Despre crestinism...

• Crestinismul este o comunitate de legamant, nu o religie consumatoare.
• Crestinismul are un crez, dar nu ste un crez.
• Crestinismul urmeaza un set de crezuri, dar este mai mult decat o simpla religie.
• Crestinismul gaseste implinire deplina in inchinarea adusa lui Dumnezeu, nu in satisfactie personala.
• Crestinismul isi gaseste promisiunile absolute in Dumnezeu, nu in imprejurari convenabile.
• Crestinismul produce unitate prin relatii, nu prin succes si posesii.
• Crestinismul nu este intentionat a face parte din viata sau separat de viata - el este viata!

Preluat din cartea „Recastiga-ti marturia, povestea si credinta”, scrisa de R. Lamar Vest & Steven J. Land

Ipocrizie sau inocență?

Sunt anumite lucruri care le trecem cu vederea, și pentru că le trecem cu vederea, chiar dacă nu sunt tocmai bune, ele încep să ni se pară a fi bune. Și uite așa se nasc anumite obiceiuri, gesturi sau chiar expresii în vocabularul nostru uzual care nu au fost filtrate de către noi. Sau oare chiar să fie vorba de ipocrizie? Facem anumite gesturi, spunem anumite lucruri, avem anumite obiceiuri doar pentru a-i impresiona pe ceilalți și, astfel, să fim mai bine văzuți de către ei? Iată un subiect la care te provoc să meditezi...

Vreau să fiu specific și să te ajut să începi să meditezi la anumite aspecte din viața ta prin prisma acestor lucruri.
Cred că nu mă vei contrazice dacă voi afirma că suntem păcătoși, pentru că lucrul acesta îl cunoaștem destul de bine. Iar pentru că suntem păcătoși, persistând în starea noastră de păcat, Îl întristăm pe Dumnezeu. Ei, până acum nimic nu ți-am spus nou. Dar, te rog să fii atent în continuare la ceea ce îți voi spune. Având aceste lucruri în mintea ta, când mergi la Biserică, te rog să fii atent la rugăciunile celorlalți. Te asigur că vor fi MULTE rugăciuni(sau poate chiar îndemnuri) care îndulcesc puțin lucrurile. Ca să fiu mai scurt în ceea ce vreau să îți spun, privește doar la această expresie și spune-mi, te rog, dacă e vorba de ipocrizie sau doar de inocență...

„Doamne, dacă am păcătuit/dacă Te-am întristat...” -> o auzi și tu destul de des în rugăciunile noastre, nu-i așa?
Cred că afirmația corectă ar fi: „Doamne, pentru că am păcătuit/Te-am întristat...”

Probabil vei spune că aceste lucruri sunt doar niște banalități... ei, bine nu știu dacă sunt chiar așa?

O fi ipocrizie? O fi inocență? Nu știu! Dar, orice ar fi, trebuie să ne trezim!!!

Doamne, ajută!

Stoica Timotei

Pași simpli pentru a spune adevărul

O modalitate de a-i ajuta pe copii să accepte responsabilitatea pentru faptele lor nu atât de nobile este să-i ajutăm să-și reformuleze afirmațiie, începând propozițiile cu „eu”.

Andy lăsase ușa deschisă și o pisică fără stăpân intrase în casă. Când mama sa l-a întrebat: „Cum a intrat pisica in casă?”, Andy a răspuns: „Pur și simplu a apărut. Cred că a coborât pe horn.”

- Hai să încercăm din nou, a spus mama lui. Repetă după mine: „Eu am deschis ușa și pisica a intrat în casă”.
Așa că Andrew a spus:
- Eu am deschis ușa și am intrat în casă și pisica era aici și se uita la mine. S-a uitat la mama lui și a zâmbit.
- Să mai încercăm încă o dată, a spus mama lui. Repetă după mine: „Am deschis ușa și am intrat în casă.”
- Am deschis ușa și am intrat în casă, a repetat Andrew.
- Și cine nu a închis ușa? a continuat mama sa.
- Pisica nu a închis ușa, a spus Andrew râzând.
- Asta este adevărat, a spus mama sa. Dar de fapt cine nu a închis ușa?
- Eu nu am închis ușa.
- Da, a spus mama sa. Atunci când începem propozițiile cu „eu” ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Acum ajută-mă să scot pisica asta din casă...

