș îndrăzni să spun că-i cel mai vechi dintre toate. Despre ce sport să fie vorba? Mai citește încă o dată partea a doua a titlului acestui articol.

Aruncarea vinei pe alții… Gândul acesta mi-a venit puțin mai devreme când un coleg își imagina cum o să fie într-o anume zi din viața lui și, dacă nu o să fie cum trebuie, atunci o să spună că soția lui este de vină. În acel moment i-am spus: „Adame, iar dai vina pe Eva?”

Citim în Biblie că atunci când omul a căzut în păcat și Dumnezeu l-a confruntat cu ceea ce tocmai făcuse, Adam a pasat sau a aruncat vina pe cea de lângă el, pe Eva. Dacă citești cu atenție textul biblic vei observa faptul că Adam a aruncat vina în două direcții: „FEMEIA pe care mi-AI DAT-O ca să fie lângă mine…” Pe de altă parte, când vine rândul femeii, aceasta spune: „ȘARPELE m-a amăgit…” Dacă ar fi fost să imite modelul lui Adam, apărarea femeii ar fi sunat cam așa: „ȘARPELE pe care TU l-ai creat…” Totuși, femeia aruncă vina într-o singură direcție. Cineva spunea că șarpele a tăcut atunci, fiindcă nu mai avea pe cine da vina.

Îmi aduc aminte de ce obișnuia să spună cineva cu ani în urmă: „A greși e omenește, dar a da vina pe altcineva e și mai omenește.” Adam a aruncat vina în două direcții, pentru a fi sigur că nu-i mai rămâne lui nicio parte a vinei. Eva a aruncat vina asupra șarpelui, iar șarpele a tăcut.

Asta-i înclinația noastră. Unii deja practică acest sport la nivel înalt, alții la un nivel mediu, însă toți oamenii l-au practicat cel puțin o dată în viață. 

De ce nu-i ascultător copilul de părinți? De ce nu-i atent elevul la ore? De ce elevul nu-și face temele, decât în pauză… sau poate nici măcar atunci? De ce nu învață pentru examen? De ce se dă mită? De ce se primește mită? De ce atâta corupție… la toate nivelele?  Întreabă-i și-o să fii surprins să vezi cine-i vinovatul. Oare cât de departe merge vina?

Un singur sport al aruncării este permis și recomandat de Biblie. Acesta se găsește în 1 Petru 5:7 - „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi.”

 

 

Tu cât de bun ești la aruncatul vinei pe alții?

Când a adus Domnul weekendul înapoi, parcă visam

La lucru, în fiecare luni dimineața obișnuim să avem un timp de părtășie cu colegii (aproximativ 15-20 minute). Ieri s-a citit Psalmul 126. Mă gândeam la frumusețea acestui Psalm și la cum ar suna acesta dacă ar fi să-l personalizez situației în care omul care muncește de luni până vineri (poate chiar și sâmbăta!) vede și așteaptă weekendul.

Psalmistul descria o stare de bucurie, de entuziasm, ceva aproape ireal, dar totuși adevărat. Să ai promisiunea și profeția lui Dumnezeu că o să vină vremea când o să fii eliberat din captivitate și o să te poți întoarce înapoi în țara ta, dar din cauza faptului că împlinirea acestora nu-i aici și acum, ajungi treptat să te îndoiești de acestea, până chiar să nu le mai crezi deloc. Totuși, promisiunile și profețiile lui Dumnezeu se împlinesc. S-au împlinit pentru poporul Israel. Din această cauză, psalmistul descrie uimirea poporului Israel prin cuvintele „parcă visam”. Interesantă descriere, nu-i așa?

La început de săptămână deja ne gândim la sfârșitul acesteia. Dar, între luni și vineri mai sunt alte câteva zile: marți, miercuri, joi. Cum ar suna versetul 1 al acestui psalm, dacă ar fi să-l personalizăm?

„Când a adus Domnul weekendul înapoi, parcă visam.” Woow! Ce verset frumos!

 

Totuși, un lucru pe care poate îl trecem cu vederea este încotro se îndreptau acești oameni. Ierusalimul era distrus, Israelul era năpăstuit. Deci, am putea spune că aceștia se întorceau înapoi la ruine. În ciuda acestui fapt, „gura ne era plină de strigăte de bucurie, și limba, de cântări de veselie” (v. 2). Să te întorci la ruine, dar să fii plin de bucurie! Mare lucru, nu-i așa?

Ruinele zilelor de luni, marți, miercuri, joi și vineri pot fi un motiv de bucurie, fiindcă „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, și de aceea suntem plini de bucurie” (v. 3).

