Multe
sentimente mă încearcă în momentele acestea când scriu aceste câteva
rânduri. E frumos să scrii, mai ales atunci când chiar ai despre ce să
scrii. Totuși, de multe ori mi se întâmplă să am acel sentiment de
neputință, știind că cuvintele pe care le voi folosi nu pot exprima
decât într-o foarte mică măsură lucrurile la care mă gândesc și despre
care intenționez să scriu.
De
ceva vreme, aproape noapte după noapte, ascult (în căști) RVE Sibiu. Am
crescut cu RVE Sibiu. În casa noastră era pornit non-stop radioul, pe
frecvența 89.4 (frecvența acestui canal de radio în zona Sibiului). De
foarte multe ori mă simt pus parcă în fața unui zid transparent pe care
nu-l pot escalada, iar în partea cealaltă a zidului sunt fragmente din
copilăria mea.
Ce
frumoasă e copilăria! Fără griji, fără probleme și, da, fără prea multă
minte! Mi-e dor de inocența copilăriei! Nu cunoșteam multe lucruri, dar
nici nu-mi făceam griji cu privire la aceasta! Acum însă, când cunosc
ceva mai multe ca atunci, îmi dau seama că parcă s-a pierdut ceva.
Teorii peste teorii, informații peste informații, însă parcă lipsește
ceva. Lipsește simplitatea. Lipsește modestia. Lipsește aplicarea
acestor învățături în viața de zi cu zi. Cunoaștem o mulțime de lucruri
din Biblie, însă parcă practica am dat-o uitării.
Un
alt gând: Dumnezeu ne binecuvântează în multe feluri. Una dintre
binecuvântările Sale este prin oamenii pe care-i aduce în viața noastră,
oameni din jurul nostru, sau oameni în viața cărora noi am apărut.
Oameni deosebiți. Oameni speciali.
Despre
un astfel de om vreau să scriu câteva rânduri. Cine este el? Este tatăl
meu. Un om deosebit! Și nu, nu spun lucrul acesta doar ca să-l laud, ci
o spun fiindcă-i adevărat. Îmi aduc aminte cu mare bucurie de multe din
momentele din copilărie. Deși atunci nu înțelegeam multe lucruri, acum,
privind în urmă, îmi dau seama cât de minunat a fost și este tatăl meu.
Nu-i un om perfect, și nu s-a sfiit să ascundă asta încă de când eram
un mic copil.
Astăzi
este o zi specială. E ziua în care împlinește 66 de ani. Parcă nu-mi
vine să cred când scriu aceste cuvinte! 66 de ani! Aproape un an a
trecut de când a intrat la pensie! Îl iubesc! Mă bucur de tatăl meu! Mă
bucur de credința și de credincioșia tatălui meu! Am fost binecuvântat
să am un astfel de tată care Îl iubește pe Domnul.
Ce
i-aș putea dori? Să-și ducă credința și mântuirea tot așa sau chiar mai
bine mai departe. Probabil aici m-ar corecta și mi-ar spune că asta se
poate doar prin harul Domnului. Și, da, așa este! Doar prin harul
Domnului!
Tătic,
îți doresc să trăiești în harul Domnului! Să te bucuri de harul
Domnului! Să beneficiezi de harul Domnului! Să te desfătezi de Dumnezeul
acestui har! Și... câte zile îți mai dă Domnul, să le trăiești pe
toate, pe deplin, pentru Domnul!
Îmi
pare rău că nu-s mai aproape, să-ți fi putut spune aceste cuvinte față
în față, însă mă rog Domnului să ne putem revedea cât mai curând! Până
atunci, Domnul să fie cu tine și să-ți ajute în tot ce faci! Să-ți dea
sănătate și să te întărească!
Din Suceava, cu dragoste,
Al tău fiu,
Timotei.
P.S. Am spus că mi-e dor de vremea copilăriei:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)