Pe cine numesti prieten?

In viata aceasta pe care o traim, adesea intram in contact cu fel si fel de oameni. Cu multi dintre acestea se dezvolta diferite relatii. Totusi, intrebarea acestui articol, desi este o intrebare simpla, nu este simplista(superficiala). Asa ca, te rog, nu da un astfel de raspuns, ci mediteaza putin la aceasta intrebare...

Vreau sa-ti prezint, pe scurt, o intamplare interesanta pe care Pastorul Craig Groeschel o relateaza in ambele sale carti traduse in limba romana("Crestinul ateu" si "Pana la capat"). Intr-o zi, pe cand lucrau in curtea casei, fiul sau de cativa anisori a inceput sa strige entuziasmat: "Plietenul meu! Plietenul meu!" Curios, se uita in directia fiului sau, dar nu vede nimic. Asa ca, cu lopata in mana(sau harletul) se apropie tiptil de copil, si cand priveste ce era in fata copilului, se inspaimanta. Acum imagineaza-ti acest tablou. Un copil de 2 anisori care striga plin de bucurie ca si-a gasit un nou prieten, iar acest nou prieten este nimic altceva decat... un sarpe cu clopotei!!! Nu e nimic fictiv, ci adevar! Fara sa mai stea pe ganduri, cu unealta ce-a avut-o in mana, i-a retezat capul sarpelui, si astfel si-a ferit copilul din fata pericolului care-l pandea.

Oare care sunt criteriile dupa care iti alegi prietenii? Sau, pe cine numesti prieten?
Te provoc sa te gandesti serios la acest lucru, sa ceri calauzire divina si putere din partea Domnului ca, daca te afli in prietenii nepotrivite, sau daca ai prieteni care te influenteaza puternic in mod negativ, sa renunti la ei.
Viata traita in astfel de contexte/anturaje, este o viata traita langa un sarpe cu clopotei, care sta gata sa ne atace. Iar rezultatul este mortal.
O sa inchei acest articol cu bine cunoscutele cuvinte ale apostolului Pavel: "Nu va inselati: tovarasiile rele striva obiceiurile bune."

Stoica Timotei

Ce poti invata de la un foc de lemne?

Dumnezeu vorbeste, iar atunci cand El vorbeste este deosebit. Daca ai sta doar sa asculti soapta Duhului Sau cel Sfant, te minunezi vazand complexitatea modurilor in care El vorbeste. Stiai ca lemnele de foc ne vorbesc? Da, intocmai... ne vorbesc!!!

Nu, nu aiurez!!! Nu am nevoie de un spital special in care sa fiu tratat...

Aseara, am stat in fata unui foc de tabara si, lemnele mi-au vorbit. Iata dar ce mi-au spus acestea:

"Hei! Noi suntem niste lemne... crengi rupte, cazute din copaci si uscate. Am fost aduse din locuri diferite. Am crezut ca locul nostru este locul unde am fost inainte, dar se pare ca ne-am inselat. De asemenea, dupa cum poti vedea, suntem intr-un numar demn de bagat in seama.
Da... dupa cum ti-ai dat deja seama, nu suntem deloc la fel. Oricat de mult ne-am dori sa fim la fel, nu suntem. Dimensiunile noastre difera foarte mult si, cu toate acestea, suntem doar niste lemne, doar niste crengi uscate. Dar astazi ceva s-a intamplat cu noi. Am fost puse toate la un loc intr-un mod minunat. Apoi, dintr-o data s-a intamplat ceva... Din nou ai dreptate... am fost aprinse de un foc si am inceput sa ardem. Si, desi o sa ti se para ciudat, priveam cu bucurie unele la altele cum ardeam. Mai mult decat atat, flacara imensa a unora, ajungea si la altele pentru ca, cu toate impreuna, sa putem arde. Lemnele care au fost in afara focului, nu au ars, dar de indata ce au fost aduse impreuna, flacara le-a aprins si pe ele. Dupa cum bine stii, acum urmeaza sa ardem cu totul... dar nu-ti fa griji!!! Jarul nostru, atata timp cat e unit, rezista mai mult. Multumesc din suflet ca m-ai ascultat. Sper ca ceea ce ti-am spus sa-ti fie de folos si sa inveti o lectie pe care sa o aplici in viata ta."


Discutia cu lemnele a luat sfarsit. Dar, ce-i drept, am avut ce invata...

Chiar daca suntem diferiti, chiar daca avem pareri diferite cu privire la infatisarea celorlalti, avem nevoie sa fim impreuna. Si, pentru ca sa ardem, trebuie sa fim aprinsi. Pentru a putea face ceva pentru Domnul, trebuie sa ne punem la dispozitia Lui... chiar daca credem ca nu avem nimic prin care am putea sluji.

