Putin mai devreme am citit o intamplare pe care o stiam de ceva timp, dar careia nu-i stiam detaliile. Aceasta ilustratie arata cat de grave sunt inversiunile. Sau, altfel spus, inversiunea produsa in crestinismul tarziu(chiar si contemporan) si crestinismul timpuriu(sau Primar).
Toma d'Aquino a fost intr-o vizita la Roma, iar papa Inocentiu al IV-lea i-a aratat bogatiile Bisericii. In timpul vizitei, Inocentiu i-a spus lui d'Aquino:
- Vezi bine ca Biserica nu mai este intr-o perioada in care sa poata spune: "Argint si aur nu am."
D'Aquino i-a raspuns:
- Este adevarat, dar nici nu-i poate spune slabanogului: "Scoala-te si umbla!"
Putere sau bogatie/avere?
Putere sau faima?
Putere sau amorteala?
"Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez."
Doamne, ajuta-mi!
Stoica Timotei
joi, 6 octombrie 2011
miercuri, 5 octombrie 2011
Rutina in Biserica
Asa este ca nu te socheaza titlul acestui articol? Este un lucru pe care probabil si tu l-ai sesizat de ceva timp. Totusi, vreau sa te intreb: Oare este NORMAL sa nu te socheze un astfel de lucru(sa nu mai zic de socul care ar trebui sa il produca un astfel de titlu)? Ei bine, cam acest lucru se intampla in Bisericile noastre...
Inainte de a continua acest scurt articol, vreau sa iti prezint contextul in care am primit aceste ganduri din partea lui Dumnezeu. In urma cu 3 duminici ma aflam in Biserica din Racovita, pentru ultima data inainte de inceperea noului an universitar, si de dupa masa am fost programat la predica. Stand pe banca si asteptand sa ma ridic si sa merg sa predic, am reflectat pentru putine momente la clipele in care am slujit in Biserica din Racovita, si nu numai. Apoi, un alt gand mi-a invadat mintea si m-a constientizat de ceea ce urma... ce urma? Foarte simplu: urma sa ma ridic si sa merg la amvon(sau pupitru) si sala astepta sa se ridice in picioare, sa auda un jargon cu care ne-am obisnuit("Sa ne ridicam in picioare", "Sa dam ascultare si cinste Cuvantului lui Dumnezeu", "Cu recunostinta si cu multumire sa venim inaintea lui Dumnezeu", "Un moment de..." si multe altele).
Acesta este contextul in care mi-am dat seama de un anumit aspect al rutinei existente in Biserica din contemporaneitate. Te-ai gandit vreodata ca si prin folosirea anumitor jargoane(jargon= Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc.) dam dovada de rutina, si nimic altceva? Aici nu vreau sa spun ca aceste expresii nu sunt importante si nu au o valoare. Dimpotriva, tocmai un alt lucru as vrea sa il scot in evidenta. Nu este vorba despre aceste expresii(si/sau obiceiuri), ci este vorba de tine si de mine. Au aceste lucruri importanta pentru noi? Vreau sa iti prezint provocarea pe care am primit-o din partea Domnului in acea dupamasa, si anume:
Oridecate ori te vei intalni din nou cu astfel de lucruri, incearca sa nu le mai primesti cu atata obisnuinta incat sa treaca din nou pe langa tine nevalorificate. Valorifica-le in viata ta! Ce inseamna sa dai cinste Cuvantului lui Dumnezeu? Simplu. Inseamna sa iti doresti ca in fiecare zi sa te 'hranesti din El"(sa citesti din El), sa meditezi la ceea ce citesti si sa iti doresti ca Dumnezeu sa iti vorbeasca. Ce inseamna sa dai ascultare Cuvantului lui Dumnezeu? Inseamna sa nu fii doar un ascultator uituc, ci sa fii un ascultator implinitor. Ce inseamna sa te ridici in picioare inaintea citirii Cuvantului Sfant? Inseamna sa recunosti maretia Dumnezeului Tau si sa Ii dai respect.
Acestea, dragul meu cititor, sunt doar cateva astfel de lucruri. Lista ar fi putut continua, dar cred ca ai prins ideea, si acest lucru mie imi este de ajuns. Acum, ca am ajuns la cunostinta acestor lucruri, pot sa spun doar atat:
"Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!"
