Joia trecută mă
plimbam printr-un magazin din oraș. Uitându-mă la tot felul de produse, mi-am
adus aminte că aș avea nevoie de un cuțit (celălalt mi se sparse – era din
ceramică). Am început să mă plimb pe la raionul de cuțite și am găsit unul tot
din ceramică, pe care l-am și luat. Am ajuns acasă și l-am scos din ambalajul
lui. Mai trebuia să-i scot și capacul protector. Era prins cu un mic colier de
plastic. Am reușit să-l tai chiar cu acel cuțit! Numai că am tăiat mai mult
decât m-am așteptat! Vârful lamei cuțitului a văzut neatenția mea și s-a
îndreptat cu o viteză extraordinară înspre degetul meu mare de la mâna dreaptă,
fără ca acesta să mai aibă vreo viteză de reacție. Sângele a început să curgă
în șuvoaie. Am pansat cum am putut degetul, apoi iar și încă o dată…
De câteva zile
însă nu mai port niciun pansament. De ce? Deoarece degetul se află în procesul
vindecării lui, iar acum se pot vedea semne clare de îmbunătățire. Primul semn
clar e că nu mai curge sângele! Da, încă mă mai doare, dar durerile avute odată
sunt deja de domeniul trecutului!
Astăzi eram în
mașină și mă uitam la deget. Atunci mi-au venit aceste gânduri pe care m-am
gândit c-ar fi bine să le aștern în scris, și asta din mai multe motive. În primul
rând, să fie o piatră de aducere aminte a unui mare lucru de care Dumnezeu ne
face parte. În al doilea rând, este bine să ai ochii deschiși… și să-i ai bine
deschiși, pentru ca să poți vedea cum Dumnezeu îți vorbește. Apoi, există în
noi tendința de a da uitării diverse lucruri, iar acesta nu-i ceva ce ar trebui
să uităm.
Și acum, să-ți
spun despre ce este vorba. Abia azi, acolo în mașină fiind, am realizat că
Dumnezeu ne face parte de harul Său și în trupul nostru omenesc! Da, știu, e
doar o frântură… dar e acolo, pusă de El! Iar această frântură de har o numim
vindecare. Acum am parte de această frântură de har, ce-i drept, într-o doză
foarte mică.
Îndrăznesc,
totuși, să spun că și tu ai avut, ai sau vei avea parte de această frântură de
har. Cum? Ai cicatrici? Eu unul am o mulțime! Am avut o copilărie foarte
zbuciumată. Dar asta e o cu totul altă poveste! Existența cicatricilor din
trupul nostru sunt o dovadă a faptului că am fost accidentați, am fost răniți,
dar n-am rămas cu rănile acelea deschise, ci ele s-au închis, adică au avut
parte de această frântură de har pe care Dumnezeu a pus-o în trupul nostru.
Însă, ce este și
mai frumos, este că Dumnezeu vrea și poate să ne vindece de boala noastră
spirituală. Cum? Tot prin har! Ce minunat Dumnezeu avem!