Domnul este Cel care ne da si vointa, si infaptuirea. El este Cel care, prin Duhul Sfant, aprinde in noi aceasta flacara. Pentru a putea fi inflacarati pentru Dumnezeu, trebuie sa fim uniti(unitate in diversitate). Astfel, in vremuri de restriste, in vremuri de tulburare, de ingrijorare, focul pasiunii pentru Dumnezeu al celor din jurul nostru se va 'molipsi' si la noi.
De ce este importanta unitatea? Pentru ca de aceata avem nevoie ca sa-I slujim Domnului si sa I ne inchinam intr-un mod cat mai eficient(ce fel de inchinare ar fi aceea daca din acelasi loc sunt multi care nu se pot suporta unii pe altii?!?)


Fie ca Dumnezeu sa ne uneasca in dragostea Sa pentru ca astfel sa fim "desavarsiti si cu totul destoinici pentru orice lucrare din via Sa."
Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Meditatie scrisa in Tabara de la Porumbacu de Sus, cu grupul de tineri "Imago Dei"

Data:28.07.2011

Stoica Timotei

Pledoarie...

Avem un Dumnezeu Creator minunat. Astronomia ne spune ca exista miliarde de galaxii, miliarde de stele, un Univers la care nu i s-a gasit sfarsitul. Undeva intr-un loc minuscul, pe o planeta micuta, a fost creata omenirea de catre Acelasi Creator. Incredibil, nu? Mai mult decat atat, creatia este atat de vasta, incat oricat de mult ai incerca sa o cunosti, nu vei reusi. Nu vreau sa te descurajez, ci dimpotriva as vrea sa te incurajez sa-ti doresti sa cunosti din tainele creatiei.

Lumea vegetala, care este asa de complexa ne arata ce Dumnezeu minunat avem.

Lumea animala, de asemenea ne arata minunatia Creatorului nostru.

Cu toate ca avem un Dumnezeu asa de maret, involuntar prin viata noastra Ii spunem: "Doamne, nu cred ca meriti sa ma incred in Tine. Nu vreau sa raman dezamagit de faptul ca m-am increzut in Tine."

Observi contrastul acesta izbitor? Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Suveran, Atotputernic si, cu toate acestea, nu ne incredem in El cu adevarat.

Nu stiu cum putem trai in felul acesta... Observi starea deplorabila in care a ajuns omenirea?

Universul intreg, intreaga creatie a lui Dumnezeu striga catre noi, ne implora prin ceea ce ea este, prin mediul prin care se dezvolta, urmatorul lucru:

"Increde-te in Domnul!!!"

Stoica Timotei

Importanta(gravitatea) inversiunilor...

Putin mai devreme am citit o intamplare pe care o stiam de ceva timp, dar careia nu-i stiam detaliile. Aceasta ilustratie arata cat de grave sunt inversiunile. Sau, altfel spus, inversiunea produsa in crestinismul tarziu(chiar si contemporan) si crestinismul timpuriu(sau Primar).

Toma d'Aquino a fost intr-o vizita la Roma, iar papa Inocentiu al IV-lea i-a aratat bogatiile Bisericii. In timpul vizitei, Inocentiu i-a spus lui d'Aquino:
- Vezi bine ca Biserica nu mai este intr-o perioada in care sa poata spune: "Argint si aur nu am."
D'Aquino i-a raspuns:
- Este adevarat, dar nici nu-i poate spune slabanogului: "Scoala-te si umbla!"

Putere sau bogatie/avere?
Putere sau faima?
Putere sau amorteala?

"Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez."

Doamne, ajuta-mi!

Stoica Timotei

Rutina in Biserica

Asa este ca nu te socheaza titlul acestui articol? Este un lucru pe care probabil si tu l-ai sesizat de ceva timp. Totusi, vreau sa te intreb: Oare este NORMAL sa nu te socheze un astfel de lucru(sa nu mai zic de socul care ar trebui sa il produca un astfel de titlu)? Ei bine, cam acest lucru se intampla in Bisericile noastre...