Stoica Timotei
Inainte de a continua acest scurt articol, vreau sa iti prezint contextul in care am primit aceste ganduri din partea lui Dumnezeu. In urma cu 3 duminici ma aflam in Biserica din Racovita, pentru ultima data inainte de inceperea noului an universitar, si de dupa masa am fost programat la predica. Stand pe banca si asteptand sa ma ridic si sa merg sa predic, am reflectat pentru putine momente la clipele in care am slujit in Biserica din Racovita, si nu numai. Apoi, un alt gand mi-a invadat mintea si m-a constientizat de ceea ce urma... ce urma? Foarte simplu: urma sa ma ridic si sa merg la amvon(sau pupitru) si sala astepta sa se ridice in picioare, sa auda un jargon cu care ne-am obisnuit("Sa ne ridicam in picioare", "Sa dam ascultare si cinste Cuvantului lui Dumnezeu", "Cu recunostinta si cu multumire sa venim inaintea lui Dumnezeu", "Un moment de..." si multe altele).
Acesta este contextul in care mi-am dat seama de un anumit aspect al rutinei existente in Biserica din contemporaneitate. Te-ai gandit vreodata ca si prin folosirea anumitor jargoane(jargon= Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc.) dam dovada de rutina, si nimic altceva? Aici nu vreau sa spun ca aceste expresii nu sunt importante si nu au o valoare. Dimpotriva, tocmai un alt lucru as vrea sa il scot in evidenta. Nu este vorba despre aceste expresii(si/sau obiceiuri), ci este vorba de tine si de mine. Au aceste lucruri importanta pentru noi? Vreau sa iti prezint provocarea pe care am primit-o din partea Domnului in acea dupamasa, si anume:
Oridecate ori te vei intalni din nou cu astfel de lucruri, incearca sa nu le mai primesti cu atata obisnuinta incat sa treaca din nou pe langa tine nevalorificate. Valorifica-le in viata ta! Ce inseamna sa dai cinste Cuvantului lui Dumnezeu? Simplu. Inseamna sa iti doresti ca in fiecare zi sa te 'hranesti din El"(sa citesti din El), sa meditezi la ceea ce citesti si sa iti doresti ca Dumnezeu sa iti vorbeasca. Ce inseamna sa dai ascultare Cuvantului lui Dumnezeu? Inseamna sa nu fii doar un ascultator uituc, ci sa fii un ascultator implinitor. Ce inseamna sa te ridici in picioare inaintea citirii Cuvantului Sfant? Inseamna sa recunosti maretia Dumnezeului Tau si sa Ii dai respect.
Acestea, dragul meu cititor, sunt doar cateva astfel de lucruri. Lista ar fi putut continua, dar cred ca ai prins ideea, si acest lucru mie imi este de ajuns. Acum, ca am ajuns la cunostinta acestor lucruri, pot sa spun doar atat:
"Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!"
Stoica Timotei
duminică, 2 octombrie 2011
Povestea unui om orb
Buna! Stiu ca este frumos si recomandat sa ma prezint, dar vreau sa-mi cer iertare ca de aceasta data nu ma voi conforma acestui cod al bunelor maniere. Nu, asta nu inseamna ca nu sunt bine manierat, ci pur si simplu nu are importanta numele meu. Totusi, ceva are importanta, si despre acest lucru as vrea sa iti vorbesc.