Nu știu în ce domeniu lucrezi, nu știu care-ți este activitatea, nu știu ce simțăminte ai față de ceea ce faci (sau ești nevoit să faci), dar vreau să te încurajez să fii credincios în toate lucrurile. Chiar dacă le vezi ca pe niște ruine, transformă-le în motive de bucurie și de laudă la adresa lui Dumnezeu.

 

Stoica Timotei

Despre momentele de revigorare... spirituală

Ceea ce o să scriu în acest articol, cel puțin într-o oarecare măsură nu-i ceva plăcut de citit sau de imaginat... nici măcar de scris. Dar, fiindcă uneori sunt debordant în sinceritate, nu mă abțin deloc aici de a fi sincer în cele câteva cuvinte pe care vreau să le scriu în articolul de față.

Astăzi am avut o zi încărcată. Plecat de azi dimineață devreme și ajuns acasă undeva pe la 21:30. Am avut mai multe activități ziua aceasta: Cursuri biblice, traduceri, plimbare, o prăjitură, întâlnire de tineret, întors pe jos până acasă (acestea-s, pe scurt, activitățile de astăzi). Fiindcă-s sensibil la căldură, transpir rapid. Și ziua de astăzi nu a fost o excepție de la această regulă. Deja, după masa de prânz am început să simt și eu un miros neplăcut de transpirație. Mare mi-a fost mirarea când mi-am dat seama al cui era! Din acel moment s-a născut o dorință în mine, care a crescut tot mai mult, și anume de a merge cât mai repede acasă și de a mă spăla. Am încercat, pe cât posibil de mult, să nu fac mișcări bruște, să nu mă apropii prea mult de ceilalți. Jenat, abia așteptam să ajung acasă.

Totuși, în aceste momente mi-au trecut mai multe gânduri prin minte. De ceva vreme mi se întâmplă să mă simt obosit spiritual. Și parcă această oboseală o simt tot mai des și tot mai tare.

M-am săturat de imaturitatea unora ... și mai ales de a mea în multe cazuri!
M-am săturat de ipocrizia unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de indiferența unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de încăpățânarea unora... eu nu sunt încăpățânat! (Vă rog, n-o întrebați pe soția mea, pentru că v-ar spune în mod instant contrariul - iată aici deja o umbră de ipocrizie din partea mea...)

Totuși... nu m-am săturat de Domnul! Îmi văd eșecurile. Îmi dau seama care-mi sunt dezamăgirile și nemulțumirile în ce mă privește și în ce privește lucrarea pe care o fac. Cu toate acestea, simt nevoia parcă de un timp de relax spiritual. Cum îl înțeleg eu? Ei bine, îți pot spune de câteva conferințe la care am participat și care nu au fost o pierdere de vreme. Conferințe cu învățături sănătoase, biblice și profunde. Mi-e dor de astfel de conferințe. Mă gândesc și la acele întâlniri de câteva zile cu alți slujitori ai lui Dumnezeu, zile de post și rugăciune. M-am simțit împrospătat spiritual. Mereu mi-au prins bine. Dar... când nu ai parte de niciuna din acestea, cum te revigorezi spiritual?

Nu, nu era o întrebare retorică. Chiar mă interesează. Vreau să fiu mai eficient în slujire. Vreau să pot fi mai de folos. Ce faci atunci când simți că nu mai poți? Cum faci și ce anume faci pentru a te revigora... spiritual?

Cât de ridicolă este pocăința superficială?

Revin cu un nou articol, cu privire la un gând care mă frământa de ani buni, iar acum e din nou proaspăt în mintea mea. Am ajuns la concluzia că simplul fapt al cunoașterii unei sumedenii de lucruri bune, biblice (sau DOAR cunoașterea acestora), nu ajută foarte mult. Ba mai mult, acestea pot duce la obișnuință, rutină și, în cele din urmă, la împietrire. Cum abordează sau cum tratează pocăiții pocăința? Da, mă adresez în acest articol pocăiților sau, mă rog, celor care-și spun pocăiți. Cum tratăm noi pocăința?

 

Cred că nu-i ceva nou și probabil nu doar eu am sesizat lucrul acesta… cum sunt rugăciunile de pocăință în general prin bisericile noastre? Pe unde am umblat, în mare parte sună în felul acesta: „Doamne, dacă am păcătuit…”; „Doamne, dacă Te-am supărat…”; „Doamne, dacă Te-am întristat…” . Îți sunt familiare astfel de exprimări? Le-ai mai auzit și tu? Le-ai… folosit?!?

 

Spun aceste lucruri deoarece mă gândesc cât de ridicol sună. Să știi că la Dumnezeu este iertare pentru păcatul tău, dar tu, totuși, să nu-l mărturisești?!? Să pui păcatul sub semnul îndoielii? Să încerci să îndulcești lucrurile din viața ta în fața unui Dumnezeu Sfânt?

