Azi
dimineață mergeam spre biserică. Și, în timp ce mergeam, am învățat o lecție
importantă pe care sper să n-o uit prea curând. Problema multora este că,
atunci când au un examen, învață rapid cu puțin timp înainte de examen și uită grozav
de repede după examen. Sper ca în ce privește această lecție să nu se întâmple
la fel.
Tocmai
ajunsesem în capătul străzii pe care locuiesc, în intersecție. Urma să-mi
continui drumul spre biserică. Pe strada pe care tocmai intram, o parte a trotuarului
este mai rău ca strada neasfaltată. O bucată de ciment cu pietre mari, din care
au mai rămas doar pietre. De nenumărate ori, după ce treceam pe trotuarul
acela, îmi urmam pentru o perioadă drumul șchiopătând puțin. Trotuarul acela
este destul de incomod ca să mergi pe el - o adevărată provocare pentru
pietoni!
Mă
gândeam azi să merg, cum mai obișnuiesc din când în când s-o fac, aproape de
mijlocul șoselei (e stradă cu sens unic), pe lângă mașinile parcate pe banda
stângă a drumului. Azi dimineață am dat să intru pe această stradă și să încerc
să trec pe lângă mașini, însă am fost nevoit să aștept după vreo 4-5 mașini
care treceau pe acolo. Atunci am învățat o lecție extraordinară!
Mă
gândesc care-or fi gândurile șoferilor când văd astfel de oameni - oameni care
circulă pe mijlocul străzii, când strada are trotuar. Nu-i așa? Cam acestea ar
fi gândurile oricărui șofer. Însă șoferul nu cunoaște starea trotuarului.
Pe
când mă gândeam la aceste lucruri, mi-am dat seama cât de ușor îi judec pe cei
din jurul meu. Cu toate că nu cunosc situația lor prea mult, gânduri de
judecată asupra lor îmi perindă prin minte. Unele din ele chiar le mai
împărtășesc unora din jurul meu.
Astăzi
am învățat (de la trotuarul denivelat, problematic!) să nu mă mai grăbesc în a-i
judeca pe alții! O lecție simplă, ușor de reținut, învățată într-un mod mai
ciudat, ce-i drept, însă pe care sper să n-o dau uitării degrabă.
Ce-ar
fi dacă nu am mai lăsa ca-n mintea noastră să se cuibărească judecăți cu
privire la cei de lângă noi? Ce-ar fi dacă în locul acestei tendințe pe care o
avem de a-i judeca pe alții ar fi mai degrabă tendința de a ne ruga pentru persoanele respective? Nu crezi că ar
cam schimba situația dacă în locul gândului de judecată asupra cuiva am spune o
rugăciune sinceră pentru acea persoană? Eu cred că ar face o diferență grozavă!
Ce-ar
fi să încercăm acest lucru săptămâna în care tocmai am intrat? Atunci când
gândul de judecată vine și vrea să se cuibărească în mintea noastră, în loc
să-l lăsăm să poposească, să-l alungăm și să rostim o rugăciune sinceră pentru
persoana care, altfel, ar fi reprezentat obiectul judecării noastre.