Preluat din cartea „Cele cinci limbaje ale scuzelor”, scrisă de Gary Chapman & Jennifer Thomas

Poveste de dragoste

Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Priveam caraghios și holbat ca o bufniță așezată pe hornul unui semn de întrebare. Nimic nu se lega. Stătea mireasă și frumoasă și mă întrebam de ce nu-și pusese voal. Toți priveau la buchetul ținut crispat în mâini și era singura mireasă neprivită de pe fața pământului. Numai eu pusesem câinii privirii s-o muște din partea cealaltă de obraz. Partea ce îi rămăsese întreagă...

Cealaltă parte semăna cu o vază trântită de pământ când disperarea îți frige degetele. Ochiul era lăptos și nefiresc, adormit parcă pe veci în giulgiul deșertăciunii.

Mirele n-o privea. O învăluia doar în liniștea iubirii și o ținea de mână cu groaza întipărită pe față, groază că cineva odată o să i-o fure. Creierul îmi fierbea de întrebări aiurea, voiam să le pun, dar mi-era frică de răspunsuri, așa că stăteam acolo, incapabil să scot un cuvânt, darămite să sucesc fraza pompoase și întortocheate în cerul gurii. Lumea din mine îmi șoptea la ureche, zvârcolindu-se, că trebuie să fie mireasă bogată dacă Făt-Frumos se căsătorește cu ea. L-am privit pe el cu ură, l-am răstignit în gândurile mele, l-am ucis fără să regret.

M-a chemat tatăl ei, a tras de mine să mergem împreună la masă. N-aveam chef, eram departe, voiam să ajung mai devreme acasă, să-i povestesc soției ce văzusem, dar stăruința lui supărătoare m-a convins. L-am întrebat cu răutate cât l-a costat nunta și mi-a spus că nimic, pentru că-i sărac lipit pământului, că toate cheltuielile le-a suportat mirele, pentru că el era bogat. Am sărit ca ars și nu pricepeam. Eram ca la orele de matematică la liceu, când toți râdeau de mine pentru că nu știam nici măcar tabla înmulțirii. A început să plângă de fericire și durere. Soția plecase de la el demult, îl lăsase s-o crească pe fată singur, nu se mai recăsătorise, muncea la fabrică pe bani puțini, își dorea pentru fată o viață frumoasă. Îi cumpăra haine și-i plătea meditații. În glumă o promisese fiului unui coleg de muncă, dar începuse să se gândească serios la asta. Într-o seară... Într-o seară fata veni mai târziu acasă și-i spusese că s-a dus cu o colegă la o Biserică și că vrea să se întoarcă la Dumnezeu. N-o mai auzi... O întrebă la ce Biserică și mintea i se întunecă și o lovi cu sete peste obraz pentru prima oară în viață. Îl privi cu iertare din ochii albaștri si-o mai lovi o dată; apoi zilnic și începu să bea și fata era tot mai hotărâtă, fugea de-acasă duminica. O bătea la amiază și seara; într-o noapte o lovi până căzu jos, și apoi cu bocancul peste față de câteva ori. Au dus-o la spital cu salvarea; jumătate din obraz a rămas paralizat, iar unul dintre ochi nu mai putu fi salvat. L-au dus, i-au făcut proces verbal și fata îl iertă acolo, după operație, și vru să se omoare de necaz și rușine. Toți îl priveau cu ură și-l înjurau. După ce fata ieși din spital merseră împreună la Biserică, se rugară împreună și simți bucuria Duhului Sfânt încălzindu-l.

Se simțea trist câteodată când se uita la obrazul ei, gândindu-se că îi distruse tot viitorul. Era fericit azi...

M-am uitat la mire. Pe cât îl urâsem, pe atât îl iubeam acum. M-am dus la el și l-am întrebat ce văzuse la ea. „Frumusețea! Nu vezi ce frumoasă e?” Vedeam, și ce vedeam nu înțelegeam. Stăteau amândoi la masă ținându-se de mână și erau absorbiți de lucrul acesta că nu mai aveau timp de mine, așa că am plecat târându-mi picioarele, până la mașină. Era toamnă, cădeau frunzele din castani și drumul era pavat cu moarte vegetală. Soarele mă mângâia prin geamu mașinii ca un sărut pe-un ochi din care albastrul de Voroneț începe să pălească pentru a se transforma în albul dureros al credinței, în frumusețea lucrurilor care nu se văd. Și cele mai frumoase sunt acelea...