M-am nascut intr-o familie cu oameni normali, fiind diferit de toti. Tare mult m-as fi bucurat sa fiu ca ei, sa ii pot vedea, sa pot vedea natura minunata creata de Dumnezeu. Dar a trebuit sa ma multumesc cu faptul ca auzeam sunetele produse de ei, desi nu-mi puteam inchipui cum aratau. Mereu am incercat sa-mi imaginez cum arata randunicile, care adesea le auzeam ciripind, dar nu am reusit. Am ajuns subiectul de discutii profund teologice. Oamenii se intrebau ce pacat ascuns sta la cauza starii lipsei mele de vedere. Doar stiti cu totii ca 'Dumnezeu nu doarme', ci El pedepseste pe cei care pacatuiesc. Ma intrebam de ce nu ma pot bucura ca sunt in centrul atentiei atator oameni care trateaza cazul meu in fel si chip. Intr-una din zile, pe strada unde obisnuiam sa stau si sa cersesc trece un Invatator cu niste discipoli ai Sai. Din nou, acestia cand ma vad, fac din cazul meu un subiect de discutii teologice de o importanta deosebita. Raspunsul Invatatorului a fost unul cat se poate de socant. Cum adica sunt orb pentru slava lui Dumnezeu? Nu se poate asa ceva!, imi spuneam. Cea mai ridicola invatatura pe care am auzit-o. Auzi, sa fii orb pentru slava lui Dumnezeu. Cine isi doreste asa ceva? Cui i-ar place acest lucru? Totusi, acel Invatator nu s-a oprit la acest raspuns straniu, ci a facut un lucru si mai straniu. A facut niste tina si mi-a pus-o pe ochi, dupa care m-a trimis sa ma spal. Ei bine, dar El nu stia ca sunt orb si ca ma deplasez greu? Totusi, nu am comentat nimic, ci am ascultat. Vrei sa stii ce mi s-a intamplat in continuare? Dupa ce m-am spalat, am inceput sa vad. Negrul care imi intuneca privirea a disparut. Oare acestea sunt mainile mele? Oare asa arata apa? Oare asa sunt randunicile? Nu-mi venea sa cred!!! Minunea s-a intamplat! Am inceput sa vad! Totusi, continuarea lucrurilor petrecute au fost destul de tulburatoare. In loc sa se bucure oamenii din jurul meu impreuna cu mine de minunea ce tocmai mi s-a intamplat, am ajuns din nou un subiect de discutie al lor: "Oare chiar eu sunt orbul de dinainte?" Unii spuneau ca Da, altii ca doar seman cu acel orb. Si cum toate acestea nu ar fi suficiente, am fost dus in fata fariseilor si intrebat aceleasi lucruri. Ceea ce nu ti-am spus pana acum este ca acea zi era o zi de Sabat. Pentru ca raspunsul meu sa aiba autoritate inaintea fariseilor, au fost adusi si parintii mei si interogati... M-am saturat de atata indoiala din partea celorlalti! M-am saturat sa fiu din nou doar un subiect de discutie pentru ceilalti! Raspunsul meu a fost urmatorul: "Eu una stiu: ca eram orb, si acum vad." Din cauza aceasta am fost dat afara din Sinagoga.
Cum poate ca orbirea mea sa fie spre slava lui Dumnezeu? Iata-ma din nou pe strada... Parca imi era mai bine inainte, ca puteam cersi fiind orb... dar acum, vad si nu mai am motiv pentru care sa cersesc. Dar ceva s-a intamplat din nou pe acea strada. M-am intalnit din nou cu acel Invatator si am aflat adevarata Sa identitate. Dumnezeu intr-adevar S-a indurat de mine. De atunci viata mea s-a schimbat.
Pot sa spun din toata inima ca am fost orb si acum vad. Am fost mort in greselile mele si in pacatele mele si acum am fost adus la viata de Hristos.
Nu crezi ca ceea ce ti-am spus este adevarat? Pentru ca sa crezi autenticitatea celor citite mai sus, marturia mea este consemnata de Evanghelistul Ioan in capitolul 9.
Iti urez lectura placuta.
Stoica Timotei
M-am nascut intr-o familie cu oameni normali, fiind diferit de toti. Tare mult m-as fi bucurat sa fiu ca ei, sa ii pot vedea, sa pot vedea natura minunata creata de Dumnezeu. Dar a trebuit sa ma multumesc cu faptul ca auzeam sunetele produse de ei, desi nu-mi puteam inchipui cum aratau. Mereu am incercat sa-mi imaginez cum arata randunicile, care adesea le auzeam ciripind, dar nu am reusit. Am ajuns subiectul de discutii profund teologice. Oamenii se intrebau ce pacat ascuns sta la cauza starii lipsei mele de vedere. Doar stiti cu totii ca 'Dumnezeu nu doarme', ci El pedepseste pe cei care pacatuiesc. Ma intrebam de ce nu ma pot bucura ca sunt in centrul atentiei atator oameni care trateaza cazul meu in fel si chip. Intr-una din zile, pe strada unde obisnuiam sa stau si sa cersesc trece un Invatator cu niste discipoli ai Sai. Din nou, acestia cand ma vad, fac din cazul meu un subiect de discutii teologice de o importanta deosebita. Raspunsul