 

Gândește-te că ai niște dureri mari, care te chinuie de multă vreme. În cele din urmă nu mai reziști și mergi la doctor (cât de bine se potrivesc aici cuvintele lui David din Psalmul 32!!). Ajungi la doctor, iar doctorul te întreabă cum te simți… Imaginează-ți următoarea discuție:

 

—  Cum vă simțiți?

—  Bine, cred. Pot spune c-am avut și zile mai bune.

—  Vă doare ceva?

—  Ăăă… nu știu. Adică, poate mă doare piciorul, dar nu-s sigur.

—  La ce vă referiți?

—  Păi, în comparație cu alții… eu sunt sănătos tun.

—  Adică?

—  Păi, sunt oameni care au cancer în fază terminală, sunt oameni care au avut accidente groaznice, sunt oameni care sunt în suferințe cumplite. În comparație cu ei, eu aș putea spune că n-am nimic.

—  Și atunci, de ce-ați mai venit?

—  Nu știu. Cred că ar fi mai bine să plec. O zi bună, domnule doctor!

 

Cât de greu e să-i spui păcatului pe nume? Cât de dificil este să numești păcatul păcat? Cât de greu este să vii cu pocăință sinceră, reală, autentică înaintea lui Dumnezeu?

Păi, asta înseamnă să recunosc c-am greșit. Asta înseamnă să recunosc că-mi place mai mult păcatul decât îmi place sfințenia. Asta înseamnă că mă asemăn mai mult cu cel rău decât cu Dumnezeu.

 

Da, exact. Pocăința începe cu recunoaștere. Ce recunosc atunci când mă pocăiesc? Vorba lui Isaia: [Că-i] „Vai de mine!”

Ei, asta implică să-mi calc în picioare eul, firea, mândria, să mă smeresc înaintea lui Dumnezeu. Și aici mă gândesc la cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, și eu să mă micșorez.”

 

În concluzie, pocăința superficială nu numai că-i ridicolă, dar nici măcar nu face vreun bine. Dimpotrivă, pocăința superficială creează o falsă siguranță de sine, o impresie greșită că totul este bine și lucrurile pot merge așa mai departe… da, pot merge așa mai departe… dar destinația o să fie iadul!!

 

Nu degeaba spunea Thomas Watson că pocăința este un har pe care pocăiții îl neglijează. Dac-am neglijat harul pocăinței, să nu-l mai neglijez de acum încolo.

 

Doamne, dă-mi o pocăință reală!

 

Stoica Timotei

Despre poluarea… legalismului

Tocmai am terminat de citit meditația de azi din Sămânța Bună (GBV), în care se vorbea despre poluare. Autorul spunea că în Germania, anual se elimină în aer prin circulația mașinilor aproximativ 4 tone de gaz de monoxid de carbon. Mai mult decât atât, autorul amintea și de chimicalele periculoase cu care sunt stropite multe din alimentele (legumele și fructele) pe care aproape zilnic le mâncăm.

Versetul acestei meditații este următorul: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:19, 20a). Poate că reacția ta în urma citirii acestor versete biblice este una defensivă. Probabil că ai început să te gândești cam care din aceste lucruri există și în viața ta. Dacă ai avut tendința asta, înseamnă că ești ca mine. Și eu aș avea o astfel de tendință. Privind aceste versete, încep să văd care sunt lucrurile cu care mă confrunt și cu care nu am nicio problemă. Făcând astfel, ajung la următoarea concluzie: Eh! Nu-i nicio problemă. Ce mai există în viața mea nu-i așa de periculos ca celelalte lucruri din lista asta. Gândurile rele – astea nu afectează pe nimeni din jurul meu, pentru că ceilalți nu-mi pot citi gândurile (Ce ușurare!!). Mărturiile mincinoase – Da, știu că nu-s prea bune, dar câteodată am fost nevoit să le rostesc pentru a ieși cu basma curată. E ceva infim în comparație cu altele listate aici. Hulele – astea nu le-am prea folosit, dar am fost în câteva ocazii nervos și chiar a trebuit să mă descarc cumva.

Dacă ai o astfel de mentalitate despre aceste lucruri – pe care, în treacăt fie spus, Jerry Bridges le numea Păcate Respectabile –, te rog nu uita cum începe versetul 20: „Iată lucrurile care spurcă pe om.” Da, chiar și gândurile rele, mărturiile mincinoase, hulele… Toate acestea spurcă pe om.

