duminică, 25 iulie 2021

Importanța, valoarea și puterea unei umbre

 

 

Azi dimineață mă îndreptam cu mașina către programul de închinare cu biserica din Pătrăuți, pentru un serviciu special de botez. Undeva, lângă o pădure din oraș, a ieșit o veveriță și a ajuns să se afle chiar pe banda mea când am trecut cu mașina pe acolo. Am reușit să smucesc de volan ca să nu intre sub roțile mașinii, ci să fie în siguranță sub mașină. Dumnezeu mi-a ajutat. Veverița a putut fi observată nevătămată în oglinda retrovizoare cum și-a continuat călătoria ajungând în siguranță pe cealaltă parte a drumului.

La timpul de rugăciune am vorbit despre Păstorul nostru, din Psalmul 23. Acolo, psalmistul David folosește imaginea grozăviei morții ca pe o vale a umbrei. Atunci m-a lovit instant parcă această imagine cu veverița! Umbra mașinii nu i-a făcut niciun rău! Cu toate că umbra mașinii a lovit-o din plin pe micuța noastră veveriță, ea a fost complet nevătămată. Ei bine, poate a tras și ea o spaimă puternică, dar cu siguranță că până acum a și uitat.

Însă am continuat să meditez la subiectul acesta, al umbrelor. Ce rol și ce scop au umbrele? Ajută ele la ceva?

Ø Umbra nu este o realitate, ci doar o reflecție a unei realități. Însă, cu toate acestea, poate aduce revigorare într-o zi extrem de călduroasă, nu-i așa? Ce bine este să găsești un adăpost la o umbră într-o astfel de zi! Îmi place bogăția exprimării psalmistului din Psalmul 91, unde spune: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic…” (v.1). Da, umbra are și rolul acesta de a revigora.

Ø Umbra, de asemenea, poartă ideea de efemeritate. Mai multe versete de pe paginile Scripturii menționează acest aspect: „Pier ca umbra gata să treacă, sunt izgonit ca o lăcustă.” (Psalmul 109:23) și „Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece” (Psalmul 144:4).

Ø Umbra mai este găsită și în contextul morți spirituale și a judecății lui Dumnezeu pentru oamenii morți în păcat: „Cei ce ședeau în întuneric și umbra morții trăiau legați în ticăloșie și în fiare” (Psalmul 107:10) și „Dar cel rău nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu” (Eclesiastul 8:13).

Ø Și un ultim aspect legat de umbră este tocmai cel menționat la început, anume că umbra nu este o realitate, ci doar reflecția unei realități. Când spun lucrul acesta mă gândesc la apostolul Pavel care a înțeles atât de clar Evanghelia lui Hristos și era atât de pătruns de ea, încât descrie Legea, obiceiurile evreilor ca fiind o umbră. Dar mai bine îl las pe el să ne spună: „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2:16, 17). Toate aceste lucruri, care nouă parcă nu ne spun mare lucru, erau lucruri de o foarte mare importanță pentru evreii de atunci. E ca și cum cineva s-ar lua de cele mai puternice încredințări ale tale, de lucrurile pe care le-ai învățat încă de mic copil. Și nu doar că se ia de ele, dar le prezintă și ca fiind o iluzie, o umbră, nu ca fiind ceva real. Însă umbra este reflecția lucrului real. Care este, în cuvintele lui Pavel lucrul real? Trupul. Iar trupul, continuă El, este al lui Hristos. Cine ar vrea să îmbrățișeze o umbră? E imposibil să îmbrățișezi o umbră! Însă, cu toate acestea, mulți fac lucrul acesta, îmbrățișând tot felul de datini și tradiții, obiceiuri (chiar și lucruri care nu sunt rele în ele însele, însă care nu sunt lucruri fundamentale). Apostolul Pavel tot în Coloseni 2, le numește învățături începătoare.

 

Acestea sunt doar câteva gânduri legate de umbră. Cu siguranță ar mai fi multe de spus, dar însă eu nu caut să-ți fur prea mult timp. Caută să fii atent la umbre. În încercări, nu uita, ele nu reprezintă realitatea ultimă, care este Hristos. Încrede-te mereu în El. NU îmbrățișa o umbră. Îmbrățișează-L pe Hristos și îndrăgostește-te de Evanghelia Lui! Nu e o umbră! E minunată! E măreață! E glorioasă!

 

Slavă Domnului că ne-a făcut și nouă parte de ea!

Stoica Timotei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)