Preluat din cartea: „Trădată, iubirea trecea”, de Vladimir Pustan

Cea mai draga fiinta din lume...

Cine sunt? Nu stiu! Dar stiu ca ai ajuns sa ma cunosti dinainte ca eu sa pot vedea lumina zilei. Dumnezeu a randuit, in suveranitatea Lui ca eu sa ma aflu in pantecul tau. Tare mult imi doresc sa imi aduc aminte cum a fost, dar nu reusesc. Totusi, cred ca fiecare miscare pe care o faceam in acel loc obscur o simteai si te bucurai ca purtai viata.
Cine sunt? Nu stiu! Dar stiu ca e posibil sa nu fiu ce ti-ai dorit sa fiu. Si totusi Dumnezeu asa a hotarat. Ti-ai dorit sa fiu altcineva? Altceva? Acesta-s eu... Dar, nu despre mine as vrea sa vorbesc, ci despre tine...
Cine esti? Esti cea mai draga fiinta din lume...
Cine esti? Esti singura persoana care ma cunoaste dinainte de a ma cunoaste eu insumi...
Cine esti? Esti cea care ma accepta asa cum sunt...
Cine esti? Esti cea care stie nevoile mele... planurile mele... visurile mele...
Cine esti? Esti MAMA mea...

Mama, un cuvant de o valoare nemasurabila. Un cuvant sacru, care doar atunci cand il pronunti, ar trebui sa ma aduca intr-o stare de reverenta si plin de recunostinta. Cel mai minunat si mai valoros cuvant pe care il pot rosti! Si mai mult decat atat, sunt mandru ca tie ti-l adresez. Ma bucur ca tu esti acea persoana pentru mine careia ii pot spune pe drept astfel. Mama mea, tu esti cea mai draga fiinta din lume.

Toate elogiile si multumirile pe care ti le aduc nu sunt suficiente de a-ti rasplati dragostea pe care mi-ai purtat-o si care continui sa mi-o porti. Iti multumesc pentru invataturile minunate pe care mi le-ai oferit. Dar, pe deasupra acestora, iti multumesc ca principiile Scripturii le puteam vedea cu ochiul liber traite in viata ta. Acest lucru m-a indemnat mai mult sa ascult si sa ma supun. Da, stiu, au fost(si nu putine) clipe de neascultare, razvratire, manie, ura, plans... dar stiu ca si acele momente au consolidat relatia noastra. Imi cer iertare pentru tristetea, stresul, dezamagirea pe care ti le-am cauzat.

In viata ta am inteles cel mai bine adevarul exprimat de apostolul Pavel prin simplele cuvinte: "Dragostea acopere totul." Dragostea ta pentru mine a acoperit complexele mele, imperfectiunea mea, nestatornicia mea, starile de razvratire si toate acele lucruri care nu sunt de dorit si benefice in viata vreunei fiinte umane.

Dau slava Domnului pentru tine si astazi, cand implinesti frumoasa varsta de 45 ani, vreau sa stii ca Ii multumesc Domnului necontenit pentru tine.
Multumesc pentru ca esti mama mea!

Cu multa bucurie, recunostinta si dragoste in inima, al tau 'gandacel'(gandac, ca doar am crescut acum),

