sâmbătă, 18 februarie 2017

Mulțumești Domnului pentru încercări? Dacă da, când anume?


De mai multă vreme mă tot gândesc la întrebarea aceasta, însă doar acum îmi trecu gândul să aștern câteva gânduri cu privire la acest subiect. Învățăm de pe paginile Sfintelor Scripturi că trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru TOATE lucrurile. Aceasta include nu doar biruințele, binecuvântările, momentele de liniște, pace, armonie și prosperitate. Înclude și momentele de frământări, de probleme, de necazuri, de încercări, de dureri, de boală, de înfrângeri. 

Înțelegând că trebuie să-I mulțumim Domnului pentru toate lucrurile, probabil Îi mai mulțumim - din când în când - și pentru încercări și lucruri pe care nu ni le-am fi dorit în viața noastră. Întrebarea rămâne totuși: Când Îi mulțumim Domnului pentru acestea?

Când citim relatări de pe paginile Bibliei, ni se întâmplă să nu interacționăm prea mult cu trăirile personajelor despre care citim. 
Spre exemplu: 
  • Citim despre Iosif, care a fost vândut de frații lui unor negustori de sclavi care se îndreptau spre Egipt. Mai mult, Iosif ajunge în Egipt și devine sclav al lui Potifar. Cu toate că-i slujește cu credincioșie lui Potifar, Iosif este acuzat pe nedrept și, drept urmare, ajunge să fie aruncat în temniță.
  • Citim despre Avraam că a fost chemat de Dumnezeu să I-l aducă jertfă pe singurul său fiu, pe acela care-l iubea, pe Isaac. Avraam, cu toate că probabil nu a înțeles de ce Dumnezeu îi cere un astfel de lucru, face ceea ce-i cere Dumnezeu. Urcă muntele, iar Isaac îl întreabă unde-i animalul pentru jertfă. „Domnul va purta de grijă” e deviza și răspunsul lui Avraam.
  • Citim despre poporul Israel care se afla în robia babiloniană. În această robie, la un moment dat vine porunca împăratului care cerea tuturor oamenilor să se închine unei statui pe care împăratul o făcuse. Cu toții, mici și mari, se închinau acelei statui, totuși cu excepția a trei tineri. Chiar dacă știau că împăratul pedepsea nesupunerea cu aruncarea în cuptorul încins.
  • Citim despre Daniel care, în ciuda poruncii împăratului, a continuat să înalțe rugăciuni lui Dumnezeu. Urma să fie aruncat în groapa cu lei și, cu toate acestea pentru el a fost mai prețioasă părtășia cu Domnul.
  • Citim despre necazurile care au venit cu duiumul în viața lui Iov. Iov însă Îi rămâne credincios lui Dumnezeu.
Ce este interesant când citim astfel de relatări ale Scripturii și multe altele de genul acestora, este că le știm sfârșitul, le cunoaștem deznodământul.
  • Când a fost vândut de frații lui, Iosif nu știa că peste ani urma să ajungă al doilea după faraon în Egipt. Însă, chiar dacă nu știa acest lucru, el I-a rămas credincios lui Dumnezeu.
  • Când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să i-l aducă pe Isaac ca jertfă, Avraam nu știa ce urma să se întâmple. Nu știa că Domnul o să-l oprească din a-l jertfi pe Isaac. Cu toate acestea, Avraam avea credință. Întâlnim un detaliu frumos despre Avraam în capitolul credinței din Evrei (capitolul 11), unde ni se spune că Avraam credea că Dumnezeu o să i-l dea înapoi pe Isaac ca înviat dintre morți.
  • Cei trei tineri i-au rămas credincioși lui Dumnezeu, cu toate că nu știau dacă Dumnezeu o să-i salveze de cuptorul aprins. Cu toate că în primă instanță i s-au adresat împăratului că Dumnezeul lor putea să-i scape, ei totuși au continuat prezentându-și credința și loialitatea lor față de Dumnezeu, chiar dacă acel lucru nu s-ar fi întâmplat.
  • Daniel a fost un om al rugăciunii. Rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Daniel nu știa că Dumnezeu urma să-l scoată fără nicio vătămare corporală din groapa cu lei.
  • Iov habar n-avea de problema cosmică în ceea ce-l privea. Nu știa că Dumnezeu se lăuda cu el. Nu știa că i s-a permis diavolului să-l încerce așa de puternic. Nu știa ce urma să se întâmple în viața lui, însă I-a rămas credincios Domnului.

