Cum să fii o persoană mai sociabilă?

Nu, nu este un articol în care se prezintă niște pași în vederea înțelegerii/obținerii unui anumit lucru, ci este o întrebare cu care mă confrunt tot mai mult în ultimul timp. Adevărul este că nu prea sunt susținător al rezolvării tuturor lucrurilor prin câțiva pași. Citim și auzim nenumărate predici care folosesc acest mod de abordare, dar ce trebuie să știm este faptul că pentru că suntem diferiți, nu se pot aplica în totalitate acei pași (și aici nu mă refer la cei care descriu principii, valori morale, ci la cei specifici(sau practici), cei scoși din experiența vorbitorului/scriitorului și care susține că aceștia sunt valabili și eficienți pentru toți). Oricum, nu despre asta aș vrea să vorbesc în articolul de față...

Am observat în ultimul timp în viața mea că îmi este (adesea!) foarte greu să interacționez cu cei din jurul meu, să socializez. Da, acesta este adevărul. Un adevăr pe care nu îl prea mărturisesc și de care nu mă mândresc deloc.

Probabil vei spune că, ținând cont de faptul că am absolvit un Institut Teologic și să slujesc lui Dumnezeu prin biserici, interacționând cu diferiți oameni, este imperios necesar să fiu o persoană sociabilă. Și da, ai dreptate! Și eu cred același lucru. Dar, probabil din cauza faptului că sunt o persoană introvertită, de multe ori mi-e greu să păstrez legătura cu persoane dragi mie. Mă uit adesea în agenda telefonică și văd acolo prieteni pe care nu i-am mai sunat de o perioadă îndelungată. Vreau să-i sun, dar mi-e rușine de faptul că nu am mai ținut legătura cu ei, astfel renunț la idee (Apropo, acum chiar nu mai am minute... deci, nu o să pot să sun!).

Zilele acestea mă gândeam la viața Domnului Isus și am realizat că el a fost Cel mai sociabil om pe acest pământ. A dat la o parte barierele culturale, prejudecățile oamenilor din cauza tradițiilor, nu I-a păsat care o să fie reacția anumitor oameni dacă va socializa cu anumite categorii de oameni („vameși și păcătoși”)... El, Domnul Isus, a fost sociabil. Trebuie să mărturisesc că, meditând la aceste lucruri, m-am simțit cât se poate de vinovat. De ce? Pentru că mai degrabă mă refugiez în lectură (aș scrie câte cărți am citit, dar dacă Domnul mă va ține în viață, la finalul anului o să postez lista cu cărțile citite în anul acesta... Așa că, mai ai puțină răbdare!), decât să interacționez cu anumiți oameni (nu e vorba deloc despre discriminare), mai degrabă iau o carte în mână și mă apuc să o citesc.

Îmi dau seama că este necesar un program de lectură, dar totodată îmi dau seama de pericolul de a mă cufunda doar în lectură și, treptat-treptat, să mă distanțez (involuntar) de cei din jurul meu.

Îmi doresc să îmi dau seama cum ar trebui să procedez. Da, mi s-a întâmplat de multe ori ca din prea mult zel de a interacționa cu anumite persoane, să dau cu bâta în baltă și mai mult să mă fac de râs. Lucrul acesta a pus o cărămidă în zidul izolării mele (prin aceasta nu spun că sunt complet izolat de alții, ci mă refer strict la momentele când sunt!).

Ce e de făcut? Îmi doresc ca să biruiesc înclinația spre introvertire din mine (nu definitiv, dar cel puțin să o pot stăpâni și să am discernământul de a ști când e bine să mă retrag și când e timpul să nu mă retrag în mine însumi).

Astfel, revin la întrebarea care am formulat-o în titlul articolului de față: Cum să fii o persoană mai sociabilă?

Stoica Timotei


P.S. Articolul acesta dă impresia că ar fi un articol neterminat. Prin urmare, se așteaptă comentarii în vederea găsirii câtorva soluții cu privire la problema de față.

