Pentru că nu ne place creșterea. Punct. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Totuși,
o să dezvolt puțin ideea aceasta și cum de am ajuns la o așa concluzie.
Ne place maturitatea. Ne place perfecțiunea. Ne plac lucrurile bine
făcute, că doar vorba aia: Trăim în țara lucrului bine făcut. Însă este
ceva ce nu ne place. Nu ne place procesul. Nu ne place așteptarea. Nu ne
place vulnerabilitatea. Nu ne place să fim trași la răspundere. Nu ne
place maturizarea.
Când
eram micuț și vedeam pe cineva cântând foarte bine la pian, tare mult
îmi doream să fiu ca acel om. Ceea ce nu știam era faptul că omul acela a
investit o mulțime de ore în exersare și învățare, timp pe care eu n-aș
fi fost dispus să-l investesc. Mi se întâmplă să ascult mesaje atât de
bine structurate și clare sau să citesc cărți atât de bine argumentate
și bogate în exprimare, încât începe să crească o invidie. Ceea ce,
totuși, nu prea realizez este că astfel de oameni au investit o grămadă
de timp în învățare și pregătire.
Când
eram în liceu aveam o mentalitate de genul: „Cine dă bani pe cărți
chiar nu are ce face cu banii.” Și mă mândream cu ideea aceasta,
repetând-o ori de câte ori aveam ocazia. Acum însă, dacă aș putea, aș
călători înapoi în timp și mi-aș da o mamă de bătaie, pentru a-l trezi
pe „eu” de acum zece ani la realitate. Totuși, Dumnezeu S-a îndurat de
mine și mi-a dăruit o pasiune pentru citit și pentru studiu. Nu sunt
desăvârșit, nu sunt a-toate-știutor, iar lucrul acesta sper să mă țină
smerit în continuare. Cineva spunea că nu-i o rușine să nu știi. Rușine e
să nu cauți să știi.
Nimeni
nu s-a născut învățat. Când te-ai născut, tot ce știai să faci era să
respiri, să dai din mâini și din picioare și să te smiorcăi. Atât! Mai
ești la fel ca atunci când te-ai născut? Cu siguranță că nu. Ce s-a
întâmplat între timp? Ai crescut. La fel cum există creșterea aceasta
fizică, cred că o dată cu ea trebuie să existe și o creștere
intelectuală și spirituală. Cei care nu sunt de acord cu ceea ce tocmai
am afirmat sunt aceia care merg pe principiul „Crede și nu cerceta”. Nu-i de mirare că lumea încă-i mai categorisește pe creștinii (neo)protestanți ca oameni inculți.
Dumnezeu
nu e de acord cu indiferența. Dumnezeu ne motivează la dezvoltare. Cred
că dezvoltarea implică, în primul rând, conștientizarea stării în care
te găsești acum. De aici începe. Până unde duce? Cât de lungă este? Cât
de anevoioasă? Grea? Neplăcută? Nu știu. Dar știu că e necesară și
benefică.
Repet:
Nu ne place creșterea. Însă ne place să pierdem vremea. Să nu investim
în lucruri de valoare, ci în lucruri de nimic. Ne place să trăim pentru
aici și acum. Pentru noi, și pentru noi cei de astăzi, nu de mâine.
Lucrul acesta nu-i face plăcere lui Dumnezeu. El dorește de la noi
dezvoltare, creștere.
În
Noul Testament, una din frustrările cele mai mari ale apostolilor era
imaturitatea anumitor creștini. Apostolii voiau să-i hrănească cu bucate
tari, însă ei erau încă la stadiul de prunci care se hrănesc doar cu
lapte.
Pe tine ce te împiedică să crești?
Stoica Timotei