Fărâmă de har… în trupul omenesc?!?

 

Joia trecută mă plimbam printr-un magazin din oraș. Uitându-mă la tot felul de produse, mi-am adus aminte că aș avea nevoie de un cuțit (celălalt mi se sparse – era din ceramică). Am început să mă plimb pe la raionul de cuțite și am găsit unul tot din ceramică, pe care l-am și luat. Am ajuns acasă și l-am scos din ambalajul lui. Mai trebuia să-i scot și capacul protector. Era prins cu un mic colier de plastic. Am reușit să-l tai chiar cu acel cuțit! Numai că am tăiat mai mult decât m-am așteptat! Vârful lamei cuțitului a văzut neatenția mea și s-a îndreptat cu o viteză extraordinară înspre degetul meu mare de la mâna dreaptă, fără ca acesta să mai aibă vreo viteză de reacție. Sângele a început să curgă în șuvoaie. Am pansat cum am putut degetul, apoi iar și încă o dată…

 

De câteva zile însă nu mai port niciun pansament. De ce? Deoarece degetul se află în procesul vindecării lui, iar acum se pot vedea semne clare de îmbunătățire. Primul semn clar e că nu mai curge sângele! Da, încă mă mai doare, dar durerile avute odată sunt deja de domeniul trecutului!

 

Astăzi eram în mașină și mă uitam la deget. Atunci mi-au venit aceste gânduri pe care m-am gândit c-ar fi bine să le aștern în scris, și asta din mai multe motive. În primul rând, să fie o piatră de aducere aminte a unui mare lucru de care Dumnezeu ne face parte. În al doilea rând, este bine să ai ochii deschiși… și să-i ai bine deschiși, pentru ca să poți vedea cum Dumnezeu îți vorbește. Apoi, există în noi tendința de a da uitării diverse lucruri, iar acesta nu-i ceva ce ar trebui să uităm.

 

Și acum, să-ți spun despre ce este vorba. Abia azi, acolo în mașină fiind, am realizat că Dumnezeu ne face parte de harul Său și în trupul nostru omenesc! Da, știu, e doar o frântură… dar e acolo, pusă de El! Iar această frântură de har o numim vindecare. Acum am parte de această frântură de har, ce-i drept, într-o doză foarte mică.

 

Îndrăznesc, totuși, să spun că și tu ai avut, ai sau vei avea parte de această frântură de har. Cum? Ai cicatrici? Eu unul am o mulțime! Am avut o copilărie foarte zbuciumată. Dar asta e o cu totul altă poveste! Existența cicatricilor din trupul nostru sunt o dovadă a faptului că am fost accidentați, am fost răniți, dar n-am rămas cu rănile acelea deschise, ci ele s-au închis, adică au avut parte de această frântură de har pe care Dumnezeu a pus-o în trupul nostru.

 

Însă, ce este și mai frumos, este că Dumnezeu vrea și poate să ne vindece de boala noastră spirituală. Cum? Tot prin har! Ce minunat Dumnezeu avem!