Invatatorului a fost unul cat se poate de socant. Cum adica sunt orb pentru slava lui Dumnezeu? Nu se poate asa ceva!, imi spuneam. Cea mai ridicola invatatura pe care am auzit-o. Auzi, sa fii orb pentru slava lui Dumnezeu. Cine isi doreste asa ceva? Cui i-ar place acest lucru? Totusi, acel Invatator nu s-a oprit la acest raspuns straniu, ci a facut un lucru si mai straniu. A facut niste tina si mi-a pus-o pe ochi, dupa care m-a trimis sa ma spal. Ei bine, dar El nu stia ca sunt orb si ca ma deplasez greu? Totusi, nu am comentat nimic, ci am ascultat. Vrei sa stii ce mi s-a intamplat in continuare? Dupa ce m-am spalat, am inceput sa vad. Negrul care imi intuneca privirea a disparut. Oare acestea sunt mainile mele? Oare asa arata apa? Oare asa sunt randunicile? Nu-mi venea sa cred!!! Minunea s-a intamplat! Am inceput sa vad! Totusi, continuarea lucrurilor petrecute au fost destul de tulburatoare. In loc sa se bucure oamenii din jurul meu impreuna cu mine de minunea ce tocmai mi s-a intamplat, am ajuns din nou un subiect de discutie al lor: "Oare chiar eu sunt orbul de dinainte?" Unii spuneau ca Da, altii ca doar seman cu acel orb. Si cum toate acestea nu ar fi suficiente, am fost dus in fata fariseilor si intrebat aceleasi lucruri. Ceea ce nu ti-am spus pana acum este ca acea zi era o zi de Sabat. Pentru ca raspunsul meu sa aiba autoritate inaintea fariseilor, au fost adusi si parintii mei si interogati... M-am saturat de atata indoiala din partea celorlalti! M-am saturat sa fiu din nou doar un subiect de discutie pentru ceilalti! Raspunsul meu a fost urmatorul: "Eu una stiu: ca eram orb, si acum vad." Din cauza aceasta am fost dat afara din Sinagoga.
Cum poate ca orbirea mea sa fie spre slava lui Dumnezeu? Iata-ma din nou pe strada... Parca imi era mai bine inainte, ca puteam cersi fiind orb... dar acum, vad si nu mai am motiv pentru care sa cersesc. Dar ceva s-a intamplat din nou pe acea strada. M-am intalnit din nou cu acel Invatator si am aflat adevarata Sa identitate. Dumnezeu intr-adevar S-a indurat de mine. De atunci viata mea s-a schimbat.
Pot sa spun din toata inima ca am fost orb si acum vad. Am fost mort in greselile mele si in pacatele mele si acum am fost adus la viata de Hristos.
Nu crezi ca ceea ce ti-am spus este adevarat? Pentru ca sa crezi autenticitatea celor citite mai sus, marturia mea este consemnata de Evanghelistul Ioan in capitolul 9.
Iti urez lectura placuta.
Stoica Timotei
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Renunta la trapezul tau si sari
Tocmai am terminat de citit cartea "Credinta si indoiala", scrisa de John Ortberg. In acest articol nu o sa prezint cartea, ci doar un aspect care mi-a placut foarte mult.
Imagineaza-ti ca esti la circ sau ca vezi un astfel de spectacol. Unul din numerele care se desfasoara in fata ta este extrem de periculos. Sunt acei oameni care fac acrobatii in aer, leganandu-se in acele trapeze si sarind dintr-un loc in altul, neavand nici o franghie de siguranta. Saltul credintei este comparat cu acel salt de la un trapez la altul. Dar, pentru a putea face acest salt al credintei, trebuie sa renunti la trapezul tau. Pentru a ajunge in siguranta pe partea cealalta, trebuie sa existe o sincronizare perfecta intre tine(cel care sare) si prinzator.
Probabil vei spune ca nu e nevoie sa sari... ca e bine in trapezul de care te tii... esti in siguranta... nu e nici un pericol... e chiar confortabil... dar tocmai aceasta este chemarea Domnului Isus("Cine vrea sa ma urmeze..." sa faca acest salt al credintei!).
De ce sa nu iti incredintezi viata ta in mana Domnului? Acest adevar prezentat mai sus este descris de apostolul Pavel intr-un mod minunat in Galateni 2:20 "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."
Stoica Timotei
Imagineaza-ti ca esti la circ sau ca vezi un astfel de spectacol. Unul din numerele care se desfasoara in fata ta este extrem de periculos. Sunt acei oameni care fac acrobatii in aer, leganandu-se in acele trapeze si sarind dintr-un loc in altul, neavand nici o franghie de siguranta. Saltul credintei este comparat cu acel salt de la un trapez la altul. Dar, pentru a putea face acest salt al credintei, trebuie sa renunti la trapezul tau. Pentru a ajunge in siguranta pe partea cealalta, trebuie sa existe o sincronizare perfecta intre tine(cel care sare) si prinzator.
