marți, 27 octombrie 2009

Noua moda a vopsirii parului?

Dupa cum spuneam in articolul precedent, o sa incep sa intru in memoria mea si daca descopar anumite lucruri care imi plac si care nu doresc sa le uit, o sa le postez aici pe blog.

Cand aveam doi ani am fost la bunici impreuna cu familia mea(inca 3 frati si parintii). Fiindca era o zi de vara si era perioada muncii pe camp, parintii mei, bunica si matusa cu unchiul(cumnatul mamei mele) au fost in camp, iar eu cu fratele meu mai mare cu un an(Toma), am ramas la casa parinteasca a mamei mele(Loc. Serbauti, jud. Suceava). Fiindca doar eu cu Toma am eram singurii blonzi ai familiei si aveam un dor foarte mare sa fim si noi bruneti ca toti ceilalti, cautam absolut orice sa putem fi si noi bruneti. La un moment dat vedem ca tatal nostru isi pregatea pantofii pentru duminica(cred ca atunci era sambata dimineata) si a folosit o crema neagra de pantofi.

Solutia noastra: crema de pantofi :)

Nu am ezitat. Dupa ce a plecat tatal nostru impreuna cu ceilalti, in camp, noi am mers sa ne ungem parul cu acea crema neagra... deja aratam ca si ceilalti membrii ai familiei... eram si noi 'normali'... La un moment dat, in jurul amiezei, auzim ca intra cineva in casa. era bunica, care tocmai a venit de pe camp... Ce sa facem? Nu putem sa o lasam sa ne vada asa... fuga repejor la galeata cu apa pentru a ne spala. Nestiind ca aceea era galeata cu apa de baut si cei ce vin din camp sunt foarte insetati, iar fantana din care se lua apa era la o distanta oarecare... Am fost prinsi 'cu matza'n sac' si mai apoi am fost pedepsiti, ramanand toata ziua in casa, neavand voie deloc sa iesim afara la joaca.

Aceasta este o amintire comica pe care am vrut sa o postez aici. Sper sa va placa:)

Se pot trage ceva invataturi din aceasta intamplare hazlie? Nu stiu:D... va las pe voi :)

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

5 comentarii:

  1. hmm...frumoasa amintire..desi cred ca atunci nu a fost deloc asa...orcum cred ca ar trebui sa invatam din aceasta amintire a ta sa nu incercam sa fim ca ceilalti...ci sa ramanem asa cum ne-a dat Domnul.in ziua de azi sunt multi care nu mai sunt copii si incearca sa fie ca altii ,bineinteles cu alta solutie:P si nu e bine cred eu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Este adevarata intamplarea... Funny:D... Stii, uitandu-ma in urma in viata mea vad cat de ironic si cat de inocent eram... fara sa fi vrut faceam lucruri care credeam ca au mare importanta(sunt valoroase).

    Asa cum spunea apostolul Pavel:„Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil...”

    RăspundețiȘtergere
  3. da...asa este...cand eram copii gandeam ca niste copii ..dar si acum de multe ori in loc sa fim maturi in credinta,ramaneam slabi si actionam ca niste copii..sa ne ajute Domnul sa ne maturizam in credinta si sa urcam tot mai sus catre El...Gbu

    RăspundețiȘtergere
  4. best ever. eu cand am fost mica m-am tuns:)) iti dai seama ca o vreme am avut cea mai `sic` tunsoare din cartier:))

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)