Inainte de a continua acest scurt articol, vreau sa iti prezint contextul in care am primit aceste ganduri din partea lui Dumnezeu. In urma cu 3 duminici ma aflam in Biserica din Racovita, pentru ultima data inainte de inceperea noului an universitar, si de dupa masa am fost programat la predica. Stand pe banca si asteptand sa ma ridic si sa merg sa predic, am reflectat pentru putine momente la clipele in care am slujit in Biserica din Racovita, si nu numai. Apoi, un alt gand mi-a invadat mintea si m-a constientizat de ceea ce urma... ce urma? Foarte simplu: urma sa ma ridic si sa merg la amvon(sau pupitru) si sala astepta sa se ridice in picioare, sa auda un jargon cu care ne-am obisnuit("Sa ne ridicam in picioare", "Sa dam ascultare si cinste Cuvantului lui Dumnezeu", "Cu recunostinta si cu multumire sa venim inaintea lui Dumnezeu", "Un moment de..." si multe altele).

Acesta este contextul in care mi-am dat seama de un anumit aspect al rutinei existente in Biserica din contemporaneitate. Te-ai gandit vreodata ca si prin folosirea anumitor jargoane(jargon= Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc.) dam dovada de rutina, si nimic altceva? Aici nu vreau sa spun ca aceste expresii nu sunt importante si nu au o valoare. Dimpotriva, tocmai un alt lucru as vrea sa il scot in evidenta. Nu este vorba despre aceste expresii(si/sau obiceiuri), ci este vorba de tine si de mine. Au aceste lucruri importanta pentru noi? Vreau sa iti prezint provocarea pe care am primit-o din partea Domnului in acea dupamasa, si anume:
Oridecate ori te vei intalni din nou cu astfel de lucruri, incearca sa nu le mai primesti cu atata obisnuinta incat sa treaca din nou pe langa tine nevalorificate. Valorifica-le in viata ta! Ce inseamna sa dai cinste Cuvantului lui Dumnezeu? Simplu. Inseamna sa iti doresti ca in fiecare zi sa te 'hranesti din El"(sa citesti din El), sa meditezi la ceea ce citesti si sa iti doresti ca Dumnezeu sa iti vorbeasca. Ce inseamna sa dai ascultare Cuvantului lui Dumnezeu? Inseamna sa nu fii doar un ascultator uituc, ci sa fii un ascultator implinitor. Ce inseamna sa te ridici in picioare inaintea citirii Cuvantului Sfant? Inseamna sa recunosti maretia Dumnezeului Tau si sa Ii dai respect. 
Acestea, dragul meu cititor, sunt doar cateva astfel de lucruri. Lista ar fi putut continua, dar cred ca ai prins ideea, si acest lucru mie imi este de ajuns. Acum, ca am ajuns la cunostinta acestor lucruri, pot sa spun doar atat:
 "Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!"

Stoica Timotei 

Povestea unui om orb

Buna! Stiu ca este frumos si recomandat sa ma prezint, dar vreau sa-mi cer iertare ca de aceasta data nu ma voi conforma acestui cod al bunelor maniere. Nu, asta nu inseamna ca nu sunt bine manierat, ci pur si simplu nu are importanta numele meu. Totusi, ceva are importanta, si despre acest lucru as vrea sa iti vorbesc.

M-am nascut intr-o familie cu oameni normali, fiind diferit de toti. Tare mult m-as fi bucurat sa fiu ca ei, sa ii pot vedea, sa pot vedea natura minunata creata de Dumnezeu. Dar a trebuit sa ma multumesc cu faptul ca auzeam sunetele produse de ei, desi nu-mi puteam inchipui cum aratau. Mereu am incercat sa-mi imaginez cum arata randunicile, care adesea le auzeam ciripind, dar nu am reusit. Am ajuns subiectul de discutii profund teologice. Oamenii se intrebau ce pacat ascuns sta la cauza starii lipsei mele de vedere. Doar stiti cu totii ca 'Dumnezeu nu doarme', ci El pedepseste pe cei care pacatuiesc. Ma intrebam de ce nu ma pot bucura ca sunt in centrul atentiei atator oameni care trateaza cazul meu in fel si chip. Intr-una din zile, pe strada unde obisnuiam sa stau si sa cersesc trece un Invatator cu niste discipoli ai Sai. Din nou, acestia cand ma vad, fac din cazul meu un subiect de discutii teologice de o importanta deosebita. Raspunsul Invatatorului a fost unul cat se poate de socant. Cum adica sunt orb pentru slava lui Dumnezeu? Nu se poate asa ceva!, imi spuneam. Cea mai ridicola invatatura pe care am auzit-o. Auzi, sa fii orb pentru slava lui Dumnezeu. Cine isi doreste asa ceva? Cui i-ar place acest lucru? Totusi, acel Invatator nu s-a oprit la acest raspuns straniu, ci a facut un lucru si mai straniu. A facut niste tina si mi-a pus-o pe ochi, dupa care m-a trimis sa ma spal. Ei bine, dar El nu stia ca sunt orb si ca ma deplasez greu? Totusi, nu am comentat nimic, ci am ascultat. Vrei sa stii ce mi s-a intamplat in continuare? Dupa ce m-am spalat, am inceput sa vad. Negrul care imi intuneca privirea a disparut. Oare acestea sunt mainile mele? Oare asa arata apa? Oare asa sunt randunicile? Nu-mi venea sa cred!!! Minunea s-a intamplat! Am inceput sa vad! Totusi, continuarea lucrurilor petrecute au fost destul de tulburatoare. In loc sa se bucure oamenii din jurul meu impreuna cu mine de minunea ce tocmai mi s-a intamplat, am ajuns din nou un subiect de discutie al lor: "Oare chiar eu sunt orbul de dinainte?" Unii spuneau ca Da, altii ca doar seman cu acel orb. Si cum toate acestea nu ar fi suficiente, am fost dus in fata fariseilor si intrebat aceleasi lucruri. Ceea ce nu ti-am spus pana acum este ca acea zi era o zi de Sabat. Pentru ca raspunsul meu sa aiba autoritate inaintea fariseilor, au fost adusi si parintii mei si interogati... M-am saturat de atata indoiala din partea celorlalti! M-am saturat sa fiu din nou doar un subiect de discutie pentru ceilalti! Raspunsul meu a fost urmatorul: "Eu una stiu: ca eram orb, si acum vad." Din cauza aceasta am fost dat afara din Sinagoga.

