Ce anume te leagă de pământul acesta? - Mărturia cutremurătoare a unei femei

Viața nu a fost deloc blândă cu mine. Nu mereu am fost așa. A fost o vreme când cunoșteam fericirea și mă bucuram cu adevărat de viață. Aveam un soț extraordinar. Dumnezeu a binecuvântat căsnicia noastră cu un fiu. Însă lucrurile nu aveau să rămână așa. La ceva vreme după nașterea fiului meu, soțul meu a murit. De acum trebuia să mă descurc pe cont propriu. Și am reușit o vreme… până când a venit o mare foamete în țară! Tocmai când credeam că viața e nemiloasă, atunci a venit și foametea. Da, e drept, de multe ori un rău nu vine niciodată singur.

Am început să mă rog și să cer ajutorul lui Dumnezeu. Nu-i așa că și tu ai auzit mărturii ale unor oameni ai lui Dumnezeu care erau în mare strâmtorare, s-au rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a trimis la ei pe cineva care să le întindă o mână de ajutor? M-am rugat cu ardoare, așteptând răspunsul lui Dumnezeu. Pe zi ce trecea, vedeam cum ultimele noastre resurse se duc și nimeni nu vine să ne întindă acea mână de ajutor.

Am ajuns să mă împac cu ideea că voi muri împreună cu fiul meu din cauza lipsei resurselor necesare pentru fiecare zi. Dar ce să vezi! Într-o zi, pe când eram gata să pregătesc ultima mâncare pentru mine și fiul meu, văd pe cineva în depărtări care se apropia. Mi-am zis că poate fi în sfârșit acel om pe care Dumnezeu vrea să-l trimită la mine pentru a mă ajuta să ies din situația imposibilă în care mă găseam. Am avut dreptate… doar în ce privește prima parte! Omul acela a venit la mine. Însă când l-am văzut mi-am dat seama imediat că nu are ce să ne ofere mie și fiului meu. 

Partea șocantă abia acum începe. Omul acela s-a uitat la mine, m-a văzut cât eram de amărâtă și, cu toate acestea, fără să mă cunoască, fără să se prezinte, îmi cere să-i dau niște apă de băut. Sper că n-ai uitat că la noi în zonă în acea vreme era o secetă cumplită! Însă am reușit totuși să-i aduc ceva apă ca să bea. Când să dau să-i urez o zi bună, omul acela continuă și îmi cere să-i dau ceva de mâncare. Primul meu gând a fost: „Bine, Doamne, că nu-mi trimiți un om care să mă ajute și pe mine în sărăcia mea! Îmi trimiți pe cineva care să-mi ia chiar și ultima bucată de pâine?” Apoi m-am gândit puțin și am zis că poate Dumnezeu l-a adus pe acel om ca să-mi dea ocazia să mai fac o ultimă faptă bună înainte de a muri. Atunci am realizat că ori cu bucata aceea de pâine, ori fără ea, tot înspre moarte mă îndreptam. 

Am ales să nu-mi leg viața de bucata aceea de pâine. I-am dat-o cu mare bucurie acelui străin. N-am știut eu că pe când îi dădeam acelui străin bucata de pâine pe care tocmai o făcusem Dumnezeu făcea o minune. De fapt, două. M-a făcut conștientă că viața mea nu e legată de bucata aceea de pâine, dar, de asemenea, mi-a arătat că a hotărât să-mi lungească firul vieții. Când m-am întors să spăl vasele, care oricum erau goale de ulei și de făină, n-am avut cum să le spăl, deoarece în ele încă mai era ceva ulei și ceva făină. Multă vreme acel ulei și acea făină nu s-au împuținat. Da, viața mea și a fiului meu depindea de uleiul și făina aceea, însă inima mea nu era legată de ele.

Aș vrea să-ți spun că lucrurile au luat o turnură fericită, însă nu pot. După ceva vreme, fiul meu, singurul meu fiu, s-a îmbolnăvit grozav de tare și a murit subit. Atunci toată încrederea mea în Dumnezeu s-a pierdut. Am crezut că Dumnezeu m-a pedepsit pentru păcatul meu omorându-mi fiul. Însă ceea ce s-a întâmplat în continuare este ceva ce nu-mi pot explica nicidecum. Omul acela pe care Dumnezeu l-a trimis în casa mea l-a adus pe fiul meu înapoi la viață. Din acel moment am știut că el este un om al lui Dumnezeu și că cuvântul Domnului din gura lui era adevărat.

Ce am învățat din aceste experiențe? Am învățat că Dumnezeu are putere asupra vieții și are putere și asupra morții. Viața mea este în Mâna Lui. El hotărăște lungimea vieții noastre. Atunci ce rost are să-mi leg viața de lucrurile vremelnice ale acestei lumi?

Dar tu? Ce anume te leagă pe tine de acest pământ? Diferite realizări pe care vrei să le ai? Diferite realizări pe care le ai deja? Nu uita, totul pe acest pământ este trecător. Așa că, te rog să faci ceea ce-am făcut și eu: Leagă-ți inima de cer!

