Povestea unui om orb

Buna! Stiu ca este frumos si recomandat sa ma prezint, dar vreau sa-mi cer iertare ca de aceasta data nu ma voi conforma acestui cod al bunelor maniere. Nu, asta nu inseamna ca nu sunt bine manierat, ci pur si simplu nu are importanta numele meu. Totusi, ceva are importanta, si despre acest lucru as vrea sa iti vorbesc.

M-am nascut intr-o familie cu oameni normali, fiind diferit de toti. Tare mult m-as fi bucurat sa fiu ca ei, sa ii pot vedea, sa pot vedea natura minunata creata de Dumnezeu. Dar a trebuit sa ma multumesc cu faptul ca auzeam sunetele produse de ei, desi nu-mi puteam inchipui cum aratau. Mereu am incercat sa-mi imaginez cum arata randunicile, care adesea le auzeam ciripind, dar nu am reusit. Am ajuns subiectul de discutii profund teologice. Oamenii se intrebau ce pacat ascuns sta la cauza starii lipsei mele de vedere. Doar stiti cu totii ca 'Dumnezeu nu doarme', ci El pedepseste pe cei care pacatuiesc. Ma intrebam de ce nu ma pot bucura ca sunt in centrul atentiei atator oameni care trateaza cazul meu in fel si chip. Intr-una din zile, pe strada unde obisnuiam sa stau si sa cersesc trece un Invatator cu niste discipoli ai Sai. Din nou, acestia cand ma vad, fac din cazul meu un subiect de discutii teologice de o importanta deosebita. Raspunsul Invatatorului a fost unul cat se poate de socant. Cum adica sunt orb pentru slava lui Dumnezeu? Nu se poate asa ceva!, imi spuneam. Cea mai ridicola invatatura pe care am auzit-o. Auzi, sa fii orb pentru slava lui Dumnezeu. Cine isi doreste asa ceva? Cui i-ar place acest lucru? Totusi, acel Invatator nu s-a oprit la acest raspuns straniu, ci a facut un lucru si mai straniu. A facut niste tina si mi-a pus-o pe ochi, dupa care m-a trimis sa ma spal. Ei bine, dar El nu stia ca sunt orb si ca ma deplasez greu? Totusi, nu am comentat nimic, ci am ascultat. Vrei sa stii ce mi s-a intamplat in continuare? Dupa ce m-am spalat, am inceput sa vad. Negrul care imi intuneca privirea a disparut. Oare acestea sunt mainile mele? Oare asa arata apa? Oare asa sunt randunicile? Nu-mi venea sa cred!!! Minunea s-a intamplat! Am inceput sa vad! Totusi, continuarea lucrurilor petrecute au fost destul de tulburatoare. In loc sa se bucure oamenii din jurul meu impreuna cu mine de minunea ce tocmai mi s-a intamplat, am ajuns din nou un subiect de discutie al lor: "Oare chiar eu sunt orbul de dinainte?" Unii spuneau ca Da, altii ca doar seman cu acel orb. Si cum toate acestea nu ar fi suficiente, am fost dus in fata fariseilor si intrebat aceleasi lucruri. Ceea ce nu ti-am spus pana acum este ca acea zi era o zi de Sabat. Pentru ca raspunsul meu sa aiba autoritate inaintea fariseilor, au fost adusi si parintii mei si interogati... M-am saturat de atata indoiala din partea celorlalti! M-am saturat sa fiu din nou doar un subiect de discutie pentru ceilalti! Raspunsul meu a fost urmatorul: "Eu una stiu: ca eram orb, si acum vad." Din cauza aceasta am fost dat afara din Sinagoga.

Cum poate ca orbirea mea sa fie spre slava lui Dumnezeu? Iata-ma din nou pe strada... Parca imi era mai bine inainte, ca puteam cersi fiind orb... dar acum, vad si nu mai am motiv pentru care sa cersesc. Dar ceva s-a intamplat din nou pe acea strada. M-am intalnit din nou cu acel Invatator si am aflat adevarata Sa identitate. Dumnezeu intr-adevar S-a indurat de mine. De atunci viata mea s-a schimbat.

Pot sa spun din toata inima ca am fost orb si acum vad. Am fost mort in greselile mele si in pacatele mele si acum am fost adus la viata de Hristos.

Nu crezi ca ceea ce ti-am spus este adevarat? Pentru ca sa crezi autenticitatea celor citite mai sus, marturia mea este consemnata de Evanghelistul Ioan in capitolul 9.
Iti urez lectura placuta.



Stoica Timotei