Cum poate ca orbirea mea sa fie spre slava lui Dumnezeu? Iata-ma din nou pe strada... Parca imi era mai bine inainte, ca puteam cersi fiind orb... dar acum, vad si nu mai am motiv pentru care sa cersesc. Dar ceva s-a intamplat din nou pe acea strada. M-am intalnit din nou cu acel Invatator si am aflat adevarata Sa identitate. Dumnezeu intr-adevar S-a indurat de mine. De atunci viata mea s-a schimbat.

Pot sa spun din toata inima ca am fost orb si acum vad. Am fost mort in greselile mele si in pacatele mele si acum am fost adus la viata de Hristos.

Nu crezi ca ceea ce ti-am spus este adevarat? Pentru ca sa crezi autenticitatea celor citite mai sus, marturia mea este consemnata de Evanghelistul Ioan in capitolul 9.
Iti urez lectura placuta.



Stoica Timotei

Renunta la trapezul tau si sari

Tocmai am terminat de citit cartea "Credinta si indoiala", scrisa de John Ortberg. In acest articol nu o sa prezint cartea, ci doar un aspect care mi-a placut foarte mult.

Imagineaza-ti ca esti la circ sau ca vezi un astfel de spectacol. Unul din numerele care se desfasoara in fata ta este extrem de periculos. Sunt acei oameni care fac acrobatii in aer, leganandu-se in acele trapeze si sarind dintr-un loc in altul, neavand nici o franghie de siguranta. Saltul credintei este comparat cu acel salt de la un trapez la altul. Dar, pentru a putea face acest salt al credintei, trebuie sa renunti la trapezul tau. Pentru a ajunge in siguranta pe partea cealalta, trebuie sa existe o sincronizare perfecta intre tine(cel care sare) si prinzator.
Probabil vei spune ca nu e nevoie sa sari... ca e bine in trapezul de care te tii... esti in siguranta... nu e nici un pericol... e chiar confortabil... dar tocmai aceasta este chemarea Domnului Isus("Cine vrea sa ma urmeze..." sa faca acest salt al credintei!).

• Renunta la acea relatie care nu Il onoreaza pe Dumnezeu.
• Renunta la atasamentul tau fata de bani(sau de lucrurile materiale).
• Renunta la puterea ta; fii un slujitor.
• Renunta la dependenta ta. Recunoaste-o. Cauta ajutor.
• Renunta la eul tau, la orgoliul tau, la banii tai, la reputatia ta, la neascultarea ta.
• Renunta la tot intunericul.
• Renunta la toata teama.
• Renunta doar...

Poti sa Il crezi sau nu. Intr-o zi - poate ca maine, poate ca anul viitor, poate ca peste 50 de ani - vei lasa din mana acest mic trapez numit "viata"  ta, si la fel voi face si eu. Intr-o zi iti vei da ultima suflare, mainile tale isi vor pierde puterea, iar trapezul iti va aluneca din maini. Adevarata intrebare este: Ce se va intampla atunci?

De ce sa nu iti incredintezi viata ta in mana Domnului? Acest adevar prezentat mai sus este descris de apostolul Pavel intr-un mod minunat in Galateni 2:20 "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Stoica Timotei