Ne vom revedea curând, „bunic” scump! - Un mic tribut unui om cu un Dumnezeu măreț, Orest Hapenciuc

El este omul care a cerut binecuvântarea peste părinții mei în ziua când și-au unit destinele. Una din acele binecuvântări am fost și eu (sper!). O iarnă geroasă, însă gerul nu l-a împiedicat pe bătrânul Orest să călătorească jumătate de țară până într-un sat de lângă Sibiu ca să se bucure de bucuria nepoatei sale, Tabita, și să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea și tatăl meu.

Îmi aduc aminte când, cu câțiva ani în urmă am început să fiu doar în trecere prin Bucovina. Habar n-aveam pe atunci că Dumnezeu mă va așeza aici. Știam că am un unchi tare bătrân. Abia așteptam să merg și să-l cunosc. Am sunat și am anunțat vizita mea, însă ce-am uitat să fac a fost să-mi verific valabilitatea creditului și opțiunii pe care o aveam. Chiar în ziua aceea când m-am pornit spre Fălticeni mi-a expirat opțiunea cu minute. Cu bani puțini în buzunar, m-am pornit totuși spre Fălticeni. Am urcat într-o mașină de ocazie și, după ce-am intrat în Fălticeni, șoferul m-a întrebat unde cobor. I-am spus că merg pe strada cu cimitirul evreiesc. Mi-a spus că nu știe Fălticeniul. În cele din urmă i-am spus să mă lase aproape de-o intersecție. Am zis că o să încerc pe strada aceea să văd dacă e vreun om care cunoaște. N-am întâlnit pe niciun om pe strada aceea. Pe la jumătatea ei însă, am întâlnit pe cineva care, atunci când l-am întrebat de cimitirul evreiesc, s-a uitat ciudat, mi-a zâmbit și mi-a spus că acolo unde erau plopii aceia înalți în fața mea (la vreo 500 metri), acolo era cimitirul evreiesc.

Zâmbesc și mă bucur acum, când îmi aduc aminte de această întâmplare, de felul în care Dumnezeu m-a călăuzit în acea zi. Și El m-a adus în casa modestă a unui mare om al Său. De atunci drumurile mele la Fălticeni s-au înmulțit.

Un om al lui Dumnezeu, neobosit, care până aproape de clipa plecării sale, I-a slujit lui Dumnezeu. În casa lui, în prezența lui simțeai că ești într-un colț de rai. Nu știu cum e colțul de rai, dar cred că e cel puțin atât cât era când erai în preajma celui care a fost Orest Hapenciuc.

Cu câteva săptămâni în urmă a suferit un atac cerebral. La 3 zile după aceasta, fiind în vizită la el și cu un coleg ucrainean, îi aud vorbind în limba ucraineană, apoi îl aud cântând o cântare în această limbă. „Dumnezeu, Sfântul, e mântuirea, El ne iubește pe noi pe toți.” Acest mesaj nu doar l-a cântat și l-a predicat, dar l-a și trăit până la final.

Voiai să mergi în vizită la el să îl încurajezi, însă el avea darul acesta de a te încuraja.

O viață lungă (97 de ani și aproape 7 luni), plină (păstor în Șerbăuți, Bosanci, Mihoveni, Ipotești, Botoșani). Un om sincer. Un om modest. Un om mic (fizic vorbind), dar mare la inimă.

În data de 01.06.2018, chiar de ziua copilului, și-a sfârșit alergarea pe acest pământ și s-a dus să se întâlnească cu Cel Căruia I-a slujit o viață întreagă.

Primul gând care mi-a trecut prin minte când am auzit această veste a fost că nici nu se putea o zi mai bună pentru ca „bunicul” să plece Acasă. De ziua copilului, copilul lui Dumnezeu, Orest Hapenciuc, s-a dus să se întâlnească cu Tatăl său ceresc.

În seara zilei de 01.06.2018 și 02.06.2018 au fost două servicii de priveghi în biserica baptistă din Fălticeni. Urmează ca mâine (duminică) seară și luni seară de la ora 19.00 să continue alte două seri de priveghi, dar de data aceasta în biserica creștină baptistă din Șerbăuți. Serviciul de înmormântare o să fie marți, 5 iunie, ora 12.00, la biserica creștină baptistă din Șerbăuți.

Domnul să mângâie pe toți cei întristați de durerea despărțirii, să întărească nădejdea revederii și să aprindă dorința de a-i călca pe urme, deoarece el cu siguranță a călcat pe urmele pașilor Domnului nostru Isus Hristos.

P.S. De ce-i zic „bunicu'”? Aceasta a fost dorința lui în ziua nunții mele. Știa că nu mi-am cunoscut niciunul din cei doi bunici și, în ziua nunții a venit și mi-a spus niște cuvinte care mi-au mărit bucuria: „Timoteie, de azi să nu te mai aud că-mi zici uncheș. Zi-mi bunicul.” Aceasta i-a fost dorința, dorință care mi-a umplut inima de bucurie.

Bunicule, ne vom vedea în slavă!

Soli Deo Gloria!

Timotei Stoica