Știi ce mai spurcă pe om? Spiritul Fariseic, Ipocrizia, Legalismul. Când citeam meditația de astăzi, mi-a venit în minte un eveniment descris succint pe paginile Sfintelor Scripturi. Era o masă de dragoste împreună cu creștinii dintre neamuri. La această masă de dragoste participa și unul dintre ucenicii Domnului Isus. Dar, când au venit niște frați dintre evrei, acesta s-a ferit de cei netăiați împrejur (frații dintre neamuri), ca nu cumva să ajungă să fie în centrul atenției (discuțiilor sau judecăților) fraților evrei. Văzând aceste lucruri, apostolul Pavel a intervenit și l-a confruntat (pentru mai multe detalii, vezi Galateni 2:11-21).

Cum deja am început să mă obișnuiesc, și în ce privește acest articol nu caut să-l lungesc mai mult decât trebuie. Vreau, totuși, să te îndemn să fii atent la poluare. Pe lângă poluarea fizică, cea care mai la tot pasul ne înconjoară, există o poluare mai gravă, cea spirituală. Aceasta nu constă doar în lucrurile acelea pe care le consideri grave, ci și în acelea pe care le treci cu vederea, pentru că-ți plac… inclusiv spiritul fariseic, ipocrizia și legalismul. Detoxifică-te prin Cuvântul lui Dumnezeu: Citește-l, cugetă la el, studiază-l, memorează din el și… împlinește-l. Prin puterea Celui ce-a învins moartea, SE POATE!

 

Sunt potrivite, în încheiere, cuvintele psalmistului: „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

 

Stoica Timotei

Cercetați toate lucrurile și luați ce este rău - despre negativism

Mi se întâmplă, adesea, ca atunci când ascult o predică să fiu puțin mai critic (poate este un „defect profesional”). Ca urmare a acestui lucru, am observat ceva care-mi pare cam nesănătos. Există anumite predici, mesaje, îndemnuri, articole sau chiar cărți care îți dau impresia că nu există nimic bun: în nimeni, niciunde, nicăieri. Sunt predici în care ne sunt expuse doar probleme după probleme, lipsite parcă de vreo soluție. Am auzit predici care de la început și până la sfârșit au scos în evidență aspecte negative ale mai multor personaje/evenimente din Biblie.

Nu vreau să-ți sugerez că nu-i bine să cunoști lucrurile negative sau problemele care există. Ce vreau să accentuez în acest articol este tendința asta parcă tot mai mult accentuată înspre negativism. Probleme peste probleme, necazuri peste necazuri, căderi peste căderi, păcate peste păcate… oare nu este nicio… SOLUȚIE?!?

 

Cu câteva săptămâni în urmă discutam cu tatăl meu și el a sesizat de asemenea problema aceasta. Nu negăm realitatea lucrurilor greșite, nu negăm realitatea lucrurilor negative. Dar, cu ce mă ajută să știu doar despre existența lor, dacă nu mi se oferă/prezintă nicio alternativă?

 

Simplu frate! Îți spun eu care-i alternativa: Nu fă și tu la fel ca…!

 

Bine, bine… nu fac, dar atunci ce trebuie să fac?

 

Famenului etiopian, după ce i s-a deslușit cartea prorocului Isaia și i s-a prezentat problema, implicit putem înțelege din textul biblic (Faptele Apostolilor 8)  că Filip i-a spus și despre botez. Drept urmare, acesta l-a întrebat pe Filip: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”

Dacă ar fi fost întrebați astăzi unii predicatori, după ceva vreme ar fi venit cu mesaje precum: „Zece piedici în calea botezului”, „Șapte bariere în drumul spre cer”, „Trei opreliști …” etc.

 

Ce bine că Filip nu a făcut așa! Aici aș putea spune mai multe lucruri pe care le-ar fi putut face/spune. Nu uita, omul cu care stătea Filip de vorbă era famen, era ministru de finanțe al Etiopiei. Oare nu avea biserica nevoie de susținere financiară? Nu vreau, totuși să mă depărtez de subiect. Atunci, ce a făcut Filip?

 

„Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate.»” Atât! Nimic mai mult.

De multe ori ne place să complicăm lucrurile. Cineva spunea că cel mai greu lucru pe care un om îl poate face este să păstreze simplitatea.

 

Da, sunt multe probleme, sunt multe necazuri, sunt multe lucruri rele. E bine să le știm, dar să nu ne oprim la ele. Cred că privirea noastră trebuie să fie ațintită spre Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică Domnul Isus (vezi Evrei 12:1, 2).

Spunea Billy Graham: „I've read the last page of the Bible, it's all going to turn out all right.” („Am citit Biblia până la capăt. Totul o să fie bine.”)

 

Suntem de partea Învingătorului. Cel care este în noi este mai mare decât cel ce este în lume. Încrede-te în El. Încrede-te în El din toată inima. Încrede-te în El și nu vei regreta. Chiar dacă nu întrezărești luminița de la capătul tunelului, nu descuraja, privește la Hristos.

 

 

Stoica Timotei