Nu ne punem în pielea personajului, pentru că cunoaștem deznodământul. Însă, nu uita că și tu ești personajul principal în povestea vieții tale. Nu o citești din cărți, ci o trăiești pe pielea ta. Așa cum nici acești oameni despre care am vorbit mai sus nu știau ce urma să li se întâmple, nici tu și nici eu nu știu ce o să mi se întâmple.

Repet cea de-a doua întrebare: Când Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru necaz? De regulă, după ce-am trecut de necaz, după ce problema s-a rezolvat, după ce boala a trecut, după ce lipsurile au dispărut. Când ajungem din nou cu picioarele pe sol, și să fie pe un sol tare, stabil, atunci Îi mulțumim lui Dumnezeu.

Cred că Biblia ne cheamă s-o facem dinainte. Să-I mulțumim din mijlocul necazului, să-I mulțumim din mijlocul bolii, suferinței, strâmtorării. E greu. Pare imposibil. Însă aici acționează credința. Credința ajunge să fie transpusă în fapte. De recunoștință. De mulțumire. De laudă.

Greu de făcut, nu-i așa? Cred că la aceasta ne cheamă Domnul. Să-I mulțumim și să-L lăudăm pe El pentru toate și în toate. Să nu mai așteptăm până scăpăm de o problemă, ca mai apoi să-I mulțumim Domnului. Aceasta implică să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt și să credem că El cu adevărat e suveran și e în control a toate lucrurile. Cred că așa poate fi trăită credința despre care citim din Biblie, despre care predicăm, despre care cântăm și pe care susținem c-o avem.

„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”


Timotei Stoica

La mulți ani, tati!








Multe sentimente mă încearcă în momentele acestea când scriu aceste câteva rânduri. E frumos să scrii, mai ales atunci când chiar ai despre ce să scrii. Totuși, de multe ori mi se întâmplă să am acel sentiment de neputință, știind că cuvintele pe care le voi folosi nu pot exprima decât într-o foarte mică măsură lucrurile la care mă gândesc și despre care intenționez să scriu.

De ceva vreme, aproape noapte după noapte, ascult (în căști) RVE Sibiu. Am crescut cu RVE Sibiu. În casa noastră era pornit non-stop radioul, pe frecvența 89.4 (frecvența acestui canal de radio în zona Sibiului). De foarte multe ori mă simt pus parcă în fața unui zid transparent pe care nu-l pot escalada, iar în partea cealaltă a zidului sunt fragmente din copilăria mea.

Ce frumoasă e copilăria! Fără griji, fără probleme și, da, fără prea multă minte! Mi-e dor de inocența copilăriei! Nu cunoșteam multe lucruri, dar nici nu-mi făceam griji cu privire la aceasta! Acum însă, când cunosc ceva mai multe ca atunci, îmi dau seama că parcă s-a pierdut ceva. Teorii peste teorii, informații peste informații, însă parcă lipsește ceva. Lipsește simplitatea. Lipsește modestia. Lipsește aplicarea acestor învățături în viața de zi cu zi. Cunoaștem o mulțime de lucruri din Biblie, însă parcă practica am dat-o uitării.

Un alt gând: Dumnezeu ne binecuvântează în multe feluri. Una dintre binecuvântările Sale este prin oamenii pe care-i aduce în viața noastră, oameni din jurul nostru, sau oameni în viața cărora noi am apărut. Oameni deosebiți. Oameni speciali. 

Despre un astfel de om vreau să scriu câteva rânduri. Cine este el? Este tatăl meu. Un om deosebit! Și nu, nu spun lucrul acesta doar ca să-l laud, ci o spun fiindcă-i adevărat. Îmi aduc aminte cu mare bucurie de multe din momentele din copilărie. Deși atunci nu înțelegeam multe lucruri, acum, privind în urmă, îmi dau seama cât de minunat a fost și este tatăl meu. Nu-i un om perfect, și nu s-a sfiit să ascundă asta încă de când eram un mic copil. 

Astăzi este o zi specială. E ziua în care împlinește 66 de ani. Parcă nu-mi vine să cred când scriu aceste cuvinte! 66 de ani! Aproape un an a trecut de când a intrat la pensie! Îl iubesc! Mă bucur de tatăl meu! Mă bucur de credința și de credincioșia tatălui meu! Am fost binecuvântat să am un astfel de tată care Îl iubește pe Domnul.