Timotei

Plecat la vanat de... propriile-mi greseli

Plimbandu-ma prin Bucuresti, seara, observ o femeie in fata mea care scapa intentionat jos, la granita trotuarului cu asfaltul, niste gunoaie. Fiind aproape de ea, ii spun:
- Doamna, nu va suparati, trotuarul nu e cos de gunoi!
- Ce-ti pasa tie?, raspunse ea.
- Doamna, m-am adresat eu, dumneavoastra priviti generatia tanara ca fiind iresponsabila, razvratita, plina de destrabalare, plina de lipsa de respect si multe astfel de calitati. Dar ce vreti mai mult de la generatia noastra de tineri, daca generatia inaintata noastra e precum dumneavoastra?
- Cum indraznesti?...
- Doamna, lasa-ti-ma va rog sa termin ce am de spus! Cum puteti cere unei generatii tinere sa fie o generatie model, daca nu are un model de urmat. Vrem o tara curata, vrem sa traim bine, dar in ceea ce ne priveste pe noi, sa nu contribuim cu nimic la aceasta. Nu mi se pare corect. Daca un tanar ar fi facut gestul pe care dumneavoastra l-ati facut mai devreme, care credeti ca ar fi fost reactia dumneavostra? Sunt sigur ca ati fi privit cu ochi critici acel gest si, inca o data, v-ati fi convins ca generatia tanara e o generatie lipsita de respect. Vi se pare normal lucrul acesta?
- Tinere, nu stiu cine esti, dar ceea ce tocmai mi-ai spus mi-a dat de gandit. O de-ar fi si ceilalti tineri la fel ca tine!...

Discutia aceasta imaginara cu acesta femeie se incheie aici, pentru ca deja intra pe un domeniu placut firii si nu vreau sa o hranesc. Discutie imaginara??? Da, discutie imaginara! Dar gestul femeii respective nu e imaginar. Cand am trecut pe langa dansa, doar am oftat in semn de dezamagire pentru lucrul pe care tocmai il facuse. Dar, dupa ce am trecut mai departe, in mintea mea s-a desfasurat acest dialog.


Cred ca ai putut observa cat de usor putem observa greselile din vietile celorlalti. De fapt, daca stam bine sa ne gandim, in cazul in care piata muncii ar cauta oameni care sa contabilizeze greselile altor oameni, cred ca am fi cei mai potriviti pentru acel loc de munca. Dau slava Domnului ca nu exista un astfel de loc de munca! Ceea ce vreau totusi sa aduc la atentia ta, drag cititor, este urmatorul lucru:
In loc sa vanam greselile celor din jurul nostru, sa incepem sa vanam propriile greseli si sa ne dorim sa nu le mai repetam. Puterea aceasta vine de la Domnul. Trebuie doar sa ne-o dorim. Esti tu dispus sa iti doresti din toata inima o astfel de schimbare sincera/reala in viata ta?


Stoica Timotei

Pe cine numesti prieten?

In viata aceasta pe care o traim, adesea intram in contact cu fel si fel de oameni. Cu multi dintre acestea se dezvolta diferite relatii. Totusi, intrebarea acestui articol, desi este o intrebare simpla, nu este simplista(superficiala). Asa ca, te rog, nu da un astfel de raspuns, ci mediteaza putin la aceasta intrebare...

Vreau sa-ti prezint, pe scurt, o intamplare interesanta pe care Pastorul Craig Groeschel o relateaza in ambele sale carti traduse in limba romana("Crestinul ateu" si "Pana la capat"). Intr-o zi, pe cand lucrau in curtea casei, fiul sau de cativa anisori a inceput sa strige entuziasmat: "Plietenul meu! Plietenul meu!" Curios, se uita in directia fiului sau, dar nu vede nimic. Asa ca, cu lopata in mana(sau harletul) se apropie tiptil de copil, si cand priveste ce era in fata copilului, se inspaimanta. Acum imagineaza-ti acest tablou. Un copil de 2 anisori care striga plin de bucurie ca si-a gasit un nou prieten, iar acest nou prieten este nimic altceva decat... un sarpe cu clopotei!!! Nu e nimic fictiv, ci adevar! Fara sa mai stea pe ganduri, cu unealta ce-a avut-o in mana, i-a retezat capul sarpelui, si astfel si-a ferit copilul din fata pericolului care-l pandea.

Oare care sunt criteriile dupa care iti alegi prietenii? Sau, pe cine numesti prieten?
Te provoc sa te gandesti serios la acest lucru, sa ceri calauzire divina si putere din partea Domnului ca, daca te afli in prietenii nepotrivite, sau daca ai prieteni care te influenteaza puternic in mod negativ, sa renunti la ei.
Viata traita in astfel de contexte/anturaje, este o viata traita langa un sarpe cu clopotei, care sta gata sa ne atace. Iar rezultatul este mortal.
O sa inchei acest articol cu bine cunoscutele cuvinte ale apostolului Pavel: "Nu va inselati: tovarasiile rele striva obiceiurile bune."

Stoica Timotei