vineri, 26 iunie 2009

Moartea...

Astazi am primit o veste care m-a intristat foarte tare. Fratele Viorel Ispas, domiciliat in Avrig judetul Sibiu a parasit acest pamant plecand la cele vesnice. Am auzit aceasta veste si pe de o parte eram trist pentru ca nu mai este printre noi, dar pe de o parte eram bucuros pentru ca stiam unde s-a dus.

Pentru un crestin cerul se numeste "ACASA". De aceea, sunt sigur ca fratele Viorel a plecat ACASA. Astazi s-a nascut in mine o dorinta, si anume sa il pot revedea pe fratele Viorel. Da, sunt sigur ca este posibil. Doar ca trebuie sa indeplinesc o conditie care o gasesc scrisa in Biblie si care spune astfel:

"Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!"

De aceea pot confirma cu toata inima aceasta maxima pe care am auzit-o cu ceva timp in urma(Doi crestini niciodata nu se vor intalni pentru ultima data).

Astazi mi-am adus aminte ca omul este trecator si ca tot ce este pe acest pamant este trecator. De aceea noi trebuie sa fim pregatiti pentru ca nu stim ziua, ora, minutul, secunda cand Dumnezeu va spune STOP.

Ma rog ca Dumnezeu sa ne faca sa intelegem mai bine aceste lucruri si sa le luam in serios. Cu pocainta nu este de glumit. De aceea m-as bucura ca sa ma intalnesc cu tine, cititorul acestui articol(daca nu pe acest pamant), acolo in ceruri, laudandu-L si slavindu-L pe Dumnezeu.

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Stoica Timotei

miercuri, 24 iunie 2009

Valoarea unei clipe

In viata de crestin se exclude suferinta?

Ma gandesc ca daca nu as fi pus un semn al intrebarii la titlu totul ar fi sunat prea frumos, doar ca un basm. Ne place sa stim ca nu suferim, ne place atunci cand nu avem probleme.

Sa nu uitam ce spune Domnul Isus - El le spune ucenicilor, dar ceea ce le spune mai este inca valabil si pentru noi, astazi - "In lume veti avea necazuri, dar indrazniti caci eu am biruit lumea."

Ne-ar place sa credem ca viata de crestin este lipsita de grijuri si de probleme, dar nu este asa.

Suntem noi dispusi sa suferim pentru Hristos?

As vrea ca in timp ce urmaresti acest filmulet sa nu uiti sa te gandesti si la suferintele Domnului Isus Hristos(Isaia 53).



Dumnezeu sa ne dea putere sa sacrificam totul pentru EL!

Stoica Timotei

Este adevarata Evanghelia prosperitatii?

Ca si oameni ne place sa traim bine, sa avem de toate, sa nu ne lipseasca nimic niciodata. Dar oare chiar asta este ceea ce avem noi nevoie?

Ne place sa credem ca Evanghelia ne duce din bine in mai bine.
Ne place sa credem ca nu vom mai avea de suferit daca ne incredem in Dumnezeu.
Ne place sa ne incredem in Dumnezeu crezand ca vom 'trai bine'.

Dar oare aceasta sa fie Evanghelia?

Iata raspunsul lui John Piper cu privire la Evanghelia prosperitatii, un raspuns cu adevarat 'piperat'.



Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Stoica Timotei

sâmbătă, 20 iunie 2009

How Great Is Our God!

Iata o filmare in mai multe clipuri de pe youtube pe care am vizionat-o de curand pe calculator si care m-a impresionat foarte mult. Avem un Dumnezeu maret care a creat multe lucruri pe care ne este greu doar sa ni le imaginam. Louie Giglio ne explica in aceste filmari doar putin din maretia creatiei lui Dumnezeu.

Va doresc vizionare placuta!









joi, 18 iunie 2009

Scrisoare de la Isus

Omul precaut...

>Mergi cu masina pe drum, chiar cu viteza foarte mare ( imi aduc aminte cand mergeam si eu cu masina - nu la volan pentru ca nu stiu sa conduc - vedeam masini venind din fata, iar la un moment dat unele dine ele care vin pe contrasens fac semn cu farurile… te atentioneaza ca e politia putin in fata) va fi sau nu va fi acolo? Nu stim… dar dupa cateva sute de metri, deodata echipajul de politie este in fata… viteza este prea mare, centura nu este pusa unde ar trebui sa stea, conform regulamentului… ce face orice sofer prudent intr-o astfel de situatie? Piciorul pe frana, mana pe centura, si repede pune-o ca sa nu te vada…Se intampla asa ceva? Interesant este faptul ca dupa ce faci acest lucru… care se prea poate sa il faci din instinct, treci pe langa acel echipaj de politie si te intrebi: Oare m-a vazut?

Este interesant lucrul acesta… daca stii ca esti privit de acela care autoritate peste tine, TE CORECTEZI, FACI SCHIMBARI CARE URMEAZA…