Semnat, 

O văduvă

P.S. Relatarea acestor experiențe din viața mea o poți găsi pe paginile Scripturii, în 1 Împărați 17:8-24.

Timotei Stoica

Oare dragostea înseamnă să-i treci cu vederea toate slăbiciunile de caracter ale persoanei iubite?

 

 

DISCLAIMER: Inițial voiam să pun următorul titlu acestui articol: „Cine a mai înnebunit în afară de salcâmi?” De unde ideea unui astfel de titlu? Cu ani în urmă am auzit într-o mașină de ocazie în care eram o cântare ale cărei singure versuri pe care le mai rețin spun așa: „Au înnebunit salcâmii”.

Care-i, totuși, legătura acestui vers cu articolul în sine? Ei bine, azi dimineață mi-a fost dat să văd un titlu de știre care m-a șocat de-a dreptul. Era vorba despre un mire proaspăt căsătorit care a ales să pună în albumul de nuntă poze în care este prezent și iubitul soției lui, pe motiv că înșelatul face parte din identitatea ei.

Deci, femeia asta nu poate iubi un singur bărbat, s-a căsătorit, iar noul ei soț nu doar că trece cu vederea faptul că ea-l mai înșală cu alt bărbat (sau mai mulți), deoarece aceasta este identitatea ei, ci mai pune acest lucru și în albumul cu poze al familiei lor.

Cu siguranță, astfel de cazuri sunt izolate sau chiar extreme. Însă, în spatele lor se află realitatea cruntă a lumii în care trăim. Nu vreau să mă folosesc de extreme pentru a susține o idee, pentru că această abordare îmi pare una stângace cu o anumită doză de manipulare. Totuși, am început acest articol cu această extremă, însă de acum încolo nu voi mai face referire la ea.

Gândul mi-a venit mai aproape. N-am putut să nu mă frământ asupra faptului că de multe ori credem că dăm dovadă de dragoste față de cineva dacă-i trecem cu vederea slăbiciunile de caracter. Îndrăznesc să spun că nu se poate o formă mai dură a urii față de cineva decât aceasta.

Nu se poate să spui că iubești pe cineva și să-i treci cu vederea toate slăbiciunile de caracter, în orice fel s-ar manifesta ele. Aceea este orice altceva, însă nu iubire. „Dar cum, nu spune Pavel că dragostea acoperă totul? Și nu mai e și vorba aceea din popor care spune că rufele se spală în familie?” Ei bine, tocmai versetul de dinainte (1 Corinteni 13:7) nu mă lasă să cred că dragostea acoperă și slăbiciunile de caracter ale persoanei iubite. Ce spune Pavel acolo? „[Dragostea] nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr.” Iar în ce privește rufele care se spală în familie, acest lucru este valabil până la un anumit punct. Nu, nu trebuie să trâmbițezi imediat atunci când ai o neînțelegere cu persoana iubită (tovarășul tău de viață) sau să cauți prima ocazie să o dai de gol în fața altora.

Dacă iubești persoana iubită (nu-mi vine să cred că am folosit o astfel de expresie!), atunci trebuie să-i cauți binele ei suprem. Binele suprem al fiecărui om este același: mântuirea sufletului. Cu alte cuvinte, îți arăți dragostea față de persoana iubită prin faptul că:

·        Îi vezi greșelile;

·        Te rogi pentru ea în mod specific, cu privire la greșelile observate;

·        Vorbești deschis cu ea – dar nu ca de pe un piedestal, nu de pe o poziție arogantă, de sus, în care să-i vorbești cu dispreț, ci cu o atitudine smerită și cu o dorință sinceră de a-i arăta că chiar îți pasă de ea și că îi vrei binele.

·        Abia acum, în cazul în care lucrurile nu par s-o ia în direcția bună, trebuie să începi să scoți puțin „rufele murdare” din familie căutând ajutor la o persoană care poate oferi un astfel de ajutor. Aș recomanda: un păstor, un consilier creștin, un psihoterapeut creștin, un frate matur/o soră matură în credință. Adică, cineva care este matur spiritual și care chiar poate întinde o mână de ajutor.

 

Nu faci nimic bun dacă doar încerci să păstrezi niște aparențe ale unei vieți și relații extraordinare dacă numai tu și pruncii tăi (dacă Domnul v-a binecuvântat cu prunci) știți calvarul prin care treceți.

În spatele zâmbetelor de duminica se pot ascunde abuzuri fizice și emoționale extraordinar de grave. E bine ca oamenii să înceapă să facă ceva în privința aceasta. Nu, nu-i de ajuns să spui că totul e bine când de fapt nu e. Nu, nu e o dovadă de lipsă de iubire faptul că hotărăști să nu mai treci cu vederea slăbiciunile de caracter ale persoanei iubite (fie că ești căsătorit, fie că plănuiești să te căsătorești cu ea).

Mă rog Domnului să-ți dea puterea și înțelepciunea de care ai nevoie pentru a putea gestiona astfel de lucruri.

Doamne ajută!

 

Timotei Stoica