Nu te da bătut! Mai încearcă.

În viața mea adesea se naște câte o problemă care se repetă de multe ori (și în mare parte a timpului nici nu îmi dau seama de ea - de fapt, ca să fiu sincer îmi cam dau seama, dar din cauza orgoliului mi-este prea greu să o recunosc! - să nu mai spui la nimeni! Rămâne între noi, ok?) și pe care nu o rezolv. Am impresia că nu e o problemă prea mare și că va urma să se rezolve de la sine.

Ți s-a întâmplat și ție să ai o „mentalitate de elefant” (expresie pe care am inventat-o pe măsura scrierii acestui articol)? Să mă explic. Știi cum sunt dresați elefanții să nu fugă? De când sunt mici, aceștia sunt legați cu un lanț de un copac, astfel ei să nu poată scăpa. Elefanții încearcă, dar zadarnic, să scape din robia lor. Pe măsură ce ei tot încearcă - și cresc - se obișnuiesc că atunci când au ceva legat de unul din picioarele din spate și sunt prinși de ceva (copac, stâlp, buturugă, etc.), ei nu mai au nici o șansă de scăpare. Astfel, ajungi să vezi un ditamai elefantul proptit cu o sfoară relativ subțire de un stâlp/copac/buturugă/etc.

Ți se pare ciudată o astfel de imagine, nu-i așa? Dar oare nu cumva într-o asemenea postură ne găsim și noi adesea? Dorim să facem diverse lucruri, dar dăm înapoi din cauza diferitelor prejudecăți ce se nasc în inima noastră (Îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o cu ceva vreme în urmă cu un păstor intrat în pastorație de vreo 9 ani. Îmi spunea că atunci când a ajuns să slujească într-o biserică a început să facă niște lucruri noi, frumoase și ziditoare, dar care nu erau familiare bisericii locale. Astfel, o soră din biserică l-a abordat la sfârșitul unui program și i-a spus că cel (pastorul) dinaintea lui nu făcea astfel de lucruri. Răspunsul lui (foarte prompt!) la problema sorei a fost acesta: „Cu siguranță! Dar eu nu sunt respectivul.”).

Ceea ce vreau să spun este că de multe ori ezităm să facem lucruri noi fie din cauza faptului că nu le-am mai făcut până atunci, fie că credem că există alții mult mai talentați decât noi, fie chiar frica față de reacția celorlalți.

„De ce să merg să le spun oamenilor despre Domnul? Doar nu sunt predicator... Sunt alții mai buni decât mine, care au darul acesta...” - Da, posibil... dar ai încercat vreodată?

„Eu nu pot să ... Eu nu pot să... Nu cred că... pentru că am mai încercat de câteva ori și în trecut” - Da, te cred că ai mai încercat, dar analizează la rece lucrurile: Ce anume a împiedicat succesul? Ai făcut din toată inima?

Fratele Iosif Țon a fost la Liceul Betania din Sibiu (pe vremea când eram elev acolo) și a avut o întâlnire cu toți elevii. După aproximativ o oră în care a predicat (nu mai știu ce anume) ne-a spus că e sigur că într-un timp relativ scurt o să uităm predica dânsului, dar un lucru ne îndeamnă să nu îl uităm... acesta a fost îndemnul lui final pentru noi:
„Never give up! Never never give up! Never never never give up!”

Ești provocat să faci ceva nou pentru Domnul? Nu ezita!
Ești provocat să faci ceva pentru Domnul ce ai mai încercat și în trecut și nu ai avut rezultatele dorite? Nu renunța!
Ești provocat să fii altfel decât majoritatea? Nu descuraja!

Încrede-te în Domnul, căci de la El vine ajutorul!

Dumnezeu să te binecuvânteze!

Pom roditor sau brad împodobit?

