vineri, 6 mai 2011

Cum(sau ce) este harul pentru tine?

S-a vorbit și încă continuă să se vorbească foarte mult despre harul lui Dumnezeu(ceea ce este foarte bine, doar dacă se păstrează baza Scripturală și nu se depărtează deloc de Scriptură). Totuși, mi-am dat seama că de multe ori vrem să ne amăgim pe noi înșine, încercând să beneficiem de harul lui Dumnezeu într-un mod în care nu se poate(chiar dacă adesea ne-am dori).
Lucruri generale scrise până acum, nu-i așa? Ești saturat(ă) de teorii și de lucruri generale și vrei lucruri practice. Nu vreau să scriu teorie în acest articol, ci vreau să fiu practic atât pentru tine, cât și pentru mine.
Nu ți se întâmplă de multe ori să gândești, atunci când ești ispitit(ă) că ai putea accepta păcatul/compromisul, iar mai apoi vei beneficia de harul(sau iertarea) lui Dumnezeu.?Cum vezi harul lui Dumnezeu când ești foarte ispitit să accepți compromisul în viața ta?
Creștinii din Roma erau în aceeași stare, dar apostolul Pavel le spune să nu mai încerce să beneficieze astfel de harul lui Dumnezeu pentru că nu se poate. Romani 6:1 „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?” iată întrebarea pe care le-o adresează apostolul Pavel creștinilor din Roma. În versetul următor dă răspunsul la această întrebare: „Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Ei, iată răspunsul apostolului. Nu cumva să încerci păcătuind mereu să beneficiezi astfel de harul lui Dumnezeu, pentru că nu se poate. Celebrele cuvinte ale teologului german, Dietrich Bonhoeffer, se potrivesc de minune aici: „Harul înseamnă justificarea păcătosului, nu justificarea păcatului.”
Testează-te în lumina cuvintelor adresate lui Tit, unde este descris harul lui Dumnezeu, dacă cu adevărat beneficiezi de harul lui Dumnezeu sau este doar o amăgire.
Tit 2:11-13 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat, și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești, și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.”

Reprezintă aceste cuvinte o realitate vie a vieții tale?
Sau, ca să spun altfel: BENEFICIEZI CU ADEVĂRAT DE HARUL LUI DUMNEZEU?
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să beneficiem cu adevărat de harul Său, și prin harul Său, să ne schimbe viețile.

Prin harul și îndurarea Domnului,
Stoica Timotei

Un comentariu:

  1. har? har e sa ajungi sa urasti pacatele tale favorite, har e atunci cand ajungi sa dai curs ispitei sa ajungi sa nu-ti mai doresti s-o faci vre-odata, har e atunci cand gresala ta are un raspuns emotional negativ care te face sa n-o mai doresti, har e atunci cand esti indragostit de sfintenia lui Christos si orice altceva socotesti fara de pret!:)

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)