Multe gânduri mi se perindă prin minte în ultima vreme cu privire la această întrebare, și nu știu de unde să încep, și cu atât mai puțin unde o să sfârșesc. Sper, totuși, să existe o oarecare coerență în articolul ăsta, să existe o legătură între idei, fraze, paragrafe. Dacă nu, îmi pare rău că te-am pus să citești așa ceva.
Am început de ceva vreme să citesc (din nou) ceva cărți pe tema căsătoriei și vieții de familie. Soția mea a fost tare încântată de lucrul acesta - așa ca primă reacție! - apoi și-a adus aminte că se apropie nunta celui mai bun prieten cu care m-a binecuvântat Dumnezeu, Gabi M., și știe că nu-mi place să rămân nepregătit în astfel de situații. Așadar, am fost demascat chiar înainte de a putea zice pește (nu că m-aș fi gândit la asta în acele momente!).
Multe din lucrurile scrise în cărțile acestea au un numitor comun, și anume: oamenii tratează problema după ce aceasta apare, nicidecum înainte. Nu-i, de fapt, ceva normal să procedezi astfel?
Astfel de situații le asemăn cu gropile din drumuri care sunt „petecite”. Fac treabă bună oamenii. Petecesc rănile, problemele, necazurile... după ce acestea apar.
Te-ai întrebat vreodată de ce se întâmplă asta? Cred că unul dintre motivele care pot fi înșiruite este acesta: negarea realității. Adică? Ce vreau să spun cu negarea realității? Cu ceva vreme înainte de nunta mea, într-o sâmbătă, mergeam la întâlnirea tinerilor din Suceava. Când m-am dat jos din maxi taxi am realizat că nu mai aveam portofelul la mine. M-am gândit că l-oi fi uitat în maxi taxi, dar pur și simplu parcă nu-mi venea să accept asta. După câteva momente în care mi-am verificat buzunarele și ghiozdanul, am zis că sigur a rămas în maxi taxi, pe scaunul de lângă cel pe care am stat. După multă alergare (foarte rapidă!) am ajuns maxi taxi-ul din urmă și i-am făcut semn șoferului să oprească și să mă lase să urc. I-am explicat situația și, într-adevăr, portofelul era acolo.
Ce legătura are lucrul acesta cu articolul acesta? Revenim la întrebarea lansată mai devreme (puțin reformulată): De ce „petecim” în loc să prevenim? Pentru că nu credem că NOUĂ o să ni se întâmple ACEL lucru. Da, se poate întâmpla ALTORA, dar nu NOUĂ. Și, prin urmare, nu are rost să iau vreo măsură în acea privință.
În ultimii ani, mai multe lucruri nu-mi dau pace: durerile de spate, de cap, în piept, și altele. Vorbind cu cineva legat de niște dureri de cap ce le avusesem, mă întreabă: „Dar tu ai de gând să mergi la spital după ce-o să mori, ca să-ți faci niște analize să vezi ce anume ai?” O, cât adevăr!
Nu știu cum ești tu, dar știu că de cele mai multe ori am „petecit” în loc să încerc să previn anumite lucruri. Oare asta să fie natura noastră, a oamenilor? Să așteptăm să ne izbească necazul, iar mai apoi să acționăm în consecință?
Și împăratul Babilonului a făcut la fel. A primit avertismentul clar din partea lui Dumnezeu, dar la 12 luni după aceea el tot nu a luat aminte la acel avertisment, iar pedeapsa lui Dumnezeu s-a îndeplinit chiar în acea zi.
Știm că într-o zi vom părăsi acest pământ, vom muri, știm că există iad și că există rai, știm că Dumnezeu ne cere să venim la El cu pocăință, știm că El vrea să ne sfințim, știm că El vrea să-L iubim și să ne iubim aproapele. Știm toate aceste lucruri... și multe altele!
Ce facem noi? Așteptăm nepăsători de multe ori...
Dacă „nu ne-a lovit Dumnezeu” după un păcat pe care l-am săvârșit, începem să credem că păcatul poate coexista cu El. Ne înșelăm singuri și, așa încet, mai trece o zi și încă una din viața noastră... până la ultima.
Simptome ale stării noastre sunt multe, dar cauza este cât se poate de clară: PĂCATUL! Ce faci în privința păcatului din viața ta? Petecești pe ici, pe colo, câte o „cădere”, o „alunecare”, o „stare de neveghere”, și mergi cu astea mai departe?
Soluția? Vino la El! E o soluție simplă, dar parcă din cauza simplității ei, mult prea grea. Mă rog Domnului să ne trezească, să ne deștepte pe toți - că doar, vorba aia... de foarte mulți ani vrem să ne deșteptăm, și o cântăm cu mândrie („Deșteaptă-te, române din somnul cel de moarte”).
Închei cu câteva versete biblice:
„Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele” (Romani 13:11-14).
