Cu mai mulți ani în urmă am dat peste un verset de pe paginile Scripturii care m-a șocat de-a dreptul! Țin minte când l-am citit, parcă nu-mi venea să cred și l-am mai citit de câteva ori. În cele din urmă, undeva prin mintea mea mă gândeam că nu se poate, e prea mult, e prea dur. Și totuși, niciun cuvânt din Scriptură nu este în plus sau exagerat. Totuși, acel verset îmi părea exagerat. Dacă nu era nici exagerat, atunci era imposibil pentru mine să înțeleg cum Dumnezeu poate să ceară așa ceva de la mine, un tânăr adolescent care voia să-L urmeze, dar care cădea adesea în ispită.
Mulți ani am dat uitării acel verset până când, recent, am fost acasă la părinții mei și i-am ajutat să repare un acoperiș. Acolo, cocoțat sus, mi-am adus aminte de acel verset și de dilemele pe care le aveam cu privire la el în adolescența mea.
Despre ce verset să fie vorba? „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacov 2:10). Cum se poate ca dacă greșești într-o singură poruncă (adică dacă o încalci), te faci vinovat de toate? Nu-i prea radicală o astfel de afirmație?
Așa credeam și eu până când am început să lucrez cu fratele meu la acoperiș. Țin să precizez că nici el și nici eu nu am fost și nu suntem meseriași, dar nu ne-am dat înapoi de la munca aceasta care trebuia făcută. Am dat țigla veche jos, am dat toți lații jos, iar caferii (sau căpriorii cum li se spune prin Bucovina) vechi și putrezi i-am dat jos și i-am schimbat cu alții noi. O parte dintre cei vechi nu erau prea afectați de carii și ne-am gândit că ar fi o risipă să-i schimbăm. Când am făcut măsurătorile și când am încercat să-i aliniem, mare mi-a fost mirarea să văd că în partea de jos se aliniau perfect, însă în partea de mijloc diferența era și de câțiva centimetri.
Totul părea bun, însă nu era deloc așa. Era doar puțin îndoit. Era doar puțin prea gros. Era doar puțin diferit. Însă se potrivea în cele mai multe locuri. N-ar fi afectat prea mult, nu-i așa. Ba da! Și nu doar puțin, ci ar fi pus în pericol chiar tot ce încercam să acoperim cu țiglă. Dacă am fi continuat lucrarea pe mentalitatea „merge și așa”, la prima ploaie apa ar fi început să se infiltreze și să ude ceea ce încercam să protejăm de apă. Din cauza acelor mici diferențe, țiglele s-ar fi depărtat atât de mult unele de altele, că ar fi lăsat locul apei să se scurgă printre ele și să se infiltreze în caferi, grinzi și în tot ce era pe acolo.
Problema s-a rezolvat cu mai mult efort și cu mai puțină profesionalitate, însă ca rezultat final, țiglele au fost așezate bine și sunt compacte. În ciuda efortului suplimentar pe care l-am depus împreună cu fratele meu în punerea la linie a caferilor și laților pe care urma să punem țigla, am primit răspuns la nedumerirea mea din adolescență, nedumerire pe care o dădusem uitării, dar care mi-a revenit direct prin răspunsul lui Dumnezeu în această experiență de care mi-a făcut parte.
Mulți ani am dat uitării acel verset până când, recent, am fost acasă la părinții mei și i-am ajutat să repare un acoperiș. Acolo, cocoțat sus, mi-am adus aminte de acel verset și de dilemele pe care le aveam cu privire la el în adolescența mea.
Despre ce verset să fie vorba? „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacov 2:10). Cum se poate ca dacă greșești într-o singură poruncă (adică dacă o încalci), te faci vinovat de toate? Nu-i prea radicală o astfel de afirmație?
Așa credeam și eu până când am început să lucrez cu fratele meu la acoperiș. Țin să precizez că nici el și nici eu nu am fost și nu suntem meseriași, dar nu ne-am dat înapoi de la munca aceasta care trebuia făcută. Am dat țigla veche jos, am dat toți lații jos, iar caferii (sau căpriorii cum li se spune prin Bucovina) vechi și putrezi i-am dat jos și i-am schimbat cu alții noi. O parte dintre cei vechi nu erau prea afectați de carii și ne-am gândit că ar fi o risipă să-i schimbăm. Când am făcut măsurătorile și când am încercat să-i aliniem, mare mi-a fost mirarea să văd că în partea de jos se aliniau perfect, însă în partea de mijloc diferența era și de câțiva centimetri.
Totul părea bun, însă nu era deloc așa. Era doar puțin îndoit. Era doar puțin prea gros. Era doar puțin diferit. Însă se potrivea în cele mai multe locuri. N-ar fi afectat prea mult, nu-i așa. Ba da! Și nu doar puțin, ci ar fi pus în pericol chiar tot ce încercam să acoperim cu țiglă. Dacă am fi continuat lucrarea pe mentalitatea „merge și așa”, la prima ploaie apa ar fi început să se infiltreze și să ude ceea ce încercam să protejăm de apă. Din cauza acelor mici diferențe, țiglele s-ar fi depărtat atât de mult unele de altele, că ar fi lăsat locul apei să se scurgă printre ele și să se infiltreze în caferi, grinzi și în tot ce era pe acolo.
Problema s-a rezolvat cu mai mult efort și cu mai puțină profesionalitate, însă ca rezultat final, țiglele au fost așezate bine și sunt compacte. În ciuda efortului suplimentar pe care l-am depus împreună cu fratele meu în punerea la linie a caferilor și laților pe care urma să punem țigla, am primit răspuns la nedumerirea mea din adolescență, nedumerire pe care o dădusem uitării, dar care mi-a revenit direct prin răspunsul lui Dumnezeu în această experiență de care mi-a făcut parte.
Nu, nu „merge și așa” pe calea credinței. Cine-i sfânt trebuie să facă un lucru: să se sfințească. Cu alte cuvinte, sfințenia este un proces. Îmi permit să îmi pun semne de îndoială în dreptul cuiva care-i întors la Domnul de ani de zile, dar care este la același nivel spiritual de atunci, care are mereu aceleași rugăciuni ca atunci și în viața căruia nu se vede nicio maturizare.
Hristos ne vrea desăvârșiți și doar prin El putem fi desăvârșiți. El este mai mare decât cel ce este în lume, iar noi, credincioșii suntem Templul Său. Mai mult, dacă-L avem pe El de partea noastră suntem mai mult decât biruitori.
Slavă Lui!
Timotei Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)