Probabil vei spune ca nu e nevoie sa sari... ca e bine in trapezul de care te tii... esti in siguranta... nu e nici un pericol... e chiar confortabil... dar tocmai aceasta este chemarea Domnului Isus("Cine vrea sa ma urmeze..." sa faca acest salt al credintei!).
- Renunta la acea relatie care nu Il onoreaza pe Dumnezeu.
- Renunta la atasamentul tau fata de bani(sau de lucrurile materiale).
- Renunta la puterea ta; fii un slujitor.
- Renunta la dependenta ta. Recunoaste-o. Cauta ajutor.
- Renunta la eul tau, la orgoliul tau, la banii tai, la reputatia ta, la neascultarea ta.
- Renunta la tot intunericul.
- Renunta la toata teama.
- Renunta doar...
Poti sa Il crezi sau nu. Intr-o zi - poate ca maine, poate ca anul viitor, poate ca peste 50 de ani - vei lasa din mana acest mic trapez numit "viata" ta, si la fel voi face si eu. Intr-o zi iti vei da ultima suflare, mainile tale isi vor pierde puterea, iar trapezul iti va aluneca din maini. Adevarata intrebare este: Ce se va intampla atunci?
De ce sa nu iti incredintezi viata ta in mana Domnului? Acest adevar prezentat mai sus este descris de apostolul Pavel intr-un mod minunat in Galateni 2:20 "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."
Stoica Timotei
vineri, 30 septembrie 2011
Are importanta daca cred sau... ce cred?
Iata o intrebare care probabil vei spune ca e intr-devar ciudata. Nu o sa tin teoria batului de chibrit in acest articol scurt, ci doar vreau sa iti ilustrez acest adevar intr-un mod cat se poate de simplu.
Te invit sa faci cunostinta cu prietenii mei Gabi si Catalin. Catalin este, dupa cum bine poti observa, o persoana care a investit mult in aspectul fizic, si aceasta se poate observa cu ochiul liber de la o posta. Si, mai mult decat atat, el are o credinta puternica... dar pentru el nu conteaza in cine sau in ce crede. Pe de alta parte, Gabi este un tanar simplu, linistit, si cu o credinta indoielnica. Cam atat ii caracterizez, pentru a putea avea o imgine despre cei doi. Acum, te invit sa-ti imaginezi locul unde se afla: amandoi se afla in fata unei prapastii, dar au o punte de legatura cu cealalta parte a dealului. In fata lui Catalin este o punte veche, din funii roase si slabite de atatea ploi si de atatia ani de cand sunt, pe cand in fata lui Gabi este un pod de beton, rezistent, pe care ar putea trece si o masina, numai ca este asa de ingust incat nu ar incapea nici o masina. Catalin trece plin de incredere, dar obiectul in care se increde nu ii asigura nici o siguranta, pe cand Gabi inainteaza tiptil, cu burta lipita de beton, de frica sa nu cada in prapastie.
Revin la intrebarea articolului... Are importanta daca cred sau... ce cred?
Nu o sa raspund la aceasta intrebare, ci te las doar sa meditezi la ea.
Stoica TImotei
Te invit sa faci cunostinta cu prietenii mei Gabi si Catalin. Catalin este, dupa cum bine poti observa, o persoana care a investit mult in aspectul fizic, si aceasta se poate observa cu ochiul liber de la o posta. Si, mai mult decat atat, el are o credinta puternica... dar pentru el nu conteaza in cine sau in ce crede. Pe de alta parte, Gabi este un tanar simplu, linistit, si cu o credinta indoielnica. Cam atat ii caracterizez, pentru a putea avea o imgine despre cei doi. Acum, te invit sa-ti imaginezi locul unde se afla: amandoi se afla in fata unei prapastii, dar au o punte de legatura cu cealalta parte a dealului. In fata lui Catalin este o punte veche, din funii roase si slabite de atatea ploi si de atatia ani de cand sunt, pe cand in fata lui Gabi este un pod de beton, rezistent, pe care ar putea trece si o masina, numai ca este asa de ingust incat nu ar incapea nici o masina. Catalin trece plin de incredere, dar obiectul in care se increde nu ii asigura nici o siguranta, pe cand Gabi inainteaza tiptil, cu burta lipita de beton, de frica sa nu cada in prapastie.