Mâine dimineață, în mai multe biserici baptiste din țară, studiul o să fie despre Duhul Sfânt.
În cadrul Uniunii Bisericilor Baptiste din România, pentru anul curent s-a ales un studiu intitulat „Să ne cunoaștem crezul”. După Bibliologie, următoarea parte din studiu este Teologia. Ceea ce trebuie să știm este că teologia este împărțită în trei mari părți, și anume:
1. Paterologia - Doctrina despre Dumnezeu Tatăl
2. Cristologia - Doctrina despre Dumnezeu Fiul
3. Pneumatologia - Doctrina despre Dumnezeu Duhul Sfânt

Duminica trecută s-a început studiul despre Dumnezeu Duhul Sfânt (pneumatologia), studiu care va fi continuat mâine dimineață și duminica următoare.
Pentru că sunt programat ca mâine dimineață să țin partea de studiu în Biserica Baptistă Betleem din Suceava, săptămâna trecută și aceasta am încercat să aprofundez puțin doctrina despre Duhul Sfânt. Am învățat multe lucruri pe care doresc să nu le uit așa de repede precum obișnuiesc. Totuși, cu privire la lecția pentru studiul de mâine dimineață aș vrea să spicuiesc câteva lucruri.

A, da... ai dreptate! Nu am menționat care este titlul lecției studiului biblic de mâine, nu-i așa? Da, așa este! Tema studiului de mâine este „Roada Duhului Sfânt”.

Probabil că în momentul imediat următor citirii temei studiului de mâine, gândul ți-a fugit la textul din Galateni capitolul 5, unde apostolul Pavel enumeră roada Duhului Sfânt.

Totuși, aș vrea ca să ai în mintea ta următoarea imagine, cu scopul de a îți cerceta bine starea în care te găsești. Pentru mine - mărturisesc lucrul acesta - această imagine mă frământă de câteva zile, drept urmare am hotărât să v-o prezint și vouă.

Imaginați-vă un pom fructifer, în perioada începutului de toamnă, când este vremea recoltei. Un măr, spre exemplu: plin cu mere(de roadă), lucru vizibil încă din depărtare. De unde a apărut roada acestuia? I-a pus-o stăpânul livezii? A lipit-o cu grijă, doar ca să arate bine?
În partea a doua a imaginii, imaginați-vă un brad gata de a fi împodobit în perioada sărbătorilor de iarnă. Au apărut podoabele de pe el datorită a ceea ce el este? Oare podoabele de pe el reprezintă ceea ce el este cu adevărat? Nicidecum!

Unde vreau să ajung cu această imagine? Lucrul pe care Dumnezeu mi l-a descoperit zilele acestea este următorul: Chiar și creștinii se împart în două categorii, și anume sunt unii care trăiesc o viață duplicitară, o viață în compromis cu păcatul, dar când sunt la biserică, se împodobesc degrabă (ca bradul, în perioada sărbătorilor de iarnă), și sunt alți creștini în viața cărora sunt conduși de Legea Duhului de viață (Recomand citirea textului din Romani 8:1-11). Aceștia sunt ca mărul despre care vorbeam mai devreme. Ei au viață în ei înșiși (viața Duhului), și prin urmare au roadă (roada Duhului).

Nu știu dacă viața ta este o viață roditoare sau doar împodobită, dar știu că, în ce mă privește pe mine, îmi doresc să fiu și să am o viață roditoare. Pentru aceasta, trebuie ca în viața mea să guverneze Legea Duhului de viață (Cf. Rom. 8:1-11). Dacă Duhul Sfânt e din belșug în mine, lucrul acesta se va vedea prin roada pe care o produce în viața mea.

Închei cu această întrebare: Ești un pom roditor sau un brad împodobit?

Lucrarea Lui. Chemarea mea.