Ce i-aș putea dori? Să-și ducă credința și mântuirea tot așa sau chiar mai bine mai departe. Probabil aici m-ar corecta și mi-ar spune că asta se poate doar prin harul Domnului. Și, da, așa este! Doar prin harul Domnului!

Tătic, îți doresc să trăiești în harul Domnului! Să te bucuri de harul Domnului! Să beneficiezi de harul Domnului! Să te desfătezi de Dumnezeul acestui har! Și... câte zile îți mai dă Domnul, să le trăiești pe toate, pe deplin, pentru Domnul!

Îmi pare rău că nu-s mai aproape, să-ți fi putut spune aceste cuvinte față în față, însă mă rog Domnului să ne putem revedea cât mai curând! Până atunci, Domnul să fie cu tine și să-ți ajute în tot ce faci! Să-ți dea sănătate și să te întărească!


Din Suceava, cu dragoste,
Al tău fiu,
Timotei.

P.S. Am spus că mi-e dor de vremea copilăriei:





marți, 7 februarie 2017

De ce Dumnezeu nu ne arată viitorul?





De unde vin sursele de inspirație?

„Inspirație pentru ce anume?”, probabil te întrebi.

Inspirație pentru scris, pentru discuții, pentru a-i îndemna, motiva și încuraja pe alții. Dumnezeul nostru creativ a pus în noi și această latură a creativității. Noi suntem cei care trebuie să luăm aminte și să fim cu mare băgare de seamă la modul în care învățăm și percepem lucrurile din jurul nostru. 

Spre exemplu, duminică dimineață, în timp ce mergeam spre biserică, am văzut pe stradă cum, la doar câțiva zeci de metri era o ceață pe care ai fi putut-o tăia cu cuțitul. Totuși, pe măsură ce te apropiai, ceața părea că se distanța. Spre deosebire de alte zile, în dimineața zilei de duminică nu am mai putut vedea cu ușurință capătul străzii, pe care într-o zi fără ceață l-aș fi putut vedea fără niciun fel de problemă.

În timp ce mergeam mă gândeam la faptul că nici Dumnezeu nu ne lasă să ne cunoaștem viitorul. Știți acele întrebări de genul: „Unde te vezi peste 5/10 ani?” Bănuim, intuim, planificăm, visăm. Însă nu știm în mod cert ce și cum va fi. Spre exemplu, pe când aveam 20 de ani spuneam că eu nu mă voi căsători decât după vârsta de 25 de ani. La 25 de ani eram deja căsătorit de 1 an și 7 luni. 

Mă gândesc dacă este o binecuvântare sau nu faptul că nu ne putem ști viitorul (personal). Mărturiile multor oameni au confirmat că-i mai bine așa. Am auzit exprimări de genul: „Dacă știam că Domnul avea să mă treacă prin ce m-a trecut fiindcă am acceptat să-I slujesc ca misionar/pastor/evanghelist, nu știu dacă aș fi acceptat.” Sau „Dacă știam că în urma unei anumite decizii pe care am luat-o urma să sufăr cât am suferit, cu siguranță că n-aș fi luat acea decizie.”

Mă gândesc, de asemenea, și la un animal, mai exact o antilopă – impala. Această antilopă poate sări până la trei metri – mare atenție! – înălțime, iar în lungime până la nouă metri. Ce animal extraordinar! Totuși, dacă în fața acestui animal pui un zid de doar 90 cm, nu va sări. De ce? Fiindcă nu vede ce-i dincolo de zid și, prin urmare, îi este frică să sară.

Zid, ceață … tu ce faci? Dumnezeu te cheamă să fii al Lui cu totul, să I te închini numai Lui și să-I slujești. Însă, probabil, nu-ți dă mai multe informații pe care te-ai fi bucurat să le știi. Accepți o astfel de viață? Să mergi prin ceață, fără să știi ce va fi mai încolo? Știe El. Poartă El de grijă.

Cu siguranță că nu ești ca animalul impala, să poți sări până la 3 metri înălțime sau până la 9 metri în lungime, însă nu te opri în fața zidului de 90 de centimetri, în fața ceții. Încrede-te în El și fă saltul credinței. Autorul Epistolei către Evrei, în capitolul 11 (numit și capitolul credinței), vorbește despre mai mulți oameni de care Dumnezeu S-a folosit și a făcut lucruri mari, minunate prin aceștia. Care-i secretul? Autorul epistolei folosește o expresie în dreptul fiecărui om despre care vorbește în acel capitol, și anume: „Prin credință”.

Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!


Timotei Stoica