joi, 1 decembrie 2016

De ce nu vrem să creștem?

Pentru că nu ne place creșterea. Punct. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Totuși, o să dezvolt puțin ideea aceasta și cum de am ajuns la o așa concluzie. Ne place maturitatea. Ne place perfecțiunea. Ne plac lucrurile bine făcute, că doar vorba aia: Trăim în țara lucrului bine făcut. Însă este ceva ce nu ne place. Nu ne place procesul. Nu ne place așteptarea. Nu ne place vulnerabilitatea. Nu ne place să fim trași la răspundere. Nu ne place maturizarea.

Când eram micuț și vedeam pe cineva cântând foarte bine la pian, tare mult îmi doream să fiu ca acel om. Ceea ce nu știam era faptul că omul acela a investit o mulțime de ore în exersare și învățare, timp pe care eu n-aș fi fost dispus să-l investesc. Mi se întâmplă să ascult mesaje atât de bine structurate și clare sau să citesc cărți atât de bine argumentate și bogate în exprimare, încât începe să crească o invidie. Ceea ce, totuși, nu prea realizez este că astfel de oameni au investit o grămadă de timp în învățare și pregătire.

Când eram în liceu aveam o mentalitate de genul: „Cine dă bani pe cărți chiar nu are ce face cu banii.” Și mă mândream cu ideea aceasta, repetând-o ori de câte ori aveam ocazia. Acum însă, dacă aș putea, aș călători înapoi în timp și mi-aș da o mamă de bătaie, pentru a-l trezi pe „eu” de acum zece ani la realitate. Totuși, Dumnezeu S-a îndurat de mine și mi-a dăruit o pasiune pentru citit și pentru studiu. Nu sunt desăvârșit, nu sunt a-toate-știutor, iar lucrul acesta sper să mă țină smerit în continuare. Cineva spunea că nu-i o rușine să nu știi. Rușine e să nu cauți să știi.

Nimeni nu s-a născut învățat. Când te-ai născut, tot ce știai să faci era să respiri, să dai din mâini și din picioare și să te smiorcăi. Atât! Mai ești la fel ca atunci când te-ai născut? Cu siguranță că nu. Ce s-a întâmplat între timp? Ai crescut. La fel cum există creșterea aceasta fizică, cred că o dată cu ea trebuie să existe și o creștere intelectuală și spirituală. Cei care nu sunt de acord cu ceea ce tocmai am afirmat sunt aceia care merg pe principiul „Crede și nu cerceta”. Nu-i de mirare că lumea încă-i mai categorisește pe creștinii (neo)protestanți ca oameni inculți.

Dumnezeu nu e de acord cu indiferența. Dumnezeu ne motivează la dezvoltare. Cred că dezvoltarea implică, în primul rând, conștientizarea stării în care te găsești acum. De aici începe. Până unde duce? Cât de lungă este? Cât de anevoioasă? Grea? Neplăcută? Nu știu. Dar știu că e necesară și benefică.

Repet: Nu ne place creșterea. Însă ne place să pierdem vremea. Să nu investim în lucruri de valoare, ci în lucruri de nimic. Ne place să trăim pentru aici și acum. Pentru noi, și pentru noi cei de astăzi, nu de mâine. Lucrul acesta nu-i face plăcere lui Dumnezeu. El dorește de la noi dezvoltare, creștere.

În Noul Testament, una din frustrările cele mai mari ale apostolilor era imaturitatea anumitor creștini. Apostolii voiau să-i hrănească cu bucate tari, însă ei erau încă la stadiul de prunci care se hrănesc doar cu lapte.
 
Pe tine ce te împiedică să crești?
 
 
Stoica Timotei