Obișnuitul sau obișnuința își au părțile lor bune, dar de asemenea au și multe părți mai puțin bune, sau ca s-o spun cât se poate de direct, distructive. Ne place să auzim despre oameni mari ai lui Dumnezeu, care au făcut diverse lucruri (mari, poate?!) pentru Dumnezeu și să ne minunăm de astfel de oameni. Dar, când vine vorba despre propria persoană, atunci dăm înapoi și ne construim un zid defensiv, numit obișnuință.

Ne mulțumim când ne aflăm în spatele acestui zid de apărare, nu-i așa? Mergem la biserică, ne rugăm, cântăm, Îl lăudăm pe Domnul... chiar Îi slujim Lui, dar... din obișnuință! Unde a dispărut entuziasmul acela pe care trebuie să îl avem mereu, în mod constant? Despre ce entuziasm vorbesc? Ei bine, un entuziasm ca al îngerilor care, altădată pe câmpiile Betleemului, proclamau venirea Mântuitorului pe acest pământ. Acel entuziasm pe care David îl avea când era vorba de locul manifestării prezenței lui Dumnezeu (vezi Ps. 122.1). Sau, de ce nu, acel entuziasm al celui care a fost posedat de o legiune de demoni, entuziasm pe care l-a avut și care se vede în dorința sa de a-L urma pe Isus?

Nu... nouă ne place să nu ne rupem de obișnuință, să nu ieșim în afara acestui zid care crește odată cu trecerea timpului. Ni se pare (și credem lucrul acesta!) că ne este de ajuns atât!

Spunem că Îi slujim lui Dumnezeu (sau că Îl slujim pe Dumnezeu!) în diverse moduri. Cum o facem? Mi-l închipui pe prorocul Osea de altădată, care era în aceeași situație... asta până când Domnul a vrut să sădească în inima lui o frântură din inima LUI frântă din cauza preacurviei spirituale a poporului Israel. Mi-l imaginez pe Osea în astfel de momente un om ca mine și ca tine, care Îi slujea lui Dumnezeu (probabil dintr-o motivație sinceră și cu o dorință sinceră, dar... din obișnuință!)... asta până când Dumnezeu îi spune proorocului să facă ceva inedit.

„Ia-o de soție pe Gomera!”, îi spune Domnul.
„Doamne, dar este prostituată!”, răspunde Osea.

Și totuși, Osea începe să treacă de zidul obișnuinței. În urma suferințelor pe care i le provoacă Gomera, apelând iar la vechile moravuri (ceea ce ilustra într-un mod cât se poate de clar starea poporului Israel în relația lor cu Domnul!), Osea este iar trimis de Dumnezeu să propovăduiască mesajul Lui. Dar îmi place să văd acum un Osea schimbat. Un om care propovăduiește același mesaj de altădată, dar într-o manieră diferită. Ce observăm nou la el? Entuziasm? Sau poate o dorință arzătoare ca oamenii să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și ce este în inima Lui, de asemenea și starea lor?

În ziua învierii, îngerul se arată femeilor și le spune să nu se teamă, iar mai apoi să meargă și să spună ucenicilor că Domnul a înviat. Evanghelistul Matei relatează faptul că, pe drum, ele se întâlnesc cu Domnul Isus cel înviat. Totuși, teama lor nu a dispărut. Așa că, Domnul le spune să nu se teamă, iar mai apoi să meargă și să spună ucenicilor să meargă în Galilea, loc unde Îl vor vedea.

Îți poți închipui entuziasmul acestor femei? Da, avem de transmis un mesaj. Un mesaj clar, adevărat, puternic (Romani 1:16). Întrebarea care mă frământă este: Cum vestesc acest mesaj?

Te provoc, cititorule, depărtează din viața ta zidul defensiv al obișnuinței (sau al rutinei!) și slujește-I lui Dumnezeu plin de entuziasm și bucurie, dorind ca slava lui Dumnezeu să fie descoperită tot mai mult.

Mă alătur marelui reformator, specificând că doresc acest lucru să se vadă tot mai mult în viața mea, și anume:

SOLI DEO GLORIA!