Revin la intrebarea articolului... Are importanta daca cred sau... ce cred?
Nu o sa raspund la aceasta intrebare, ci te las doar sa meditezi la ea.
Stoica TImotei
In ce ti-ai ancorat credinta?
Sunt atat de multe feluri de credinta, incat ajungi sa te
intrebi oare care dintre ele este adevarata(si aici nu ma refer la
religii, ci la CREDINTA)?
Noul Testament ne cheama la o credinta autentica in Dumnezeul mantuirii noastre. Oare intr-adevar credinta noastra se bazeaza(sau se ancoreaza) in Dumnezeu? Nu cumva credinta noastra are anumite extensii interesante, si daca nu ar fi sau nu am avea parte de acestea, s-ar dovedi ca nu avem nici credinta?
O afirmatie complicata, dar o voi explica in cele ce urmeaza:
Avem o credinta in Dumnezeu bazata pe oameni si pe anumite evenimente si nu pe dragostea Lui?
Incearca sa raspunzi in sinea ta la aceasta intrebare... As mai avea oare credinta in Dumnezeu daca:
Oare nu cumva aceste lucruri sunt niste extensii ale credintei noastre si daca se va intampla sa nu le avem atunci va disparea si credinta noastra in Dumnezeu?
Te invit la o lectura minunata asupra unui capitol al Bibliei, mai exact la Romani 8. In prisma a ceea ce ai citit pana acum, priveste cu toata atentia la Romani 8:35-36 ...
Probabil te-ai intreba daca ar exista o credinta autentica in Dumnezeu, fara nici un fel de legaturi exterioare. Este greu de trait o astfel de credinta, dar se poate. Romani 8:38-39.
Doamne, da-mi o astfel de credinta!
Stoica Timotei
Noul Testament ne cheama la o credinta autentica in Dumnezeul mantuirii noastre. Oare intr-adevar credinta noastra se bazeaza(sau se ancoreaza) in Dumnezeu? Nu cumva credinta noastra are anumite extensii interesante, si daca nu ar fi sau nu am avea parte de acestea, s-ar dovedi ca nu avem nici credinta?
O afirmatie complicata, dar o voi explica in cele ce urmeaza:
Avem o credinta in Dumnezeu bazata pe oameni si pe anumite evenimente si nu pe dragostea Lui?
Incearca sa raspunzi in sinea ta la aceasta intrebare... As mai avea oare credinta in Dumnezeu daca:
- moare cineva drag?
- sotul/sotia te paraseste?
- fiul/fiica se razvrateste impotriva ta si pleaca?
- parintii tai nu te mai recunosc ca si copil al lor?
- ai mereu parte de nerealizri/insuccese?
- nu ai unde munci si prin urmare nu ai ce manca?
- nu ai un loc unde sa stai?
Oare nu cumva aceste lucruri sunt niste extensii ale credintei noastre si daca se va intampla sa nu le avem atunci va disparea si credinta noastra in Dumnezeu?
Te invit la o lectura minunata asupra unui capitol al Bibliei, mai exact la Romani 8. In prisma a ceea ce ai citit pana acum, priveste cu toata atentia la Romani 8:35-36 ...
Probabil te-ai intreba daca ar exista o credinta autentica in Dumnezeu, fara nici un fel de legaturi exterioare. Este greu de trait o astfel de credinta, dar se poate. Romani 8:38-39.
Doamne, da-mi o astfel de credinta!
Stoica Timotei
Despre credinta...
Una din temele majore ale Noului Testament este cea legata
de credinta. S-au scris atatea carti si s-au spus atatea lucruri
interesante despre credinta, incat ne-ar lua foarte mult timp ca sa
asimilam macar 1% din totalul lor.
In acest articol as vrea sa mentionez un singur lucru cu privire la credinta.
Oare este vreo diferenta intre:
Gandeste-te la urmatorul lucru: Atunci cand spun ca "cred in...", de fapt eu spun ca :
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute nu doar sa credem CA El exista, ci sa credem IN El!
Stoica Timotei
In acest articol as vrea sa mentionez un singur lucru cu privire la credinta.
Oare este vreo diferenta intre:
- a crede ca...
- a crede in...
Gandeste-te la urmatorul lucru: Atunci cand spun ca "cred in...", de fapt eu spun ca :
- am incredere in...
- sunt dispus sa ma supun...
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute nu doar sa credem CA El exista, ci sa credem IN El!
Stoica Timotei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)